709 matches
-
(mai corect ar fi Constanțiu) (în greacă: Κωνστάντιος Δούκας, 1060-1082) a fost fiul cel mai mic al împăratului Constantin al X-lea Ducas și al Evdochiei Makrembolitissa. Încoronat îndată după naștere de tatăl său, apare ca împărat asociat în timpul regenței Evdochiei și al domniei lui Roman Diogenes. Poziția sa în timpul domniei lui Mihail al VII-lea Ducas nu este foarte clară; a fost împărat asociat, dar locul său în ierarhie a fost preluat de fiul lui Mihail, Constantin al II
Constantin I Ducas () [Corola-website/Science/315011_a_316340]
-
cu soția sa, Gaitelgrima. El a fost asociat la domnie de către tatăl său din 943 și a succedat la moartea acestuia din 952. Gisulf a adoptat titlul de "Langobardorum gentis princeps": "principe al poporului longobarzilor". Inițial, s-a aflat sub regența mamei sale și a lui Priscus, trezorier ("comes tesaurarium") și comite al palatului ("magister palatii"). În 946, el a fost atacat de o alianță formată din principele Landulf al II-lea "cel Roșu" de Benevento și ducele Ioan al III
Gisulf I de Salerno () [Corola-website/Science/324858_a_326187]
-
de Mecklenburg la 10 aprilie 1897, Ducele Johann Albert a fost numit regent în timpul minoratului nepotului său, Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg, după ce fratele său mai mare Ducele Paul Friedrich a renunțat la pretenția sa asupra regenței. A domnit ca regent până când nepotul său a atins vârsta majoratului la 9 aprilie 1901 și a preluat controlul asupra Marelui Ducat. La 28 mai 1907 Ducele Johann Albert a fost ales regent al Ducatului Brunswick în urma decesului Prințului Albert
Ducele Johann Albert de Mecklenburg () [Corola-website/Science/324874_a_326203]
-
agriculturii și domeniilor în Guvernul Brătianu. În urma morții lui Ionel Brătianu, șefia PNL îi revine lui Vintilă Brătianu. Anul 1927 aduce și moartea Regelui Ferdinand, care este succedat de nepotul său minor, Mihai. Conducerea statului român revine de facto unei regențe formate din trei persoane, care se dovedește incapabilă să gestioneze apartinic conflictele politice interne. În aceste condiții, o reîntoarcere în țară a principelui Carol - fiul lui Ferdinand, care renunțase în favoarea fiului său la tron - devine o ipoteză plauzibilă și recurentă
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
Isabella a trăit într-un luxos exil la Paris. Spaniolii, în căutarea unui succesor catolic, oferiseră tronul altor trei principi europeni, fiecare fiind respins de Napoleon al III-lea (ca reprezentant al puterii regionale). În cele din urmă, în 1870 Regența a oferit coroana lui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, prinț din linia catolică a familiei Hohenzollern. Evenimentele ce au urmat au fost denumite de istorici candidatura Hohenzollern. În următoarele săptămâni, propunerea spaniolă a fost subiectul principal pe agenda Europei. Bismarck l-a
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Franței. În urma morții succesive a lui Ludovic și Carloman, destinul lui Boson se îmbunătățește, acesta încheind pacea cu Carol, putându-și păstra regatul în schimbul omagiului adus regelui francilor. Boson moare în 887 iar regatul îi revine fiului său Ludovic, sub regența mamei sale Ermengarda, ajutată de Richard Justițiarul. În același an, Carol al III-lea îl adoptă pe Ludovic, acesta devenind urmașul său. La moartea lui Carol, coroana imperială este disputată de familia Spoletto din Italia și Arnulf de Carintia iar
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
este încredințată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituțiune. Art. 40. - Puterea judecătorească se exercită de organele ei. Hotărârile lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele Regelui. Art. 83. - Regele, în vieață fiind, poate numi o Regență, compusă din trei persoane, care, după moartea Regelui, să exercite puterile regale în timpul minorității succesorului Tronului. [...] Art. 87. - Persoana Regelui este inviolabilă. Miniștrii lui sunt răspunzători. Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de
Prerogativă regală () [Corola-website/Science/337492_a_338821]
-
septembrie 394) victoria asupra uzurpatorului. Imperiul Roman este astfel reunificat pentru ultima dată în istorie sub o singură autoritate. După moartea lui Teodosiu, la Mediolanum (17 ianuarie 395), Imperiul Roman este divizat între cei doi fii ai săi: Arcadius, sub regența lui Rufinus (Orient) și Honorius, sub regența lui Stilicho (Occident). Teodosiu, împreună cu prima sa soție, Aelia Facillia, a avut trei copii: Teodosius l-a însărcinat pe generalul vandal Stilicon să vegheze asupra celor doi băieți. În anul 385, după decesul
