1,185 matches
-
-mi descrie orașul oamenilor compleți. Tac, aștept, descifrez. Poate se mai dreg și lucrurile. Sunt atât de puternice lucrurile! Dar eu nu sunt totuna cu lucrurile și mă revolt. Eu țin în mine cuvinte ce caută o ieșire, dure și răgușite, iritate, energice, înăbușite de prea mult timp, care și-au pierdut sensul, vor numai să explodeze. II Iată vremea învrăjbirilor, vremea oamenilor schilodiți. A mâinilor călătorind fără brațe, gesturi obsecene țâșnind în toate părțile. Strada copilăriei s-a mutat. Iar
Carlos Drummond de Andrade - Mari poeme by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/4904_a_6229]
-
Pessoa, dar rămâneau încă trei de plasat în închipuire. Pe Alberto Caeiro, Borges l-a instalat pe dată într-o cafenea din Chiado, la o masă din dreptul ferestrei, unde fuma în timp ce se uita la trecători. Caeiro avea un glas răgușit, dar în clipa aceea nu vorbea. Era un bărbat robust, bondoc, de vreo patruzeci și ceva de ani, cu o mustață scurtă și ochelari rotunzi. (Aducea puțin cu domnul Franz, dar Borges nu-l cunoscuse încă pe domnul Franz, deci
Alex. Leo Șerban - Litera din scrisoarea misterioasă () [Corola-journal/Journalistic/5389_a_6714]
-
Aici fiecare ființă poartă în suflet amintirea unui cutremur. E un crampei de spaimă, lipit de inimă orașului. Înainte de naștere, fiecare om e un erou. Căci în memoria portului există acel dezastru, acea înfiorare a pământului ce tremura, si zgomotul răgușit din adâncuri, ca și cum într-un ținut submarin ori subpământean ar începe să bată clopotele, vestind sfârșitul lumii. Câteodată, după ce ziduri și acoperișuri se prăvălesc, iscând nori de praf și flăcări, în tăcere ori în urlete, când totul pare definitiv calmat
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
ațintesc urechea spre ecourile din depărtare ale râsetelor noastre din anii aceia ai cataclismelor istoriei (dintre care doar unele le trăisem iar altele așteptau într-un sumbru viitor apropiat să le trăim), și disting destul de clar râsul subțire, ironic, puțin răgușit, al lui Radu Stanca, de acela mai gras, mai plin, râs proletarian, răsunând ca din mină, al lui Gary Sârbu, depășite, dominate acustic de cascadele de râs ale lui Nego, ale cărui hohote tindeau spre un discant vag feminin, pe
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]
-
din gură. - N-am de gând să tac. O să asculți tot ce am de spus. Horacio avansă către ea, cu brațul întins. Gușa imensă ce-i acoperea gâtul devenise purpurie și se tot umfla palpitând. - Pleacă, zise, adăugând cu voce răgușită: Pleacă. Du-te naibii o dată. Urmă o tăcere prelungă, de așteptare. Horacio stătea nemișcat, cu brațul încă întins spre ea. Respira cu dificultate și o privea ostil. Ea nu părea să dea vreo atenție pornirii agresive a fratelui său. Se
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
pupila unui ochi, o bobiță aurie. După ani, Uitând acel trup melodios - Brațe lungi, degete subțiri - Îmi vin în minte doar poftele trecătoare Ce ruinează carnea. Nu tăgăduiesc: Aparițiile ei erau vesele, urbane, Dar în spate lor, se auzeau voci răgușite, provinciale, Descompuse de nesomn. Întâlnirile acestea erau mai mult întâmplătoare, Nu cred că erau puse la cale de amanții Din orașul iubirii - un oraș zidit În numele dragostei. Așa o văd acum: Măslinie, cu dinți albi, într-o rochie de vară
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
de blană roasă. Zinaida era bucuroasă să fugă, dar n-o țineau picioarele - i se înmuiaseră - și se așeză în mijlocul drumului ca o găină mare zbârlită, acoperindu-și capul cu mâinile albe, grăsulii. Și deodată auzi deasupra capului o voce răgușită: - U-u-u, haită de șacali, otrepe nesătule! Kotova, lepădătură ce ești! Stai de douăzeci de ani, și tot nu-ți ajunge! O să-i iei cu tine pe lumea ailaltă! Și tu, încotro, ghiuj nemernic, cauți pricină, slugă fascistă! Ridică-te, ce
