1,687 matches
-
Zdreanță, purta un inel cu un diamant cât o boabă de porumb, ținea în mână o lesă, iar lesa trăgea o valiză de piele pe rotile. Fluturându-și degetele ca să facă piatra să scânteieze, Lady Zdreanță spune: — E soțul meu răposat, incinerat și transformat într-un diamant de trei carate... La care Tovarășa Lătrău se apleacă spre agenda în care scrie Contele Calomniei și spune: — Forma corectă este lifting facial. La câteva străzi mai încolo, după ce trecem de vreo două semafoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
caută pe sub mese, prin spatele scaunelor. — E acolo, spune domnul Whittier, ridicând un deget tremurător înspre ușile duble ale amfiteatrului. Lady Zdreanță aruncă o privire în lateral, înspre ușile amfiteatrului, îndărătul cărora au dispărut Miss America și bila de bowling. — Răposatul meu soț și cu mine eram experți în a ne plictisi, spune Lady Zdreanță, și ne lasă să așteptăm în timp ce face trei, patru, cinci pași de-a curmezișul holului, ca să smulgă cuțitul din tăblia scaunului. Ținându-l în mână, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Bregaru au sosit odată cu un IJ cu ataș, verzui și zgomotos ca un tanc. Ce stai așa Gheretă? N-ai mai văzut morți? Îl repezi Tâmplan. Ba da, să trăiți, bâigui el. Îl usturau ochii de când privea trupul firav al răposatului și tot nu Înțelegea cum atârna de lampă. O fi lumina prea puternică și nu văd eu funia, Își zise ștergându-și ochii Înlăcrimați. Dar domnul Ster nu se prăbuși după tipic, ci pluti câteva clipe prin cameră ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care România era parte, unde se consumau momente semnificative, demne de reținut și de menționat, pentru prezent și pentru posteritate. In capitala irakiană Bagdad, a răspuns de relațiile politice, culturale, de presă, de problemele consulare, punând accent, la încurajarea ambasadorului, răposatul Ion Georgescu, pe activitatea de informare politică. A îndeplinit, împreună cu însărcinatul cu afaceri a.i. Secretar I, răposatul G. Greceanu, unele măsuri de transmitere din partea conducerii române, în 1959-1960, a unor informații privind posibile evoluții politice în Irak, către primul ministru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
și pentru posteritate. In capitala irakiană Bagdad, a răspuns de relațiile politice, culturale, de presă, de problemele consulare, punând accent, la încurajarea ambasadorului, răposatul Ion Georgescu, pe activitatea de informare politică. A îndeplinit, împreună cu însărcinatul cu afaceri a.i. Secretar I, răposatul G. Greceanu, unele măsuri de transmitere din partea conducerii române, în 1959-1960, a unor informații privind posibile evoluții politice în Irak, către primul ministru irakian, generalul Abdel Karim Kassem, inițiatorul revoluției irakiene din 14.07.1958, care a înlăturat monarhia irakiană
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
să vrea, erau posesorii nu numai ai acelei aure care conferea distincție, dar și grandoare strălucirii lor ca ființe. Pioșenia cu care mâncau variatele feluri din pachețelele primite de Leana la Paștele Blajinilor, distincția cu care înfulecau cu gândul la răposații de sufletul cărora li se oferiseră bunătățile, grija ca nicio firimitură să nu fie risipită, niciun os neros, gravitatea chipurilor, liniștea pe care o împărtășeau spațiului, exprimând liniștea mormintelor lumii, toate acestea m-au supus unui rechizitoriu amănunțit făcut ego-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ai furat banii.” Acest „încă” mă umplu de dezgust. Oare prezența acestui mort stârnea în mine gânduri așa de urâte? Nu era pentru prima oară că vedeam un defunct, însă era prima oară că împărtășeam, ca să zic așa, intimitatea unui răposat. Și prima oară că eram singurul care știa despre moartea cuiva. Din acest motiv am decis să nu telefonez: cadavrul îmi aparținea. Singura descoperire adevărată pe care o făcusem în viața mea, era moartea acestui tip. Ceea ce știam eu despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mult. Și totuși, ca ea să fi avut numele de familie Baptiste mi se păru cam tras de păr. Căzui din nou în ipoteza complotului. O întâmplare? Lângă interfon, la etajul meu, era scris Baptiste Bordave. Era oare posibil ca răposatul Olaf să fi ales să sune doar pentru simplul motiv că prenumele meu îi era familiar? Dacă așa stătuseră lucrurile, nu aveam motive de îngrijorare. În pofida siestei prelungite, mă cuprinse somnul. Nu există altă chemare mai irezistibilă, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
