350 matches
-
Pentru amândoi. La revedere, domnule Vultur. Vultur-în-Zbor trecuse prin atâtea emoții de când pășise în această încăpere, încât se simți obligat să-și dea frâu liber mâniei. Sunt bucuros că nu am sfârșit aici, înconjurat de curve și nebunie, spuse el răstit. — Ești sigur că-i așa? întrebă Virgil Jones. — Da, strigă Vultur-în-Zbor. La dracu’, da. Poate că nu sunt sigur de multe lucruri, dar de asta sunt sigur. M-am descurcat mai bine decât tine. — Eu am ceva împotriva certitudinilor, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
complet goală, cu flăcările lămpilor cu ulei pâlpâind și aruncând umbre pe pereți: prima cameră vizitată care nu avea un perete exterior. Pe peretele din fața lor, imprimată cu roșu pe piatra cenușie, se afla această formă: ڨ — Litera Kâf, spuse răstit Prepelicarul. Vultur-în-Zbor nu înțelegea rostul acestei camere - dacă nu cumva era o anticameră, din moment ce călătoria lor se apropia de sfârșit. Prepelicarul ieși printr-o ușă din peretele de pe stânga și se treziră amândoi într-o cameră luminoasă, aerisită și frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Karanphilou am văzut cum, în noaptea de demult, voi lua felia aceea de tort, voi mânca, nu-mi va plăcea, îmi va sări din nu știu ce pricină țandăra, mă voi rățoi dintr-odată la femeia aceea, îmi va răspunde și ea răstit, repezindu-mă, va părea că ne certăm, va veni prietenul J.J. și-mi va șopti, „Vezi că te-ai matolit, strici distracția, du-te la baie“, îl voi asculta, mă voi ridica împleticit de la masă, voi nimeri totuși baia, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îi dă peste mână și strigă cât poate de tare pentru a fi auzit de pe culoar prin ușa Închisă a camerei: — Planton! Imediat ce se Înfățișează În ușă un băiețel pirpiriu, blond și cu ochii verzi, Albu continuă pe același ton răstit pe care a strigat: — Du-te la camera nouă și cheamă-l pe Umit să ne facă o cafea. După asta râde și-i explică lui Pârvu: — Avem și turci În căminu’ ăsta. Are cine să ne facă o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unșpea. Asta era cu un an În urmă și de fapt chiar așa Îl cunoscuse Grințu pe Popescu. Se rățoise la el și ăla zâmbise, era obișnuit să fie controlat când se fura ceva. „Câți bani ai asupra ta?“ - Întrebase răstit pedagogul. Băiatul răspunse senin: „Nouă sute și cincizeci de lei, tov. pedagog.“ „Câât, mă?“ „Nouăsutecincizeci!“ Era o sumă cam mare pentru un elev. Cel care reclamase furtul se plângea că i-a dispărut o sută. „De unde-i ai?“ „Mi i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
privit la cadavre, dar nu a spus nimic. „Ei? Vorbește! I-ai recunoscut?” - a îndemnat-o jandarul. Hangița a scâncit și, cu mâna la nas, a răspuns: „Îmmm... Daaa... Unul este soțul meu și celălalt esteee...” „Cine?” - a întrebat străinul, răstit. „Unnn...” „Cine?” - a întrebat-o din nou străinul, cu voce aspră. „Și unul care venea...” „Când venea?” „Din când în când”. „Cine era?” „Nuuu... Nu știu”. „Asta o știm noi. Era șeful lotrilor din codru și amantul tău. Dar, deocam
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
călăuze trimise de Laiotă Basarab. - Cine sunteți, oameni buni? Întrebă translatorul, un român mic de statură, slab, cu accent oltenesc. - Suntem țărani de lângă Murgeni, răspunse Oană. Venim de la câmp. - Și caii? Întrebă românul, căruia spahiul Îi spunea, cu un glas răstit, Întrebările. - Nu știu, stăpâne... mormăi Oană, Încercând să nu-și arate dezgustul față de cuvintele pe care trebuia să le folosească. Ni s-a părut și nouă că vedem niște cai În luminiș și tocmai ne duceam să vedem despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Întorsese de la asediul Sucevei. - Să trecem peste comedia cu țăranul care nu știe limba turcă, de acord? spuse sultanul, cu un glas care voia să fie binevoitor, dar nu reușea decât să coboare la un ton ceva mai puțin răstit. Sper că ospitalitatea mea nu ți s-a părut un prizonierat. În orice caz, nu asta am dorit. Dacă vreunul din oamenii mei a Îndrăznit să se atingă de tine sau de doamna ta, spune acum, și va fi decapitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate. Albi, ochii săi erau încadrați de o barbă cu lîna laie. Răcni gutural la o babă