2,703 matches
-
cititorului impresia că vizitează un muzeu, fără să-l transporte cu adevărat în altă epoca. Eugen Uricaru, asemenea lui Mihail Sadoveanu, reușește să ne dea senzația că participăm la o călătorie în timp. El face din evocare o stare de reverie care atenuează precizia datării, relativizează, în conștiința noastră, conceptul de verosimilitate și ne pregătește, astfel, pentru translație. Dacă l-ar fi cunoscut pe Eugen Uricaru, H.G.Wells și-ar fi dat seama că există o "mașină a timpului" mai subtilă
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
tuselor, se insinuează, abia perceptibil, chipul uman că o ultimă garanție că actul creației a fost dus pînă la capăt. Însă nici aceste secvențe, vag antropomorfe, nu deviază către observația denotativa și psihologizanta, nu părăsesc, nici macar accidental, cîmpul pur al reveriei, ci rămîn în continuare în faza ingenua de amprente mentale care vin să certifice imensă bogăție a virtualității. Glosînd pe marginea culorii, a construcției suficientă sieși, a imaginarului ca materie primă pentru lumea reală, Vasilica Chifu își deconspira, de fapt
Arta în familie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17989_a_19314]
-
austera, cufundata în studiu/ și aplicație, modelez corpuri umane/ grotești. am o pofta grozavă de rîs/ de o comedie cu moravuri ușoare" (ibidem). După cum vedem, magia neagră, alchimia, si comedia se îmbină în fluidul aceluiași discurs vîscos, în care încap "reverii vinovate". Spre a consolida această comedie a materiei dereglate, anarhice, care acoperă întreg orizontul, Gabriela Cretan propune, în sînul ei, relații insolite, mijlocește contracte perfide între regnuri, compromisuri între aparente și esențe, mezalianțe între contingent și absolut (în gradul în
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
o citeam și o a doua, descifrata cu pasul, de-a lungul și de-a lațul splendorii urbane a Barcelonei. Din care pricina, simt că reflecția îmi este încetul cu încetul deturnata, de la comentariul pe marginea Orașului minunilor la o reverie ocazionata de minunea orașului. Ce contează însă! De ce nu ar constitui această carte, ce se citește cu sufletul la gură că un roman de aventuri, prilejul pentru o aventură privată a cititorului ei? Mă voi opri asupra unui singur amănunt
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
al mon sia, e tal que entre tots los reis de cristians envides la porien fer semblant s ^nestemata mai prețioasă nu s-a văzut pe ăsta lume, încât toți craii creștinătății laolaltă anevoie ar putea-o imită^ț. Aici reveria mea având ca obiect minunea orașului trece în cheia melancolica, de neevitat la un balcanic atunci când își ăînsemnează călătoriile prin Evropa. Cum să apară, mă gândesc, un asemenea sentiment al continuității în părțile noastre, unde - o știm de la Meșterul Manole
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
reclamă la Zen. Încă din pregeneric (în care o farfurioara așezată pe steagul nipon e umpluta cu lapte pînă cînd aceasta, debordînd, inundă soarele roșu), gagurile vizuale abundă; dincolo de gaguri ghicim un fel de lehamite postmodernă mobilata cu dolce farniente, reverii, jocuri de cuvinte. Concluzia: la Răsărit, lumea a apus, artiștii strîng pietricele în geamantan și, în general, s-au văzut toate filmele... (Celălalt cadou austriac - experiment inenarabil care "samplează", pervers, cadre din peliculele cu Judy Garland și Mickey Rooney - a
Solothurn 34 - Piper si sulf by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/18057_a_19382]
-
realului tangibil și a visului și, nu în ultimul rînd, pentru a comunica, aproape în stare de inocentă, un segment din experiența acestei apropieri de miracol. Fire dinamică și reflexiva, pămînteana și eterica, animată de rigori gospodărești și pulverizata în reverii și în imprevizibile combinații onirice, așa cum ușor se poate observa și din confesiunile și din reflecțiile sale scrise, Gheorghe Ilea a îmbrățișat și un vast perimetru al manifestărilor plastice. Nefiind interesat de un limbaj anume, ci de forma optimă prin
Fînul ca furaj estetic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18105_a_19430]
-
substanță vitală pentru un ritm existențial nesfîrșit, un flux energetic și moral în funcție de care o comunitate utopica își reglează respirația cosmică și-și fixează ritmurile ceremoniale. Finul este, așadar, pentru Gheorghe Ilea, un furaj cvasi-mistic prin care el își alimentează reveriile și prin care se convinge pe sine însuși că visul are consistentă realității tangibile. Și, în sfîrșit, cel de-al cincilea nivel este acela al unui spațiu cu o puternică amprenta temporală. Este un nivel al memoriei, al nostalgiei, al
Fînul ca furaj estetic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18105_a_19430]
-
