25,657 matches
-
al contrariilor ce-și descarcă tensiunea provocatoare de sciziuni morale și speculative într-o satisfacție a concordiei ultime, rezultantă a Creației solidare cu ea însăși. Măreața unitate a peisajului universal, în care se întîlnesc, la modul pacific, dionisiacul și ascetul, răul și binele, inteligența și sărăcia cu duhul nu e decît o răsfrîngere a Unului generator: "Simțeam cum în mine se-amestecă lutul și apa/ piatra și izvorul ce curge tihnit peste piatră/ răul și binele, bețivul și ascetul, Totul e
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
întîlnesc, la modul pacific, dionisiacul și ascetul, răul și binele, inteligența și sărăcia cu duhul nu e decît o răsfrîngere a Unului generator: "Simțeam cum în mine se-amestecă lutul și apa/ piatra și izvorul ce curge tihnit peste piatră/ răul și binele, bețivul și ascetul, Totul e Unul." (ibidem) E corectată astfel acea tendință a unui creștinism excesiv penitent, mutilant, care tinde a devaloriza făptura umană, prin repunerea în drepturile ei naturale. Dumnezeu se află pretutindeni, în tot făcutul Său
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
înscrie în seria faptelor abominabile, este individualizat de către artiști prin apropiere de concretul sensibil. Violența, lipsa de decență nu sunt ale piesei, ale regiei sau ale actorilor, ci ale vieții și ficțiunea scenică devine pură prin exorcizare, prin mărturisirea acestui rău. Spectacolul se desfășoară fluent și am admirat coeziunea micului grup de actrițe, solidare în momentele evoluției de grup, știind să se retragă cu grație pentru a ridica la plasă mingea necesară performanței individuale. Așa cum se exprimă în acest spectacol al
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
Sîrbu, Alex Mihai Stoenescu și alții de pe alte meleaguri. Amestecul de nume e o performanță în sine și ar trebui să-i facă și pe cei mai tenebroși să creadă că într-adevăr Dan Petrescu nu ține cu nimeni. Dar răul poate veni chiar de aici. Pentru că nu ține cu nimeni, pentru că n-are nimic sfînt așa cum s-a mai spus, acest opinioman e cumva frisonant și greu de suportat. Tocmai pentru că nu ține cu nimeni, Dan Petrescu nu e o
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
-și răscumpere patria lui din robia tirănească întâi trebuie să caute folosul cel de obște [...] Iar a începe cineva lucrul căutând numai folosul său osebit și nu de obște, cum acești scriși mai sus căuta, pe urmă ocară și alte rele se întâmplă". O delegație este trimisă pentru a-l opri pe Haizler - orice mișcare de trupe ar atrage invazia turcilor și tătarilor și pustiirea țării. "Neamțul" însă vede în altă lumină situația, așa cum o vor vedea "occidentalii" până în ziua de
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
mistificată de această "aflare în treabă" fără sens. E un fel de apogeu al negării, întrucît aceasta se hărțuiește și încearcă a se discredita. Atît factorii pozitivi cît și cei negativi nu se pierd prin ofensiva contrariilor, ci printr-un rău lăuntric, printr-o criză endogenă, fără leac: Am, și eu, două suflete. Unul de aflător în treabă, celălalt de absent. Din păcate, pentru că lipsa de energie mă împiedică să trăiesc cum aș vrea, absența - ca și pensia - e numai o
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
în cînd masca "înspăimîntătoare" a unei primitivități simulate. E vorba de un recurs semnificativ la un comportament al civilizațiilor arhaice, antinaturaliste, în spațiul cărora natura apărea substituită de mască și de ritual. Eseistul nostru se arată conștient de reversibilitatea înspre Răul primar a jurnalului în genere (și a jurnalului propriu, în particular). Abaterea sa de la umanitatea comprehensivă, tolerantă, e recunoscută fără complexe: "a fi om nu înseamnă a fi, neapărat, uman. Prin artificiu, răul de fond poate fi înzestrat cu disimulare
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
nostru se arată conștient de reversibilitatea înspre Răul primar a jurnalului în genere (și a jurnalului propriu, în particular). Abaterea sa de la umanitatea comprehensivă, tolerantă, e recunoscută fără complexe: "a fi om nu înseamnă a fi, neapărat, uman. Prin artificiu, răul de fond poate fi înzestrat cu disimulare. Poate fi rafinat. Instinctiv la origine, individul devine pervers. E și aceasta o resursă a jurnalului literar". Arta s-ar cuveni a fi dură, lipsită de artificiul caritabil al speranței, floare amorală a
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
