848 matches
-
precise cu procesele de fabricare a unui univers-lume. În primul rând, conceptul de autonomie în cadrul triangulării sale cu dominația și autoritatea unul din pivoții hermeneutici ai disciplinei se prezintă sub forme din ce în ce mai complexe prin dezvoltarea sistemelor de informare și prin reflexivitatea generalizată 79. Aparent, înmulțirea logicilor de oglindă 80, precarizarea regimurilor autorității în folosul forțelor și puterilor, în fine, labilitatea sporită a modurilor de subzistență și de muncă se conjugă pentru a fragiliza autonomia actorilor individuali și colectivi și a grupurilor
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
de sens. Nu există în realitate un interes prea mare pentru a privi diversitatea formațiunilor sociale ca un ansamblu de "altele" în raport cu sine (vechea dihotomie fondatoare a etnologiei), ca absolut "altele" unele față de altele sau, introducând un grad suplimentar de reflexivitate, ca "altele" între ele și producătoare de alteritate internă și externă. Proiectul antropologic articulat astfel în jurul cuplului unitate / diversitate rămâne impregnat de pozitivismul său inițial și se prezintă ca diferențialist; căutarea invariantelor speciei umane poate de altfel întotdeauna să se
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
evaluare, ceea ce îl face să înțeleagă și să aprecieze eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor, să înțeleagă semnificația calificativelor acordate de învățător; încurajează elevul să-și dezvolte procesele metacognitive, de autoreglare a proceselor de construire a propriilor cunoștințe; contribuie la formarea reflexivității asupra propriei activități, la conștientizarea conduitei și a gradului de adaptare a acesteia la cerințele învățării și activității școlare; devine disponibilitate în raport cu învățarea, fiind privită ca un proces de autoreglare care accelerează învățarea; dezvoltă o atitudine critică față de sine, ajutând
Autoevaluarea : o treaptă spre progres by Adriana Apostol, Vergina Șerban () [Corola-publishinghouse/Science/295_a_1372]
-
ademenitoare vorbesc de un senzualism sănătos, de frenezii și inocență, de exuberanță și suavități, de un ceremonial expansionist potrivit vârstei. Personalitatea de bază a poetei aceasta este. Neliniștile, scepticismul, regretele, dilemele, conștiința efemerității, sentimentul dezagregării finale reacții dând curs progresiv reflexivității sunt însemne ale personalității rotunjite ulterioare. Hotărâtoare, în cele din urmă, este imaginea din anii debutului, acel aliaj simpatetic de gingășie, de dezinvoltură cvasi-infantilă și de feminitate glorioasă. Un Descântec de ploaie, mostră antologică în notă patetic-jucăușă, ține de mentalul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
seninătate, de undeva de unde poate fi privită în întregime (...). Încerc doar s-o străbat până acolo sus la izvoare, unde am fost chemată să ard eu însămi trupul drag al unei vietăți care stă să moară" (Călătorie). De la senzorial la reflexivitate Substanța primei sale cărți, Pasărea tăiată (1967), ținea de memoria senzorială acută; copilăria în orizont deschis, pe fundal naturist, îi furnizase materia prima! Reacția precocelui Labiș la Moartea căprioarei fusese urmarea unui șoc; ingenuitatea vârstei infantile se vedea agresată. Reacție
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
