1,944 matches
-
rochie carmin din catifea, cu o pajură brodată pe piept. Îi însoțea o mulțime de cunoștințe. Mama ei, tatăl, sora, cumnatul, formau un stol distinct, rezervat, erau înduioșător de emoționați cu toții. Pistruii Elenei parcă deveniseră mai purpurii de încântare, părul roșcat îi era încrețit acum și, Doamne, ce plete minunate avea atunci când se maimuțărea în fața oglinzii în cămașă de noapte lungă din finet, închisă bine până la gât, cum își mai ridica părul și-și imagina diverse coafuri fanteziste și se studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu frumusețile ei, dar cel mai mult îmi plăcea să mergem acolo unde mă-ntâlneam cu Riri. Sub un brad înalt, se afla o canapea. Ne așezam și loveam nucile, strigând-o. Ea apărea îndată. Era unică și cu blănița roșcată și moale, părând printre crengile copacilor un bulgăre de foc. Se apropia ușor de noi. Avea un cap mic, cu doi ochi ageri și două urechi ascuțite, având fiecare câte un smoc de blăniță roșie în vârf. Trupul era micuț
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
își fac pregătiri ca să întâmpine toamna. Pădurea este într-un freamăt, într-o forfotă continuă mai toată ziua. De la un timp, o roșeață începe să se ivească ici-colo printre crengile copacilor, apoi se împrăștie tot mai mult într-un ocean roșcat care cuprinde toată pădurea. Se înnoptează. Luna se ridică încet pe cer ca o pasăre cu aripile întinse și pline de diamante apar stelele. Toamna își începe domnia în această ultimă noapte de vară, umedă și răcoroasă. Dar iată că
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
câteva vrăbiuțe zgribulite mai caută de mâncare în frigul iernii. Animalele sălbatice hibernează. Cerbii și țapii cei negri și țintați mai caută hrană; căprioarele gingașe cu picioarele ca niște lujere au adormit; urșii își sug labele în hrubele tihnite; vulpile roșcate mai umblă după mâncare, dorm din când în când; lupul fioros și-a schimbat părul, dar năravul ba; iepurașii fricoși s-au ascuns pe sub zăpadă. Toate animalele visează un vis sălbatic. Pădurarul iscusit mai vine uneori să pună mâncare animalelor
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dimineață până seara de copii și oameni maturi, admiratori ai science-fiction-ului. Dar asta până acum patru zile. Mai bine zis, până când a apărut în ușă fetița aceea slabă și palidă, cu o rochiță frumoasă cu volănașe și flori, cu părul roșcat prins în două codițe ordonate și cu ochii de un verde intens. Se apropie de mine, ușor timidă și spuse cu glas limpede și catifelat: Aș vrea și eu un vis! Mă dusei să-i aduc tabelul cu vise pentru
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
iar duminica e nelipsit la slujba de la biserica reformată. În ce limbă simte el că e slovac? Încă o Întrebare la care, el, Gheretă, nu avea răspuns. În așteptarea lui, se mulțumea cu ce se știa despre Wenczel: mustăcios și roșcat, Îndesat Într-un loden ponosit, toamna, când, la căderea serii vindea castane prăjite marca “MittelEuropa” lângă cinematograful “Municipal”, repara În restul timpului umbrele și biciclete la domiciliul său de pe strada Alverna 89, iar la cerere confecționa cele mai bune curse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Într-o Închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, a ajuns În SUA. Director de nu știu ce programe pentru Europa, Îi mai scrie din când În când și Îl Întreabă dacă nu are nevoie de cărți. Tunsă scurt, roșcată, seamănă cu Catherine Deneuve. 15. Dacă va pleca, eu ce voi face? Deocamdată, eu sunt cea care a plecat. Aș putea trăi cu el dar nu cred că l-aș putea iubi. Și reciproca ar putea fi valabilă: l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sunetul unei mașini la distanță de câteva străzi, din ce în ce mai slab pe măsură ce se îndepărta. Crăpăturile acestei lumi frânte se întindeau sub picioarele mele. La 3.30 după-masa, în a doua zi a vieții mele de-a doua, un motan mare și roșcat intră în bucătărie. Își strecură anevoie trupul greoi prin geamul deschis, se plimbă pe mese și dulapuri și se înfipse hotărât în mijlocul podelei. Apoi nu făcu decât să șadă acolo, uitându-se la mine cu ochi mari, rotunzi și cinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Am încercat din nou: — Ți-e foame? Motanul se uită doar la mine. — Mmm, am făcut, trăgându-mă în spate. Totuși ce nume mai e și Ian pentru un motan? Motanul se uită doar la mine, fața lui mare și roșcată reușind să exprime plictiseală, iritare și îngâmfare, toate în același timp. Se uită la mine ca și când aș fi fost de-o prostie ieșită din comun. 