374 matches
-
teme și motive, cu variații de ton. Universul din Multcălătoare / Preatrecătoare (1981), din nou întunecat, e înghețat, împietrit, veșted („regatul de iască al Mumei”), iar lamentoul sună mai violent în prima parte, pentru ca într-un ciclu de „12 melancolii” să recadă pe linia melodică a unei plângeri mai blânde, „vocea” eului liric unindu-se cu vocea naturii. În Anotimpuri (1983; Premiul Asociației Scriitorilor din București) întoarcerea la copilărie și la lumea satului (casa natală, părinții, natura) aduce un suflu proaspăt, mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
și cea astrală. Astfel, Dorina este inițiată prin intermediul visului. Ea, amintindu-și experiența arhetipală, va face față unor încercări cu caracter inițiatic: trebuie să urce o scară, care o va introduce în împărăția morții, însă, săvârșind o greșală de ritual, recade la condiția sa profană; a doua încercare, conținând, de asemenea, elemente de ritual, este călătoria peste „nouă mări și nouă țări“; a treia încercare reușește, ea va străbate singură lacul, iar aici va avea loc un alt ritual. Asistam la
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
francezi. Sclavagismul ca formă organică și „firească” de organizare socială s-a instalat de altfel atât de adînc În subconștientul nostru, Încât putem vedea chiar și azi cum popoare europene - nu vorbim de cele asiatice sau africane! - aflate În „criză” recad pur și simplu, aproape cu „naturalețe”, În această veche polarizare a cetățenilor chiar și dacă forma - forma pură, superficială - e alta!, diversele tiranii politice sau militare au demonstrat-o! Aș Îndrăzni să spun că nu rareori sclavii din imperiul roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ales În planul moral, profesional și ideologic, pe scurt: sunt pentru evoluție, nu pentru revoluție! Noi, Românii, după eliberatorul decembrie ’89, am „avansat” enorm, din punctul de vedere al regăsirii Tradiției formatoare a națiunii și a valorilor ei, dar am „recăzut” cumva Într-un ideal de societate care, deja la Începutul secolului, după primul război, părea perimat, cel al „burgheziei așezate și reacționare” etc. etc. Cum așa... toate luptele care s-au dus În secolul trecut, sindicale, individuale, toată această enormă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
putem „despărți râzând de trecut”, dar se pare că nu ne putem despărți deloc; Îl purtăm În noi și nu rareori - cum se Întâmplă cu țările estului Europei care s-au desprins, În sfârșit, dintr-un fals nou imperiu milenar! - recădem cu o fervoare rară În idealuri vechi, despre care generații de inși tineri inimoși și curajoși credeau că poartă stigmatul „trecutului” și al falselor valori. C A P I T O L U L III 1 Am vorbit mult, excesiv de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un fel de paria! Aproape victime „ideale”, În unele cazuri, și acest cult al tinereții ce exclude orice alt fel de valori, idealizând-o, Îngrămădind asupră-i toate calitățile, este, cred, una din formele „ciclice” prin care o societatea civilizată „recade” Într-un tip de primitivism. Europa, „Îmbătrânind” și suferind câteva războaie și sisteme barbare, s-a „Îmbolnăvit” cred eu de unele „ticuri” care amenință să devină reflexe de gândire sau de comportament. Astfel, În pedagogie, după secole de autoritarism, uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
spirite mai puțin răbdătoare, mai puțin „curajoase”, ca niște șerpi somnolenți În cuibarele lor, dacă vreți, sau ca acele animale oarbe care ies din coaja lor, Îmbăiate, Încleiate În sucuri și resturi de ouă sau placente, oricând apte de a recădea În neant sau Într-o moarte, În neființa ce, În aceste cazuri numeroase și abia dramatice, nu urmează unui ciclu de existență, ci este totul - Moartea ca singura formă a vieții! Și, oricât ar părea de curios unor minți obișnuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
