201 matches
-
te rupi în figuri, scămoșatule?! Au ciufulit cu tărăboanța și ultimele mahalale rămase neexploatate: Mircea Vodă, Bradului, Cernișoara, Traian, Theodor Speranția, ceea ce nu fusese încă doborât din Calea Dudești, deja trecută în neființă mahala a Sfintei Vineri... Au socotit, au râcâit, au cercetat, luând pe rizurile anvelopelor cele mai tainice fire de praf ale Bucureștilor: talazurile nesfârșite de clădiri electrice, însiropate sub glazura unor decorațiuni infinit de variate. Cu ornamentele și vitraliile stângace. Cu anii fondării (și monogramele curbilinii) încrustați cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
râzând în soare și preschimbând mahalalele cerești ale Bucureștiului în ruină, cu nepăsarea cu care ar fi întors doar o față de masă de pe o parte pe alta. Fața proaspăt întoarsă era una de dărâmături fumegânde, de alveole în care râcâiau excavatoarele cu comportament și psihologie de fiară. La intersecția dinspre Piața Căuzași, 14-15 buldozere agățau fiecare, sub lamă, cîte-un calcan sau vreun dos de clădire, retrăgîndu-se cu ele, pe cîte-o ulcerație de maidan, pentru a le despica și pentru a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și simplu prea mari pentru trupul lui. —Mamă, am o idee. — Ia spune-mi, draga mea. Ce-ar fi dacă weekendurile ar fi săptămâni și săptămânile ar fi weekenduri? În timp ce aștept să se facă verde, am senzația că ceva Îmi râcâie pieptul, ca și cum aș avea o pasăre Înăuntru care Încearcă să scape. Atuncea toate mămicile și tăticii ar fi cu copiii lor mai mult. —Emily, te rog să vorbești corect. Nu mai ești un bebeluș. Îi surprind privirea În oglinda retrovizoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mîna cu neprefăcută afecțiune.) Bobby Crawford, antrenor de tenis și băiat de casă la Clubul Nautico. Păcat că ne cunoaștem În așa o Împrejurare. Am fost plecat cîteva zile să mă uit la proprietățile de pe coastă. Pe Betty Shand o rîcÎie să mai deschidă un club sportiv. El vorbea, iar pe mine mă izbea stilul său ardent, dar Înviorător, și lipsa de ipocrizie cu care mă ținea de braț În vreme ce mergeam spre mașinile noastre. Era atent și dornic de-a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
serios. A fost un atac psihologic, unul mai ciudat. — Sună inedit și foarte la modă. Nu trebuie uitat cîte crime se-ntîmplă de-a lungul coastei ăsteia. SÎnt mulți gangsteri din East End retrași din afaceri, pe care Încă-i mai rîcÎie. — Dar ăia nu-s aici. Asta-i chestia ciudată cu Estrella de Mar. Pe-aici crimele par comise de amatori. — Ăștia-s cei mai răi - lasă atîta mizerie În urmă. Numai pe profesioniști te poți baza să facă o treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În interiorul locuinței, acoperind cu sloganuri pereții și tavanul. Pe scară, vopseaua pulverizată era Încă umedă, iar pantofii de sport ai lui Crawford o mozoliseră pe treptele acoperite cu gresie. M-am oprit pe palierul de la etaj, ascultînd zgomotul mobilei care rîcÎia podeaua. Dormitoarele erau mîzgălite cu graffiti - dezmăț de verticile negre și aurii, EKG-ul unei mașinării demente pornite În căutarea unui creier. O singură cameră scăpase nevandalizată, dormitorul cameristei, situat deasupra bucătăriei, În care Crawford tocmai demonta de pe perete un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ale lui Crawford creau diviziuni nedorite. Ce Începuse ca o zbenguială răutăcioasă de budoar se transformase Într-o exploatare sordidă a cîtorva femei nefericite, printre care și Paula. Acum Îmi era dor de ea, dar pe ea Încă o mai rîcÎia ostilitatea față de Crawford. Energia și optimismul lui, felul cum Își trăia viața cu ochii deschiși, lucrurile astea păreau s-o irite Într-un fel. CÎnd am intrat pe poarta Residenciei, deja mă gîndeam la primul film pe care aveam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se Închega pe obraji, mînjindu-mi mînecile cămășii. — Crawford...? Am deschis ușa de plasă și am intrat pe teren chiar În timp ce mașina de tenis trăgea ultima minge Înainte de-a rămîne tăcută și nemișcată. Un ultim serviciu nereturnat, mingea lovi terenul rîcÎit În apropiere de trupul unui bărbat În cămașă albă și pantaloni scurți, Întins pe linia de fund. Cu racheta În mînă, odihnea cu fața În sus Într-un lac de sînge care se scurgea Încet pe solul gălbui. Cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tablă de joc se despleteau drumuri care înălțau praf, iar Omar, de la fereastra bistroului, văzu două motociclete, apoi o furgonetă cu mobilă și, în cele din urmă, o femeie în rochie verde, pedalând pe o bicicletă. Topometriștii își simțiseră foamea râcâindu-le în stomac: N-am putea să mâncăm de prânz? zise cel care purta șapcă. Nu știa când trecuseră două ore. Mai întâi stătuseră sub salcâm, după asta fugiseră de căldură. Ustensilele lor, rămase în câmp, semănau cu catargul smuls