care, fără să miște de pe țol, răspunse la fel de răstit. Am încercat să stau de vorbă cu dînsul. Omul ne zîmbi cu o gură spartă din care, rărit, răsărea un gard galben de dinți. Ne pofti pe butucul unde așternuse în grabă un țolic, apoi scoase o țigară și și-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fiul său, preotul, să-l convingă că biletele de autobuz și taxa pieței aveau să-l coste tot atât - dacă nu mai mult - cât ar fi luat pe marfa de care așa de tare se Îngrijea. Bătrânul, de obicei repezit, răstit și neîngăduitor cu cei care i se Împotriveau În vreun fel, făcuse numai un semn de lehamite cu mâna, cerând, astfel, să fie lăsat În pace. Dimineață Îl scutură pe unul dintre nepoți, care, În aburii Încă nerisipiți ai somnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
până atunci Îi recitase băiatului din versurile cărora, cu alt glas, le și deslușise Înțelesul ascuns. „Abia acum să ne izbim poeticește de burzuluiala concretă a profanei realități”, zise Înțeleptul dăruit cu har, În timp ce se ridica, oarecum șovăielnic, la Îndemnurile răstite ale Directorului. Lui Ectoraș inima i se sui În gât și aproape Îl sufocă. Pe măsură ce se apropia de remorcă și simțea cum albinele Îi vâjâiau pe la urechi, pașii i se micșorau și genunchii păreau din ce În ce mai slabi. Fără să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bâlbâit, Încălecându-și unul altuia vorbele. Chiar și așa, amețiți cum erau, ghiciră În ochii negri ai nepământenei o tristețe resemnată de vită Înjugată la plug, care rabdă bice și jordii fără să Încerce să se ferească. Se auzi glasul răstit și fioros al patronului turc, un om destul de În vârstă, cu fața negricioasă, ciuruită amarnic de vărsat și o mustață nemaivăzut de groasă. Când Marianti, speriată de vocea lui, ajunse lângă el, o prinse ca un stăpân, o mână de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mine. Trenul nu-mi mai provoacă răul fizic din copilărie. Peisajul tot gonind spre nord (pe când eu mă târâi dinspre Babadagul meu spre Constanța) mă lasă apatic și fără chef de vorbă, cu chef numai de a asculta vorba altora, răstită, glumeață, aspră, românească, turcească, până or să-mi dea pâlniile pe-afară. Pe holul ticsit de navetiști, călare pe-o raniță veche, nea Aurică Geamantan se uită urât la lumea din compartiment. El face cursa asta pân’ la Constanța zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Întâlnească pe Traian Manu, Christa Döring a mai trăit alte două vieți. Și, dacă a vrut-o pe ea, ar trebui să-și Înglobeze În propria lui memorie afectivă viețile ei anterioare. Vocea cu care răspunde Christa sună tăios, aproape răstit. — Bineînțeles că mi-a fost mai greu! Cel puțin, după bombardament Îi aveam pe bunici și ei m-au ajutat să supraviețuiesc! Am fost, dintre toți copiii și nepoții, preferata lor, pentru că le semănam: mi-au spus de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și Întrebarea, pusă cu vocea politicoasă pe care o rezervă străinilor. * —Bunicii și-au ascuns cum au putut durerea lor, numai ca să mă remonteze pe mine! Traian se uită la ea nedumerit, iar Christa Își coboară cu un ton vocea răstită. — „Înțelege că nu ești tu de vină pentru moartea mamei sau surorii tale!” Bunicul Îmi repeta zilnic asta ca să mă scoată din șocul bombardamentului. El mi-a explicat că membrii familiei se simt Întotdeauna vinovați că nu au putut Împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cu orice preț! Țâșnind afară din baie într-un mod pe care era sigur că avea să-l regrete mai târziu, puse din nou telefonul în priză și încercă să-l sune pe șeful poliției, al cărui asistent îi răspunse răstit: — A plecat deja la o investigație, ceea ce era neadevărat. Șeful poliției nu putea fi deranjat deoarece, în clipa aceea, își lustruia pantofii la standul de pantofi din spatele gării. Conștient că nu avea nici un rost să îl sune pe perceptorul districtual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
