453 matches
-
mocnită a bătrânilor, cu tristețea vlăguită a tinerilor și copiilor așteptând cuminte, plini de încredere, cuvântul bun al vreunui preot și, pe de cealaltă parte, Dumnezeul căruia mă rog ca ideea de bine să ne aducă tuturor pace în sufletele pustiite. Ceea ce ne dorim să se întâmple, la modul firesc și într-un chip fericit, este ca Biserica sa ne vindece și să se implice activ în viața noastră și nu invers. Ea să fie cea care vine spre noi să
INTRE DUMNEZEU SI NEAMUL MEU de FLORENTINA UDEANU în ediţia nr. 431 din 06 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348267_a_349596]
-
toți sunt trist că nu am reușit sunt trist că putere n-am dovedit sunt trist și mă transform în amar sunt trist și mă uit înspre-al meu calvar sunt trist fericit nu mă simt sunt trist cu sufletul pustiit sunt trist de a lumii trădare sunt trist și nici cu mine nu mai pot să am răbdare sunt trist și de niciun folos sunt trist și totul îmi iese pe dos sunt trist și liniște în suflet nu mai
POEME (LUNI, MARŢI, MIERCURI, JOI, VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ) de VASILE BELE în ediţia nr. 439 din 14 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348343_a_349672]
-
Păstor, pe Cruce pentru noi grăind: ”Eu sunt cel ce sunt- YAHWEH și V-am zidit, Iar azi cei nemiloși M-au răstignit”. Un tunet crunt străfulgerând, Întunecând stihiile mult prea curând, Încât lumea întreagă s-a îngrozit, Pământul cel pustiit s-a cutremurat, Și peste tot și toate s-au tulburat, când pietrele s-au despicat. Iar Maica plânge și suspină, neîncetat. Însă un om, prea bun dintre cei buni, Iosif din Arimateea, cerând cu bărbăție Al Său Trup lui
POEME DE SUFLET (1) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376521_a_377850]
-
mulțumesc, Eu,cel plin de păcate, Când ce-i ceresc și pământesc, Din laude,nu se opresc, Că ești Stăpână-n toate? Te rogi la Domnul,pentru noi, Copii,pierduți sub cruce, Înlănțuiți de patimi și nevoi, De fapte bune pustiiți și goi, Ce Crucea,nu-și pot duce! Când chinurile ,ne răpun, Venim,spre-a ta icoană, Mireasă a Păstorului cel bun, Ce-L rogi pentru acei care îți spun, Că-n ceruri,le ești mamă! Durerile,să le alungi
FECIOARĂ PREACURATĂ! de CONSTANTIN URSU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375836_a_377165]
-
degeră-n ceafă te plimb în iubire cu vocea-nțesată de dor și iubire ca-n viața cealaltă mi-e dor și mi-e foame ți-e sete de mine nicicând nu-i mai bine de când sunt cu tine mă las pustiită de-a vântului pală tu bei fără milă a nopților smoală Referință Bibliografică: între perini / Carmen Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1790, Anul V, 25 noiembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Carmen Popescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
ÎNTRE PERINI de CARMEN POPESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375930_a_377259]
-
iubirea ca fiind sublima maladie în flăcările căreia inima îi arde strălucind. Își simte străfundul ființei clocotind ca un vulcan gata să erupă de dorul Dorului ei voinic vrăjit, căruia îi cântă Doina de jale, spre a-și alina sufletul pustiit. Mărturisește sincer și deschis iubirea ca boală a sufletului în care mai trăiește încă Dorul-Dor, precum și dulcea suferință pe care o suportă cu demnitate, căci prin durere iubindu-te eu am plătit, deși știam că sunt bolnavă de iubire. Gheorghe
FLOAREA NECȘOIU CRONICĂ de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376110_a_377439]
-