3 Sufletul meu era spațiul infinit, iar mintea - matematică În decursul a șapte ani, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în picioare la capătul patului, alarmat, uitându-se cu ochi mari la perete. Am rămas cât mai tăcut posibil, numărând în gând secundele de tăcere: o oaie... două oi... trei oi... patru oi... ci... Bum. Ian dispăru într-un salt roșcat de energie năvalnică, iar eu, șocat, m-am făcut ghem. Un alt bum. Un trosnet. Un bufnet. Un bum. Un alt trosnet. Instinctele mi se treziră și îmi răspândiră în tot trupul un val de substanțe chimice, amorțindu-mi vârfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
complet pe „trebuie“ în cele mai multe părți ale țării? Departe de mine gândul de-a inhiba o evoluție de succes atunci când ea are loc, dar e totuși trist să vezi cum o formă veche rămâne izolată și dispare. — Ca și veverița roșcată, am spus nesigur. Da, ca veverița roșcată. — Așadar, asta e... doar nu vrei să spui că aici inventezi creaturi precum ludovicianul, nu? — Nu, sigur că nu. Ludovicieni, franciscani, luxogoni... (doctorul se întorsese la tastatură) ... toți peștii conceptuali au evoluat pe cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
țării? Departe de mine gândul de-a inhiba o evoluție de succes atunci când ea are loc, dar e totuși trist să vezi cum o formă veche rămâne izolată și dispare. — Ca și veverița roșcată, am spus nesigur. Da, ca veverița roșcată. — Așadar, asta e... doar nu vrei să spui că aici inventezi creaturi precum ludovicianul, nu? — Nu, sigur că nu. Ludovicieni, franciscani, luxogoni... (doctorul se întorsese la tastatură) ... toți peștii conceptuali au evoluat pe cale naturală. Am dezvoltat o serie de meme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
eu survolam nevăzută, dar cât se poate de prezentă în spațiul dintre cele două lumi. Și tot la bariera dintre aceste două lumi, doar că vizibilă, la poalele povârnișului se distingea o siluetă de fată tânără cu părul lung și roșcat. Purta un costum întreg de baie în culori vii. Îmi amintesc perfect desenul abstract de pe acest costum, cu jocurile lui geometrice în roșu, portocaliu și verde, cu cordonul gros ce sublinia linia taliei. Toate aceste detalii mi le amintesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nailon, asortați cu înflorituri, cu paiete, cu crochiuri de monștri marini, cu stele multicolore, cu figuri geometrice sau cu note muzicale. Picioarele bărbaților o amuzau, le putea ghici caracterul după formă, culoare, dispunerea musculaturii, pilozitate blondă, blondă-creață, blondă-nebun, roșcat-trivial, roșeață-domestic, roșcat cu chelie, roșcat-lins, roșu cu bulbi, roșu-lung, roșu-îngust, roșu-purpuriu, viril-purpuriu, obtuz-purpuriu, roșu-aromat, roșu-timpuriu, pe o piele cu pori violet, cu calitățile sexuale aferente, suprapuse, interpuse și mai ales seduse de picioarele Mamei. Mioara și le mângâia pe ale ei, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
i-am dat nimic. Vă rog să-l căutați. Oamenii s-au îmbrăcat înjurînd bețivanul care le dădea de furcă. Dacă va crăpa, nu-i nici o pagubă, dom' inginer. Talabă avea încă foarte vie senzația aceea dată de gîtul subțire, roșcat și rece. Noaptea se lăsa grăbită și lipsa lui Dobrilă producea îngrijorare și la colegii săi. Într-un tîrziu au renunțat la căutări. Dobrilă a lipsit azi și inginerul Talabă a intrat în panică. Spre seară l-au găsit. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
într-un iureș zgomotos. Cînd a prins destulă forță începe s-o imite și cealaltă elice, care devine și ea nervoasă rău. Privesc pasagerii din avion și, surprinzător, îl văd pe Mitică Vasilescu, total absorbit de conversația cu o duducă roșcată și frumușică foc. Îmi caut altă țintă pentru ochi dar, ca naiba, revin la Mitică. Observ niște chestii abia perceptibile, un sărut pe urechiușă, un cot ușor apăsat pe un sîn și o mînuță mîngîind ușor piciorul dinspre genunchi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pentru a le cuprinde pe toate, o ladă bine ascunsă sub mormanul de zestre... "Trei băieți are mama cine știe ce muieri rupte-n cur îmi vor fi nurori!" Neliniște, ispitire, nesomn. Visele încuiate se deosebeau între ele prin ordinea