M-aș rupe, nu m-aș rupe-acum de tine. / E încă vară și aproape toamnă..." Se vede, din trimiteri ca acestea, că profilul Carolinei Ilinca e un gingaș aliaj de percepții fine, de freamăt și adeziune la miracolele naturii, de reflexivitate subtilă, tonică, la nivelul unei feminități conștiente de sine. Sute de voci ale altor poeți se constituie, cu timpul, într-un fundal coral. Autoarea Sonetelor imperfecte e poetă de prim-plan. Recitativul său solistic e dintre acelea care nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mâine, prietene... Spectacole interioare grave, altfel decât cele din prima carte dar în aceeași tehnică alternantă, se țin lanț în Inima de raze (1982) cu modificări de la un moment la altul. Percepția realului merge în pas cu un fel de reflexivitate acrimonioasă de observator interogativ, bântuit de neliniști existențiale. Același vers liber simulând fluxul vorbirii cotidiene (cu surplus de încărcătură lexicală), aceeași dicțiune sincopată, cu replici și autoreplici; aceeași viteză a reperelor filmice; toate cooperează acum la o autoimago complexuală frământată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vânt?! De ce nu pasăre oare?! De ce sunt numai cuvânt?..." Supraevaluarea ideii de generație irită franc; există doar ritmuri, zice el: "Un poet bun ține de toat egenerațiile, mediocritatea de nici una..." Lirismul în sine, prelungit fără frână, poate cădea în desuetudine; reflexivitatea vine să corecteze sentimentalismul, discursul lânced. Dacă aș avea două inimi, una aș vrea să gândească..." Nu o dată Grigore Vieru se amuză la întâlnirea cu vechile dictoane și sentenții, după care el însuși, luând "pulsul proverbelor", propune dezinvolt texte sapiențiale
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poeta, mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului lapidar și astenic (modele ca Ion Pillat, Jules Renard sau Eugenio Montale au fost remarcate aici), gravitând cu o serenitate amară, pe tema clipei inundate în milenii. Nouă ca stare a eului e reflexivitatea calofilă asupra morții: „Estetică, pe țărmul pontic, Moartea”. Un memento mori, de astă dată sub emblematica expresă a macabrului, e și volumul Mineralia, care adâncește conștientizarea unei răsturnări a destinului - „sârmă de echilibrist pe care calc,/ cu capul în jos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
Ovidiu Papadima, V. Voiculescu, VR, 1984, 11; Romul Munteanu, „Peregrin la Ninive”, FLC, 1988, 31; Tudor Cristea, Poezie și ceremonial, ARG, 1988, 12; Gheorghe Tomozei, Rezervația de fluturi, București, 1988, 242-244; Ulici, Lit. rom., I, 300-302; Ion Apetroaie, Literatură și reflexivitate, Iași, 1996, 89-93; Lucian Chișu, Scriitorului îi șade bine cu gluma, L, 1996, 35; Aureliu Goci, „O istorie anecdotică a literaturii române”, „Cultura națională”, 1996, 8; Teodor Vârgolici, Istoria literară între anecdotic și dramatic, ALA, 1996, 309; Micu, Scurtă ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
fi trăsăturile epocii postmoderne. Concepte cum ar fi "industrializare", "epocă postindustrială", "globalizare", "urbanizare", "eră comunicațională", "stat național" etc. sunt centrale în cadrul unor astfel de abordări. În acest context, pentru unii analiști contemporaneitatea noastră reprezintă o etapă a modernității caracterizată prin reflexivitate. Unul dintre autorii reprezentativi ai acestui gen de abordare, Lazăr Vlăsceanu, consideră că: "Iluminismul și întreg proiectul social și cultural pe care acesta l-a conturat în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au inițiat modernitatea, iar ceea ce
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
de fapt în plină modernitate și anume în acel stadiu de tranziție în care modernitatea se ia pe sine ca referință [...]. Problema centrală a acestei modernități târzii, recente sau contemporane (numită "a doua modernitate" de către unii) ar fi una a reflexivității, întrucât constă, așa cum afirmă Ulrich Beck, în "modernizarea modernității"" (ibid.). Pe aceeași linie de gândire, Anthony Giddens consideră: "ceea ce este caracteristic modernității nu este o cuprindere a noului de dragul acestuia, ci supoziția unei reflexivități extensive care presupune desigur reflectarea asupra
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
