199 matches
-
șanț de scurgere pe care Rupert l-a considerat a fi un obstacol eficient pentru o șarjă de cavalerie. Există unele dispute privind cursul șanțului la vremea bătăliei. Unele relatări contemporane sugerează că el nu exista în flancul drept al regaliștilor. Pe de altă parte, un plan cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
fi un obstacol eficient pentru o șarjă de cavalerie. Există unele dispute privind cursul șanțului la vremea bătăliei. Unele relatări contemporane sugerează că el nu exista în flancul drept al regaliștilor. Pe de altă parte, un plan cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea dreaptă a regaliștilor. Flancul stâng al regaliștilor era comandat de
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
altă parte, un plan cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea dreaptă a regaliștilor. Flancul stâng al regaliștilor era comandat de Lord Goring. El era format din 2.100 de călăreți, în principal din cavaleria marchizului de Newcastle, „Northern Horse”, și 500 de muschetari. Prima linie era comandată de Goring, iar a doua de
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea dreaptă a regaliștilor. Flancul stâng al regaliștilor era comandat de Lord Goring. El era format din 2.100 de călăreți, în principal din cavaleria marchizului de Newcastle, „Northern Horse”, și 500 de muschetari. Prima linie era comandată de Goring, iar a doua de Sir Charles Lucas. Centrul
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Blakiston a fost desfășurată în spatele flancului stâng. În total, se aflau 14 tunuri de teren desfășurate în centru. S-a speculat că măcar unii dintre pedestrașii lui Mackworth nu-și ocupaseră pozițiile la începutul bătăliei, lăsând partea dreaptă a centrului regaliștilor ușor slăbită. Flancul drept era comandat de Lord Byron, cu 2.600 de călăreți și 500 de muschetari. Linia a doua, ce cuprindea regimentul de cavalerie al prințului Rupert dar și câteva regimente mai puțin experimentate, era condusă de Lord
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
o rezervă de 600 de călăreți, inclusiv trupele sale de elită "Lifeguard of Horse", sub comanda sa personală. Această rezervă s-a situat în spatele centrului. Desfășurarea forțelor regaliste a fost prelungită de întârzierea garnizoanei din York, și abia seara târziu regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a doua zi. Dinspre pozițiile armatei aliate, se auzeau intonări de psalmi. Când regaliștii
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a doua zi. Dinspre pozițiile armatei aliate, se auzeau intonări de psalmi. Când regaliștii au rupt rândurile ca să ia cina, Leven a remarcat lipsa de pregătire a adversarilor săi și a ordonat oamenilor lui să atace pe la ora 7:30 pm, chiar când deasupra pârloagei a izbucnit o furtună. Pe flancul stâng al aliaților
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Un curier din Irlanda care îl căuta pe prințul Rupert a scris: Cum nu mai era prezent niciun general de nicio parte, lupta s-ar fi încheiat nedecis, dar călăreții disciplinați ai lui Cromwell s-au adunat în spatele flancului drept regalist. Sir Thomas Fairfax, găsindu-se singur în mijlocul oamenilor lui Goring, și-a scos însemnele (o batistă sau bucată de hârtie albă care îl identifica drept parlamentarist) de pe pălărie, și și-a croit drum spre flancul lui Cromwell pentru a-l
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Fairfax la începutul luptei, despre care majoritatea relatărilor contemporane afirmă că era una dezavantajoasă. Când a atacat Cromwell, soldații lui Goring, în inferioritate numerică, au fost goniți de pe câmpul de luptă. Aliații victorioși s-au întors acum împotriva restului centrului regaliștilor, punând pe fugă mai multe unități și ucigând numeroși fugari. În sfârșit, o parte din pedestrașii lui Newcastle, „Whitecoats”, s-au adunat pentru o ultimă apărare într-o incintă mărginită de un șanț. S-a sugerat că aceasta ar fi
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