imediat după Revoluție, când Încă epitetul de „laș, lașitate” aplicat nației noastre și indivizilor care o compuneau stăruia pe aproape toate buzele În Occident, epitet cu care am luptat, instinctiv, ori de câte ori am avut ocazia. Am fost noi oare cu toții „lași”, recăzând, cum spuneam, În acest „labirint” al năzuințelor și valorilor, după ce, doar cu puține deceni În urmă, „reușiserăm” să atingem limanul național și individual visat În secole de bărbații „vii” și curajoși În spirit și moralitate ai „populației” care fusesem, Înrobiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
idei posibile. Așa se face că, la fel ca toți oamenii de acțiune, se orienta mult mai bine la fața locului. Însă, de îndată ce evenimentele îi dădeau un răgaz, de îndată ce era fără treburi, liber să se dedea reflecțiilor și gusturilor sale, recădea în rutina minții sale și nu mai știa să vadă în adevărata lor proporție niște puerilități, cărora amorul-propriu și imaginația lui le dădeau o importanță exagerată. ROYER-COLLARD Domnul Royer-Collard impunea celor din jur, domina conversația; când era el acolo nimeni
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
ale acelui împărat, nici excomunicarea lui Ovidiu pentru „corupătoarea” Ars amandi, nici severitățile ipocrite ale lui Tiberiu, n-au putut stopa dezastrul. El s-a produs și numai renovarea sufletească adusă de creștinism a salvat Europa, care altfel ar fi recăzut în barbarie o dată cu declinul Romei. Or, lucrul acesta nu s-a întâmplat, chiar dacă Europa s-a rupt în două, și nu s-a întâmplat fiindcă Dumnezeu Fiul a salvat-o. Europa de azi trece prin același punct al maximei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
Maxim are o presupunere în argumentul său împotriva ideii origeniste de, în afara principiului infinității divine și al insațiabilității sufletului, și anume, că nu există nimic în text care să sugereze că sufletele, odată ancorate în Bine, nu ar putea să recadă prin sațietate. Ca rezultat, nu poate exista o ancorare permanentă în Bine. Sfântul Maxim respinge replica origenistă prospectivă, conform căreia Binele ar putea fi perceput la maximum numai prin experiența contrariului său, și pătrunde până la rădăcina adevărată a problemei sațietății
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
e cumva primul Semn al Omului, specie ciudată rătăcită de alte specii, chiar și „Învecinate, familiale”, pornit pe o cărare „sinucigașă”, presărată Însă de surprize infinite?! Această „decadență a lor”, dar și a celor care, cu o anume ritmicitate istorică, recad În Ea, divinitate ea insăși, se pare, nu e cumva, Încă o dată, „oboseala” noastră de a trăi În vecinătatea abstractului Viu, a puterilor fără formă, substanță și coerență „logică”, oboseala, mediocritatea spiritului Încă și Încă o dată victorioasă?! Refuzul a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale mirării perpetue... O, avem enorm de multe „de Învățat” de la acei „nebuni” care ne fac privilegiul de a ne accepta, de a ne suporta, de a ne da semn că „suntem”. Și, dacă de-a lungul existenței mele am recăzut de sute, de mii de ori, În eroarea „stupidă” de a voi să „comunic” ori să conving pe un „prost” de obsesiile mele sau să-i „trec” teoriile mele pe care uneori nici eu nu le Înțelegeam până la capăt - și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
simplă a vidului, răgazul e recuperarea identității tale reale, neconjuncturale, eliberate de obligații, utilități și urgențe. O ieșire igienică, pe verticală, din registrul actualității. Cu alte cuvinte, un moment de libertate. Fără complementul răgazului restaurator și fără vaccinul singurătății, munca recade în semnificația ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar. Sus inima! E un îndemn pe care, în limbajul cotidian, îl rostim sau îl auzim ca pe o îmbărbătare. „Sus inima!“ înseamnă: „nu te lăsa!“, „fii tare!“, „nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sacrificat prin teroare, căzut „sub vremi“, dislocat, uitat. Disidența este însă o soluție individuală. Nu „se ia“, nu se predică și nu justifică judecarea celorlalți. A te „face“ disident, în urma unei deliberări abile, interesate și vanitoase (sunt cazuri...), e a recădea în inautenticitate. La fel, a face din disidența ta un „capital“ de prestigiu, o tribună, de la a cărei înălțime dai de pământ cu „lașitatea“ comunității. Fiecare om își are „punctul lui de fierbere“, limitele și destinul lui. Tăcerea consimțitoare nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