aceasta o resursă a jurnalului literar". Arta s-ar cuveni a fi dură, lipsită de artificiul caritabil al speranței, floare amorală a absurdului ce nu mai poate iluziona: "Slăbiciunea lui Camus constă în "generozitatea" lui. Ca toți modernii, el simte răul dar se silește să ofere o speranță. Revoltă, responsabilitate, curaj, stoicism sînt daruri făcute omului. Ele îi permit să oculteze răul fundamental. Camus e un camarad al cititorului său. Ca să-l încurajeze, sacrifică ascuțișul singurătății lui.(...) Așa e, adevărul artei
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
a absurdului ce nu mai poate iluziona: "Slăbiciunea lui Camus constă în "generozitatea" lui. Ca toți modernii, el simte răul dar se silește să ofere o speranță. Revoltă, responsabilitate, curaj, stoicism sînt daruri făcute omului. Ele îi permit să oculteze răul fundamental. Camus e un camarad al cititorului său. Ca să-l încurajeze, sacrifică ascuțișul singurătății lui.(...) Așa e, adevărul artei e cumplit. Dar marii artiști îl spun și nu lasă speranță, sau, dacă lasă, e partea șubredă a artei lor. În
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
marii artiști îl spun și nu lasă speranță, sau, dacă lasă, e partea șubredă a artei lor. În ceea ce mă privește, cred că a da speranță le revine preoților și asistenților sociali". Negrul se cade a fi cît mai negru. Răul se răzbună pe sine prin Rău. Orice acceptare, orice armonie e scandaloasă. Agonia spiritului modern nu exclude, ci, dimpotrivă, cheamă ipostaza agonală, lupta fie și "de idei" al cărei cîmp e oferit de lectură: "Recitesc cartea lui X, e, într-
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
lasă speranță, sau, dacă lasă, e partea șubredă a artei lor. În ceea ce mă privește, cred că a da speranță le revine preoților și asistenților sociali". Negrul se cade a fi cît mai negru. Răul se răzbună pe sine prin Rău. Orice acceptare, orice armonie e scandaloasă. Agonia spiritului modern nu exclude, ci, dimpotrivă, cheamă ipostaza agonală, lupta fie și "de idei" al cărei cîmp e oferit de lectură: "Recitesc cartea lui X, e, într-adevăr, foarte bună. Ceva mă încurcă
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
caracter eterogen și, în consecință, nu se pot determina una pe alta. A acuza pe cineva că n-a fost recunoscut la timp nu înseamnă decît a îngîna nedreptatea. Însă Livius Ciocârlie înțelege a păși demonstrativ pe un tărîm al Răului, cu satisfacția de a călca în picioare (teoretic, speculativ, să nu se sperie nimeni!), valorile morale, de a savura "licorile negre ale păcatului" (sintagma este a lui Marcel Raymond, privitoare la patronalul Baudelaire). Autodamnarea d-sale atinge cote aparent jenante
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
spun cum". Se străvede aci paradigma cioraniană, căreia dl. Ciocârlie îi dă tîrcoale neîncetat, irezistibil atras, dar și refuzat prin lipsa unei demonii cabrate, nimicitoare. Artificiile mimării ei sînt vizibile. Între cei doi e o diferență de nivel energetic al Răului pus în scenă. Infernaliile mai tînărului diarist nu au statutul unei furtuni, ci al unei brize insinuante, care trece peste paginile acoperite cu o caligrafie melancolică, făcîndu-le să foșnească ușor. În raport cu autorul Ispitei de-a exista, ni se prezintă precum
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
samizdat) prin renunțarea la o anumită excentricitate a absurdului. Refuzul îndârjit de acceptare a realității și de respingere a ei prin denunțarea crudă a absurdului existenței prin parabole valabile oriunde și oricând a lăsat locul unei identificări exacte a "spațiului răului" printr-un act de responsabilitate politică sporită. Matei Vișniec scrie acum despre Bosnia, forțele NATO și comunism, "alegoria" fiind localizată și individualizată atent. Postabsurdul se prelungește, însă, și în aceste piese prin câteva din "ingredientele" clasice marca Vișniec: alegoria transpusă
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
publicații cotidiane. Ceva mai complicată e rezultanta așa-numitei imagini a României în presa străină. Din 2001 încoace și președinția și guvernul au avut tot timpul din lume pentru a se convinge că despre România s-a scris și de rău și de bine, în orice caz pe un ton mai curînd favorabil. Nu cred că presa străină l-a învățat pe dl Pașcu să-i sfătuiască pe ziariști să aibă mai multă grijă de sănătatea lor și să ticluiască un
Strategii securistice by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15142_a_16467]
-
cineva, dar dacă ești scriitor asta ai la îndemînă, deci, da, a făcut asta, iar după război și-a luat toate măsurile să se acopere. Era, și acest lucru e important, un bătrîn extrem de drăguț. Și un romancier foarte bun. Răul, răul politic care a cuprins Europa în anii '40 a fost o problemă de mare complexitate. Nu ai de o parte doar oameni răi, pe care îi știm că au fost răi. Erau și alții implicați, și nu păreau a
