244 matches
-
denumirea la Rossignolerie. Preoții arestați au fost eliberați de armata catolică și regală în momentul cuceririi orașului Angers în 17 iunie 1793. Totuși, în momentul contra-atacului trupelor republicane, bătrânul canonic era prea în vârstă pentru a se retrage cu trupele regaliste. În 24 decembrie 1793 canonicul Guillaume Repin a fost capturat la Mauges, fiind dus la închisoarea din Chalonnes. A fost apoi deferit comitetului revoluționar din Angers, iar la 1 ianuarie 1794 comisia militară și condamnat la moarte prin guilotinare. Sentința
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
1801, s-a măritat cu marchizul Louis de La Rochejacquelein, fratele generalului Henri de La Rochejaquelein și a trăit pe proprietatea lor, refuzând ofertelor făcute de Napoleon de fi angrenați în diferite funcții publice. În 1814 au luat amândoi parte la mișcările regaliste de la Bordeaux. În 1815, Louis de La Rochejaquelein a încercat să organizeze o nouă revoltă în Vendée, împotriva lui Napoleon dar a fost ucis în bătălia de la Pont des Marthes la 4 iunie 1815. Marchiza de La Rochejaquelein a murit la Orléans
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
lipsit de importanță faptul că pe arcul de triumf de la Paris, inaugurat pe vremea regelui Louis Philippe, sunt trecute numele generalui Louis Marie Turreau și ale altor generali care au ordonat masacrele populației civile din Vendée, dar niciunul din generalii regaliști din perioada războaielor revoluție franceze. Această contradicție ilustrează faptul că, spre deosebire de războaiele civile din alte țări, unde se onorează cei căzuți de ambele părți, în Franța nu s-a ajuns la o reconciliere oficială a beligeranților. Vitraliile arată că pentru
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
a abolit legile care interzic bourbonilor intrarea în Franța. În iulie contele de Chambord se întoarce pentru câteva zile în Franța pe care a trebuit s-o părăsească în 1830. La 5 iulie 1871 el primește o delegație de deputați regaliști, care reunesc cele trei mari case monarhice ale Franței cu scopul de a-l convinge să adopte drapelul tricolor. Dar prințul primește, de asemenea, la Chambord mulți reprezentanți ai adepților săi din toate clasele sociale și încearcă să-i convingă
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
nu va lăsa să-i fie smuls din mâini steagul lui Henric al IV-lea, Francisc I și al Ioanei d'Arc. În mai 1873, președintele Republicii, Adolphe Thiers, declară că "monarhia este imposibilă" și că republica este preferată. Majoritatea regalistă din Adunare provoacă demisia sa la 24 mai 1873. Este înlocuit cu mareșalul Patrice de Mac-Mahon, favorabil restaurării monarhiei. Moartea lui Napoleon al III-lea în ianuarie, plecarea republicanului Thiers în mai, evacuarea trupelor germane în septembrie, creează un climat
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
întâlni pe contele de Chambord și a-l saluta ca "unic reprezentant al principiului monarhic". El a adăugat că dacă Franța vrea să se întoarcă la monarhie, "nici o concurență nu se va ridica din familia noastră". La 4 octombrie, deputații regaliști au numit un comitet responsabil cu acordul contelui de Chambord asupra unui proiect a viitoarei constituții, înainte de votul restaurării monarhiei. Comitetul l-a desemnat pe deputatul Charles Chesnelong pentru a se întâlni cu pretendentul. La 14 octombrie 1873, la Salzburg
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
conte de Paris să urce pe tron, acceptând drapelul tricolor. Republica nu era văzută decât ca un regim temporar. Contele de Chambord se întoarce la Frohsdorf. Nu-și pierde speranța însă veștile care vin din Franța îi indică dispariția majorității regaliste și victoria republicanilor. Republica se instituie în ianuarie 1875 prin amendamentul Wallon și legile constituționale din februarie și din iulie organizează funcționarea ei. În 1879, după demisia președintelui Mac Mahon, întreaga putere aparține republicanilor. În iunie 1883, contele de Chambord
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
numărau lideri radicali și socialiști. S-au luat măsuri de înființare a unui „Comitet Central” al Gărzii, cu republicani și socialiști, atât pentru a apăra Parisul de un posibil atac german, dar și pentru a apăra republica împotriva unei restaurații regaliste. Alegerea unei majorități monarhiste în noua Adunare Națională în februarie 1871 a făcut ca aceste temeri să pară plauzibile. Populația Parisului s-a pregătit de luptă în cazul în care intrarea în oraș a armatei germane va fi o provocare
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
