672 matches
-
unidimensională privită doar prin fanta schimonositoare a verdictelor ideologice. Dar, din loc în loc, în masa de relatări oțioase și în amalgamul de sentințe ideologice, din loc în loc apar scene autentice, unde Noica devine un personaj credibil, viu și în întregime recognoscibil pentru cei care l-au cunoscut. Acestea sunt paginile care merită interesul cercetătorilor. Dar, pînă să ajungi la ele, trebuie mai întîi să dai la o parte balastul incriminator, de perdea tulbure, a detaliilor găunoase și împovărătoare. E inutil să
„Obiectivul“ Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7121_a_8446]
-
adevărului în raport cu sistemul opresiv ne-am situa în datele atâtor filme de gen fiecare cu virtuțile lui unde eroul chiar învins subliniază demnitatea unui caracter. Însă regizorul nu este interesat de povestea clasică, nici de consemnarea documentată a unei realități recognoscibile într-o Românie a eternei și fascinantei tranziții de la comuna primitivă la o societate democratică cu profil european. Regizorul ne face atenți la cuvinte, cuvintele care sunt un material întrebuințat cu parcimonie în film, pentru că dacă există regizori ai hiperbolei
Polițist, dubitativ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7163_a_8488]
-
decât o incompatibilitate. Care se vede cel mai limpede în partea de analiză a cărții. Atunci când discută, poet cu poet, literatura ultimelor cinci decenii, ajunge, vrând, nevrând, la un tip de discurs, într-adevăr nuanțat, într-adevăr inteligent, dar perfect recognoscibil, adică prin nimic nou. Este discursul criticii de poezie care se practică, amabil, în multe din revistele literare de la noi. Empatic, prea empatic. Parturient montes. Efortul e admirabil. (Și nu numai efortul.) Dar randamentul, în cele din urmă, e mic
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
Ciotloș Frapantă, în comentariile dedicate celui de-al doilea roman al lui Matei Vi[niec, e convingerea cu care câ]iva critici au vorbit despre o presupusă formulă realistă. Eroarea lor se datora unei confuzii de natură teoretică: aceștia tratau recognoscibilul drept palpabil. (O parte din răspundere poartă și autorul însuși, care a încurajat, printr-o serie de declarații, o asemenea lectură detectivistică, reconstituind, pentru cei interesați, conjuncturile unui număr de scene de la începutul exilului său parizian. Până și strania maladie
Romanul ca și poemul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5983_a_7308]
-
scene de la începutul exilului său parizian. Până și strania maladie care dă titlul cărții e atestată clinic. Numai că, oricâte din cele scrise în Sindromul de panicăs-au întâmplat întocmai, convenția realistă, cu tot ce presupune ea, nu se susține.) Atunci? Recognoscibil există și în al treilea roman semnat de Vișniec, apărut de foarte puțină vreme. Doar că reperul nu mai e, acum, unul singur. Nota introductivă e destul de lămuritoare: „Spun toate aceste lucruri pentru că romanul meu Domnul K. eliberat este, în
Romanul ca și poemul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5983_a_7308]
-
viața, se știe de mult, e cinema... Autenticitatea textului lui Cosașu nu este dată de cantitatea de viață brută pe care o conține - deși conține multă -, ci de respectarea tiranică și cordială, în același timp, a unei poetici proprii, lesne recognoscibile. Cel mai edificator, în acest sens, este volumul de cronici „sportive" Cinci ani cu Belphegor. Într-o epocă - anii '70 - în care și alți mari scriitori țineau cronici sportive în diverse gazete, Cosașu a ales să o facă... sub pseudonimul
Inconturnabilul Cosașu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5987_a_7312]
-
Criticii 1959, Premiul Național de Literatură pentru copii și tineret (1984), Premiul Național pentru Literatură (2007). Opera literară a Anei Maria Matute cuprinde române și povestiri ori povești pentru copii și tineri, care integrează un corpus unitar, grație universului poetic recognoscibil și permanentei anumitor teme și personaje, într-o ambianța și o tonalitate specifice. Printr-o mereu reînnoita reflecție asupra existenței umane, Ana María Matute dezvăluie cum, într-o societate absurdă și nedreaptă a celor puternici și autoritari, viața individului devine
Premiul Cervantes 2010: Ana María Matute by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/5718_a_7043]
-
n-o capeți decît atunci cînd ți-ai dobîndit stilul, iar stilul e ștaiful care se recunoaște spontan la un om, dar cu o condiție: să fi ajuns să-l aibă. Stilul lui Gabriel Liiceanu nu numai că e ușor recognoscibil, dar e dătător de naturalețe epică, de unde și plăcerea pe care ți-o provoacă lectura Întîlnirii cu un necunoscut. Un volum subtil și deopotrivă rafinat.