oare au plecat De-au uitat și m-au lăsat Să îmi fie dor de ei? Acum mai dăinuie stingheră O blândă amintire Ce o păstrez încătușată În inima înfiorată Și însetată de iubire! E timpu-atât de nemilos Ne lasă pustiiți și goi... Și iarăși zic...e viața mea O luptă...dar aș vrea în ea Să-mi capăt anii înapoi! Aleargă vântule... Aleargă vîntule, aleargă Prin lumea mare călător Și pe cărări în fapt de seară Să iei cu tine
POEMELE IUBIRII 13 de MARIA LUCA în ediţia nr. 1675 din 02 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372102_a_373431]
-
pe geam ploaia liniștită, o ploaie de sfârșit de Martie. Orașul se umpluse de umbrele, unele mai vechi, altele mai noi... Ploaia devenise din nou o artă și încearca în felul ei să deseneze la geamuri picturi triste de oraș pustiit, iar în sufletele oamenilor, să răscolească amintiri... Spre deosebire de cei care spun că ploaia îi deprimă, mie îmi dă o stare de bine, de calm. E ca și cum Cerul ar avea nevoie de liniște să-și pună în ordine gândurile, și trimite
PLOAIA DIN SUFLETUL MEU… de MARIANA DUMITRESCU în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376233_a_377562]
-
mică crede că este mai bine să urmeze sfaturile lor, eu nu voi sta în calea ei. Așa a plecat Genny definitiv din viața mea, dar niciodată din sufletul meu... A plecat fără să se uite în urmă, lăsându-mă pustiit și cocoșat de durere... La scurt timp, în urma unei căderi morale, am încercat, de disperare, să-mi curm viața, înghițind un flacon de 50 de pastile de Distonocalm, scăldate într-un litru de vin. Norocul a fost cu gazda mea
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379660_a_380989]
-
Un fulg curat de nea sau puf de mâțișor.... XVI. SE SCURGE RUGINA PE FILELE VIEȚII..., de Curelciuc Bombonica , publicat în Ediția nr. 1767 din 02 noiembrie 2015. Când toamna se zbate în lanțuri de-aramă, Pădurile toate se simt pustiite; Își poartă, umile, gălbuia maramă, Pe umărul nopții plângând, despletite. Își leapădă straiele arse în toamnă Și goale rămân sub a vântului strună; Privesc, cu durere, spre-a cerului Doamnă: Suava, măreața și palida Lună. Furtuna se tânguie-n brațele
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
umbre mă prind în capcane, Să-mi sfâșie suflet și inima trează; Se-ntind către mine precum niște-arcane, Când versuri lugubre în minte-mi vibrează. Citește mai mult Când toamna se zbate în lanțuri de-aramă,Pădurile toate se simt pustiite;Își poartă, umile, gălbuia maramă, Pe umărul nopții plângând, despletite.Își leapădă straiele arse în toamnăși goale rămân sub a vântului strună;Privesc, cu durere, spre-a cerului Doamnă:Suava, măreața și palida Lună.Furtuna se tânguie-n brațele mele
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
taină Și cu-a nemuririi haină..., Niciun prinț cu gând de aur Și cu fruntea-n cerc de laur... -Ia, eu fac ce fac demult: Veșnicia o ascult, Cum vă cerne clipele, Ca-ntr-un zbor aripele Și vă lasă pustiiți Și de soartă amăgiți... Numai pe PRINȚ, cu-al său vers, Veacul vostru nu l-a șters Și-l păstrez în templul meu Să mă-nchin ca la un zeu! NE-AI ÎNVĂȚAT Rămași în urmă-ți să trăim, Ne-
DOR DE EMINESCU de GHEORGHIȚA DURLAN în ediţia nr. 2356 din 13 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374637_a_375966]
-
dar în același timp, moartea sentimentului. Rămâne drumul până acolo. Starea de febrilitate, de ardere, de emoție dusă la paroxism, sunt născătoare de stări lirice autentice. Ce-i rămâne poetului? Rătăcirea printre „plopii fără de soț”, prin codrul stingher, pe cărări pustiite, chiar după ce „paznicul închide porțile”. Teo Cabel trăiește, paradoxal, drama „alergătorului de cursă lungă”, în căutarea acelei iubiri care se stinge pe măsură ce se aprinde. Poate de aceea spune: „Hoinăresc / dintr-o galaxie / în alta” (Picături de cer). De ce hoinărește omul
