331 matches
-
vai, - ca să citez, cam aproximativ, din Camil cel fără de umor. Ceea ce e puțin mai straniu în cazul comicilor, însă, este că simțul relativității, pe care-l au mai dezvoltat decât diverșii aghelaști, îi fac, în ciuda zâmbetului sceptic sau a unui rictus voltairian, niște amar(nic)i pesimiști... Ar mai fi, în fine, vanitatea, mereu rănită, a acestor comici: tragicii sunt, dintotdeauna, mai prețuiți decât sunt ei. Care sunt, totuși, mult mai rari: în vechea Grecie, la un comic sunt trei tragici
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
fie un copil inteligent, a zis cineva. Probabil nu-i era tocmai bine, rămânea lipsit de învelișul moale al lichidului amniotic, dar nu era încă în pericol. Mâinile lui A. lăsau urme umede pe volan, îi vedeam cu coada ochiului rictusul de spaimă abia conținută, mama vorbea, vorbea fără oprire. Acest drum spre spital m-a schimbat complet, Herr Doktor, cea care îți scrie acum din cabinetul medicului-prieten este cu totul altcineva decât cea care ți-a scris ultima dată de pe
Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
iar draga me, câ doarî n-o sâ rămâi oarbâ, fetița me dragâ! - Hai, mai dormi olecuțâ.. În compartiment se făcu liniște.Vorbele lui căzură ca un trăsnet peste călători. Râsul fetelor care îl deranjară, impietri și lăsă loc unui rictus amar. Toate privirile îl cuprinseră ca niște tentacule. Oamenii parcă așteptau ceva... și el înțelese că trebuie să-și lase jos, măcar pentru câteva minute, povară gândurilor. Le povesti cu glas molcom pățania fetei lui, apoi se simți mai ușurat
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
lăpăind singură corned beef direct din cutie, într-o mansardă nemobilată, șezând turcește pe podea, fără căutare, dar senzual, cu Sartre în poală. Privirea pe care i-am aruncat-o, încărcată de înțe lesuri supramundane, i-a stârnit doar un rictus pretențios. Conserva de corned beef era pentru monstruosul dog german, bestie lipsită de umor ce aștepta la ieșire, înfipt în fund ca un Buddha și fixându-mă fără expresie. Asta cu inel în nas de care voi spune acum era
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
l-ai fi văzut ieșind fără flori, cu un zâmbet uitat pe buze, de care scăpa încet-încet, abia după câteva sute de pași. Nu puteai ști dacă e un zâmbet de bucurie al unei misiuni bine duse la îndeplinire, un rictus de dezgust produs de penibilul ultimei părți a scenei sau o grimasă de jenă datorată acelei apropieri prea intime de domnișoara S, căreia nu i putuse vedea decât ochii sticlind în întunericul vestibulului. Apoi l-ai fi văzut întorcându-se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
jenat și ridicol. Prefera să fie ignorat, ceea ce i se și întâmpla în meseria pe care tocmai o părăsise. De regulă oamenii îi mulțumeau, dar nu ca acum. Erau mulțumiri convenționale, din vârful buzelor, însoțite de un zâmbet absent, un rictus de complezență, în timp ce gândul le zbura la domnul S sau la doamna Z, iar Filip morfolea în întuneric parcă mereu aceeași felie de cozonac. De data asta însă, fusese altfel. Femeia îi mulțumise cu ochii ei frumoși, cu o privire
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
adevăr, respirația îi este regulată și sforăitoare, trupul îi e țeapăn și privirea oarbă. Sau mă vede prin somn, incluzându-mă fără voia mea printre personajele viselor lui meschine de mărire? Uite, parcă și gura îi e strâmbată de un rictus sarcastic de gardian de profesie, care-și păzește prețioasa-i pradă până și în somn. Nu, e insuportabil! Nu mă vede, căci are o privire ciudată, rece și tăioasă. Trebuia să-mi închipui, aspidă cum e, că doarme cu ochii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lipitorile. Privea în tăcere acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se Întoarse spre el un moment și l-am văzut preocupat. — Dă o fugă până la San Andrés, zise În sfârsșit, și caută un preot pentru nenorocitul ăsta. L-am privit nehotărât, părându-mi-se că deslușesc pe chipul lui un rictus sever și amar. — Îl cheamă Ordóñez, adăugă. Îl știu din