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
trăiește conform cu uzanțele cultivând un egoism masiv, nimic nu o atinge, emoția ei este înregistrată în regimul convenției, luându-și parcă reperele unei telenovele. Este greu de spus dacă reacțiile ei au un fond afectiv serios sau constituie doar alfabetul recognoscibil al unei soap opera, pentru că nicio o clipă această mamă nu empatizează cu suferința reală a propriului copil, nu o suferință clamată retoric, strigată, ci una latentă, corozivă, aproape tandră. Felicia, al cărei nume invocă în mod paradoxal și trist
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
ne previne Mircea Martin, nu presupune obligatoriu recea neutralitate și, mai ales, nu exclude apartenența. Ideile sunt totdeauna ale cuiva." Și încă: „...tema pe care am numit-o a dicțiunii, a modului de construcție și de formulare ce face ideile recognoscibile și inconfundabile. Se înțelege că această dicțiune nu poate fi în cazul unui gânditor adevărat decât una personală". Mutată în teritoriul criticii literare discuția despre dicțiunea ideilor conduce la aceleași concluzii. Pentru unii, observă Mircea Martin, contează „ce spune criticul
Idee și expresie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6050_a_7375]
-
Breban e un mare prozator. Nu mai are datoria de a o lua, cu fiecare carte, de la capăt, de a se, cum se spune, reinventa. Are o formulă a lui. Când nu e memorabil de-a dreptul, e, cel puțin, recognoscibil. În schimb, faptul că a dublat cantitatea de pagini necesare unui bun roman de analiză, da, e un defect. Iar faptul că în loc să încerce să înțeleagă istoria (așa cum sugerează pe ultima copertă), el o explică, da, e un defect și
Explicații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4817_a_6142]
-
din ce în ce mai important în producția sa. Abstracte în esență, peisajele - urbane („Lunea Paștelui” - 1956), legate de drumuri („Merrit Parkway” - 1959) și, în fine, inspirate de împrejurimile noii sale case din East Hampton („Ușă spre râu” - 1960) - păstrează, ca și figurile, elemente recognoscibile. Paleta coloristică este din ce în ce mai deschisă, mai senzuală, spațiile libere mai dominante, amintind energia amorfă și în același timp captivantă a tablourilor târzii ale lui Turner. Unul dintre subiectele cele mai dezbătute apropo de moștenirea artistică a lui de Kooning este
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
cuvînt, despre educație, despre apus, despre teatru, mi se pare că nu am auzit „muzica” din această carte, ca un concert de cameră. Nu există nici un accent în răspăr, nu pătrunde nici un fel de cinism, de umor bine compus și recognoscibil. Mi se pare un fel de poveste pe care o spune cu față către sine însuși. Al cărei ascultător este chiar el. Nu există, după părerea mea, nici o mască sub care să se ascundă chipuri de complezență, care să dea
O noapte de insomniac by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5306_a_6631]
-
pentru noi”) și mai ales de o mare forță de insolitare („Uși care se deschid, iar apoi se închid fără nici un motiv vădit”). Combinația tuturor elementelor pomenite mai sus reprezintă formula unui stil foarte puternic personalizat și de aceea ușor recognoscibil. Un fapt demn de consemnat: romanul Anvers a fost scris în sărăcie și clandestinitate, în Spania, în anul 1980, constituind, cum au remarcat criticii și fanii lui Roberto Bolaño, alambicul pentru toate celelalte cărți ale lui. Romanul rămâne însă inedit
Literatura latinoamericană la superlativ by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5458_a_6783]
-
din America de Sud sau din Asia. Curtis Sittenfeld avertizează de la început: "Soția președintelui este o operă de ficțiune, inspirată, în linii mari, din viața primei doamne a Americii. Soțul ei și părinții lui, ca și anumiți membri importanți ai administrației sunt recognoscibili. Toate celelalte personaje ale romanului, ca și întâmplările legate de ele, sînt produsul imaginației autoarei.". Iar în final, în "Mulțumiri" indică biografii și cărți consultate despre Laura Bush. Scriitoarea se arată preocupată de Prima Doamnă, din perspectiva ei scrutează personalitatea
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
parte sexuală a corpului. Ei au fost rugați să să indice repede care dintre cele două imagini aproape identice a fost prezentată în prima parte a experimentului. Rezultatul a fost unul clar: părțile sexuale ale femeilor au fost mai ușor recognoscibile când au fost prezentate izolate decât în contextul întregului corp. În cazul bărbaților s-a întâmplat invers, părțile sexuale fiind mai ușor recognoscibile în contextul întregului corp. Rezultatele au fost aceleași atât pentru voluntari, cât și pentru voluntare. Acest studiu
De ce sunt femeile privite de bărbaţi ca obiecte sexuale by Bobei Raluca () [Corola-journal/Journalistic/66181_a_67506]
-
prima parte a experimentului. Rezultatul a fost unul clar: părțile sexuale ale femeilor au fost mai ușor recognoscibile când au fost prezentate izolate decât în contextul întregului corp. În cazul bărbaților s-a întâmplat invers, părțile sexuale fiind mai ușor recognoscibile în contextul întregului corp. Rezultatele au fost aceleași atât pentru voluntari, cât și pentru voluntare. Acest studiu este primul care face o asociere dintre astfel de procese cognitive și teoria obiectificării sexuale, spune Sarah Gervais, profesor de psihologie și principalul