LUMEA VĂZUTĂ PRIN CEL DE-AL TREILEA OCHI. RECENZIE LA CARTEA LUI TEO CABEL TABLOURI FĂRĂ SEMNĂTURĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/374684_a_376013]
-
16 august 2015 Toate Articolele Autorului Doamne, nu auzi cum geme Pământul ce-i ars de soare? Cum abia mai clipocește Apa-n albii de izvoare? Nu vezi Doamne pâinea noastră Pe câmpie pârjolită Și pădurile în flăcări Și livada pustiită? Doamne, nu auzi cum strigă Către cer al Tău popor Și Te cheamă...și Te roagă Să îi vii în ajutor? Rău Te-ai supărat o, Tată Tare rău Te-ai supărat Și ne pedepsești amarnic Pentru viața de păcat
RUGĂ PENTRU PLOAIE... de MARIA LUCA în ediţia nr. 1689 din 16 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/374782_a_376111]
-
nu te merita, a conchis, străduindu-se astfel să-mi insufle curaj. Însă vorbele ei, departe de a reuși să mă mobilizeze, au declanșat cu celeritate o adevărată criză de franchețe, o nevoie acută de a mă confesa. - Mă simt pustiită și nu mai am chef de nimic, am îngăimat cu toată sinceritatea, covârșită de gânduri, imună la orice gen de consolare. - E firesc să fie așa, m-a întrerupt mătușa, sensibilizată de destăinuirea mea, dar ai răbdare Natalia! Lucrurile se
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 4 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2217 din 25 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371668_a_372997]
-
inconjoarăiti simt când dragostea ...cand urasi-aud doar cum urlă-n în noisi între noi strigatul tăcerii ...Având atâtea tăceri strânse în timp ,ne-am strivit regasirea de umbrele trecutuluinumai printre resturile aceleași iubiri.... Ne-am recunoscut atât de străinicu sufletele pustiite de destin,înecați în iubirea stoarsa de tăcericu alte tăceri inăbusite-n amintiri ...... III. ÎNTRE STELE, de Gabriela Rusu, publicat în Ediția nr. 2264 din 13 martie 2017. Între stele ... Imortalizes clipă - ntre sunetele mute Și-ți înapoiez tăcerea din priviri
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375593_a_376922]
-
a dus în pustie să postească și să se roage. (Potecile metafizice) • Dacă mintea și inima noastră nu sunt pline de speranța și credința învierii, a vieții veșnice, atunci frica de moarte, teama de necunoscut, anguasele metafizice, vor umple cămara pustiită a sufletului nostru, iar conștientul și subconștientul personal și colectiv vor fi inundate de curenții tulburi ai viselor rebele și demonice, de coșmarele neputinței și ale zădărniciei. Luciditatea analitică, logica lineară, realismul obiectiv, experimental, sunt căi și mijloace adecvate și
TEOLOGUMENA – DESPRE DARUL VEDERII de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2217 din 25 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379226_a_380555]
-
culcat pe spate în sicriul ce mă poartă spre mine însumi, iată, pot să-mi număr mai bine stelele și păcatele, zâmbetele și visele ucise, laurii și bătăliile pierdute. Undeva, departe și târziu, dincolo de orizontul însângerat al acestui tărâm pârjolit, pustiit, se odihnesc morții la lumina lumânărilor de ceară dintr-o poezie încă nescrisă. Îi simt, îi invoc, le vorbesc. Ceva mai aproape, rug lângă rug și rugă lângă rugă, un alt fel de incendiu străbate istoria până la cer și-napoi
SUSPIN ȘI BUCURIE COLECTIVE ÎN NOAPTEA DE ÎNVIERE (30 APRILIE 2016, DUPĂ 6 LUNI DE DURERE ŞI TĂCERE) de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378788_a_380117]
-
Iarna își cernea cu greu ultimele zile.Uneori se mai înmuia pentru a prinde puteri a doua zi. A fost stăpâna locurilor , a cerului și a timpului biciuindu-și caii albi peste sate și oameni. Vîjâia și urla peste întinderi pustiite.Pe geamuri de case lăsa rânjete înghețate. Habar n-avea nemiloasa că ele, rânjetele ei de gheață., pe geamuri .. păreau ....flori.! Flori de gheață ! Iar oamenii se bucurau și le priveau de la căldura sobei! La căldura sobei stătea și moș
