1,548 matches
-
conștiincios procesul verbal al întâlnirii de cenaclu într-un soi de catastif, ca alea de pe vremuri cu protecția muncii. Când am ajuns lângă ea, m-a privit languros, a început să-și descheie nasturii, mângâindu-se cu gesturi de stripteuză răpusă de gripă. Iaca... nu mă simt deloc creativ, niet pornire să scriu haikuuri pe țâțele ei căzute, așa că îmi iau tălpășița englezește și-i las să-și ducă mai departe experimentul și, eventual, să pună la cale vreun capitol din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cîtuși de puțin mișcată de efortul lui obositor și de sacrificarea unui animal care putea fi socotit, la drept vorbind, aproape o plantă. Bău ultimele picături din băutura Împuțită pe care și-o prepara, ca de obicei, singur, Închise ochii, răpus de somn și oboseală, și cînd, cîteva ceasuri mai tîrziu, Îi deschise din nou, Îl văzu acolo, În picioare În fața lui, Înalt, puternic, pe jumătate gol și negru ca smoala: cel mai desăvîrșit mort viu pe care și l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
coada ochiului cînd celălalt Îl căuta din priviri pe Oberlus, se așeza la masă cînd mînca și Sebastián, iar la căderea nopții se Întindea, exact ca și chilianul, rămînÎnd nemișcat și În tăcere, cuprins de groază, pînă cînd somnul Îl răpunea, pentru douăsprezece ore, cît dura Întunericul la acele latitudini ecuatoriale. Cu trecerea timpului, Mendoza și el deveniră complici, cu toate că pomenita complicitate se limita la Împărtășirea acelorași temeri și pedepse, fiind neputincioși să conceapă un plan care să le Îngăduie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
faleza abruptă, pe care o tot amenajase pînă cînd o transformase Într-un loc extrem de plăcut, foarte asemănător „căminului” pe care nu-l avusese niciodată, știind că acolo, afară, doi oameni lucrau pentru el și trăiau Într-o permanentă tensiune, răpuși de teamă. Se simțea puternic. Pentru prima oară cineva era mai neînsemnat decît el, iar asta era o senzație nouă și minunată, pentru că nu avusese niciodată ocazia să poruncească nimănui să facă nimic, iar acum o făcea, și ceilalți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lovească și să se Înfurie erau singurele lucruri care-i rămîneau pe lume, și din pricina asta putea fi văzut deseori pradă unei activități febrile, care-l Împiedica să stea locului fie și pentru o clipă și-l făcea să cadă răpus de oboseală noaptea. Dădu foc cărților. O făcu pentru că era convins că ele Îl Îmblînziseră, făcîndu-l să-și piardă orele de somn și Împuindu-i capul cu idei prostești, și se jură cu voce tare că nu avea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de copaci și drumul dosnic prin părculeț până la bloc. La una din stații urcară doi milițieni. Trecură pe lângă scaunul fetei și se opriră în spate. Ea întoarse capul după ei. Nici să nu te gândești, șuieră vocea dogită de băutură. Răpusă de spaimă, Luana nu îndrăzni să se miște. Era încolțită, lipsită de orice speranță. Cu ochii ațintiți în întuneric și zăpăcită de scurgerea minutelor până în stația unde avea să coboare, începu să se roage. Singurul ajutor nu putea veni decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tact, cu prestanță, care are un nas ca de copoi atunci când e să discearnă valorile sociale și folosește, poate din comoditate, clișee, le folosește fără să clipească, zâmbitor și amabil, cu fruntea sus, NU, NU, acum este un biet individ, răpus de somn, un pumn de reflexe amorțite, încă tensionate de spasmele amorului, de recenta eliberare a substanțelor organice, un om al cărui sistem nervos începe să se elibereze de starea de excitație, un om al cărui puls devine tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
suferise nici o metamorfoză și doar îi cumpărase cu opt ani în urmă. Pentru o clipă a fulgerat-o gândul că e sterilă, a căutat să-l alunge, să-l amestece printre pulovere, pantaloni scurți, în cele din urmă gândul a răpus-o și a făcut-o să se așeze pe canapea. În timpul căsniciei, ea și Ovidiu respectaseră cu strictețe calendarul, aveau de studiat, gândeau că apariția unui copil le-ar fi îngreunat viața. Dar acum, când nu mai erau soți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am aruncat în gâtul lui ca să-l oprim. Aceste și-a luat zborul și noi am călătorit astfel pe deasupra întregii Suedii. Obosit, m-am întors la zmeii și balaurii noștri, căci Ileana Cosânzeana m-a vestit că Făt-Frumos l-a răpus pe zmeul cel spurcat retezându-i capul. Mă bucură nespus gestul lui Făt-Frumos și-mi dau seama că doar ea, cartea, mi-a oferit aceste plăceri de nedescris. De aceea cartea este cea mai bună prietenă a mea. Când cumpăr