poseda. Suedezii și înalta fidelitate, e un lucru cunoscut. M-am gândit că eram aici de o zi și două nopți și încă nu auzisem niciun fel de muzică. Ultimul care strecurase un CD în aparat trebuie să fi fost răposatul Olaf. Dacă era la fel ca mine, atunci nu scosese discul după ce l-a ascultat. Am făcut experiența aprinzând și apoi apăsând pe butonul Play. Inima îmi bătea de să-mi sară din piept la gândul de a asculta ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Fotografia de pe cartea de identitate corespundea, așa cum ar fi putut corespunde oricui. N-am pus la îndoială veridicitatea pozei văzând-o, dar dacă nu ești polițist, agent secret sau vameș, nu pui la îndoială aceste lucruri. Am ales ipoteza că răposatul meu era realmente Olaf. În cazul acesta, de unde știa Georges Sheneve că murise? Olaf îi telefonase de la mine, Georges putuse să-mi capteze numărul, datorită căruia îmi aflase adresa. Mi-i închipuiam pe oamenii lui Sheneve debarcând la mine acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
primul cer ar fi „tăria” - sălașul îngerilor răzvrătiți; al doilea cer, ansamblul primelor cinci ceruri - zona intermediară; al treilea cer, perechea formată din ultimele două ceruri). Dacă nu ni se propune o hartă a lumii de dincolo, după care sufletul răposaților ar urma să se ghideze, atunci care este adevărata miză a textului? Norelli răspunde: „Misiunea lui Cristos constituie adevăratul scop al urcării lui Isaia la cer, precum și al revelației pe care textul dorește să ne-o transmită; pasajul despre viața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
asta era, va să zică, bombăni prudent. A murit Stalin... Marele conducător... Da, a murit... Bine că s-a dus dracului!... Bine c-am scăpat de tartor!... vorbi fără grijă și fără nici o teamă poștașul și, trăgându-i o înjurătură de mamă răposatului, își tufli șapca înapoi pe cap și plecă grăbit. Afară, în uliță, oamenii aflaseră și ei de ce vuia tot satul și toată țara de dangăte de clopot. Cu toții ieșiseră pe la porți și vorbeau cu însuflețire, de parcă era ajunul unei sărbători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ce se întâmplă cu Pătrășcanu ăsta și cu mai știu eu cine nu ne privește pe noi... Stai aici cu noi... Să ne ducem la biserică, să ne rugăm, să mergem la cimitir, ca s-aprindem câte-o lumânare pentru răposații noștri... N-o face iar pe eroul, că n-ajută la nimic!... Nando își ascultă sora, pufăind gânditor din țigară. Când Mafalda își sfârși pledoaria, mai tăcu încă o vreme, părând să-și cumpănească bine răspunsul. Vezi tu, sorella, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-i bai, mă Virgile! îl bătuse Vică amical pe spate. Poți să-l bei și fără zahăr, că e vin curat!... Dar, dacă n-o să-ți placă, tot nu-i bai... Dă-l și tu de pomană cuiva... Pentru sufletul răposaților!... Generalul, bine operat de hernia lui, îl ținuse vreo șapte ceasuri, pentru a-l lămuri cum se cuvine în legătură cu proiectele sale politice vizionare, despre imperativul eliberării țării de ocupația sovietică, precum și despre regenerarea morală a poporului român și despre progresele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
colț aproape pustiu, lângă un zid crăpat, pe care urca o iederă, departe de toate monumentele funerare impunătoare și înzorzonate, în capătul unei cărări acoperite toată cu buruieni jilave și încâlcite, era o cruce. Pe ea nu scria nici numele răposatului, nici data nașterii și a morții sale. Însă un îndoliat din vecinătate, apropiindu-se de Istorisiri nesănătoase fericirii 53 mine cu pași ușori și grăbiți, mi-a șoptit fugar și cu privirea aplecată aceste cuvinte, ce parcă mai răsună încă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în timp un măgăruș pe numele de Trotinel, un câine pe care-l striga Stup și o pisică pe care a botezat-o Zvârluga. La moartea tatălui, Căiță a primit prin ordin judecătoresc să fie protejat până la majorat de fratele răposatului. Și acesta avea mult pământ și gospodărie frumoasă, gard în gard cu a lui Căiță. De ce are mult, omul vrea și mai mult, pentru că lăcomia, odată încolțită, crește și sufletul omului învrăjbește. Atunci omul nu mai are liniște, nu mai
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ți‑e frică să te apropii. Fiecare Vater are familia lui, iar seara citesc toți, cu voce tare, cărți moralizatoare.“ La Ruletenburg, naratorul Își regăsește copilăria pe care o urăște tocmai din pricina despotismului patern : „Îmi aduc aminte cum tatăl meu, răposatul, tot sub teii din grădiniță, ne citea seara, mie și mamei, asemenea cărțulii... Asta pot s‑o judec eu Însumi cum se cuvine“. Revolta Împotriva acestei vieți de dragul fabricării unui Rothschild viitor se află la un stadiu oedipian, semănînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