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]
-
este astfel reunificat pentru ultima dată în istorie sub o singură autoritate. După moartea lui Teodosiu, la Mediolanum (17 ianuarie 395), Imperiul Roman este divizat între cei doi fii ai săi: Arcadius, sub regența lui Rufinus (Orient) și Honorius, sub regența lui Stilicho (Occident). Teodosiu, împreună cu prima sa soție, Aelia Facillia, a avut trei copii: Teodosius l-a însărcinat pe generalul vandal Stilicon să vegheze asupra celor doi băieți. În anul 385, după decesul Aeliei Flacilla, Teodosiu s-a recăsătorit cu
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]
-
acțiuni. Eliberat printr-un schimb de prizonieri după bătălia de la Bouvines pentru William Spadă Lungă, conte de Salisbury, el a luptat în continuare în Cruciada Albigensiană, asediind Avignonul în 1226. El a fost un susținător al Biancăi de Castilia în timpul regenței acesteia ulterioare morții lui Ludovic al VIII-lea din 1226. În 1210, Robert s-a căsătorit cu Eleonora de St. Valéry (n. 1192-d. 15 noiembrie 1250), cu care a avut următorii copii:
Robert al III-lea de Dreux () [Corola-website/Science/328697_a_330026]
-
unei maimuțe, a provocat o criză instituțională. Situația era agravată și de războiul greco-turc (1919-1922). La alegerile legislative din noiembrie, susținătorii lui Venizelos au fost învinși iar șeful lor a ales să plece în exil la Paris după ce a încredințat regența reginei Olga. În cele din urmă, s-a organizat un referendum care a fost contestat și în care 99% dintre participanți au votat pentru revenirea regelui Constantin.. Întoarcerea suveranilor și a copiilor lor în capitala elenă s-a făcut în
Prințesa Ecaterina a Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/321213_a_322542]
-
fapt, una din ultimele scrisori ale Mariei Antoaneta din timpul detenției sale a fost scrisă în secret surorii sale, Maria Amalia. Când Napoleon Bonaparte a invadat Italia și soțul ei a murit, Maria Amalia a fost numită șeful Consiliului de Regență din Parma de muribundul Ferdinand; regența a durat doar câteva zile. La 22 octombrie 1802 francezii au expulzat-o din Parma iar ea și-a stabilit reședința la Praga, la Castelul Praga, unde a și murit în 1804. Corpul ei
Arhiducesa Maria Amalia a Austriei () [Corola-website/Science/317789_a_319118]
-
Mariei Antoaneta din timpul detenției sale a fost scrisă în secret surorii sale, Maria Amalia. Când Napoleon Bonaparte a invadat Italia și soțul ei a murit, Maria Amalia a fost numită șeful Consiliului de Regență din Parma de muribundul Ferdinand; regența a durat doar câteva zile. La 22 octombrie 1802 francezii au expulzat-o din Parma iar ea și-a stabilit reședința la Praga, la Castelul Praga, unde a și murit în 1804. Corpul ei a fost înmormântat la cripta regală
Arhiducesa Maria Amalia a Austriei () [Corola-website/Science/317789_a_319118]
-
să subjuge, Regatul Scoției, în 1340 s-a autodeclarat moștenitor al tronului francez începând ceea ce va fi cunoscut în istorie sub numele de Războiul de o sută de ani. Eduard a repudiat Tratatul de la Northampton care a fost semnat în timpul regenței, reînnoind astfel cererile suveranității engleze asupra Scoției rezultând cel de-Al Doilea Război Scoțian de Independență. Intenționând să recâștige ceea ce englezii au deținut, el a câștigat din nou controlul asupra Berwick în 1333 prin victoria decisivă în Bătălia de la Halidon
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]
-
grecești părea a lua o turnură favorabilă pentru Bizanț, în 1296 murind despotul Nikephor al Epirului și vechiul inamic al Bizanțului, sebastocratorul Ioan de Thessalia, in urma cărora prințesa bizantină Anna, o nepoată a lui Mihail al VIII-lea, prelua regența în Epir în numele fiulii său minor Thomas (partida favorabilă bizantinilor ajungând la putere). Serbia intervenea cu o flotă superioară și cucerea Dyrrachionul. Avansarea sârbească în sudul bizantin intra în faza sa decisivă. Începând din momentul în care regele sârbilor, Milutin
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea dintre fostul regat longobard și Imperiul Bizantin. În 797, Irina Ateniana, care guverna că regență în numele fiului ei, Constantin al VI-lea, l-a orbit pe acesta, și s-a proclamat basileus pentru a-și legitimă puterea în față Apusului. În Italia a fost ales un nou papa, Leon al III-lea. Acest a intrat
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Dirk al III-lea (sau "Diederik", "Theodoric"; supranumit "Hierosolymita") (d. 27 mai 1039) a fost conte de Olanda de la 993 până la moarte, până în 1005 aflându-se sub regența mamei sale. Dirk a fost fiul contelui Arnulf I de Olanda cu soția acestuia, Lutgarda de Luxemburg, fiică a contelui Siegfried de Luxemburg. Teritoriul asupra căruia Dirk a stăpânit va fi numit Olanda abia din 1101, fiind la vremea sa