Ludmila Ulițkaia Rude sărmane. Fetițele by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/3562_a_4887]
-
să scotocească după ceva, o justificare a „devianței” mele, și tocmai o fi găsit-o în intonația mea, la așa inflexiuni vocale, așa comportament, glasul meu stîrnește de cînd mă știu curiozitatea celor care mi-l aud, de ce sînt eu răgușit, le-am explicat tuturor, de zeci de ori, așa a fost el de cînd sînt eu pe lume. Bun, bun, Cezar Braia, reia polițistul, dar de ce ai tu vocea asta, și eu zic automat, după ce oftez excedat de întrebare, pentru că
Răpitor și ostatic by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/3578_a_4903]
-
douăzeci de ani de la intrarea noastră în cel dintâi război mondial. Nu cunosc sentimentul celor care, luând cunoștință prin somn de mobilizarea generală, știau că vor trebui să înfrunte numaidecât focul dușman. Dar îmi amintesc cu toată puterea că goarna răgușită a satului din Argeș, unde am trăit acest moment de piatră, a sunat "adunarea" soldățească, în plin miezul nopții: neverosimil, straniu, consternant. în pustiul nopții timbrul metalic era groaznic: îl auzeam, dar îl și vedeam. L-ași putea și acum
Vladimir Streinu - Analist politic by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Memoirs/9659_a_10984]
-
atenție implicată, dar și oarecum distantă și circumspectă, evaluare ficționantă a tot ce aude și înregistrează. O aventură personală (descoperirea jocului de golf și aprofundarea lui) îi sugerează o posibilă arhitectură epică. Vocea guturală („E ceva cu vocea ei. Ușor răgușită, amestec de blândețe și de fermitate”) și cu inflexiuni discret ironice sare de la persoana întâi la a treia și interpretează, cu egală dexteritate, personajele cărții, fie că e vorba de un copil cu părinții plecați la lucru în străinătate, de
Parcursuri și relaționări by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3655_a_4980]
-
Să nu o mai ocolim atîta de multe ori ai o mînă de dat și iei cu două Doamne mare mai e puterea ta. Să nu o mai ocolim atîta ai plecat gata ești bun plecat adio copile îi strigi răgușit bătrîn pe o fotografie mică decolorată. Să nu o mai ocolim atîta nici nu te cunosc bine doar la chip dar nicidecum cel de acuma. Să nu o mai ocolim atîta ce ai cîntat e bun cîntat liniștea bandajează cu
Cîntec by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/2615_a_3940]
-
furioase scuipate din cîte opt-nouă gîtlejuri parcă lovite de rabie ale maidanezilor din zonă care - era dreptul lor, nu-i așa? - își marcaseră teritoriul. E un mini infern sonor, pe diverse voci, de la alto-ul în falset emis de cățelandri răgușiți, cu vocea în schimbare, pînă la bariton-ul dulăilor greu încercați, purtînd pe membre, pe boturi sau pe urechi semnele bătăliilor pentru supremație desfășurate de-a lungul anilor... Pe trotuarele capitalei mii de fecale canine atestă iubirea pentru animale a
Mame (și tați) de... cîini by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/10674_a_11999]
-
pornește de la clasicii Secolului de Aur spaniol și ajunge la texte contemporane, semnate de Gabriel García Márquez și Mario Vargas Llosa. La secțiunea ,Evenimente speciale" remarcăm prezența cântăreței cubaneze Omara Portuondo, a celei argentiniene, Adriana Varela, care, cu o voce răgușită, tulburătoare, cântă tangouri în argoul pungașilor din Buenos Aires, și a columbiencei Marta Gómez, care a creat un stil muzical nou, cu ritmuri aparte de jazz și pop. Până la prima reprezentație avem timp să înțelegem ce înseamnă Columbia actuală. Un șofer