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
dar dacă ești scriitor asta ai la îndemînă, deci, da, a făcut asta, iar după război și-a luat toate măsurile să se acopere. Era, și acest lucru e important, un bătrîn extrem de drăguț. Și un romancier foarte bun. Răul, răul politic care a cuprins Europa în anii '40 a fost o problemă de mare complexitate. Nu ai de o parte doar oameni răi, pe care îi știm că au fost răi. Erau și alții implicați, și nu păreau a fi
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
Biblie prin celebrul citat "Dați Cezarului ce este al Cezarului..." (partea a doua a versetului nu se pomenește decât în biserică!). Misticii înlocuiesc Cezarul cu Destinul, de parcă ar exista o axiomă de echivalare a predestinării cu supunerea și complicitatea la rău. care rezultă în urma acestei alterări spirituale are conotația chinului, a supunerii dincolo de axiologic. La limită, este vorba de umilirea paroxistică, din dorința de integrare (gregarism) sau ascensiune socială. Pentru muritorii de rând, la care nu a sosit încă vremea moralității
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
vine în minte Patapievici în Etica indignării: "Or, ideea că totul merge și nimic nu este cu adevărat grav, cel puțin în lumea în care am fost născuți, este o consecință a pierderii puterii de a discerne între bine și rău și adevăr și fals". Mai de curând, în revista 22 (nr. 17/2002), Traian Ungureanu spulberă orice circumstanțe atenuante cu privire la istoria contemporană în spațiul carpatic: "Ei s-au simțit solidari cu comunismul nu pentru că i-au acceptat filozofia, ci pentru că
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
întrebase la un moment dat cum de a putut ea, fiica lui Caragiale, marele clasic "care biciuise în opera sa burghezia și exploatatorii", să se mărite cu un "asemenea element". În primăvara anului 1986, totul se încheia, cu bunele și relele timpurilor pe care fiica lui Caragiale le petrecuse printre noi. La plecarea sa, nimeni nu se gîndise să aducă o cameră de luat vederi, sau un fotograf, prezent de obicei în asemenea împrejurări. S-a dovedit, apoi, că era totuși
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
de sensuri obscure și nu o dată contradictorii, ce nu mai aspiră la o coerență resimțită drept factice, cele două repere consacrate ale Septentrionului abordat. Mai întîi e vorba de acel Nord înfiorător al Vechiului Testament. Adică de un lăcaș al Răului satanic și al ispitei, izvor al unui uragan nimicitor pe care-l circumscrie verbul vaticinar al lui Ieremia: "De la miazănoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor țării acesteia" (1, 14), adăugînd că invadatorul va purcede din același punct cardinal
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
atîrnă/ peste vîrfuri de brad ca o ceață; nu se/ zdrențuiește peste acoperișuri precum amurgurile" (ibidem). Prin adîncirea acestui tablou de-o înverșunare a asociațiilor fără frîu, de-o dezordine superlativă, provocatoare, e atins un soi de baroc al apocalipticului. "Răul de Nord" bîntuie precum o patologie metafizică, precum o maculare a ființei ce răsfrînge macularea cosmică, dobîndind înfățișările unor fantezii ale însăși organicului dereglat. Versurile se umplu de dejecțiile, secrețiile, vîscozitățile materiei rebele: "Așadar, ca un viscol ce spulberă argintul
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
precum o maculare a ființei ce răsfrînge macularea cosmică, dobîndind înfățișările unor fantezii ale însăși organicului dereglat. Versurile se umplu de dejecțiile, secrețiile, vîscozitățile materiei rebele: "Așadar, ca un viscol ce spulberă argintul/ vocalelor eu îți răsfir în față iarba,/ răul de Nord: un fluid/ în care se ridică trombe de reflexe/ înșurubîndu-se-n aer și căzînd înapoi în/ lut ca o oglindă spartă în mii de/ forme. (Așadar, ca un viscol ce spulberă argintul) Imaginile par a țîșni de-a dreptul
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
Gheorghe Grigurcu Precizînd că "etalează mizeria patimilor joase", printr-o "aparent paradoxală neîndurare și lipsă de milă față de umanitatea cutremurătoare", caracterizînd-o, în consecință, drept o "idealistă cu semnul minus", Liana Cozea o situează pe Hortensia Papadat-Bengescu sub steaua neagră a Răului: "Există în romanele Hortensiei Papadat-Bengescu o fascinație a răului, a răului mereu victorios, inevitabil și dureros, o captivantă etalare de personaje predispuse la compromisuri și o neînchipuită inventivitate în a le ilustra, care nu epuizează formele de expresie. Întrebată de ce
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]