de către unii) ar fi una a reflexivității, întrucât constă, așa cum afirmă Ulrich Beck, în "modernizarea modernității"" (ibid.). Pe aceeași linie de gândire, Anthony Giddens consideră: "ceea ce este caracteristic modernității nu este o cuprindere a noului de dragul acestuia, ci supoziția unei reflexivități extensive care presupune desigur reflectarea asupra naturii reflecției înseși" (Giddens, 1990/2000, p. 41). Nefiind de acord cu interpretarea epocii actuale drept "postmodernitate", Giddens va propune termenul de "modernitate radicalizată" (id., p. 141). (Acest concept este asemănător celui avansat de
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
posibile procesele active ale identității de sine reflexive. 4. Argumentează că trăsăturile universale ale pretențiilor de adevăr se impun asupra noastră într-un mod irezistibil datorită caracterului primordial al problemelor globale. Cunoașterea sistematică a acestor evoluții nu este împiedicată de reflexivitatea modernității. 5. Analizează dialectica lipsei de putere și a investirii cu putere atât în raport cu experiența, cât și cu acțiunea. 6. Consideră viața de zi cu zi drept un complex activ de reacții la sistemele abstracte, care implică atât apropierea, cât
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
unora dintre principalilor inițiatori ai fundamentelor teoretice ale modernismului. Într-adevăr, disputa dintre raționalism și empirism se rezumă la primordialitatea Ideilor înnăscute (în raționalism) asupra celor provenite din experiențele spațio-temporale (în empirism). În esență, Giddens nu face decât să confirme reflexivitatea modernismului contemporan, de data aceasta dintr-un punct de vedere strict sociologic. Preocuparea privind amplasarea spațio-temporală a individului recuperează una dintre dilemele fundamentale ale gnoseologiei modernității inițiatoare. O primă constatare, pe care o voi nota cu (M1), este că, dacă
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
coordonate nebănuite măcar în trecutul apropiat. Modernitatea reflexivă și modernitatea radicalizată reprezintă concepte fundamentale, deoarece așteptările Iluminismului conform cărora creșterea cunoașterii ar conduce la pace și certitudine au fost înlocuite de incertitudine și de o societate a riscului. Radicalizarea și reflexivitatea modernității constau tocmai în conștientizarea valorilor și expectanțelor modernității timpurii. Așa cum ar spune Giddens, modernitatea reflexivă se naște dintr-o societate conștientă că este supusă riscului. Iar creșterea cunoașterii prin erori mai degrabă decât prin certitudini, în termenii lui Popper
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
a setului axiologic și funcțional ale societății izomoderne ar putea eșua, la fel cum proiectul iluminist, al modernității timpurii, a condus la stări haotice, complexe, inexplicabile prin raționalitate. De unde rezultă și că: Proiectul raționalist a eșuat, cel puțin deocamdată, iar reflexivitatea modernității va trebui să arate că societatea de factură postindustrială "a învățat să învețe" din propriile greșeli. De asemenea, rezultă și că ipoteza inițială a acestei lucrări, potrivit căreia parcurgem un proces de mutații morfogenetice și antropogenetice este corectă, în
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
e o caracteristică a ceea ce, în ultimele secole, s-a numit persoană umană. Prin urmare, ea aparține polului individual al umanului, prin contrast cu spiritul, știința, cultura, care sunt supraindividuale. Conștiința a implicat și a adus pe tapet atribuite ca: reflexivitate, cunoaștere, orientare - vizare, intenționalitate -, libertate, autonomie. Conștiința (fiind a cuiva și referitoare la cevaă este o realitate centrală a persoanei umane. Ea e considerată ca fundată în sine (prin sineă, are un conținut (al euluiă și e trăită ca subiectivitate
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
la care mulți comentatori ai psihologiei self-ului fac apel în prezent. Fenomenologia lui Husserl e o doctrină filosofică a subiectivității transcedentale, dar influența sa asupra psihologiei persoanei și asupra psihopatologiei a fost remarcabilă. În psihanaliza inițială a lui Freud, reflexivitatea sinelui nu joacă un rol important, în locul său fiind plasat id-ul instructiv inconștient. De abia în psihanaliza târzie, după ce a fost amplu dezvoltată tema eului, se ajunge la self. Sinele în percepția lui Jung și a altor psihologi Interesantă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