Dragostea a triumfat la Bogotá by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/10726_a_12051]
-
fi sunat goarna. Lacrimile-mi curgeau gogoloaie și câinii începuseră să latre înciudați pe la uluci. Am amuțit de spaimă când întrezării că în fața mea era o umbră ce venea spre mine. Era tata. Mă luă pe sus și-mi spuse răgușit: - Vezi ce pați dacă nu te ogoi? Mai bine stăteai acasă și te jucai cu pulma! În noaptea aceea nu-mi veni Moș Ene. Înțepăturile de la genunchi nu-mi dădeau ghes să pun geană pe geană și-o auzeam pe
Montrealul din sufletul meu sau Noaptea curcubeelor. In: Editura Destine Literare by DORINA MÃGÃRIN () [Corola-journal/Journalistic/101_a_266]
-
examină. Ochii larg deschiși ai lui moș Jusepi Vargiu aveau imobilitatea fără întoarcere a lucrurilor rupte. Bonaria îi luă mâna descărnată apăsându-i delicat încheietura și brațul, iar în atingerea aceea ceva o făcu să tresară. Bătrânul scoase un sunet răgușit. - Te-au chemat până la urmă... Ca într-un clește descărnat, apucă mâna accabadorei și o trase spre el, obligând înalta figură întunecată să-i dea ascultare și să se aplece. În ciuda neputinței sale, șoapta bătrânului nu se pierdu în cutele
Michela Murgia: ACCABADORA by Gabriela Lungu () [Corola-journal/Journalistic/3884_a_5209]
-
uite, primăvara!, îi spune fiecare dumnezeului său de la sîn, arătîndu-i zarzărul cocoșat sub delicatele ciufuri. uite, vara prelingîndu-se din sticla de plastic cu guler de bere răsturnată în curte. uite, cocorii! îi spune pe urmă fiecare dumnezeului său, în șoaptă răgușită. numai iarna abia de-o vedem: întunericul se lasă iute pe vine, sufocîndu-ne între pulpele calde și moi. la licărul lămpii de sub salcîmi, cel crescut la sîn ne traduce-n latină. bocet contemporan a venit un bou ager la fereastră
Mariana Codruț by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/10069_a_11394]
-
Zgomotul lingurii de cositor, lovindu-se de cana de lut, se auzea tot mai puternic în crâșmă. Celeno învârtea de zor în ceaiul ei. Talestri o privi cu subînțeles de câteva ori, fără niciun rezultat. - Termini odată? se auzi vocea răgușită a amazoanei-soldat, Melestri. Celeno se opri brusc, așa, ca dintr-un vis. Își ridică ochii împăienjiniți de oboseala din ajun și căută, insistent, privirea prințesei. Talestri o evită, privind spre geam. Celeno puse lingurița pe masă și zise, căscând: - Abia
CLIMENE de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1289 din 12 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349231_a_350560]
-
Oricum alături de mormântul său mi-am găsit liniștea sufletească... Dar tu de ce nu zici nimic?... Uf, că tare singură mai sunt pe acest pământ, luam-ar moartea să mă ia! Deodată arătarea de lângă ea întoarse capul și cu un glas răgușit rosti: - Nici aici n-am loc de voi?... De când cu privatizarea n-am odihnă nici zi nici noapte!... Am venit aici pentru un scurt răgaz... Tovarășul era cumsecade. La el aveam măcar o sâmbătă liberă pe lună și puteam să
LINIŞTE SUFLETEASCĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1218 din 02 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/360241_a_361570]
-
ceva, dar el îi puse degetul pe buze în semn de liniște. - Care ești acolo de vrei să ne sperii? - strigă Pătru. De afară nici un răspuns. - Au venit lupii la animale? - șopti femeia. Misterele nopții sunt deranjate de un rânjet răgușit, iar la fereastră apăru la lumina lunii un chip de animal sălbatic care în loc de ochi parcă avea două lumânări, un bot păros, două coarne ca de bivol iar labele din față, pe care le rezemase pe pervazul geamului, păreau de
