2,010 matches
-
c-ar fi mai corect să amânăm procesul cu acuzațiile mai minore până când se va da sentința - cu alte cuvinte, un verdict - pentru acuzațiile mai grave. Mi-e tot una, spuse colonelul Hartep. Și dumneata, căpitane? Căpitanul dădu din cap, rânji și Închise ochii. — Și acum, spuse colonelul Hartep, acuzația de conspirație. Maiorul Petkovici Îl Întrerupse. — M-am gândit la aspectul acesta. Cred că „trădare“ trebuie să fie cuvântul folosit În rechizitoriu. — Trădare, atunci. Nu, nu, domnule colonel. Acum e imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă, fără să dea atenție gestului său. — Ce vor? se plânse el, fără să-și modifice zâmbetul Încremenit și larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă. Se strădui să-l convingă pe șofer În germană: — Nu poți da cu mașina peste ei? Între timp, le rânjea celor doi și agita pașaportul, iar aceștia Îl bârfeau punct cu punct. Apoi se traseră un pas În spate și dădură din cap, iar șoferul apăsă pe demaror. Mașina se ridică peste șine și apoi urcă Încet o pajiște lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de zahăr și călăresc căluți de plastic într-un carusel. Ații sunt prinși de scaunele unei tiribombe. În susul paginii, cu litere mari, de titlu, scrie „Tărâmul Distracției, un loc pentru întreaga familie“. Numai că în loc de „a“-uri sunt patru fețe rânjite de clovn. O mamă, un tată, un fiu și o fiică. Mai avem de neutralizat încă optzeci și patru de cărți. Ceea ce înseamnă zeci de biblioteci din întreaga țară. Apoi va trebui să găsim ceaslovul. Va trebui să-i sculăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cum râde în palme. Râde. Mona se oprește din râs când mă uit la ea, dar zâmbetul nu i se șterge de pe față. Și îi spun să-și șteargă imediat rânjetul ăla de pe față. Ce mama dracului are de se rânjește așa? o întreb. Capitolul 35 Eu sunt la volan, Mona stă pe bancheta din spate, cu brațele încrucișate. Helen stă în față, cu ceaslovul deschis în poală, ridicându-l și uitându-se la fiecare pagină în lumina care vine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că e vorba de casa cu cinci dormitoare în stil olandez de pe Feeney Drive. N-a dispărut înainte să aterizeze în hol? O întreb. Da, îi zic lui Helen, a dispărut cam pe la jumătatea scărilor. Un cap însângerat, hidos, care rânjea. Femeia de la telefon zice ceva. Și știrb, zice. Pare foarte zdruncinată. Mona mâzgălește cu îndârjire; cariocile colorate scârțâie pe hârtie. Și, citind mai departe din ceaslov, Helen zice: — Deci a dispărut. Care-i problema? Se-ntâmplă în fiecare noapte, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Sângele meu și sângele ei s-au amestecat. Zăcând în brațele mele, Helen închide ochii și-și lasă capul în poala mea. Zâmbește și zice: — Nu ți s-a părut o coincidență stranie când a găsit Mona ceaslovul? Deschide ochii, rânjind, și zice: — Nu s-a potrivit totul prea frumos, cum am călătorit noi cu ceaslovul la noi tot timpul ăsta? Zăcând în brațele mele, Helen îl leagănă pe Patrick. Și iată că se întâmplă. Helen își ridică privirea spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
totul prea frumos, cum am călătorit noi cu ceaslovul la noi tot timpul ăsta? Zăcând în brațele mele, Helen îl leagănă pe Patrick. Și iată că se întâmplă. Helen își ridică privirea spre mine și zâmbește cu jumătate de gură, rânjind cu buzele pline de sânge și fiere. Îmi face cu ochiul și zice: Haide, tati, că te-am făcut! Tot trupul mi se strânge într-un spasm scăldat în sudori. Helen zice: — Chiar credeai că mami ar putea să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
chiar mă crezi homo?!" și începe să bată cărțile cu iuțeală, aproape cu ură. O sută de mii și hainele contra obiectului de pe dumneata! spune el apăsat, arătînd spre chiloții profesorului și începe să împartă cărțile. Acum să te văd! rînjește Lazăr, sfărîmînd țigara între dinți. Profesorul uită să mai tremure, adunîndu-se tot asupra cărților din mînă. Cărți? mai întreabă Lazăr. Servit murmură profesorul, hotărîndu-se cu greu să ridice brațul drept, să-și șteargă fruntea. Servit bine? insistă Lazăr. Onorabil răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
