389 matches
-
adevărată pentru putere. Mai precis, fundamentul însuși al politicii IC din timpul acestei perioade numite de stabilizare este de a face din existența URSS-ului și din sublinierea realizărilor sale singurele elemente ce pot detona contradicțiile din lumea capitalistă și radicaliza mișcarea maselor. Revoluția este mai mult un mit prezentat într-o manieră declamatorie 3 decît un obiectiv real al partidelor comuniste în lume. Cu alte cuvinte, apărarea URSS-ului trece înaintea oricărei lupte pentru putere: construirea socialismului într-o singură
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
ralieze Republicii. Puciurile și diversele sciziuni duc la o anumită plafonare a acestei organizații care are totuși 3.000 de membri în 1931 și 4,4% la alegerile din același an. În schimb, anarhiștii și un partid socialist care se radicalizează și datorită lui Largo Caballero, constituie niște blocuri impunătoare, îndeosebi prin influența pe care o exercită asupra puternicelor sindicate, CNT și UGT. Victoria dreptei la alegerile din noiembrie 1933 modifică datele problemei. Frontul unic muncitoresc propus de către PC conducerii socialiste
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
Algeriei pune de asemenea în lumină oboseala celei de a patra Republici și discreditarea coalițiilor guvernamentale succesive, care nu vor sau nu pot să atace deschis problema. Acest vid de putere este cu atît mai neliniștitor, cu cît pozițiile se radicalizează și cu cît, la Alger, unii militari nu mai ezită să acționeze din proprie inițiativă. Ideea întoarcerii la putere a generalului de Gaulle este din ce în ce mai prezentă. Acest lucru se va petrece în mai 1958. Guvernul Pfimlin își arată neputința în fața
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
Socialiștii vizează marginalizarea comuniștilor, acoperind în mare măsură spațiul politic de stînga. PCF-ul contează pe orientarea de stînga a electoratului socialist. Așa cum amintește Roger Martelli, semnarea programului comun trebuia, credeau atunci comuniștii, să declanșeze o dinamică mobilizatoare care să radicalizeze încetul cu încetul mișcarea socială și să întărească formele conștiinței de clasă 2. În plus, comuniștii sperau să-și mărească audiența fiind sau prezentîndu-se drept motorul unificării. În același timp, conducerea comunistă confundă PS condus de François Mitterrand și bătrînul
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
unei transformări radicale a capitalismului. Doar o mică minoritate se opune dipariției etichetei comuniste. Crearea unui nou partid este programată la congresul extraordinar din decembrie 1990. În ciuda acordului majoritar al aderenților, crearea noului partid este dificilă. Războiul din Golf a radicalizat pozițiile stîngii. În parlament, PCI votează în mod dispersat asupra acestei chestiuni. Vrînd să evite plecarea a 30% dintre membri, Occhetto este obligat să facă niște concesii aripii de stînga, și acestea în detrimentul imaginii novatoare pe care dorise să o
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
ordine" (der Ständestaat), corespunde secolelor XIII-XIV, caracterizându-se prin echilibrul vremelnic al puterilor monarhului și stărilor privilegiate, refractare politicii de centralizare; faza a treia, decisivă, este marcată de perioada secolului al XV-lea, în care procesul de centralizare s-a radicalizat. Aceste faze nu conțin limite cronologice absolute. Menținerea echilibrului celor două forțe de drept public are la bază reciprocitatea contractuală de obligații. Dar el trebuie văzut și analizat dincolo de acea "fază a acțiunii comune", în care un consensus este necesar
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
sens, deși într-un context de aparentă indiferență. Societatea iraniană e astăzi foarte complexă și obligă la o analiză extrem de atentă. Reformatorii trebuie să demonstreze deci o altă cultură politică, să renunțe la vechile discursuri prudente și moderate, să se radicalizeze, măcar pentru a ține pasul cu opinia publică, altminteri vor trece în uitare. În acest timp, conservatorii par să fi găsit un nou model pentru Iran: China, cu combinația sa bastardă de autoritarism politic și liberalizare economică. Autoritarismul e asigurat
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
în schimb fiindu-le recunoscute drepturi religioase și civile. Pactul a rezistat pînă în anii '60, cînd regele Feysal instrumenta islamul în luptă cu modernistul Nasser al Egiptului, iar drepturile șiiților au început să dispară. Revoluția iraniană din 1979 a radicalizat înfruntările, s-au produs mari manifestații, reprimate sever, la o împăcare relativă ajungîndu-se abia în 1993. Totuși, șiiții afirmă că nu vor să se despartă de trupul țării, deși cartea lor e jucată de cei mari în urmărirea intereselor lor