O VIAŢĂ NOBILĂ, UNDEVA ÎNTRE CARPAŢI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1378 din 09 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360196_a_361525]
-
de năvala lighioanelor în odaie, țipă disperată. Este conștientă că-i scăpase de sub control și aceste momente puteau însemna sfârșitul său. - Opriți-vă neisprăviților, că rămân fără aer! - Ne-ai jucat cum ai vrut! - răcni unul dintre împielițați cu vocea răgușită. - Cum îndrăzniți să-mi nesocotiți poruncile? Derbedeilor, nu sunteți buni de nimic! Avem o înțelegere și trebuie respectată atât cât voi dori eu! - Ne trebuie una mai tânără care să-ți preia ștafeta! - zise un alt drăcușor. - Vă poruncesc să
VIII. CALEA SPRE TALPA IADULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1400 din 31 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360205_a_361534]
-
la numerele 33-35, se deschide o poartă către anii ‘90. După ce ne cântă despre munci casnice, carieră și singurătate, doamna Cristina Stamate vrea să stea puțin de vorbă cu noi, publicul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Vocea îi pare mai răgușită ca de obicei și se stinge pe alocuri într-un plâns discret. Hainele îi sunt negre, dar continuă să strălucească. Cristina Stamate mărturisește că o doare că ne-ntâlnim atât de rar pe-aici, prin sală. Știe și ea că
Astă seară facem glume de tranziție () [Corola-blog/BlogPost/338195_a_339524]
-
De nervi mă mânca pielea și aveam senzația că un gândac se plimba agale pe sub pijamaua mea. Nu știu când am adormit, cert este că m-am trezit în discuția aprinsă dintre mami și mama lui Gigi, care, cu vocea răgușită decât țipase și ea în timpul nopții, îi povestea despre gândacii care îi năpădiseră -Astea sunt farmece a decretat pentru a doua oară tanti Oala în mai puțin de câteva ore. -Dar cine să ne facă farmece în același timp la
GLORIE COPILĂRIEI V de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357079_a_358408]
-
Timișoarei, organizate la intervale de jumătate de veac „Nici unul dintre iluștrii violoniști n-a creat planuri sonore, perspective, peisaje mai vii. Am cântat împreună mulți ani. Mi-aduc aminte de una din variațiile Sonatei Kreutzer de Beethoven. La repriză, țuguia răgușit tema și parcă apărea în depărtare turla unei biserici de cătun, și auzeai un cocoșel cîntînd a sărăcie. De câte ori ajungeam la pasajul acela îmi curgeau lacrimile”. (Cella Delavrancea, „Dintr-un secol de viață”). Două sunt momentele în care Timișoara a
Agenda2005-34-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284107_a_285436]
-
să iasă pe hol, îmbrăcați în pijamale. A apărut și mama din spate. - Idiotule! Cine crezi tu că se uită la tine? Tu du-te la o mâță sălbatică să te rezolve! Că asta ți s-ar potrivi! Țipetele femeii, răgușite și întretăiate de lacrimi, s-au stins într-un amestec de suspine, salivă și tuse. Din încăpere au continuat să zboare fără milă un umeraș, un sutien mototolit, celălalt pantof cu toc și poșeta. Poșeta s-a deschis și tot
Yōko Ogawa Hotel Iris by Iuliana Oprina () [Corola-journal/Journalistic/2840_a_4165]
-
să insist cu bătaia în ușă, de pe care, la aproape fiecare lovitură, mai cădea câte o bucată din vopseaua gri, scorojită. Mi se pare că aud printre crăpăturile acesteia un fel de răspuns. Era ca o șoaptă cu voce stinsă, răgușită, de bărbat, ce parcă venea dintr-o altă lume. Mai mult am dedus decât am înțeles, că-mi spunea să intru. Oarecum ezitând, intru în casă. Privirea mi se oprește pe un Om... Să fi avut în jur de 80-85
PLEDOARIA NEUITĂRII de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384751_a_386080]