205 matches
-
al lui Noica, Mathesis sau bucuriile simple (1934), premiat de juriul, alcătuit din „bătrâni”, al Fundațiilor regale. În ultim resort, eu cu „bătrânii” țineam totuși. Convulsiile „agonice” și retorica „disperării” pe care le arborau mulți tineri îmi păreau nesincere și ridicule. Gustasem grozav parodiile În genul tinerilor, semnate Antisthius (alias N. Steinhardt). Cele mai reușite nu erau atât cele inspirate de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile, cât tocmai cele după mai vârstnicii foști colegi de la Spiru Haret ai autorului, Constantin
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
din piesele prea sumar comentate mai sus. Dar declarația aceasta trebuie coroborată cu alta, neașteptată, extraordinară, teribilă. Înainte însă de a o cita, vreau să amintesc o replică din Pietonul aerului, care, deși pusă în gura unui personaj epizodic și ridicul, nu e mai puțin revelatoare pentru felul de a gândi al autorului : „On peut tout de suite, tout d’un coup, renoncer à tout, d’un moment à l’autre”. Acum, declarația anunțată cu câteva rânduri mai sus. În prefața
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care nu se râde, ci doar se zâmbește. Marele comic, al lui Aristofan, al lui Rabelais, al lui Molière, se întemeiază pe farsa populară (pe „fondul sănătos și adânc” de care vorbea și preopinentul). Degeaba zicea Boileau : „Dans le sac ridicule où Scapin s’enveloppe / Je ne reconnais plus l’auteur du Misanthrope”. Și Mizantropul, și Avarul, și celelalte se întemeiază pe spiritul din Vicleniile lui Scapin și sunt tot atât de irezistibil comice. O teorie veche, dar nu prea inteligentă (deși îi
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Vicleniile lui Scapin și sunt tot atât de irezistibil comice. O teorie veche, dar nu prea inteligentă (deși îi aparține lui Hobbes), pretinde că râsul vine din sentimentul propriei superiorități. Dacă ar fi așa, nimeni nu ar fi mai infatuat și mai ridicul decât cel ce râde. De fapt, râdem virtualmente de noi înșine. Cine nu e apt de a se lua în râs pe sine însuși va fi totdeauna oripilat și de zeflemea, și de marele comic. Dar inteligența începe cu autoironia
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
autorului. „Manuscrisul de la Vatican” : aceste cuvinte se rosteau mai mult sau mai puțin în derâdere. Puțini au perceput, sau poate nimeni, gravitatea gestului lui Camil Petrescu în contextul istoric de atunci. Alții însă au perceput-o sub specia învecinată a ridiculului discreditant. Discreditul acesta s-a dovedit durabil, trecând din cafeneaua de odinioară la generația crescută între timp. Durabil, deoarece se întemeia pe o endemică lene a minții. „Deșteptăciunea” ricanantă și negativismul aprioric sunt alibiurile unei funciare nesimțiri intelectuale, care trece
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
insului (= prostului) cu ele, care le transformă în clișee, adică în elementul mecanic al raportului „mécanique plaqué sur du vivant ”. Cu cât insul e mai „intrat la idee”, adică mai „ideizat”, chiar „ideologizat”, cu atât efectul e mai mecanic și ridiculul mai net ; aceasta e formula comicului mazilian, aceeași cu a celui caragialesc. E un comic de situație (trebuie de altminteri spus că nici nu există alt comic decât cel de situație, adică efectul unui raport ; comicul de limbaj, atât de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
obicinuitele, proectile, sondagii, suggerat, șomeur, teroarei, trotoir, turburări, vecinic, vițios) și la formele învechite de declinare (adolescenții, barierii) sau de conjugare (ceteam, îngădue). În schimb, pentru a menține stilul autorului, s-a păstrat forma mai veche a unor cuvinte (judaism, ridicul), scrierea unor nume ori prenume (Niculae, Polichroniade), scrierea cu majuscule a numelor de popoare, a lunilor anului, a zilelor săptămânii, a unor funcții publice (Prim Ministru, Vice Președinte) și a unor substantive comune (Zepelinelor), grafia etimologică a unor neologisme (football
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
apoi într-o coloană impunătoare să pornească spre „centru” - și-au dat seama că ceva s-a rupt definitiv în sufletul tineretului universitar, și anume zăgazul indiferenței față de soarta neamului, ridicat cu măiestrite vorbe, în ultimii ani, de simbriașii evreimii. Ridicula explicație a „diversiunilor” guvernului liberal poate conveni și convinge numai pe cei care nu-și pot închipui nicio izbucnire sinceră, tocmai pentru că au fost întotdeauna interesați. Dar noi cei ce am trăit zi de zi acei ani de zbucium - și