poate fi determinată nu numai de sărăcie și insecuritate, ci și de impotență sau infertilitate. De fapt, „glumele” lui ticăloase nu sunt adresate bărbaților heterosexuali cu activitate sexuală normală, ci impotenților mereu cu gura plină de bancuri porcoase, gata să rânjească de pe margine la un viol. Nu înțeleg homosexualitatea, nici măcar nu pot să mi-o imaginez în act. Cu privire la pecinginea „corectitudinii politice” m-am exprimat de nenumărate ori. Dar cred că e profund incorect să atribui acestui comportament sexual, înnăscut sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Chicoș Rostogan și hop!, „prof. univ.” La dl Beuran, lucrurile sunt mai grave: Elena Ceaușescu n-avea nici o meserie, era ignorantă în orice, toate tomurile ștampilate cu numele ei și scrise de alții nu puteau compromite corpul chimiștilor români, care rânjeau cu toții în barbă, în vreme ce dl Beuran e de meserie medic, e chirurg, și își face de rușine breasla tot zbierând să vină americanii să-l dea în judecată. Savanta Elena Ceaușescu amenința cu „o să v-audă colegii mei”. Colegii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
al lumii arabo-musulmane. Acum, privind nenumăratele fotografii ale torturilor și umilințelor de necrezut la care au fost supuși prizonierii irakieni de către militari americani în uniformă, ce dracu’ să-mi mai treacă prin cap? O maimuță turbată, cu cască de camuflaj, rânjind tridimensional, cu botul plin de sânge, în culori de mare rezoluție și contrast, de pe ecranul aceluiași calculator? Filmele americane ne-au învățat decenii de-a rândul că soldatul sau polițistul sau pompierul, omul în uniformă USA, este viteaz și drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
povestirea vieții și faptelor lui Ștefan - de ce, nu știu, s-or fi sculat mai târziu. C.V. Tudor, în schimb, și-a ocupat din vreme locul în rândul întâi al „stranei” oficiale. E, ca de obicei, într-un costum alb-spital și rânjește cu spor. Nu pot să nu-mi imaginez cam cum ar apărea Ștefan cel Mare și Sfânt în foaia România Mare dacă ar fi acum, când blândul creștin Vadim s-a radicalizat din nou, pe post de Ion Iliescu: „Bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
vreun drept la transcriereă. Pentru cei interesați, menționez că poezia aceasta se cheamă Tu - cum s-ar fi putut chema altfel? Dă-mi racheta. Pak! Sare capul bătând/ deasupra fileului- și se-ntunecă. În spatele meu, zeul cu un singur ochi/ rânjind mă trage de mânecă.../ de braț, de umăr, de umbră, de la revedere, de la, de re,/ de ve, și de, și re... Date fiind cuvintele rachetă și fileu, așa ceva se cheamă Tenis. Există zone întinse unde N.S. reușește să mă scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Cristos era locul de unde urla Bau-Bau, sufeream de aceeași încremenire neputincioasă care-mi paraliza până și respirația (este deci o dovadă de impostură să pretind că și eu puteam să lovesc cu pumnul). Singura persoană care-mi dădea de știre rânjind că știe ce se întâmplă între mine și Cristos era sora lui îmbrăcată-n roșu, Luminița. Ea avea rolul de martor, pentru că în chestiile astea trebuie să existe și un martor, altfel riști să devii nebun. În plus, Luminița se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și de Luminița. Poate mă așteaptă până noaptea în fața scării, ce dracu mă fac. Poate s-au ascuns chiar acum prin tufele astea din spatele lui Coșuță și-o să mă înhațe. Unde naiba să mai fug? Uite-l p-ăsta cum rânjește. Ce zici să fac? Să te duci dracu, asta. M-am furișat pe după mașini până spre Băiuț. Am luat-o prin spatele blocului, prin grădina întunecoasă de acolo. Ceva îmi bubuia înăuntru și făcea ca trenul. Dacă ar fi Migu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cazemată, ce?, și io am construit-o, Bebe își amintește, și ăsta e la grădiniță, ca să rămân cu ei trebuie să le demonstrez că nu-s, știe Bebe un test, hai în cazemată să vedem cât de șmecher ești, Bebe rânjește, intru în cazemată, cam nasol, trebuie să stai chircit, să nu te miști prea tare, altfel riști să se prăbușească acoperișu’, mă cam înțeapă și o creangă, oricum, barem sunt în cazemată, Bebe are ceva în buzunar, se caută, scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