Flandra. Apoi luă pistoalele de pe jos și plecă. Înainte de a-i executa ordinul, m-am dus la borna de la răspântie ca să-i caut capa, am găsit-o și am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Mama lui Tom. Sărut mâinile, doamnă! se înclină el, ceremonios. Veneam la dumneata. Noi singure veneam, dacă nu ne-a căutat nimeni, îi reproșă ea direct, și-i observă, odată cu tremurul imperceptibil al mâinilor, paloarea din nou a feței și rictusul gurii lui, plină, senzuală. Regretă apoi i se făcu rușine de regretul ei că nu-l lăsase s-o sărute la mare și nu... Ar fi fost plăcut să simtă buzele acelea căutându-i buzele. Închise ochii, fulgerată o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și vor merge pe panta confrontaționismului steril, deznodământul e limpede. Va fi o lovitură dată nu doar liberalismului din România, ci și posibilității de a ne elibera, în sfârșit, de plaga socialismului cu față bonapartistă, ilustrat, în egală măsură, de rictusul crud al lui Geoană, de faciesul grobian al lui "Felix" și de lătrăturile lugubre ale lui Vadim. Puciștii înfrânți de la 19 mai se iluzionează că n-au fost jucate toate cărțile. În disperarea care i-a cuprins, își imaginează că
Retorica Îmbufnării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9624_a_10949]
-
în timpul boalei să i se ofere suplinirea catedrei lui Conțescu și îmi închipui că te va ruga să intervii pe lângă Conțescu însuși. Ioanide ridică mâinile spre mozaicul din plafon ca de o calamitate ridicolă, iar Dan Bogdan își reluă iritantul rictus ironic, care acum se explica prin aceea că acesta, trăit în atmosfera meschină a consiliilor profesorale și avid de propuneri și litigii, găsea lucrul foarte legitim. Dacă un profesor nu-și poate ține cursul, e firesc să fie suplinit. Aspectul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Jack. Deși grimat, aproape vopsit pe față și mascat, nu-și putea ascunde înălțimea și nici glasul. Vocea în special îl izbi pe agent, un ton sepulcral, propriu macedoneanului, cu care-și falsifica glasul normal. Totodată, Jack avea un rictus al buzei asemănător și acesta cu un tic al lui Carababă, cauzat de obiceiul de a despica și a scuipa semințe. Agentul venind și pândind în nenumărate rânduri, ajutat de alți agenți, crezu a constata că în timp ce toți actorii părăseau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
s-ar fi aruncat deodată asupra lor, în mii de fâșii de reflectoare, orbindu-i și transparentizîndu-i, fragmentîndu-le, ca niște stroboscoape, mișcările și-ncremenindu-i în imagini baconiene: guri căscate într-un urlet de agonie, merele lui Adam strâmbate grotesc, rictusuri ale obrajilor lucios de rase, ochi strânși, pleoape incendiate de lumină. Ia uite-l!", auzeai șoptindu-se. "Uite-i, nenorociții!" Ăștia erau, deci, securiștii? Stăpânii necondiționați ai lumii? Izvoarele albastre ale teroarei? Cîte-un microbuz sosea tăcut și-i lăsa din
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
clonele de pe Praxtor le depășiseră mult mai repede decât în procedurile standard ale Abației. Și totuși, refuzul Primului Beneficiu era un indiciu clar că acolo se petreceau lucruri care necesitau atenția imediată a Abației. Kalator își strâmbă gura într-un rictus dezaprobator când văzu zâmbetul care se lățise pe fața lui Radoslav. ― Niciodată nu m-ai plăcut prea mult, frate, continuă să zâmbească Abatele. ― Asta nu e drept, Sfinția Ta. Și nici adevărat. Vă respect și vă admir... Aș putea recita
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mod diferit situația, și atunci nu aș mai fi avut nici o șansă cu el. — Tu ce ești? Sozi? Kozi? — Negustor pe piața neagră, i-am răspuns. Da’ tu? Pe chip i se lăți un zâmbet care aducea mai mult a rictus când Îmi zise: Mă ascund. — Aici? De cine? — De toată lumea. — Ei, da’ știu că ți-ai ales o ascunzătoare a naibii de bună. Ce ai, ești nebun? — Aici nu mă poate găsi nimeni, spuse el. Lasă-mă să te Întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