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Prin noapte afară lung privești, iar o fată te întreabă ce vezi. Cu glasul plin de durere, îi spui că nu ai mai văzut nimic, ci doar ți s-a părut așa, ai avut o vedenie... Și apoi jalea te răpune, iar vorbele tale sunt ca un plâns de îngropăciune. Lumina dispare imediat, iar sufletul îți este iar umbrit de norii așteptării și dorului sfâșietor. Parcă te văd că într-un târziu, neridicând de jos a ta privire, cum îți este
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ai literaturii noastre. Dezgustat de viața grea și săracă pe care o ducea, Mihai Eminescu, spune în poezia Mai am un singur dor, că își dorește un singur lucru: să fie lăsat să moară în liniștea serii, la marginea mării. Răpus de bătrânețe, George Coșbuc, se gândește în poezia Vara, la moartea care va veni ca la o integrare în natură: Natura, în mormântul meu / E totul cald, că e lumină! Bineînțeles că nici aceștia nu se bucură de moarte. Sic
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
veni ca la o integrare în natură: Natura, în mormântul meu / E totul cald, că e lumină! Bineînțeles că nici aceștia nu se bucură de moarte. Sic transit gloria mundi, spun latinii. Mai devreme sau mai târziu tot vom fi răpuși de această fată de crai. Aceeași atitudine au avut-o și Mihail Sadoveanu în Baltagul, Lucian Blaga în Gorunul și Horia Lovinescu în Moartea unui artist, dar toți au reușit să transmită posterității un mesaj cât se poate de clar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Reghin. Așa s-a născut Alice, a cărei grijă i-a revenit În Întregime ei, Împreună cu administrarea unor mici afaceri, toate terminate În procese de care el a fost În bună parte scutit grație unei hepatite cronice care l-a răpus, o vârstă la care alții dau marile lovituri. Dichtungen und Briefe nu a fost Însă și cartea de căpătâi a mamei sale căci, după război, alte cărți umpleau rafturile bibliotecilor din școli și universități. Cât despre Werner Filcz, el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ei. Numai după ce ai savurat înșelăciunea și ai suferit amarnic consecințele ei, vei ști să valorezi și să recunoști iubirea autentică. Și-atunci îi vei fi mulțumit în sinea ta Aspidei că te-a făcut mai puternic. Suferința te poate răpune și distruge, dar și înnobila și fortifica sufletește dacă vei ști s-o înțelegi, după cum fiecare lucru are rostul lui. Altă zi. Ce spune ea. Sau ce-ar spune ea, dacă ar fi puțin eu Sunt într-o permanentă cursă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se va putea despărți vreodată. O ținea în dormitor atârnată în cuier, în timp ce restul umbrelelor se îngrămădeau într-un coș la intrarea în casă. Era o umbrelă bărbătească cu picior, robustă, pe care n-a reușit niciun vânt s-o răpună sau măcar s-o întoarcă pe dos. Asta poate și din cauza formei ei de clopot sau de meduză mai degrabă, pictată în culori psihedelice. Fusese cea mai rezistentă umbrelă din viața ei. Nu o purta prea des, de teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bucătărie pe care zac conserve desfăcute, coji de pîine, pahare murdare, tacîmuri soioase. Se opri în pragul sufrageriei, rezemîndu-se de tocul ușii. Bătrînul dormea dus, întins îmbrăcat pe canapea, cu veioza aprinsă la cap. Își aminti că uneori cînd pica răpus de prea multă băutură sughița și horcăia în somn fără să-și dea seama și fără să se trezească. Nu de puține ori cînd venise să-l viziteze în ultimul timp îl găsise dormind ziua în amiaza mare, chircit în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să știi că murdăria tot iese la iveală pînă la urmă, chiar dacă-i ascunsă bine sub preș, militărelule, de unde le știu eu pe toate? Păi voi credeați că Bătrînul a dormit o viață întreagă? Eroare tembelilor, tocmai asta l-a răpus, faptul că știa prea multe, asta l-a dat gata, noroc însă că n-a fost unul din ăia care duce totul cu sine în mormînt. Dacă nu m-ar fi avut pe mine în preajmă, amarnic s-ar mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un paznic înarmat care are grijă să nu fie deranjat de nimeni. Lucrează intens, în timp ce toată lumea se întreabă pe unde o fi, dacă nu i s-o fi întîmplat ceva rău, dacă nu cumva vreun glonț rătăcit l-o fi răpus pe stradă, așa cum li se întîmplase deja multor ghinioniști. Prostuțule, numai de așa ceva nu poate fi vorba, domnul Președinte a mîncat rahat de mic, cît să-i ajungă zece vieți. Ce dracu’ mai e și asta? întreabă Sena încetinind, privind