pragmatismului cognitivist al secolului XX. Ea sugerează ideea de centru, sursă și integrare a persoanei, pentru sine. Self-ul a jucat un rol important și în concepția altor psihologi ai persoanei, de obicei cu înțeles de agent intențional și ca reflexivitate, fiind folosit cu sensuri ce se intersectează cu cele ale conștiinței. Astfel, Bandura, care nu vorbește despre eu, subiect și caracter, utilizează noțiunea de „agenție” și self. Self-ul ar fi, în primul rând, o structură cognitivă ce are funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
comportă în situații particulare, precum și felul în care gândesc despre ei înșiși. Sinele poate fi considerat, pe de o parte, ca agentul psihismului în sensul că „eu” (I, în englezăă sunt subiectul, „agenția” tuturor trăirilor mele psihice. De vreme ce e implicată reflexivitatea, această componentă activă include și calitatea experienței subiective (qualia; de exemplu, durerea, care e „a mea”Ă și, de fapt, întreaga conștiință de sine experiențială. Prin aceasta e asimilată o bună parte din contribuția fenomenologiei de inspirație husserliană la psihologie
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
atins de către o disciplină sau alta (cf. Thompson Klein, 1998). Mai târziu, Gibbons (1994) a identificat schimbări fundamentale în felul în care se produce cunoașterea în plan științific, social și cultural, principalele trăsături ale acestui proces fiind complexitatea, hibriditatea, non-linearitatea, reflexivitatea și transdisciplinaritatea. El afirma, astfel, că noul mod de producere a cunoașterii este transdisciplinar, în sensul că rezultantele sunt structuri teoretice, metode de cercetare etc., care nu pot fi localizate la nivel disciplinar sau interdisciplinar (cf. Thompson Klein, 1998; de
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
stările tulburi, anxioase, vagul sufletesc și și-a pus la punct un stil interogativ din care nu lipsesc aluziile livrești (Iov, Robinson, Clitemnestra, Hamlet, Pandora).” Sigur este faptul că scriitorul își cenzurează drastic orice fior emoțional, afectivitatea fiind sancționată de reflexivitate. Dacă nu e neapărat un cerebral, H. este în orice caz un sentimental bine temperat care, cultivând o metaforă concentrată, lasă uneori impresia de obscuritate. Comentatorii, vorbind despre temele esențiale ale liricii sale - căutarea și arderea -, remarcau gradul înalt de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
Scriitorul construiește în general naturi delicate, deseori infantile nu prin naivitate propriu-zisă - pentru că personajele sunt mai degrabă istețe, nu lipsite de viclenii benigne, posibil păguboase -, ci prin candoare. Câteva proze au ca protagoniști chiar copii, scrutați sub aspectul interiorității, al reflexivității, al bogăției lăuntrice, ceea ce i-a adus lui V. renumele de remarcabil investigator al vârstei copilăriei. Laconic și eliptic, el este un „minimalist”. „Minimalismul” său e dublat însă de o savoare particulară a limbii, care nu vine nici din folclorizare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
poți direcționa eforturile de dezvoltare. Din această perspectivă, unul dintre pretextele acestui volum, „cât de europene sunt satele românești”, nu este altceva decât un exercițiu de imaginație solicitat subiecților noștri și nouă înșine ca autori, într-o adevărată manifestare de reflexivitate, cum i-ar spune clasici ai literaturii despre postmodernitate, precum Beck, Giddens sau Lash. Ca orice astfel de exercițiu, rezultatele contribuie la o mai bună înțelegere a realităților analizate. Credem că textele închegate în acest volum contribuie și ele la
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]