spirituale, dar și contra celei materiale ca: gazul metan, gazul albastru, electricitatea etc. Lupta se dă chiar acum de Facultatea de Teologie din București. Iată ce citim în Tezaurului Liturgic, tom II, pag 400, nota 1, 2 și 3 al răposatului profesor Badea Cireșeanu: "Canonul 3 apostolic învață a nu se aduce în altar decât untdelemn pentru candele și tămâie. Și "În vara anului 1907, am văzut cu mâhnire lumânări de stearină și policandrele bisericești române ortodoxe de la Rășinari Și "Bisericile
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
când un Egiptean își dă ultima suflare, numaidecât rudele lui aleargă să anunțe pe preotul însărcinat cu îmbălsămarea. Acesta venind la casa mortului îi făcea o primă crestătură-n corp și îndată apoi o lua la fugă, urmărit de rudele răposatului, care aruncau cu pietre după dânsul, ca și cum l-ar pedepsi pentru că ar fi comis un atentat asupra făpturii lui Dumnezeu. În urmă, înfășurând cadavrul cu fășii, emblemă a unei a doua copilării, îl depuneau să se odihnească la Necropole (orașul
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
norocul la Curte. Așa că m-a expediat repejor cu văru-su, fără a se mai pierde În amănunte, Însoțit de o lungă scrisoare ticluită de preotul satului nostru, În care Îi amintea lui Diego Alatriste de promisiunile făcute și prietenia cu răposatul. Îmi amintesc că atunci când am intrat În serviciul lui se Întorsese de puțin timp din Flandra, fiindcă o rană urâtă pe care o avea Într-o parte, primită la Fleurus, era Încă proaspătă și Îi cauza dureri mari; iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dinăuntru, foarte practic pentru amortizarea loviturilor și Împunsăturilor de cuțit sau de sabie; și, cu pumnalul, daga, spada și pistoalele lui, avea pe el mai mult fier decât toată Biscaya. Fusese soldat În războaiele din Flandra, ca Diego Alatriste și răposatul meu tată, și, camarad la toartă cu ei, pătimise ani lungi de lipsuri, primejdii și necazuri, deși până la urmă Îi mersese mai bine decât lor: pe când părintele meu Îngrășa pământul ereticilor, iar căpitanul trăgea mâța de coadă ca spadasin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
principalele resorturi ale celui mai puternic imperiu de atunci, din lume. Ne putem ușor imagina sentimentele lui Diego Alatriste văzându-se Înaintea atotputernicului favorit, În Încăperea aceea vastă unde, În afară de covor și masă, unicul ornament consta dintr-un portret al răposatului rege, don Filip al Doilea, bunicul actualului monarh, care atârna deasupra unui mare șemineu stins. Cu atât mai mult cu cât recunoscuse În personajul acela, fără urmă de Îndoială și fără cine știe ce efort, pe cel mai Înalt și mai solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe un mod de apărare: "Spectacolul de bufonerie oferit amicilor săi îl face să uite faptul că există moarte, că într-o zi va fi așezat în coșciug, și Ťun altulť va lua cuvântul, luându-și rămas bun de la cel răposat. Jucând pe mormântul tatălui său, el are sentimentul că alungă moartea, că scapă de sub blestemul ei. Moartea celuilalt confirmă propria noastră moarte". Într-un fel, Pirgu își trădează aici admirația pentru indiferența, fie ea numai aparentă, pe care o afișează
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
van. Ce rost are să analizezi niște idei defuncte comentîndu-le cu seninătatea celui care știe că ele nu mai pot răscoli pe nimeni? De aceea, o carte despre conservatorismul românesc seamănă cu o procesiune teoretică la cîteva morminte celebre. Le pomenim răposaților numele, dăm cîteva citate din cărțile lor, le mărunțim unele idei, și apoi încheiem panegiricul cu un aer mulțumit: ne-am făcut datoria, adică am mai creat încă o galerie funerară în muzeul cu relicve solemne ale României istorice. Senzația
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]
-
anostă trăncăneală. Și atunci, întorcîndu-ne de la Cicero către lumea contemporană, merită să ne întrebăm de ce oratoria a căzut în desuetudine, îngroșînd rîndurile artelor despre care ne-am obișnuit să vorbim cu acea politețe stinsă ce se cuvine de obicei disciplinelor răposate. De ce pînă și oamenii cu înclinație oratorică simt că înzestrarea lor nu mai are astăzi nici o trecere? Sînt cel puțin patru cauze care fac ca oratoria să fie privită ca o anacronică îndeletnicire. Prima ține de spiritul epocii în care
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]