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Sima, nu se putea stăpâni nici față de mine și nu a cedat nici când i-am dovedit că se înșeală, amintindu-i câteva cuvinte ale lui Constant spuse în trenul ce ne ducea spre Roma în Noiembrie 1940, când comenta ridicula „lovitură” încercată de bătrânul Codreanu cu puține zile înainte: „Când ne vom întoarce la București, trebuie să pornim o acțiune de strângere a rândurilor în jurul lui Horia, căci nu trebuie să creadă cineva că într-adevăr ar exista vreo opoziție
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
nerecunoscut. Urând slavismul și pe ruși, care se sileau să-l sublinieze, el își zise că va sluji patriei înlăturînd tot ce e vestigiu slav. În privința caracterelor tipografice avea firește dreptate. Dar ortografia lui etimologică și limba pestriță italo-romînă sunt ridicule: Quînd va resbumba ultima trumbî Quare quele mai închise morminte înveste și desferrî Și fie-quare sbura-va, și corbu și columba În valea guea mare la vecinica pace au durere, Primi aud,i-vor quel sutteranu resunetu Și primi salta-vor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Neamțu, replică dizgrațioasă la Ruinurile Tîrgoviștii de Cîrlova: Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. Poetul e un misogin sarcastic, cu veleități de witz romantic și cu invectiva ridiculă: Te hlizești, nelegiuito, și îți bați chiar joc de mine, Dar gândește că cuțitul poate fi și pentru tine. DANIIL SCAVINSCHI Oamenii epocii înțelegeau pe poet ca pe o ființă singulară, apăsată de soartă. Ideea damnării există în privința lui Daniil
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de observat că tendința de a interpreta satira ca o parodie vulgară nu e legitimă. Piesa trebuie jucată în mișcări stinse, subtil afectate, fiindcă eroii sunt realmente fini. Tragicomedia lor e de a fi complet izolați. Tinerii sunt niște marchizi, ridiculi prin afectare, spunând însă în substanță lucruri fine până la manieră. Dimitrache știe să șoptească "des douceurs": Jurământ îți fac, Elencă, cât ai trăi pă pământ Să-mi fii scumpa mea stăpână, pentru tine să trăiesc, Sufletul meu, starea, vieața, cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
buciume, tamburi, Turcii stau și-ascultă larma depărtată. * Printre stânci râpoase, prin adânci strâmtori, Unde urlă apa. * Într-o mantă neagră el e coperit Și e trist ca plopul ce s-a desfrunzit. Proza și dramaturgia reprezintă latura cea mai ridiculă a operei lui Bolintineanu. (Călătoriile sunt însă excelente.) COSTACHE STAMATI Poezia basarabeanului Costache Stamati (1786-1869) este impregnată de accente byroniene, prin poeții ruși, și e în general de tipul romantic, cu o vocație hotărâtă în direcția viziunii macabre și a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și antiunionist, poligraful Al. Pelimon (1820-1881), evocator în versuri de timpuri eroice. C. D. ARICESCU De la C. D. Aricescu (1823-1886), istoric bine documentat al mișcărilor de la 1821 și 1848, se pot reține dintr-o producție întinsă și aridă, ba chiar ridiculă, în maniera lui Bolintineanu, aceste emoționante versuri pe vechea temă a caducității civilizațiilor: Patruzeci de secoli trec pe dinainte Și fieștecare își recheamă-n minte Imperii, popoare, care nu mai sânt Care gem uitate în negrul mormânt, Sau care lăsară
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
el jură răzbunarea cea mai cruntă veacului, aci, resemnat la ideea destinului fatal al oricărui poet, se înseninează și se abstrage. Nu mai este un "poet" răstignit, este Poetul, Geniul neînțeles de contemporani. Fără profunditate, Macedonski ar fi un cabotin ridicul, plin însă de o vibrație de sine adâncă el își compune o mască tragică de o extraordinară expresie. Sacerdotal, declamatoriu, cu o părere despre valoarea sa nebună, simțindu-se din esența aurului, diamantelor, eterului, divinității, poetul se extaziază de gloria
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
literare" și prin niște poeme în proză numite aquarele, soi de tablouri, de "fotografii morale" luate "sur le vif". Carol Scrob (1856-1913), "poet și ofițer", izbuti să încînte pe mulți contimporani cu oribilele lui romanțe, între care nu cea mai ridiculă este aceasta cântată până deunăzi: Știi tu când te țineam în brațe, Când îmi jurai amor, știi tu? Acele zile fericite Tu le-ai uitat, eu însă nu!... Din lirica mai puțin trivială a lui Th. M. Stoenescu, imitator al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Vameșul unui port măsoară riguros locul ocupat de o cireadă de vite ce urmează a se îmbarca și nu admite nici un fel de murdărie. Un vițel născut pe chei și neprevăzut în permisul de export dă naștere la cele mai ridicule încurcături. Un vas român suferă mari dificultăți la Liverpool, din cauza că a adus pe bord un câine, și animalele vii nu pot debarca în Anglia. Unui țăran autoritățile comunale îi fac din răzbunare act de deces, îi refuză dările sub