blindată. Pe o placă se vedeau litere de tipar galbene: Spitalul de psihiatrie Măgura. Hm, poate că paradisul trebuia apărat de localnicii care auziseră de minunățiile dinăuntru. Am apăsat butonul soneriei. Mi-a deschis un portar care m-a întrebat răstit ce vreau. L-am lămurit. M-a băgat într-o cămăruță de lângă intrare, mi-a cerut buletinul și mi-a împins sub ochi un formular de completat: cine eram? rudă cu bolnavul? am mai fost la Măgura? citisem cărțile domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cuconița, care nici nu ne cunoaște, nici n-o cunoaștem... Le-am spus eu oamenilor înainte de a porni încoace, dar n-au crezut. Acu, iată, să bage la cap! Iuga se ofuscă, tocmai fiindcă moșneagul îi citise în suflet. Zise răstit: ― Ești cărunt, Lupule, și ai minte de vrabie!... Doar n-ați vrea să vă vând eu o moșie care nu-i a mea? Luca sări îndată împăciuitor și cu glas supus: ― Acu nu vă mai supărați, conașule, și iertați-ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici ei nu vor să asculte poruncile și s-au dat de partea ciocoilor? Și încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mânie, în bătătura cârciumii se strânse repede o mulțime de oameni și femei. Toți vorbeau răstit și pe toate fețele era incrustată o desperare aprigă. Întrebările se ciocneau într-un vîrtej: ― De ce mai vine armata?... Să ne omoare pe noi?... Ce le-am făcut noi lor?... Câini suntem ori oameni, de nu ne lasă să trăim
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lucruri grave s-au întîmplat și ca trebuie să vină să mă vadă negreșit. L-am rugat să ia mașină. L-am așteptat în verandă. ― Unde ai fost? mă întrebă el. ― Am să-ți spun pe urmă, îi răspunsei puțin răstit. Povestește-mi ce mai e nou... Foarte multe lucruri noi. Pe Maitreyi au vrut s-o mărite, dar ea a țipat că va mărturisi soțului, în noaptea nunții, că s-a culcat cu mine și va compromite întreaga familie, căci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
privea prietenii, dar n-avea grai. Se uita în pământ, parcă vroia să găsească acolo răspunsul pe care trebuia să-l dea celor din jurul ei. Deodată a început să tremure, ochii i s-au aprins și a spus cu glas răstit: -Nu e treaba voastră! Copiii nu se așteptau la o asemenea reacție din partea Lidiei. S-au privit nedumeriți. În mintea lor stăruia o întrebare la care deocamdată nu găseau răspunsul: Ce-o fi cu ea? Stingheriți, s au așezat pe
PRIETENII. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Sârbu Viviana, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2014]
-
la prăvălie. Sub tejghea, acolo era locul lui. Sta de-a bușilea și se uita la cântar. Și-atunci, după stabilizare, un sac de bani i-a dat omu ei să se joace... Ei, mănâncă, ce mai stai, zise el, răstit. Iar l-a apucat, el știe ce l-a apucat ! A ieșit și s-a dus dincolo în cameră. L-apucă așa, dintr-odată... întinde mâna, ia miez de pâine, ia brânză și o vâră în gură. Nu merită să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu mai spunem că e o apropiere, o devălmășie, o lipsă de intimitate absolut grotescă. E ofensată și nu Înțelege, i se pare că exagerezi. Dar unde să fie doamna acum? Probabil că la plajă, unde ar putea, Îți răspunde răstit. Enervarea Îți dă un fel de amețeală și Încerci să produci repede soluții, astfel Încît să nu se cheme că ai făcut șapte ore Într-un tren apocaliptic fără să te poți bucura un pic de mare. Probabil că e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
zâmbet viclean cu care Daniel o văzuse apropiindu-se de el cu doar câteva clipe mai înainte. În apropiere, un bătrân îmbrăcat într-o pufoaică gri, murdară și zdrențăroasă, cu căciulă pe cap, se oprise în mijlocul intersecției și i adresa răstit lui Daniel; răstit și plin de reproș, dar și de compătimire, compătimirea unui vagabond: Acuma du-te și ia-l și tu de ureche pe adevăratul vinovat! Dar nu mai era nimeni în jur s-audă. Horia Victor chicotea din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care Daniel o văzuse apropiindu-se de el cu doar câteva clipe mai înainte. În apropiere, un bătrân îmbrăcat într-o pufoaică gri, murdară și zdrențăroasă, cu căciulă pe cap, se oprise în mijlocul intersecției și i adresa răstit lui Daniel; răstit și plin de reproș, dar și de compătimire, compătimirea unui vagabond: Acuma du-te și ia-l și tu de ureche pe adevăratul vinovat! Dar nu mai era nimeni în jur s-audă. Horia Victor chicotea din nou, nerușinat, din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]