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
ale habitatului se aflau în zona dunelor de pe coastă și în zonele mai înalte din apropierea râurilor. Contele Dirk era membru al casei de Olanda, o familie cu oarecare notorietate în cadrul Germaniei de atunci. Mama sa, Lutgarda de Luxemburg, a deținut regența pe când Dirk era încă minor, în intervalul dintre 993 și 1005. Ea era cumnata împăratului Henric al II-lea, cu sprijinul căruia a reușit să mențină controlul asupra comitatului, păstrându-l intact pentru momentul când Dirk avea să atingă majoratul
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
moartea lui Andronic al III-lea, la 15 iunie 1341, fiul său, Ioan al V-lea, avea 9 ani. Marele domestic Ioan Cantacuzino, care dirijase practic statul în timpul lui Andronic al III-lea, avea calitatea de prieten al defunctului, pretinzând regența. Curând însă se va forma contra lui o opoziție puternică, grupată în jurul împărătesei mame, Anna de Savoia și al patriarhului Ioan Kalekas. Cel mai periculos adversar al lui Ioan Cantacuzino era vechiul său partizan, ducele flotei Alexios Apokaukos, un om
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
de atunci, n-a mai avut niciodată încredere în Cantacuzino. Cearta a dus la izbucnirea unor intrigi la curte, în jurul tânărului basileu și al mamei sale se crease o atmosferă extrem de încordată și Cantacuzino se gîndea deja să renunțe la regență, mai ales că influența sa în Bizanț era și așa, însemnată. Între timp, Apokaukos a pregătit un adevărat puci. Într-o noapte, casele multor partizani de vază de ai lui Ioan Cantacuzino din capitală au fost jefuite de soldați și
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
titulare, Catherine). În urma unor pogromuri la Constantinopol, palatele cantacuziniștilor, care avuseseră de suferit cu puțin timp înainte, au fost arse. Marele domestic era declarat dușman al patriei, i se distrugea casa și i se luau bunurile. Patriarhul Ioan Kalekas prelua regența; Alexios Apokaukos, promovat megaduce, devenea guvernatorul capitalei și al orașelor și insulelor vecine, toți complicii săi fiind răsplătiți cu funcții și demnități. Spre primăvara anului 1342, nobilimea latifundiară a fost alungată din alte două mari orașe ale Imperiului-Thessalonic și Adrianopol
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
regiunile grecești recent recucerite cărora le arătase mereu un interes special și a căror reunire era opera sa. Acest succes al uzurpatorului bizantin crea ruptura între regele sârbilor și el, Dușan îl lăsa pe Cantacuzino să cadă și întindea mâna regenței Constantinopolului, care dorea favoarea sa (în locul unui camarad de arme, Cantacuzino avea în Dușan acum un puternic adversar). Relațiile lui cu Dušan s-au înrăutățit, sârbii au trecut hotarul Macedoniei, iar bulgarii, profitând de ocazie, au asediat Didymotika. Oștirile lui
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
neașteptate, a venit ajutorul-300 de corăbii cu mercenarii lui Umur, cârmuitorul emiratului turc de Aydîn. La sfârșitul toamnei anului 1343, cantacuziniștii și trurcii au trecut la ofensivă și au pus stăpânire pe multe orașe și castele din Tracia, devastându-le. Regența Constantinopolului era ajutată de slavii din Sud; în afară de Ștefan Dușan, ea câștiga pe țarul bulgarilor, Ioan Alexandru și pe vechiul aliat al lui Ioan Cantacuzino, Momtchilo, care avea o armată proprie la frontierele bizantino bulgare. Dar prietenia suveranilor slavi nu
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
Regatul Poloniei (în ), cunoscut informal și ca Regatul Regenței (în ), a fost un stat marionetă al Germaniei în timpul Primului Război Mondial. În realitate, Imperiul German dorea să anexeze aproximativ 30.000 de kilometri pătrați din teritoriul fostei Polonii a Congresului și să efectueze purificarea etnică a până la 3 milioane de polonezi
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
constituțională, cu un parlament bicameral, dar fără . Doar școlile și tribunalele erau transferate către autoritățile poloneze, dar — în ciuda protestelor polonezilor — minoritatea germană a primit un sistem școlar separat. Până la alegerea unui rege al Poloniei, a fost instalat un Consiliu de Regență () ca guvern provizoriu. La 18 septembrie, au fost numiți următorii membri ai Consiliului: Consiliul de Regență a fost instalat printr-o ceremonie la 15 octombrie, la comemorarea morții lui Tadeusz Kościuszko, și la 26 noiembrie, l-a numit pe , un
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]