De ce sunt femeile privite de bărbaţi ca obiecte sexuale by Bobei Raluca () [Corola-journal/Journalistic/66181_a_67506]
-
de eliberare. Asemenea unui magician în plină ceremonie a invocațiilor, ea cheamă memoria, mobilizeză cultura, strigă după energiile materiei și după tainicele puteri ale spiritului. Obiectele, structurile, în definitiv noua realitate care se naște și se acreditează astfel, sînt simultan recognoscibile, pentru că răzbat chiar din abisurile ființei noastre mai mult sau mai puțin adormite, și imprevizibile, rebele, de multe ori inconfortabile, pentru că se agregă dintr-o atitudine așezată deasupra așteptărilor comune și din care răzbat, ca o flacără dezlănțuită, siguranța, măreția
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
a fi trăit un frumos episod cu Martha Bibescu. Ana Maria Sandu nu scrie nicidecum o proză a implicitului. La ea, până și reveriile au un control de detaliu care le asigură rigoarea. O rigoare, aș spune, surdinată și stilistic recognoscibilă. De aceea, erorile apar atunci când, din loc în loc, autoarea ridică tonul, într-un surplus de pragmatism. Ce nevoie mai era de o precizare ca aceea dinspre finalul epistolei, în care, în urma unui examen radiologic, Ramona și doamna Manea constată că
Ce urmează? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6478_a_7803]
-
Roemeense Verhalen, pe care a coordonat-o, apărută în 2008. Autorul interviului din Volkskrant este un alt cunoscător și prieten al culturii române, jurnalistul Olaf Tempelman, autorul cărții Roemeense lente (Primăvară românească) - o colecție de instantanee ale tranziției românești, perfect recognoscibile, scrisă în urma unei șederi de peste două decenii în România. Poate și din acest motiv autorul materialului a plasat un accent discret al discuției cu Mircea Cărtărescu pe o serie de constatări ale acestuia despre România și București. Cunoscător al limbii
Mircea Cărtărescu în presa neerlandeză by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/6086_a_7411]
-
istoriei, Lucian Boia lăsînd impresia că e dezlegat de prejudecăți și scăpat de strînsoarea ideologiei prezentului. Detașarea aceasta îi reușește atît de bine încît face figura unui istoric fără aderențe, fără preferințe și fără apartenențe. Un spirit imponderabil, fără identitate recognoscibilă, care privește trecutul de pe poziția ochiului lui Dumnezeu, netulburat de ranchiuni și nefrămîntat de părtiniri. Optica aceasta distantă îți dă un gust de dezabuzare, căci consecința ei imediată nu e atît relativismul, evident pentru oricine s-a obișnuit să vadă
Iubindu-i pe nemți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6337_a_7662]
-
fost construită în jurul unui scenariu, ci s-a dorit a fi un moment de experiment prin mișcare, care să scoată la suprafață experiențe anterioare, depozitate în corpul fiecărui interpret. Fragmentele însăilate astfel, lăsau să se citească mai greu partea teoretică, recognoscibilă doar în unele momente care sugerau mișcări dintr-un stadiu de evoluție anterior apariției speciei umane. Forța și energia lăuntrică ce ieșeau la suprafață prin bucuria mișcării, se transmiteau însă integral privitorului. Latura emoțională a fost pusă în valoare și
Ca pasărea Phoenix by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4678_a_6003]
-
în noroi, că fusesem flămând, că fusesem umilit, că făcusem tot ceea ce făcusem pentru ca totul să culmineze în acest moment de extaz”. Însă simbolul tutelar al operei lui Miller, cel care, precum mișcarea de flux și reflux, impune ritmul ciclic, recognoscibil al scrisului său, e de găsit în mitul morții și reînvierii. Despre moarte și înviere e vorba, de fapt, în cartea despre Grecia. La Micene, unde se întrerupe „marea călătorie” prin Pelopones, el coboară ca într-un infern în „acel
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
unui părinte spiritual la nivelul căruia nu se poate ridica. Ceea ce odată a fost o prerogativă a destinului e pe cale azi să devină un apăsător balast, riscul lui Pîntea fiind acela că, în lipsa unei voci proprii care să-l facă recognoscibil în epoca, să fie reținut de memoria culturală drept Eckermann-ul de la Rohia. Nu e putin lucru nici acesta. Ce place în volum este evocarea în trei locuri - la început, la mijloc și la sfîrșitul jurnalului, grație unei simetrii simbolice - a
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
atunci ceea ce se numește, în ficțiune, Orașul, romanul mizează, aproape integral, pe resursele imaginative ale povestitorului, al cărui musafir devine, în apartamentul rece, instalat într-un fotoliu, însuși spectrul alogenului care lăsase urme durabile în moravurile locului. Stocul de date - recognoscibil până la detalii asimilabile, azi, aspectelor numite de Fernand Braudel structurile cotidianului - ni se precizează de către pasionatul, aproape posedatul răscolitor de vechi documente, poate să incite într-un mod paradoxal, vivificând, adică, dosare de existență necunoscute vulgului, și oricum, nerespectabile în
Case, constructuri și, în special, subterane by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4382_a_5707]