649 matches
-
an 1221, Sfântul Francisc, întemeietorul Franciscanilor, ținu în Assisi marea adunare a tuturor fiilor săi sufletești, rămasă în istorie sub numele de Adunarea Rogojinilor, pentru că cei 5000 de călugări au stat în câmpul Sfânta Maria degli Angeli sub corturi de rogojini. Anton plecă și el cu ceilalți călugări din Sicilia și-atunci cunoscu și vorbi întâia oară cu Sfântul Francisc. Nimeni nu descoperi însă virtuțile cele frumoase ale lui Anton. După adunare a fost luat de superiorul Graziani din Romagna în
Anton de Padova () [Corola-website/Science/298325_a_299654]
-
lemn, în chip de pereți interiori, alunecând în șanțuri înguste, asemenea ușilor glisante. Dimineața, pereții-panouri se scoteau și se așezau într-o mică încăpere, într-un fel de dulapuri. Vara toată casa rămânea deschisă în permanență. Podeaua era acoperită cu rogojini groase făcute din pai de orez - numite "tatami", așezate una lângă alta. Fiecare locuință nobilă avea o încăperea în care erau primiți oaspeții. Casa japoneză n-avea mobile fixe, nici paturi, mese, scaune sau dulapuri. Mâncarea era servită pe măsuțe
Daimyo () [Corola-website/Science/302865_a_304194]
-
în memoriile sale: „...pereții odăilor toți cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare și mai frumoase, tavanurile de o bogăție rară și de bun gust... Odăile toate așternute iarnă cu covoare scumpe de Usack și Agem, iar vară cu rogojini fine de Indii; macaturile și perdelele de mătăsărie groasă de Damasc și Alep. Scaunele și canapelele, toate de lemn de mahon și abanos, incrustate cu sidefuri și cu figuri de bronz poleit, erau îmbrăcate cu piele de Cordova. În toate
Palatul Romanit () [Corola-website/Science/307630_a_308959]
-
prezența unei însemnări autografe a poetului pe fila 92, jos, a unui pateric manuscris, păstrat la Biblioteca Academiei Române, care a aparținut călugărițelor Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu. După tradiția atonită, călugărițele de la Agafton erau așezate în mormânt înfășurate doar în rogojini, fără sicriu. Această rânduială este întâlnită în poezia "„Mai am un singur dor“" a poetului Mihai Eminescu: <poem>:""Nu voi sicriu bogat În anul 2002, cu sprijinul autorităților din Botoșani, maicile de la Mănăstirea Agafton au ridicat în curtea mănăstirii un
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
și le pune la loc în cutie. Detectivul îl anunță pe profesor că a rezolvat misterul afirmând că femeia, după ce-și pierduse ochelarii, a încurcat coridorul de pe care venise cu coridorul profesorului, ambele fiind asemănătoare și având pe jos rogojini de cocos. Femeia intrase în dormitorul profesorului, iar el o recunoscuse și o ascunsese. În acel moment, a ieșit o femeie dintr-o ascunzătoare aflată în spatele bibliotecii. Holmes văzuse urmele ei în scrumul de țigară, când ea ieșise să mănânce
Ochelarii de aur () [Corola-website/Science/324447_a_325776]
-
el la Heciul Nou. Printre primii locuitori ai satului se numără familiile Marza, Breazu, Velenciuc, Pătrașcu , oameni hărnici, cuminți și buni gospodari. În anii următori s-au mai stabilit cu traiul și alți heceni-Țaranu, Hobjila, Oboroc, Bubulici, Chiorescu, Lisnic, Bantuș, Rogojina ș.a. Dintotdeauna locuitorii satului Marinești au ținut mult la denumirea satului natal moștenita de la proprietarul acestei bucăți de pământ... Pe parcurs componentă etnică a populației s-a schimbat considerabil. În anii următori zeci de familii au venit din diferite localități
Mărinești, Sîngerei () [Corola-website/Science/305242_a_306571]
-
misiuni secrete preferau cu toții să călătorească noaptea. Hiyoshi avea adesea coșmaruri. Oare pentru că auzea pași în puterea nopții, sau poate luptele pentru stăpânirea pământurilor îi inunda visele? În noaptea aceea, o lovi cu piciorul pe Otsumi, care dormea alături pe rogojină, iar când gata strigă surprinsă, Hiyoshi răcni: — Hachiman! Hachiman! Hachiman! Sărind de pe rogojină, se trezi într-o clipă și, cu toate că mama lui îl liniști, rămase mult timp însuflețit, pe jumătate treaz. — Are febră. Arde-i niște praf moxa pe gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