arse nu de jocurile festive de artificii ale unui Eden supraluminat, ci de exploziile pe care conflictele și tragedia vieții pe pământ le Înalță, zilnic, spre cerul ilizibil. Zâmbetul ei tolerant, de Giocondă supradimensionată pentru consumul popular, pare Înghețat În rictusul obosit și amar al orbului care a văzut prea multe. America nu este deloc discretă În a exhiba variatele strangulări și răni ale libertății sau vastele competiții monetare care Îi sponsorizează capcanele. Un marxist ca Walter Benjamin ar citi, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
doar că oricâte aș avea nu par destule; dar exact când am pronunțat cuvintele parcă m-am trezit. Se uita la mine de pe marginea saltelei și îmi zâmbea, lung și încet. Când zâmbea, toată fața i se schimonosea într-un rictus. S-a aplecat aproape de mine. Ritmul inimii mi-a luat-o razna și m-am concentrat la pahar, să îl țin drept. A spus: —îmi place alunița ta. —E un semn din naștere, am replicat ferm. Mai fusesem nevoită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fi folosit-o de ani de zile. De ce nu ai putut să o lași așa? Mi-am auzit și mie vocea, urlând, din văpaia sângelui. — Știi bine că nu aș fi putut. Am rânjit simțindu-mi fața strânsă într-un rictus. Straniu, mi-a zâmbit înapoi. Pentru un moment am crezut că renunță. Sau am sperat. Apoi a urcat scara cu mâinile întinse spre mine, iar eu am scos cuiele care țineau scara și am împins-o cu toată forța. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Doamna Petronela se uita la ea pe sub gene, cu ceafa lăsată pe spătarul fotoliului, expirând prelung fumul țigării. Își răscrăcărase picioarele strânse în pantalonii de piele. Era ca răstignită, prăbușită, iar surâsul ei cenușiu, înecat în fum, lunecase într-un rictus al ostenelii. Naivitatea Mirelei chiar o obosea. Mai curând ignoranță decât naivitate. Fetița asta e de o ignoranță crasă, incredibilă. Familia care va înfia copilul te va recompensa. Chiar n-ai știut? Nu pot să cred. — N-am știut, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
anunță căderea unui trup. Poți să vii. Drumul este liber. Aplecat peste balustrada scării, Manfred privește precaut jos, în hol. Marius smulge automatul din mâna mortului. Spre surpriza lui, la lumina parașutelor de semnalizare, recunoaște în trăsăturile feței schimonosite de rictusul morții chipul cerșetorului care făcuse pe-a orbul. Sărind treptele două câte două, amândoi coboară scara interioară către ușa principală. Ajunși afară, aleargă către locul unde parcaseră. Se pare că mai sunt unii care preferă aerul curat al nopții. Urmărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
atârnate la întâmplare tablouri în ulei de dimensiuni diferite, în general peisaje marine. Pune palma pe balustrada scării interioare de lemn care face o buclă ușoară și întoarce spre Anatol un zâmbet ironic prin care încearcă să disimuleze un ușor rictus de durere. Of, Doamne, reumatismul ăsta! Te rog, ajută-mă să cobor. Scara asta pare că se lungește de la o zi la alta. Își strecoară ușor mâna pe sub brațul oferit politicos, apoi cei doi coboară treptele, bărbatul potrivindu-și pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
altă persoană. Trebuie să fie asistat în această operațiune. Le-am privit pe Y și X. Z s-a uitat și ea la ele, apoi m-a privit iar. Mi-am întors din nou capul, indicându-le cu un ușor rictus. - Nu înțeleg de ce le privești pe ele, iar apoi mă privești pe mine, a spus Z. Am răbufnit: - Bunică-mea vrea să-și bage creierul în capul tău. Creierul tău se duce la gunoi. X și Y o vor asista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se pierde în oglinzi, o înșeală, o zăpăcește. Biata moarte nu știe pe cine să mai ia și de unde! Tema suicidului devine astfel un joc asumat, o moarte pe care "actorul" și-o așează ca o mască pe față, un rictus strident, singular. Dar poate fi și o dorință de dialog: "Suicidul este un strigăt de apel, o dorință de comunicare și de dialog afectiv, în care trebuie favorizată latura afectivă a dorinței de viață din ambivalența psihoconștientă a gestului suicidar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]