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în centrul vitrinei. Apoi începea să cânte tărăgănat ceva pe franțuzește, izbucnea în râs și sfârșea cerându-mi un pachet de țigări, „să am și de-o fi să mă calce tramvaiu’“, se veselea ea. Și azi-dimineață am văzut-o, râcâind un afiș de pe vitrina fostei cofetării. Zdrențele de hârtie le fărâmița și apoi, grijulie, le arunca într-un coș de gunoi. Așa cum n-aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un ocean de tentații publice. Și astfel o problemă personală de gust și afinități elective... România rustică — Ăsta nu-i di pi la noi !..., zice omu’ către mine, plecînd nedumerit, după ce a examinat oul pe toate fețele și l-a rîcîit puțin cu unghia ca să vadă ce-i cu el. Păi ce să fie, e „oul lui Flutur”, cum îi zice lumea, „cel mai mare ou tradițional pictat din lume”, plasat în piața centrală din Suceava, să-l vadă și să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ultima noastră întâlnire, și îmbătrâniserăm amândoi de-a binelea. N-aveam de gând să vorbesc prea mult. Pierdut, privirile mi le împlântasem timp îndelungat, undeva, în dușumea. Transpiram încet. De emoție, cred, transpiram. Ea încerca să reia firul, dar o râcâia cu siguranță, ultima scenă, cea din fosa casei de Cultură. Mi se părea că venise aici, în modesta casă unde locuiam, ca, în primul rând, să repare o greșeală. Oricum, eu nu puteam s-o întreb de ce venise. Mi se
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
importantă decât murdăria însăși? Anost. În fața porții imense de fier - parte integrantă a unei imense averi moștenite - mama Sophiei răsare ca din pământ, precum flacăra unei lumânări aprinse brusc. O mulțime de oameni se reped de‑ndată spre ea și râcâie cu niște gheare neputincioase la porțile capitalului ei, nu primesc însă nici un răspuns și trebuie să se retragă din nou fără să fi făcut vreo ispravă. Dar nu‑i deloc adevărat că această mamă nu face nimic toată ziua, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
face de vreo doi ani încoace, trage cu mână milităroasă și el clopotele în cinstea lui Boc și Băsescu. Apoi, fără veste deraiază. A început să bată câmpii despre fidelitate, despre presa scârboasă și alte chestii care probabil îl mai râcâiau la inimă. Armeanul acela negroid și aparent blegos, șeful minorităților bâjbâie și el aiurea. Ce spune? Păi spune că a avut dreptate despre ceva. Aha! Nu sențelege despre ce. Nu se știe precis, dacă măcar în capul lui este cumva
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
am văzut acasă, în spatele gardului de tablă verde, m-am dezbrăcat de blugi și i-am aruncat pe pat. Am pus la încălzit niște apă, să mă spăl. Toată talpa piciorului drept mi-era roșie. De nu știu unde a apărut Zuza - râcâia ușa cu ghearele, să-i dau drumul înăuntru. Hai fetițo, repede! S-a tolănit mulțumită, eu am început să mă îmbăiez. În mai puțin de trei minute a sărit în patru labe scuturându-și capul și urlând ca la mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
felul său. De cum răsare soarele, pitigoii umblă în sus și-n jos pe scoarța copacilor, căutând ouă de omizi. Rică-lepurică țupăie cât este noaptea de lungă, căutând iarba tânără și lujeri cu care să-și astâmpere foamea. Peste zi își râcâie în omăt un fel de vizuină în care se vâră pe de-a-ntregul și acolo doarme... Iepurește. Știe el că are o sumedenie de vrăjmași care îi jinduiesc blana. Și mai știe că paza bună trece primejdia rea; și fiindcă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