evadărilor: vise roșcate, vise blonde, vise brunete... Se trezea de câteva ori pe noapte: transpirat, epuizat, dezamăgit. Semne printre cearșafuri. Vise colorate, vise lucioase, vise slobode, vise netede, vise umede, vise inerte, vise dumnezeiești... "Anatema de o mie de ori vă zic vouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Crezi că el este sfântul Bartolomeu cel fără de pulă? Te omor, mizerabilo! Te omor, îl omor pe el, te omor pe tine, omor copii și gata cu viața asta de căcat! Dumnezeii mamei ei de viață! Dora era o vâlceancă roșcată, dolofană, vânjoasă, obeză, gușată; se rostogolea când cobora scările; când le urca, fundul rămânea cu patru trepte mai jos. Zâmbetul Dorei semăna cu o desfăcătoare de păpușoi sau cu o greblă știrbă, rezemată lângă grămada de gunoi, sau cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dă să înfulec pe săturate. Fetița brunetă este precum poama ce dă în pârg: teasc din lemn de stejar palmele, aș umple ulcica până sus, ultimul strop, ca o virgulă de viață (inimile, nici măcar două, nu au același gust). Fetița roșcată, pistruiată ca oul de curcă se vede că mă-sa a stat dezbrăcată noaptea sub stele vreau să descopăr Calea Lactee pe spatele ei. Petre, nu se poate să imobilizezi primăvara în cătușe, păpădia înflorește în certificatul de naștere o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și-o freacă în vârful copacilor. Am văzut ieri unul cu un binoclu în podul șurei, altul își tot găsește de lucru pe lângă gard, a întors iarba de 8 ori de când sunt aici, îi curg balele pe coada furcii. Cel roșcat este de o obrăznicie rară, a venit cu o sticlă de apă. Auzi mata, nesimțire: "Coniță, apă rece de la izvor pentru sfinția ta." Am poruncit 10 vergi să-i pui pe spate, aflu eu dacă și-a primit canonul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mama focului, spre amuzamentul tuturor tovarășilor de la raion sosiți cu munca de teren. Îi țin minte pe toți, ba chiar și figurile lor mi au rămas proaspete. Mă opreau adesea, Întrebîndu mă cum merge școala și strecurîndu-mi cîte o hîrtie roșcată de trei lei. Îmi plăcea mai ales de un tovarăș domol, gras și atent cu copiii, nu vorbea niciodată tare. M-a luat Într-o dimineață deoparte, cercetîndu-mă dacă aș putea să-i cînt ceva În limba maghiară. Nu știam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de „apocalipsa cu bestiar”, prezintă istoria omenirii după un cod „zoologic”. Fiecare animal trimite la un personaj individual sau colectiv. În paranteză voi da referentul vizat. Așadar Enoh vede un taur alb (Adam), o vacă (Eva) și doi viței, unul roșcat și unul negru (Abel și Cain), ieșind din țărână. Vițelul negru îl lovește pe cel roșcat, iar acesta dispare pentru totdeauna nu se știe unde. Din perechea primordială (taur și vacă) ies o mulțime de vite negre și albe (patriarhii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
personaj individual sau colectiv. În paranteză voi da referentul vizat. Așadar Enoh vede un taur alb (Adam), o vacă (Eva) și doi viței, unul roșcat și unul negru (Abel și Cain), ieșind din țărână. Vițelul negru îl lovește pe cel roșcat, iar acesta dispare pentru totdeauna nu se știe unde. Din perechea primordială (taur și vacă) ies o mulțime de vite negre și albe (patriarhii de dinainte de potop). La un moment dat, un astru (Lucifer) pică din cer, urmat de alții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiecare vorbeam de-ale noastre, să treacă noaptea, să se facă mai repede ziuă." Tânărul continuă: Cum tocmai plouase, așa, repede, pe neașteptate (doar era vară) și se adunase oleacă de apă pe drum, iar noi ne jucam în lutul roșcat, închipuind fiecare ba case, ba castele, ba oameni, ba animale, ne-am luat la harță ca de obicei nu ne băteam, doar ne împingeam și ne stropeam cu apă (care acum nu mai era așa curată), dar mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nimeni nu mai știe acuma ce e ăla "arnici" abia dacă mai știe ce e un costum național). Așa că noi eram, ca duminica, îmbrăcați în costumul nostru, alb ca zăpada. El stătea acolo, înfășurat cumva într-un fel de pătură roșcată ne-am gândit că trebuie să fie tare zdrențăroase hainele, dacă nici duminica nu-și dă jos pătura aia. Stătea și întorcea capul după fiecare. Sfânta Liturghie se sfârșise, oamenii ieșeau pe ușa bisericii, dinăuntru încă se mai auzea corul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]