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de conceptul derridarian de deconstrucție"67. Prin urmare, o "ramură" a postmodernismului pare a fi poststructuralismul, cel puțin în opinia anumitor cercetători. Discutând relația poststructuralism postmodernism, Best și Kellner consideră că teoria postmodernă își însușește critica poststructuralistă pe care o radicalizează semnificativ și, de asemenea, urmează îndeaproape teoria poststructuralistă în ceea ce privește primatul acordat teoriei discursului. Aceasta analizează societatea și cultura în termeni de semne, coduri și discursuri, argumentând că sensul nu este o "entitate" dată în discurs, ci este construit social, prin intermediul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să prescrie un fenomen care se întâmplă de abia astăzi în consecință, Nietzsche nu ar fi vorbit de fapt despre postmodernitate, ci despre chiar presupozițiile de bază ale Iluminismului, el nefiind un precursor, ci mai degrabă un gânditor care a radicalizat complet proiectul modernist. Pentru o mai clară demarcație a conceptului de modernitate radicalizată de cel de postmodernitate, Giddens oferă o perspectivă sintetică prin intermediul unui tabel comparatist, în care asumpțiile fundamentale ale celor doi termeni se află în opoziție: O comparație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu ar fi vorbit de fapt despre postmodernitate, ci despre chiar presupozițiile de bază ale Iluminismului, el nefiind un precursor, ci mai degrabă un gânditor care a radicalizat complet proiectul modernist. Pentru o mai clară demarcație a conceptului de modernitate radicalizată de cel de postmodernitate, Giddens oferă o perspectivă sintetică prin intermediul unui tabel comparatist, în care asumpțiile fundamentale ale celor doi termeni se află în opoziție: O comparație a concepțiilor de "post-modernitate" (PM) și de "modernitate radicalizată" (MR)132 PM MR
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sale de existență într-un anumit viitor determinat de un set de transformări sociale, politice și instituționale, acesteia i se refuză actualitatea. La fel ca și pentru Habermas, pentru care modernitatea reprezintă un proiect incomplet, Anthony Giddens consideră scepticismul iluminist radicalizat drept ""foarte" modern, dar nu "post"modern. Și el atacă pretinsa obiectivitate a științelor sociale, dar insistă că abandonarea hermeneutică mai poate încă oferi descrieri realiste ale socialului"133. 2.2.2.4. În urma disputelor, importantă rămâne dezbaterea O poziție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în consecință, a ideilor care țin de progres, de continua exploatare a mediului etc. Astfel, chiar dacă sunt utilizate două cuvinte distincte, asemănările de conținut sunt mai puternice decât diferențierile care ar putea clarifica delimitările dintre ele. Această situație este oarecum radicalizată de către Ihab Hassan în The Postmodern Turn, care deși introduce în interpretarea postmodernității și sensul de eră istorică, îi conferă și înțelesul de fenomen cultural, în vreme ce oferă postmodernismului în special sensul de tendință artistică contemporană. Recunoscând importanța distincției, dar și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ori reacția fiind aceea a abandonării sale complete, pornind de la modelul "creației distructive", reliefată de către Nietzsche. Filosofia postmodernă se manifestă așadar prin refuzul raționamentului abstract și al oricărui proiect care încorporează emanciparea universală prin utilizarea forței tehnologiei, științei și gândirii, radicalizând perspectivismul și relativismul care s-au format într-o fază târzie a modernismului. Imposibilitatea de a mai specifica "adevărurile universale și eterne", pluralitatea limbajelor și a alternativelor, fragmentările, preocuparea pentru nuanțări, diferențe și complexitatea culturilor și intereselor sunt resimțite drept
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a operei sale, fie, atunci când obiecțiile aduse de Baudrillard i se par întemeiate, consideră că teoria sa se încadrează într-un cadru neomarxist (în special în primele sale trei lucrări) care îmbunătățește și aduce la zi critica marxistă. Arthur Kroker radicalizează și mai mult această relație; în viziunea sa, Baudrillard este "magicianul marxismului occidental", care a realizat o completare a teoriei marxiste și care "poate fi chiar ultimul și cel mai bun marxist doar pentru că a spart codul formei-marfă în cultura
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi chiar ultimul și cel mai bun marxist doar pentru că a spart codul formei-marfă în cultura modernă", sau, introducându-l pe Nietzsche în interpretările sale, "Baudrillard a făcut imposibilul. Într-o inversare a efectelor cu lumina fulgerului, a reușit să radicalizeze Capitalul, și să-l facă pe Marx încă mai periculos. Și a reușit acest lucru prin intermediul simplei strategii a relevării lui Nietzsche în "circuitul capitalului" lui Marx, arătând că doar o fragilă trompe l'œil separă faimosul "fetișism al formei-marfă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care l-a analizat în primele sale texte și a radicalizării însemnelor criticii baudrillardiene. Astfel, Gane consideră că "cea mai mare virtute a operei lui Baudrillard nu este aceea că se concentrează pe noțiunea de obiect, ci că aceasta îi radicalizează în mod profund noțiunea de critică a obiectului și a semnului din punctul de vedere al schimbului simbolic, radicalizând conceptul de critică în proces"408. Luând ca ilustrare a schimbului simbolic darul, Baudrillard