mustrătoare. În seara aceea era rândul lui Graham să gătească. Mâncarea pe care ne-a pregătit-o avea sau poate nu avea un nume: părea alcătuită în principal din linte și nuci arse până se transformaseră într-o crustă neagră, râcâită de pe fundul unei cratițe mari și servite cu un gogoloi de panglici din paste care aveau consitența cauciucului. Am mâncat, în cea mai mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i arăți mâine câteva lucrări de-ale tale, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dispărea după trunchiurile pinilor de pe partea dreaptă a drumului și în vegetația de pe malul lacului, în stânga. Cei doi cai erau priponiți sub un mic acoperiș, lângă o îngrăditură. Al lui Valerius, un cal iberic, își întoarse capul spre stăpânul său, râcâind pământul cu copita. Lurr aștepta lângă el, cu gura deschisă și limba atârnând, dând bucuros din coadă. — Sprijină-te de asta... Valerius îl împinse ușor pe gladiator spre îngrăditură. Poți? — Da... Era primul cuvânt pe care îl rostea de când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În clipa asta nu mai știu exact dacă-i chiar așa dar În memoria mea s-a păstrat că izbutește, deoarece finalul te pune pe gînduri, Donald se trezește În sicriu, e Întuneric, e cuprins de groază și aprinde bricheta, rîcÎie pereții de lemn, se zbate, scena pare filmată chiar În coșciug, simți teroarea din acel loc sinistru și strîmt pentru totdeauna, mai vezi flacăra brichetei, o dată, de două ori, apoi nimic, beznă completă, nu se mai aude decît zgomotul inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-ți îndumnezeiesc dumbrava din Dorobanț. Asta ca să rimeze cu slava. Smerenia și dragostea nu-s monopolul creștinității, taie Rusalin aerul cu palmele, scurt. Ca să nu mai vorbesc de arta ta de-a mă îndepărta. De ce deschizi cu cruzime rana? De ce rîcîi cu unghiile o rană stelară? I-am simțit privirea de expert în ale văzului. Se preface. Minte că orbește. Numai nu mi-a strigat: "Ooorbesc! M-ai călcat pe ochi și-am orbit". Nu ca-ntr-un western-spaghetti, ci ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
În fiecare zi În chicineta noastră, dar nu mă puteam hotărî nicicum să fac și așa ceva. Umilința de a-i spăla vasele În fața celorlalți mă făcea să i-o șterg doar cu un șervețel după fiecare mic dejun și să râcâi cu unghiile bucățelele de cașcaval care rămâneau lipite de farfurie. Dacă era prea murdară sau stătuse prea mult În biroul ei, deschideam o sticlă de San Pellegrino pe care o țineam mereu la Îndemână și vărsam câțiva stropi pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de făcut!“. Pe hol Însă mi-am dat seama că trebuia să existe ceva important ce i-a Împins să-mi dea atâta atenție și să mă discute. M-am Întors Înăuntru ca să aud, din curiozitate, ce anume i-a râcâit din modul meu de a fi, care este motivul principal al invidiei lor, să-l cunosc și să pot să mă apăr În viitor. „Dacă se comportă așa cum se comportă, Înseamnă că are ceva În el numai al lui, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cântând un marș marțial... Câinele lătra să se omoare. Ploua vârtos. ― Ia ieși, măi bărbate, să nu muște cățeaua pe cineva, să mai pățim altă poznă! Ignat Cercel se urni de pe laviță bombănind. Când deschise ușa spre tindă, porcul, care râcâise întruna să intre, dădu buzna printre picioarele lui în odaie. Ieși făcînd: "Acu lasă-l dracului!" In ușa tinzii strigă: ― Huo, potaie, fire-ai a dracului să fii tu cu neamul tău! De-acolo văzu în mijlocul ogrăzii, bălăcind prin noroi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul de adineaori. La vreo douăzeci de metri mai la vale, câțiva oameni în halate albe, ce coborâseră din camionul Jandarmeriei, râcâiau cu polonicele fundul cazanelor, pentru a astâmpăra ultimele asalturi ale mulțimii care, acolo unde primise deja, agita farfuriile golite, iar acolo unde nu primise încă, întindea brațele, cu palmele larg desfăcute. Pentru Coltuc, rămas într-o parte și simțind în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acesta tocmise niște meseriași foarte harnici. Într-o singură săptămână reușiseră să curețe toți pereții de tencuială. (Încercaseră ei să dea jos doar vopseaua, dar nu mergea - negreala nu se ducea, iar mirosul de ars era parcă tot mai pregnant; râcâiseră primul centimetru de tencuială, tot fără folos; în cele din urmă se consolaseră cu gândul că trebuie dat jos totul, până la placa de beton, dacă voiau ca bucătăria și încăperile adiacente să mai poată fi folosite.) Pe băieți îi știam
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]