minuțioasa. Cosmicul figurează în inventar cu toate elementele sale: "infinitul, soarele, cerul, luna, stelele, luceferii, muzica sferelor, zborul intergalactic, haosul, geneză, extincția". Nimic nu scapă gestiunii exigente a autorului nici în rubrică intitulată Natură. Aici avem "natura-cadru fizic, fundal pentru reveria romantică (Împărat și proletar, Scrisoarea I, Melancolie)"; după aceea, "natura-cadru fizic, paradis terestru în idile (Dorința, Sară pe deal)"; în al treilea rînd "natura-personaj mitic (Revedere)"; și în sfîrșit, "natura-realitate metafizica (Mai am un singur dor)" (cu precizarea expresă că
"...Nici tobe, nici trompete..." by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/18097_a_19422]
-
discreție și competența. Deși formația teoretică a autorului e bine deghizata, ascunsă în subtext, tocmai ea conferă siguranță în manevrarea unei intrigi permanent irigate de realitatea cea mai frusta. Numai că această realitate, conform incontrolabilelor legi ale vieții, glisează spre reverie sau spre șoc, spre extaz sau spre agonie. Acasă este, de fapt, un imn subliminal adus legăturii afective cu spațiul în care ne-am născut și am crescut. Întâmplările se derulează pe timpul sălbaticelor demolări din anii '80. Personal, am resimțit
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
o călătorie în stepa în care e de prisos să măsori timpul căci el se întinde că o gumă. La capătul lui ce afli? Ceva care știai dar nu-i găsiseși locul exact din dulap. Starea mai mult plăcută de reverie, tensiunea căutării agreabile, comoditatea unui spațiu fără mari intemperii îi permit raționalistului să găsească "soluția". Ea nu-i este destinată, nu privește propria lui viață și nici cea a interlocutorului sau. Amândoi își continuă viața în modul lor propriu de
Despre fizionomie by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17450_a_18775]
-
Valentina Dima Cartea de "meditații și cugetări", Reverii lucide și aporii ludice, semnată de Vasile Tonoiu, reprezintă un demers singular în contextul celorlalte scrieri ale sale, câtă vreme pare a fi efectul însușirii lecției unui anume relativism. Amestecul de luciditate și de ludic (alegere mărturisita din titlu) reprezintă
Autoportret de filozof by Valentina Dima () [Corola-journal/Journalistic/17552_a_18877]
-
el, ci ne-am îndreptat ochii undeva departe, din care pricina, pesemne ne-a și scăpat." Cartea se citește totuși fără suspiciuni. Nu de alta, dar "cad atunci din bibliotecile lumii dicționarele moarte... de râs." Vasile Tonoiu, Meditații și cugetări. Reverii lucide și aporii ludice. Editură Iri, București 1998, 160 pag., preț nemenționat.
Autoportret de filozof by Valentina Dima () [Corola-journal/Journalistic/17552_a_18877]
-
la urmă, mai mult consecință unei întîmplări decît expresia necesară a unor preocupări comune. Pentru că, în fond, fiecare artist se reprezintă doar pe sine însuși, configurează lumi individualizate pînă la autism și nu transfera grupului nici una din obsesiile și din reveriile sale. Stela Lie decupează prin desen, într-o stilistica inconfundabila, mai degrabă afecte, stări de melancolie, vibrații lăuntrice ale unor universuri pierdute, decît obiecte, lucruri și forme cu un statut cert și cu o existență indiscutabila. Întoarcerea către atmosferă domestică
Singurătatea artistului si stilistica solidaritătii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17557_a_18882]
-
Dar Daniel Corbu nu rămîne în preajma oricum intemporalelor "vetre", a "stelelor umflate de plîns", a "speranței care bate că un clopot", îndreptîndu-se spre derivațiile mai recente ale romantismului, pe care le reprezintă pozele insurgentei plebeiene, ale încrîncenării fantaste, ale sfidătoarei reverii exotice. Dacă Baudelaire definea romantismul drept "o binecuvîntare a cerului sau a infernului căreia îi datorăm stigmate eterne", să ni se permită a preciza că, deși "eterne" în sens moral, aceste "stigmate" suferă mutații de ordin estetic. Avem în vedere
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
a barului și începe să așeze sticlele pe raft. În dreapta, la una din cele patru măsuțe din local, stă, în fața unui pahar de whisky, Nils. Blond, tânăr, emanând un farmec viril. Fumează, dus pe gânduri. Apoi ca deșteptat brusc din reverie, dă peste cap paharul, face o grimasă, aruncă o privire peste umăr, pe fereastră. Se ridică, merge spre geam, privind atent afară, ca și cum ar fi zărit ceva ce-l interesează. După o vreme revine și se așează la masă. Nils
Foca albastră. In: Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/82_a_236]
-
cărei formule cuantice umilesc pînă și pe cei mai încrezători cercetători, și tot astfel țîșnește hazardul, a cărui pleașcă irațională pune pe butuci pretențiile științei de a anticipa evenimentele. Savoir c’est prévoir e lozincă pentru inocenți. Certitudinea e o reverie fără temei, iar siguranța o ipoteză fără acoperire, caz în care viața își cam pierde farmecul. Pentru David Ruelle lumea e incertă, imprevizibilă și dezordonată, trei atribute în fața cărora fizicienii răspund cu un îndoit postulat: mai întîi, promulgarea haosului drept