a plecat din Atena și s-a reîntors în Creta. Venizelos nu a participat la alegeri, deoarece a considerat că dizolvarea parlamentului a fost ilegală. Pe 26 mai 1916, fortul Rupel din Macedonia a fost predat fără condiții de către guvernul regalist forțelor germano-bulgare. Acest act a produs o impresie deplorabilă în rândul opiniei publice. Aliații au început să suspecteze o alianță secretă dintre regaliști și Puterile Centrale, alianță care ar fi pus în mare primejdie armatele lor din Macedonia. Pe de
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
regal, nici aliații nu au întreprins măsuri care să ducă la un conflict deschis. Pe 29 noiembrie, guvernul regal a hotărât să respingă cererile amiralului francez și a organizat rezistența armată împotriva aliaților. Până pe 30 noiembrie, unitățile militare și milițiile regaliste ("epistratoi", „rezerviștii”) au fost chemate în Atena și regiunea învecinată (peste 20.000 de oameni). Aceste trupe au ocupat punctele strategice și au primit ordine clare să nu deschidă focul decât dacă sunt atacate. Pe de altă parte, autoritățile aliate
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Smirna) . După înfrângerea armatei elene în războiul cu turcii în 1922 și rebeliunea armată condusă de coloneii Nikolaos Plastiras și Stylianos Gonatas, regele Constantin a fost răsturnat de pe tron (fiind succedat de fiul lui George al II-lea), principalii lideri regaliști au fost judecați și executați. Venizelos și-a asumat conducerea delegației grecești la negocierile de pace cu turcii. El a fost cel care a semnat Tratatul de la Lausanne cu Turicia pe 24 iulie 1923. Efectele cumulate a înfrângerii Greciei în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Turcia (în schimbul a aproximativ 500.000 de musulmani) și retrocedarea a Traciei Răsăritene și a insulelor Imbros și Tenedos. Înfrângerea catastrofală a Greciei în războiul cu Turcia a marcat sfârșitul „Marii Idei” a naționaliștilor eleni. După eșecul loviturii de stat regaliste condusă de Ioannis Metaxas, regele George al II-lea a fost forțat să plece în exil, iar Venizelos s-a reîntors în țară, devenind premier pentru un nou mandat. În 1924 însă, după o serie de neînțelegeri cu aliații săi
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
absentia”. Republica puternic slăbită a fost abolită după o nouă lovitură de stat din octombrie 1935 de către generalul Georgios Kondylis. Regele George al II-lea a revenit pe tronul Greciei după ce plebiscitul cu privire la reinstaurarea monarhie a dat câștig de cauză regaliștilor. În zile noastre se consideră că rezultatele acestui referendum au fost măsluite. Venizelos s-a căsătorit în decembrie 1891 cu Maria Katelouzou. Tinerii căsătoriți s-au stabilit în orășelul Chalepa (azi o suburbie a Chaniei) din Creta, la etajul superior
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
armată combinată de soldați argentinieni și chilieni exilați a invadat Chile cu scopul de a elibera această țară de dominația spaniolă. Trecerea Anzilor a fost un pas major în cadrul strategiei gândite de José de San Martín pentru a învinge forțele regaliste în fortăreața lor de la Lima, viceregatul Perú. Scopul celor ce au pornit de la Mendoza (pe atunci în Provincia Cuyo) în ianuarie 1817 era cel de a pătrunde în Chile fără a fi observați, pe cărări neașteptate, pentru a putea lua
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
de la Lima, viceregatul Perú. Scopul celor ce au pornit de la Mendoza (pe atunci în Provincia Cuyo) în ianuarie 1817 era cel de a pătrunde în Chile fără a fi observați, pe cărări neașteptate, pentru a putea lua prin surprindere forțele regaliste. Obiectivul final era cel de a elibera Chile de dominația spaniolă împreună cu forțele argentiniene. Condusă de José de San Martín, traversarea a durat douăzeci și una de zile. Ideea traversării Anzilor era deja dezvoltată de grupările ce militau pentru independență Americii de Sud, și
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
ce militau pentru independență Americii de Sud, și făcea parte din planul Maitland gândit de Thomas Maitland. Sân Martín a aflat de acest plan în timpul scurtei perioade petrecută în Regatul Unit, înainte de a pleca în America de Sud. După ce a conștientizat dificultatea atacării fortăreței regaliste de la Lima peste Peru Superior, el a hotărât să adopte acest plan. Căpitănia Generală de Chile înlăturase guvernatorul în 1810 și-l înlocuise cu Prima Junta Guvernamentală, dând semnalul începutului unei perioade din istoria chiliana denumită Patria Vieja. Această junta
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