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
elegant, botine de glanț, un bonjur făcut după jurnal ca toată lumea bine educată, ș-atunci aș putea suferi viderea dumitale, dar în halul acesta, o, ceriule! mă sparii!", în sfârșit, cum o caracterizează Drăgănescu, eroul piesei: "O alcătuire de toate ridiculele trecute, prezente și viitoare, o fată bătrână și nebună, care-și închipuiește că nebunește pe toți bărbații și socoate că nu-i poți zice bună-dimineața fără să-i faci o declarație de amor. Când rea și nesuferită, când simtimentală și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
se întoarce acasă și scandalizează pe toți invitații lui Enache prin manierele sale, prin disprețul său și prin franțuzismul său contractat la Sadagura. Găsește o singură ființă care-l "pricepe", pe Gahița Rosmarinovici, o văduvă bătrână, pretențioasă, franțuzită, o "précieuse ridicule", în genul Muzei de la Burdujăni. Tânărul Iorgu declară un amor ridicol de înfocat Gahiței, care, firește, i-l primește la moment. Dar să stăruim puțin asupra personajelor și scenelor. Pitarul Enache Damian, "de 55 ani; poartă haine largi: antereu, brâu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
și să nu mai faceți boieresc?..." Să se noteze că Răzvrătescu e subprefect și el poate că reprezintă în mintea lui Alecsandri instituțiile noi introduse în Moldova după Convenția de la Paris. Oricât ar zice Alecsandri că nu "biciuiește principiile, ci ridiculul", e clar că un democrat, care ar fi luptat în 1860 pentru apropiata împroprietărire, n-ar fi pus în gura unui tip ridicol propaganda pentru împroprietărirea țără-nească1. Această persistență în a combate ridicolele unei atitudini dovedește o pornire chiar împotriva
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
liberalismului". Admirabila sa bucată Boborul o isprăvește prin aceste cuvinte: " Așa s-a sfârșit Republica noastră! Așa Reacțiunea a sfâșiat cea mai eroică pagină a liberalismului romîn!"1 Iată-l, dar, pe Caragiale zugrăvind cât poate mai bine o aventură ridiculă și declarând că aceasta e "pagina cea mai eroică a liberalismului romîn", măsurând gradul de eroism al liberalilor după gradul ridicolului manifestat! Și să se bage bine de seamă: aici nu vorbește un personaj din nuvelă, vorbește însuși Caragiale, amestecîndu-se
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
un personaj din nuvelă, vorbește însuși Caragiale, amestecîndu-se direct în opera sa. În schimb, are Caragiale o singură "pagină eroică" a conservatismului și a reacționarismului romîn? Și repet din nou: atitudinea reacționară nu s-o fi pretând și ea la ridicul?2 Dar, mergem mai departe: Caragiale și-a expus și teoreticește concepțiile sale sociale și politice, pe care, în opera sa literară, numai le întrevedem: 1 Momente, Schițe, Amintiri, ed. Minerva, p. 25. 2 Interpretările lui Ibrăileanu nu țin seama
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
tânărul S. Secula, prin secționarea calotei craniene: medicii de astăzi ne spun că se procedează mult mai simplu, creierul omului, pentru aceste scopuri științifice, scoțându-se pe la ceafă, pe urduinișul creierului mic. Nu folosim limbajul de specialitate pentru că am deveni ridiculi: n-avem nici cea mai mică idee despre asemenea chestiuni anatomice. Dacă, însă, medicii de astăzi au dreptate atunci rezultă că acest bandaj gros ce învelea capul și fruntea lui Eminescu era menit, mai degrabă, să acopere semnul celei de-
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
poezia și proza română“ a apărut în mai multe numere din Convorbiri literare, de la 15 mai 1871 la 1 octombrie 1872. 48. Risum teneatis, amici? - Prieteni, puteți să vă stăpâniți râsul? (lat., Horațiu, Arta poetică). Pentru a arăta cât de ridicule sunt [toate] criticile în bine și în rău ale domnului Titu Liviu Maiorescu, eu propusei atunci un rămășag, afirmând cu [deplină] certitudine că nu este nici o galimatie pe fața pământului, în proză sau în versuri, pe care Convorbirile literare să
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
întrebuința de multe ori pe acești vânzători cărora le distribuise numele fruntașilor partidului conservator de la guvern, în special ale miniștrilor. În adevăr, desele lui conflicte cu poliția îl arunca în opoziție. Una din formele acestei opoziții era aceea de a ridicula pe miniștri, dându-le numele vânzătorilor de ziare. Aceștia, când se întâlneau prin localurile publice, se strigau nu pe nume, ci pe poreclă: era Costa Foru, Boerescu, Catargiu, Beizadeaua etc. Ionel Isvoranu a sfârșit rău. În anul 1877, exasperând pe
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]