Binefacerile întîmplării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2499_a_3824]
-
în ușă se sugerează chiar că totul e o farsă, că Eleni nu are un echivalent mai tânăr, ci doar un motan negru. Fantazări, carevasăzică, de care autorul nostru trubadur are nevoie, completând datele, recunoaște el, din imaginație. Insistența pentru reveriile melancolice este evidentă: soarele, bătrânețea, ploaia - O bătaie în ușă, zăpada, muntele - Sindromul Robinson și așa mai departe. Căci „Frumusețea e concentrată în ochi”, sună verdictul din jurnalul de autor. Să nu uităm că în proza lui R. Mareș atât
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
Frumusețea e concentrată în ochi”, sună verdictul din jurnalul de autor. Să nu uităm că în proza lui R. Mareș atât singurătățile vârstelor, cât și interdicția senzualității melancolizează. De aici impresia că autorul taie prea brutal din text, pornind de la reveria voluptuoasă (o nimfetă sau o idee) ce va fi suspendată și vag politizată, dar lasă totul echivoc, rezultând un final nefericit. Sau nefertil. Firește că cititorul, urmărind aceste grile de lectură, rămâne cu impresia că Radu Mareș construiește cu insistență
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
precum plopii (cu „sărăcia” de har a cărora Ada se identifică; dar și cu propulsia lor spre cer). Chiar și-n plină dramă de amor, printre ofuri și suspine radicale, dacă - și cît - stă în natură, Ada se pierde în reverii: „Sub poale de sălcii,/ Cu ochiul deschis,/ Aievea mă fură/ Un limpede vis” etc. (Sub poale de sălcii...). Estetica de peisaj e sumară, firește, cu descripții naive și candide, dar uneori o încearcă oarece nostalgii mai simboliste (dacă vrea cineva
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
Liana Tugearu În cartea sa Imagini și simboluri, Mircea Eliade evidențiază momentele în care putem ieși de sub tirania timpului istoric în care suntem integrați, enumerând câteva situații „...precum starea de vis ori de reverie sau de melancolie și de detașare ori de încântare estetică sau de evadare...” (pag. 35). Am putut să evadez complet, preț de un ceas și ceva, din zgomotosul și sufocantul timp istoric pe care-l traversăm în prezent, datorită unor
Mai există oaze de frumusețe by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2439_a_3764]
-
bucurie, o urmăresc de câteva decenii, și un actor, Lari Georgescu, o încântătoare apariție a ultimilor ani. Toți trei au spart zidurile tiranice ale acestui prezent zbuciumat, tot mai greu de suportat, și ne-au deschis porțile altui univers, unde reveria poetică este regină absolută, unde se poate respira în voie, și unde poți și plânge... de bucurie. Nici nu mai țin minte de când nu mi se mai întâmplase așa ceva la un spectacol. Unde puteți pătrunde în această oază de frumusețe
Mai există oaze de frumusețe by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2439_a_3764]
-
astăzi, la ușa vagoanelor sunt doar opt călători. Fiecare își alege câte un loc, având grijă să se situeze la o distanță cât mai mare de ceilalți. Liniștea din tren, la această oră agitată din zi (15:02), îndeamnă la reverie. O reverie pe niciun călător nu și-o permite din cauza temperaturilor ridicate. În așteptarea altui tren întârziat, pasagerii sunt reținuți în gară 30 de minute. În acest timp, singura preocupare este tot căldura, respectiv lipsa aerului condiționat. După această așteptare
„Moartea călătorului”, de CFR S.A. by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/21920_a_23245]
-
ușa vagoanelor sunt doar opt călători. Fiecare își alege câte un loc, având grijă să se situeze la o distanță cât mai mare de ceilalți. Liniștea din tren, la această oră agitată din zi (15:02), îndeamnă la reverie. O reverie pe niciun călător nu și-o permite din cauza temperaturilor ridicate. În așteptarea altui tren întârziat, pasagerii sunt reținuți în gară 30 de minute. În acest timp, singura preocupare este tot căldura, respectiv lipsa aerului condiționat. După această așteptare sufocantă, trenul
„Moartea călătorului”, de CFR S.A. by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/21920_a_23245]
-
respiră firesc și sincer și nu mai au pretenția unor profeții. Se simte, cu adevărat, un "Salt" (p. 56) când despre ochii iubitei "se spune că întorceau jivinele în viziuni" față de "două fulgere ce aprind/ În plină zi miriștea, toată". Reveria, și nu realitatea este singura prejudecată a lui Grigore Scarlat. Citim o poezie care deși face câteva trimiteri la realitate (citarea Clujului, moartea unui prieten în adolescență), în definitiv, se ambiționează să ignore datele timpului. O suficiență?! Dreptul la singularitate
Resuscitarea romantismului by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/16716_a_18041]