numeroși fugari. În sfârșit, o parte din pedestrașii lui Newcastle, „Whitecoats”, s-au adunat pentru o ultimă apărare într-o incintă mărginită de un șanț. S-a sugerat că aceasta ar fi fost White Sike Close, în spatele poziției inițiale a regaliștilor, dar cel mai probabil este vorba de Fox Covert, de la nord de Long Marston, 1,6 km pe calea de retragere către York. Whitecoats au refuzat să se predea și au respins șarjele constante de cavalerie, până când au fost aduși
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
le rupă rândurile. Ultimii 30 de supraviețuitori s-au predat. Aproximativ 4.000 de soldați regaliști au murit, mulți în ultima apărare făcută de „Whitecoats”, și 1.500 au căzut prizonieri, printre care și Charles Lucas și general-maiorul Henry Tillier. regaliștii și-au pierdut toate tunurile, multe sute de arme și mai multe stindarde căzând și ele în mâinile aliaților. Depeșa generalilor aliați, precum și alte surse parlamentariste, sugerează că din tabăra lor au murit 300 de soldați. Unul dintre cei răniți
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
împrăștiați. Guvernatorul Yorkului, Sir Thomas Glemham, i-a lăsat să intre doar pe cei ce făceau parte din garnizoană (adică doar câțiva ofițeri care participaseră la luptă ca voluntari), de teamă că parlamentariștii ar putea pătrunde în oraș pe urmele regaliștilor. Numeroși fugari, unii răniți, umpluseră străzile din afara zidului cetății lângă Micklegate Bar, poarta orașului. Newcastle, văzându-și forțele frânte și după ce își cheltuise întreaga avere pentru cauza regalistă, a hotărât că nu poate îndura „râsul curții”. El a plecat la
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
i se alăture regelui. Plecând din York prin Monk Bar în partea de nord-est, a traversat înapoi Peninii, ocolind pe la Richmond ca să nu fie prins. Goring, care-l însoțise până atunci, a plecat spre Scoția pentru a-i ajuta pe regaliștii de acolo, conduși de Montrose. Odată cu plecarea lui Newcastle și a lui Rupert, regaliștii au abandonat practic nordul. Aliații victorioși s-au regrupat, deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a traversat înapoi Peninii, ocolind pe la Richmond ca să nu fie prins. Goring, care-l însoțise până atunci, a plecat spre Scoția pentru a-i ajuta pe regaliștii de acolo, conduși de Montrose. Odată cu plecarea lui Newcastle și a lui Rupert, regaliștii au abandonat practic nordul. Aliații victorioși s-au regrupat, deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a logodit cu mult mai tânăra Prințesa Antonia de Luxemburg în 1918 însă capitularea Germaniei a întârziat căsătoria lor. Rupprecht a pierdut șansa de a conduce Bavaria, când aceasta a devenit republică în urma revoluțiilor care au urmat războiului. Deși unii regaliști în continuare s-au referit la el ca rege al Bavariei, domnia de 738 de ani a Casei de Wittelsbach s-a încheiat în 1918. Rupprecht s-a retras la Tirol, de frica represaliilor din partea regimului comunist de scurtă durată
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
de cavaleri au fost capturați, ca și 24 de baroni din trupele regale, alături de tabăra regală. Infanteria regală a suferit pierderi grele în deruta creată. Prada a fost imensă, potrivit atât simpatizantului cauzei rebelilor Falco de Benevento, cât și episcopului regalist Henric de Sant'Agata. Printre bunurile capturate se număra și bula antipapei Anacletus al II-lea care îi conferea lui Roger titlul regal. Pe termen lung însă, bătălia a fost de mică importanță, totuși, dat fiind că papa Inocențiu al
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
Spania, împreună cu rudele rămase care încă mai trăiau în Franța și nu au fost deja ucise în revoluție, inclusiv cu Bathilde d'Orléans, Ducesa de Bourbon. A trăit în sărăcie într-un loc din apropierea Barcelonei. Refuzând să participe la planurile regaliștilor, el a trait o existență izolată în Barcelona până la moartea să în 1814, după care linia Prinților Conți a dispărut. Inițial a fost înmormântat la biserică Saint-Michel înainte de restaurația Bourbonilor. În timpul domniei regelui Ludovic-Filip I, e fost mutat de la Saint-Michel
Louis François Joseph, Prinț de Conti () [Corola-website/Science/327776_a_329105]
-