acei copii eram noi. De abia când, chirciți din nou deasupra melcilor și a furnicilor, am simțit cum o apă din cale-afară de rece se strecoară printre haine și ne inundă până la piele, când de la balconul unui etaj unu a rânjit chipul ca de căpcăun al lui Șchiopu Bărbosu și când în urechile noastre au sosit, odată cu apa, cuvintele „vagabonzi și golani blestemați“, am înțeles că ceea ce puneam eu pe seama unei senzații era adevărul gol-goluț: crucea era un fel de oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
au văzut destule cazuri, le cunoaștem cu toții, nu-i așa?... Crima..., repetă Rowe În șoaptă, cu amărăciune. Nu se simțise niciodată sigur de ceva, ca omul acesta. — Se spune că, nu-i așa, răul nu poate aduce nimic bun. — Baliverne! rînji omulețul. Morala creștină! Dumneata ești un om inteligent. De aceea, te Întreb: ai respectat vreodată Întocmai această poruncă? — Nu... nu..., răspunse Rowe. — Firește că nu! Am luat noi informații despre dumneata, dar chiar și fără ele aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tonul pișicher cu care ar fi vorbit despre pozna unor ștrengari. Trebuie să te faci nevăzut pînă În clipa cînd domnul Rennit și cu mine... Și fiindcă veni vorba, spune drept, cine ți-a telefonat adineauri? — Sora ta. — Sora mea... rînji Hilfe. Foarte bine, pesemne c-o fi aflat ceva important... Mă Întreb, Însă, de unde? Te-a prevenit, nu-i așa? — Da, dar m-a rugat să nu-ți spun. Nu contează. Doar n-o s-o mănînc! Ochii lui spălăciți deveniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
foarte Îngrijorat... — Oare nu ne-am mai Întîlnit undeva? Îl Întrebă Poole pe Digby, privindu-l cu un soi de satisfacție. Firește că da, sînt sigur că ne-am mai Întîlnit! — Ba nu, protestă Digby. — Ei, atunci ne cunoaștem acum, rînji Poole, și adăugă pe un ton satisfăcut, arătînd cu un braț lung de maimuță spre „Pavilionul special“: Eu sînt paznicul! Nu te cunosc, și nici nu vreau să te cunosc! răcni Digby, și Înainte de a-i Întoarce spatele avu răgazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și ai fi prins de poliție chiar În port. — Dar știind că tot o să mor, aș putea, nu-i așa, să fac un masacru! N-ar fi deloc economic. Păru să ia În serios obiecția, dar peste cîteva clipe spuse, rînjind: — Se prea poate, dar nu crezi c-ar fi un deznodămînt grandios? — Voi face totul ca să te Împiedic. Și dacă voi muri, voi ști cel puțin că am fost folositor. — Vrei să spui că ți-a revenit memoria? exclamă Hilfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dumitale de viață... Credeam că ești tipul de om cu care m-aș putea Înțelege destul de ușor - pînă-n ziua cînd ți-ai pierdut memoria. Atunci, n-a mai mers. Avuseseși atîtea iluzii despre măreție, eroism, abnegație, patriotism... Și Hilfe adăugă, rînjind: Iată ce tîrg Îți propun: libertatea mea, pentru trecutul dumitale. O să-ți spun cine-ai fost - fără să te-nșel - o să-ți furnizez și dovezi, deși te asigur că n-o să fie nevoie: inteligența dumitale Îți va spune că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
zise când Takamura termină de uscat betonul, vă băgați cu toții nasul în țara noastră... de parcă nu ne-am descurca și singuri, așa cum ne-am descurcat până acum... Mâhnit, Takamura porni cu buldozerul înspre sediul firmei de la care îl închiriase. Vișină rânji triumfător și își aprinse un Carpați. - Și dacă te mai prind că îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala, te bag în pușcărie! urlă în urma japonezului. Mă auzi? Te bag în pușcărie!!! În acel moment se produse pana de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
al unui aparat de fotografiat devorează albul nudurilor voastre convulsionate și suprapuse. — O dată mai mult, căpitan Alexandra, te lași surprinsă goală în brațele unui ocnaș! o mustră fotograful invizibil. Aceste instantanee vor îmbogăți dosarul tău personal... și vocea se îndepărtează rânjind. Alfonsina-Sheila-Alexandra se ridică, se acoperă, cu un aer plictisit. Nu mă lasă în pace nici o clipă - bombăne -, a lucra în același timp pentru două servicii secrete în luptă între ele are acest inconvenient: amândouă încearcă mereu să te șantajeze. Încerci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]