guvernatorul în 1810 și-l înlocuise cu Prima Junta Guvernamentală, dând semnalul începutului unei perioade din istoria chiliana denumită Patria Vieja. Această junta a fost învinsă, însă, în 1814 în bătălia de la Rancagua și, odată cu Reconquista, Chile a redevenit stat regalist. Bernardo O'Higgins și alți lideri chilieni se refugiaseră la Mendoza în timpul noului guvern regalist, care a dus la intrarea lui O'Higgins în rândurile Armatei Anzilor. În această perioadă, orașul Mendoza devenise cartier general al pregătirilor pentru traversare. Cetățenii
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
din istoria chiliana denumită Patria Vieja. Această junta a fost învinsă, însă, în 1814 în bătălia de la Rancagua și, odată cu Reconquista, Chile a redevenit stat regalist. Bernardo O'Higgins și alți lideri chilieni se refugiaseră la Mendoza în timpul noului guvern regalist, care a dus la intrarea lui O'Higgins în rândurile Armatei Anzilor. În această perioadă, orașul Mendoza devenise cartier general al pregătirilor pentru traversare. Cetățenii din Mendoza au ajutat soldații fabricând praf de pușcă și muniții. Principala sursă de hrană
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
pasul sudic Uspallata era condusă de Juan Gregorio de Las Heras. La 13 februarie 1817, Sân Martín, O’Higgins și armata lor a intrat cu succes în Santiago de Chile, după un drum de 500 de kilometri prin munți. Forțele regaliste se retrăseseră între timp spre nord pentru a evita armata lui Sân Martín, dar un lider regalist a rămas în urmă cu 1500 de oameni într-o vale denumită Chacabuco, lângă Santiago. Confruntarea cu această a avut loc în bătălia
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
O’Higgins și armata lor a intrat cu succes în Santiago de Chile, după un drum de 500 de kilometri prin munți. Forțele regaliste se retrăseseră între timp spre nord pentru a evita armata lui Sân Martín, dar un lider regalist a rămas în urmă cu 1500 de oameni într-o vale denumită Chacabuco, lângă Santiago. Confruntarea cu această a avut loc în bătălia de la Chacabuco.
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
la formarea unui al doilea guvern cu sediul în Salonic. Cu sprijinul aliaților, Venizelos s-a reîntors în Grecia continentală din Creta, devenind conducătorul noului guvern provizoriu. Spre sfârșitul anului 1916, Franța și Anglia, după ce au eșuat să convingă guvernul regalist să li se alăture, au recunoscut oficial guvernul lui Venizelos ca singur guvern legal al Greciei. Un grup paramilitar roialist numit „Rezerviștii” (Επίστρατοι) a fost format sub conducerea colonelului [[Ioannis Metaxas]], un apropiat al regelui Constantin și viitor dictator al
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
și susținătorilor lui Venizelos din Atena și din zona înconjurătoare. Aceste violențe au culminat cu conflictul dintre Rezerviști și marinarii francezi. Ca urmare, Aliații au instituit [[blocadă|blocada navală]], au pus stăpânire pe flota elenă și au cerut dezarmarea forțelor regaliste și retragerea lor din [[Peloponez]]. Blocada a durat 106 zile, în care timp niciun fel de marfă nu a intrat sau nu au ieșit din porturile controlate de guvernul de la Atena. Blocada aliaților și-a atins până la urmă scopul. În
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
a fost abolită și a fost proclamată A doua Republică Elenă în martie 1924. Metaxas s-a reîntors în Grecia, declarând în mod publica că acceptă schimbarea de regim. În ciuda faptului că era unul dintre cei mai de seamă politicieni regaliști și a avut un start promițător, cariera politică a lui Metaxas nu a fost una plină de succes. La alegerile legislative din 1926,partidul său a câștigat 15,78% dintre voturile grecilor și 52 mandate de deputat, aproape la egalitate
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
start promițător, cariera politică a lui Metaxas nu a fost una plină de succes. La alegerile legislative din 1926,partidul său a câștigat 15,78% dintre voturile grecilor și 52 mandate de deputat, aproape la egalitate cu un alt partid regalist, Partidul Popular. Metaxas a primit portofoliul comunicațiilor în „guvernul național” al lui Alexandros Zaimis. Luptele intestine și demisia mai multor membri marcanți ai partidului au dus la un rezultat slab de numai 5,3% din voturi și 1 mandat de
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
doar 1,59%, deși partidul a primit trei mandate de deputat, iar Metaxas a devenit ministru de interne în cabinetul lui Panagis Tsaldaris. La alegerile următoare din 1935, partidul lui Metaxas a colaborat cu o alianță a mai multor partide regaliste mici, reușind ca împreună să câștige 7 mandate parlamentare. Tot 7 locuri în Parlament a câștigat partidul lui Metaxas și la alegerile din 1936. În urma unui plebiscit disputat, George al II-lea, fiul lui Constantin I, a revenit în țară
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]