născut la München, Bavaria. A fost singurul copil al Prințului Arnulf de Bavaria și a Prințesei Therese de Liechtenstein. A crescut la München, unde a fost elevul lui Joseph Gebhard Himmler, tatăl lui Heinrich Himmler. Himmler senior a fost un regalist fervent care, după nașterea celui de-al doilea fiu al său, a trimis o petiție prințului pentru a-i permite să-l numească după el - "Heinrich". Prințul a fost de acord și, de asemenea, a devenit nașul lui Heinrich Himmler
Prințul Heinrich de Bavaria () [Corola-website/Science/327356_a_328685]
-
în refugiu în martie 1814 la palatul din Tours al contesei de Listomère-Landon, Julie se îndrăgostește de tânărul nobil englez Arthur Grenville. Căderea regimului napoleonian și Restaurația o aduce din nou la Paris, unde soțul ei, care trecuse de partea regaliștilor, își recapătă titlul nobiliar de marchiz și este numit general în garda regală și pair al Franței. Trei ani mai târziu se naște fiica lor, Hélène, iar apoi un fiu pe nume Gustave. Starea de sănătate a marchizei se deteriorează
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
Sarah Jennings, o tânără domnișoară de companie, de care s-a îndrăgostit. Sarah provenea dintr-o familie din mica nobilime, iar povestea sa familiară era similară cu cea a lui Churchill din multe puncte de vedere: tatăl ei fusese un regalist și după războiul civil, familia sa se afla în condiții economice precare. După moartea tatălui său, Sarah, împreună cu mama sa și sora sa, se mutase la Londra, unde regele le-a răsplătit pentru fidelitatea lor: mama sa primise o pensie
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
foc de armă declanșat accidental a stricat efectul surpriză. Susținătorii săi neinstruiți sau confruntat cu militari profesioniști și au căzut cu sutele sub bătaia tunurilor și a muschetelor. Numărul de morți în rândurile rebelilor variază între 727 și 2700, în timp ce regaliștii au pierdut 27 de oameni care au fost înmormântați la biserica Sf. Fecioară Maria din Westonzoyland, care a fost folosită drept închisoare pentru soldații rebeli. Monmouth a fugit de pe câmpul de luptă travestit în țăran, dar a fost capturat într-
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
Plafar, tehnician, muncitor în construcții, macaragiu“. Salvarea pentru Vizanty a venit în 1968, când Charles de Gaulle, președintele Franței, aflat în singura sa vizită oficială pe teritoriul României, l-a întrebat, în mod oficial, pe Nicolae Ceaușescu despre soarta generalului regalist Paul Teodorescu și despre cea a asului aviației militare . Prin urmare, fostul pilot a fost ridicat în grabă de pe șantierul unde lucra, îmbrăcat în uniformă de comandor și prezentat președintelui Franței. Un istoric a sugerat că „De Gaulle a înțeles
Dan Vizanty () [Corola-website/Science/333250_a_334579]
-
acțiune se petrece în timpul Revoluției Franceze. În acel roman, trupele revoluționare conduse de Gauvain (un aristocrat curajos și inteligent trecut de partea revoluționarilor) și Cimourdain (delegatul Comitetului Salvării Publice și un comisar politic de o implacabilitate iacobină) luptă cu insurgenții regaliști conduși de nemilosul marchiz de Lantenac (unchiul lui Gauvain). Pe măsură ce asediul se apropie de sfârșit și castelul este în flăcări, Lantenac încearcă să fugă, împreună cu ceilalți supraviețuitori, printr-un pasaj secret, dar se întoarce pentru a salva din foc trei
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
ne-au dat lovitura de stat în 1947 și ai căror urmași au continuat-o, din păcate, și în 1989. Copiii și nepoții celor sosiți pe tancurile sovietice încearcă și acum, unii chiar ajunși în proximitatea Casei Regale deghizați în regaliști și monarhiști, să ne spună cât de frumoasă "a fost" monarhia constituțională, încercând să facă tot posibilul pentru a se rămâne la stadiul de simpozioane, conferințe, manifestări decorative sau mici "discuții" de salon, toate comemorative sau aniversare, aproape deloc legate
ANRM, după plecarea Marilenei Rotaru: Atacuri murdare, de tip kominternist. Vor să rămână monarhia la stadiul de simpozion by Cristina Alexandrescu () [Corola-website/Journalistic/101541_a_102833]