PLECAREA LUI PAVEL CUCI de MIRELA PENU în ediţia nr. 1688 din 15 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/377739_a_379068]
-
și-l atribuie. Compus odinioară din patricianii Romei, din acea mână de oameni cari supuseră unui oraș toată lumea pe atunci cunoscută, legenda pentru însuși compunerea lui a cerut două elemente deosebite: vigoarea și înțelepciunea. Când Hannibal era înaintea porților, Italia pustiită, oștirile romane risipite, {EminescuOpXI 112} iar femeile se boceau despletite pe ulițe și tribunii agitau masele dispuse spre răsturnare și rebeliune, părinții patriei stăteau neclintiți, severi, fără o lacrimă în ochi, pe jețurile lor, trimeteau pe lictori să risipească grupele
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
am gândit la acea măreață continuitate de dezvoltare care caracterizează dinastiile vechi ale Europei, ce au trecut neprimejduite prin secole întregi. Visul rău al domniei efemere, visul și mai rău al arendășiei fanariote am voit să-l depărtăm de la căminele pustiite ale patriei noastre; nu am voit însă ca, sub un nume schimbat, să se perpetue acelaș sistem, ba unul și mai rău, prin lipsa absolută de control. Nu ne gândim la noi, căci o generație sîntem abia și, ca generația
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cenușă: "El le amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere, în vreme de furtună"24; Pentru ce se trufeșește cel care este pământ și cenușă?"25; "Cetatea pustiită este în ruină..."26. Chiar și verbele toate sunt verbe ale mâniei și prăbușirii: sfărâma ("Voi sfărâma zidurile Tirului"; Iezechiel), pustii ("Munții îi voi pustii..."; Ieremia), prăpădi ("Domnul prăpădește casa celor mândri"; Pildele lui Solomon), mătura ("Voi mătura praful...; Iezechiel
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
nou de viață. Dar puterea de-a dărâma, de-a reduce totul la starea de pulbere, nu este singurul atribut al divinității. Divinitatea, potrivit ideii anunțate, are și prerogativele zidirii: "Eu, Domnul, zidesc din nou cele ruinate și sădesc cele pustiite"27. Chiar de aici se trage și supranumele lui Isus: "Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești". (Acest supranume îl vom întâlni și în Mahabharata ca atribut al lui Brahma: "O, Brahma, ziditor...28). Dacă în Vechiul Testament
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Și cu tridentul în mână, surpa zidăria în valuri, / Bârne și pietre ce tare cu greu o clădiseră aheii"31. De altfel, în dialogul cu Patrocle, Ahile cere zeilor ajutor ca "Troia cu ziduri cu tot să fie de noi pustiite"32. Zeii "lucrează" și folosind mâna omului. Grecii mai știu că soarta omului e un joc de zaruri și că gloria durează doar o clipă: Homer ni-1 înfățișează pe mărețul Hector în momentul prăbușirii "cu fața în pulbere... trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
în piatră și le crezi eternizate, Căci eternă-i numai moartea, ce-i viață-i trecător..." (Memento mori) 3. Ruina (nisipul, cenușa, mușuroiul, praful) Ruina, sugerează, în mod implicit, o prezență, o entitate obiectivă într-un grad de disoluție: zidul "pustiit", ars, sfărâmat. Urmând o logică indiană (Sergiu Al. George) putem detalia: ruina nu există în sine fără o referință la un real (zidul deplinei înfloriri a unei cetăți) prim: "negația nu putea fi niciodată neexistențială"18. Dar Eminescu n-a
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]