arată cum acesta, deși poate fi absolut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai mare virtute a operei lui Baudrillard nu este aceea că se concentrează pe noțiunea de obiect, ci că aceasta îi radicalizează în mod profund noțiunea de critică a obiectului și a semnului din punctul de vedere al schimbului simbolic, radicalizând conceptul de critică în proces"408. Luând ca ilustrare a schimbului simbolic darul, Baudrillard arată cum acesta, deși poate fi absolut arbitrar, este în același timp singular, semnificând în întregime respectiva relație. De asemenea, orice material al schimbului simbolic este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la fel de intensă ca și tendința lor de a înfrânge caracterul unic al fiecărei realități prin acceptarea reproducerii ei"462. "Înfrângerea" realității și transformarea ei în hiperrealitate va fi un demers pe care filosoful francez îl va continua și îl va radicaliza, descriind pseudo-formele realității care se "volatilizează" prin asimilarea numeroaselor "reproduceri" oferite de mass-media sau de întreaga societate postmodernă. În această manieră, prin abolirea reprezentării și prin reproducerea artificială a realității se ajunge la al treilea nivel al simulării, acela în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
p. 181. 411 Această subversiune a comunicării și semnificației, care este prezentată în Pour une critique de l'économie politique du signe (pp. 181-182) și care răstoarnă concepția curentă conform căreia schimbul simbolic ar sta la baza schimbului social, este radicalizată în L'échange symbolique et la mort, p. 204, unde simbolicul este abordat în modul următor: "simbolicul nu este nici un concept, nici o instanță sau o categorie, nici o "structură", ci un act de schimb și un raport social care pune capăt
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că redresarea nu reprezintă o antiteză de tip hegelian, ci tocmai o "saturație" paroxistică ce produce ea însăși și potrivit însuși principiului similitudinii propria răsturnare axiologică. Hermetismul este bine îmbarcat în senzorialismul epocilor de criză în care apare, dar el radicalizează acest caracter prin procedura intuiției empirice generalizate: el este gnoza care trece, fără vreo tăietură, de la percepția senzorială la intuiția intelectuală. Similitudinea este intuiția (viziunea imaginală prin evestrum) unei scientia, adică a virtuții constitutive a lucrurilor, și această virtute (astrum
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ambiguu, amfibiu al Hygeei, ipostaza antropomorfizată a șarpelui. Simbol falic cu conotații bisexuale, șarpele joacă, prin excelență, rolul de mediator între lumi. Cel de-al treilea tablou le depășește în virulență pe cele două, Klimt "transformă spațiul, răstoarnă structura și radicalizează iconografia"101. Tabloul este împărțit pe două planuri stabilite pe verticală -, nu există propriu-zis fundal, Klimt renunțând la perspectivă -, unul superior al divinităților deliberative și unul inferior, care corespunde zonei infernale a divinităților executive, plan evidențiat pentru spectator. Prin urmare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unitate istoriei atît de încercate și contradictorii a culturii europene este, pornind de la pierderea vechiului Fundament, această căutare disperată de noi Fundamente și problematizarea în lanț a acestora prin proliferarea răspunsurilor teologice, filozofice, teoretice, morale. Începînd cu Renașterea, problemele se radicalizează: Omul-Problemă, Lumea-Problemă, Dumnezeul-Problemă, cărora le vor răspunde Umanismul, Naturalismul, Raționalismul, Deismul, Ateismul, răspunsuri împotriva cărora se vor ridica argumentele reînnoite ale religiei și corodările din ce în ce mai profunde ale scepticismului. Din criză în criză însă, din re-fundamentare în re-fundamentare, problematizarea nu a
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
fiecare dată, puse imediat în discuție, iar problematica și-a reluat fără încetare stăpînirea asupra culturii europeane. Privită sub acest unghi, devenirea neîntreruptă a culturii europene nu este altceva decît efectul neîntreruptei problematizări, care a condus la problematizarea generalizată și radicalizată de astăzi. Europa a cufundat orice lucru, omul, viața, cosmosul, în devenirea care problematizează orice. Ea și-a închipuit vreme îndelungată că Devenirea, Istoria, Progresul eludau problematizarea, de vreme ce erau problematizatorii. Or, acestea au pătruns în sfera sa, dacă nu cumva
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
modă în ziua de azi, și dovedește caracterul inconsistent al extremei drepte, capabilă să se mobilizeze în direcții politice divergente. (Beichelt și Minkenberg 2002, 4). Extrema dreaptă mai este văzută și ca un efort radical de a anula schimbările sociale, radicalizând și punând accent pe o imagine idilică a omogenității sociale. (Minkenberg 1998) Definiția acoperă și câmpul semantic al partidelor extremiste, xenofobe, naționaliste și autoritare, care au în comun populismul ultranaționalist (Minkenberg și Perrineau 2007, 3). Pentru a specifica și o
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]