față“. Pentru câteva zile, participăm cu toții - ceea ce ni se întâmplă tot mai rar - la un crez comun, dincolo de opțiunile de conjunctură ale fiecăruia. Pe scurt, bine că se face și atât! E păcat, desigur, că, în intervalul dintre chefuri, lucrurile recad în monotonie lucrativă. Dar, decât zilnic „fără chef“, mai bine cu chef, măcar de două ori pe an. Altele sunt, din punctul meu de vedere, tipurile de comportament cu adevărat reprobabile. Cel dintâi e ireligiozitatea totală, purtată cu panaș, alergică
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cumva sunt mort. Când a auzit că nu sunt mort, i-a ordonat să dea cu piciorul în mine pentru ca să mă trezesc. În urma mai multor lovituri de picior m-am ridicat într-o rână, am fluierat o melodie și am recăzut în letargie. Căpitanul a înțeles ce-i cu mine, mă cunoștea bine . A poruncit elevului să stea lângă mine, pentru ca dacă mă voi trezi, să-mi spună să merg la comandamentul companiei. La câteva minute după plecarea căpitanului, mi-am
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
frontal” îl obligă pe Leonid - băiat educat și politicos - la mai multe explicații și justificări, care îi îmbujorează obrajii, îl fac să transpire ca în fața unui complet de jurați. Mă simt penibil. Însoțitorii mei de la Minsk veneau dintr-o republică recăzută sub influența Rusiei și trebuiau, iată, chiar și ei, niște scriitori, niște „spirite libere”, să-și confirme loialitatea față de „marele frate slav”, negociindu-și mica „deviere” identitară. Eu am avut mai mult noroc, poate și rusa mea, mai puțin „naturală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia. Închise iar ochii până ce, recăzut în pustiul cel lung, palatul alb se confundă cu nourul de argint și juna fată cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând ochii silit și tare, a înecat visul său în întuneric, n-a mai văzut nimic, ci auzea dispărând, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Părul ei cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc. După ce râsese - cine știe de ce? - ea lăsă perdeua să recadă. Dară inima lui se contrase cu violență, căci el înțelese sensul, dar și neputința realizărei viselor lui. Acuma știa că iubește. "La ce mi-a mai trebuit și asta? gândi el cu sufletul plin de lacrimi. Nu e destulă mizeria
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
palme râzând. Ruben îi luă umbra și hârtiile de pe masă și ieși din casă, închizînd cu zgomot ușa după sine... "Te-ai dus, evreule... te-ai dus și m-ai vândut chinuitorului de suflete", murmură el c-o resignație dureroasă, recăzând cu capul în perini. Are friguri... e în deliriu, zise serios pleșuvul. E noapte... O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise, și Dionis lungit în patu-i tremură în friguri, cu buzele uscate, cu fruntea plină de sudoare și cu capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El se lipi ca un șarpe de ea și o strânse cu putere, astfel încît se-ncleștase amândouă aceste corpuri într-o îmbrațoșare lungă și nervoasă... Apoi el recăzu obosit de o simțire nemaicunoscută pe spata bancii, își închise ochii și-și lăsă capul pe spate... Luna-l bătea drept în față. Cezara... Ea veni drept înainte, se lăsă pe el cu tot greul ei, se ținu cu amândouă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea pieptul lui Orion, inima Cezarei începu să tremure, ea-ncepu să plângă, și, plângând, *** sub sărutările ei gura tânărului amic care, înlănțuit de brațele-i, își pierduse mintea. Ea recăzu ca moartă pe patul ei de flori înfoiete, numai din când în când o rază mai învia, asemenea unui fulger repede, casa-ntreagă cu rîzîndele ei chipuri și cu scenele-i de amor de asupra lor, cari, vinovați și ascunși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
perdeaua din fereastra odăii mele și vom privi toată noaptea la ceruri... Ah! te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata băncei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]