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pe ascuns lui Vizanti, spunându-i prietenește: Bravo, Vizanti, iar i-ai Înroșit botu’, iar tu te ai ales numa’ c-o zgârietură! Ia de-aici și ai grijă de casă și ogradă, să nu intre nici ... leul! Abia când, răpus de oboseală și de nervi canini, Vizanti adormea Încolăcit, savurându-și victoria, tresărind prin somn (dacă ar fi fost și el dezlegat rămânea mă’șa Domnica fără Don Alba!), Va a ieșit tiptil pe ușă, a străbătut ograda și grădina
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
în rîuri liniștite, resemnate. Mă simt bine singur, par împăcat cu mersul lumii, cu imbatabilul ciclu, cu iluzia că pot iar vorbi cu el, cu Cezar, cu Cezar care stătea pe fotoliul acum gol. Vesel, trist, optimist, copleșit de nedreptate, răpus de răutatea umană. Strălucire și stingere în durere. Ce o fi simțit marele Cezar cînd Brutus...? Nu, mai bine ascult cîntecul monoton, cu răbufniri neașteptate, cu revolte înăbușite, cu eforturi spre a atinge Cerul. Este Cezar, așa cum l-am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în mare; miniștrii lor sînt, propriu-zis, niște instrumente în mîinile unui stăpîn înțelept și abil. Suveranii din a doua categorie sînt, din lipsă de inteligență sau dintr-o indolență nativă, cufundați într-o indiferență letargică. Dacă statul, gata să cadă răpus din pricina slăbiciunii suveranului, trebuie să fie susținut de înțelepciunea și agerimea unui ministru, principele nu mai este, în acest caz, decît o fantomă, dar o fantomă necesară, căci el reprezintă statul; tot ceea ce se mai poate spera este ca el
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cerea jertfe. L-a vîndut pe amant, pe Blidaru, În schimbul soțului, eliberat curînd după aceea de la Gherla. Dar trădarea asta și pesemne oprobriul codrenilor au muncit-o cumplit și au doborît-o. A murit În 1973, la numai cincizeci și trei de ani, răpusă de cancer, așadar, chiar În anul În care tata mi-l evoca pe Vasile Blidaru. Pe patul de moarte, i-a cerut iertare văduvei haiducului, iar fiica acestuia, Maria, a venit la Înmormîntare. Citind și alte documente despre rezistența armată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la bătrînețe te va ține feciorul dumitale cel mare, Silviu. Află că nu Silviu te va ține, ci Valeriu. Mai află că ai să trăiești 82 de ani.“ Silviu se prăpădise de cîțiva ani cînd Îmi erau povestite toate astea, răpus de un atac de cord, iar Valeriu Își adusese părinții deocamdată În casa statului, la Rătești, apoi avea să-i ia la Satu Mare, unde moșu’ Ștefan a și murit la sfîr șitul lui noiembrie 1975. Din acea vară, pășise În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
zburând cu norii. Privirea acelei ființe cutremură, iar vocea topește („toți cei care-i auzeau glasul se topeau precum ceara la foc” - XIII, 4). O mulțime imensă de oameni năvălește din toate colțurile lumii către ființa extraordinară, pentru a o răpune. Aceasta își „taie” un munte și plutește așezată pe el deasupra pământului. Mulțimea o atacă furioasă. Atunci, ființa cu chip de om scoate din gură un val de flăcări. Toți vrăjmașii devin scrum, în sensul concret al cuvântului. Ființa coboară
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
roșie pe dinăuntru, deosebit de bine lucrat, adevărată capodoperă a artei funerare. Se părea că Iorgu și-l rezervase chiar pentru el, ca un om prevăzător ce era și iată că în el avea să se odihnească trupul cine știe cărui demnitar comunist, răpus de ascuțișurile luptei de clasă... Când ieșiră înapoi la lumina zilei, Stelian îl văzu pe Iorgu ștergându-și ochii cu batista, copleșit de emoție și de o adâncă tristețe. Oare acolo, în Israel, se întrebă el retoric, o să se găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]