auzea pași în puterea nopții, sau poate luptele pentru stăpânirea pământurilor îi inunda visele? În noaptea aceea, o lovi cu piciorul pe Otsumi, care dormea alături pe rogojină, iar când gata strigă surprinsă, Hiyoshi răcni: — Hachiman! Hachiman! Hachiman! Sărind de pe rogojină, se trezi într-o clipă și, cu toate că mama lui îl liniști, rămase mult timp însuflețit, pe jumătate treaz. — Are febră. Arde-i niște praf moxa pe gât, o povățui Yaemon. Mama lui Hiyoshi răspunse: — Nu trebuia să-i arăți spada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de zi, până când în sfârșit mama lui Hiyoshi plecă, singură, plângând din nou, Pe la apusul soarelui, reveni, însoțită de un preot de la Templul Komyoji. Chikuami nu-și întrebă soția unde fusese. Stând așezat cu Otsumi în fața casei, unde împleteau o rogojină de paie, se încruntă. — Chikuami, spuse preotul, soția ta a venit la templu ca să ne întrebe dacă l-am lua pe fiul vostru ca acolit. Am consimțământul tău? Chikuami o privi tăcut pe Onaka; femeia stătea lângă parta din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lucrurile de pe vremea războaielor civile din secolul trecut și nimănui nu i se mai părea anormal. De cum asfințea soarele, oamenii se culcau. Când se vârau în paturi, lucrătorii, a căror singură plăcere era somnul, adormeau ca vitele. Acoperit cu o rogojină de paie, Hiyoshi zăcea într-un colț al camerei servitorilor, cu capul pe un căpătâi de lemn. Alături de ceilalți, auzise povestirile stăpânului despre marea țară a Ming-ilor. Dar, spre deosebire de ei, el ascultase cu nesaț. Și era atât de predispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
indivizi care formau acea familie extinsă - îl salutau pe șeful clanului, revenit din lumea de afară. Koroku răspundea la salutări, învrednicindu-l pe fiecare cu cel puțin o privire, iar când sosi în sala mare se așeză greoi pe o rogojină rotundă de paie. Lumina unei lămpi mici îi desena clar liniile feței. Era oare prost dispus? se întrebau neliniștite femeile, în timp ce aduceau apă, ceai și turte negre de fasole. — Oinosuke? spuse Koroku după un timp, întorcându-se spre slujitorul așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
barca, o mică luntre cu fund plat, folosită la transportul bagajelor. Era gata să se dezmembreze, înnegrită de mâzgă și cătinându-se periculos. Totuși, se putea folosi la traversare. Ceea ce atrăsese atenția soldatului era un om care dormea adânc sub o rogojină de papură putredă, sforăind sonor. Purta haine ciudate. Avea poala și mânecile scurte, iar pesub cămașa albă murdară purta jambiere și acoperitoare pentru dosurile mâinilor. În picioare era încălțat cu sandale de paie. Avea vârsta între copilărie și maturitate. Zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hiyoshi pe mal. Prinzând prilejul, Hiyoshi îi dădu drumul. Lancea vâjâi prin frunzișul sălciilor, iar soldatul se prăvăli pe spate. Întorcând lancea, o repezi cu vârful spre Hiyoshi. Din barcă săriră care-nbcotro scânduri putrede, o găleată de scos apa și rogojina de papură. — Prosule, prostule! îl batjocori Hiyoshi. Alți soldați se apropiară în fugă. — Stați! Ce se-ntâmplă aici? întrebă unul. — Cine-i ăsta? adăugă și altul. Se adunară laolaltă, făcând mult tărăboi și, nu peste mult, Koroku și ceilalți sosiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ei, pe față i se așternu o mare emoție. Era fericită sau tristă? Ochii i se umplură de lacrimi, iar buza începu să-i tremure. — Eu sunt, mamă. Toată lumea e bine? Făcând un mic salt, Hiyoshi se așeză pe o rogojină de paie, lângă ea. Mirosul de lapte îi stăruia pe sân. Îl îmbrățișă la fel ca pe copilul pe care-l alăpta. Ce s-a întâmplat? întrebă ea. — Nimic. E ziua mea liberă. De când am ajuns la castel, azi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mea nu va putea fi mai mare decât este acum. — Ei, atunci, să ai grijă de dumneata. Nu mai rămâi puțin, să mai stăm de vorbă? — Trebuie să mă întorc la datorie. Se ridică tăcut și puse câțiva bani pe rogojina de paie a mamei sale. Apoi privi în jur cu drag, la prun, la crizantemele de lângă gard și la magazia din spatele casei. Nu se mai întoarse în anul acela, dar la sfârșitul anului mama lui fu vizitată de Otowaka, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din umeri. Se duseră cu toții în careul unde se ținea cheresteaua, ca să vadă despre ce era vorba. Acolo, în aer liber, se adusese sake și mâncare, în grămezi cât munții. Li se spuse să ia loc și se așezară pe rogojini de paie, pe pietre și pe lemne. Tokichiro se așeză în centrul muncitorilor și înălță ceașca: — Ei, nu e mare lucru, dar avem în fața noastră trei zile. O zi a și trecut, repede, însă aș dori să munciți și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Chemați-l aici pe Tokichiro. — Acela pare să fie Domnul Kinoshita, care vine pe Podul Karabashi, spuse un servitor. Podul era drept în fața lor. Iar Kinoshita alerga pe pod, spre ei. Bârnele schelelor, precum și scândurile și pietrele rămase, uneltele și rogojinile, toate fuseseră strânse grămadă lângă șanț. Meșteșugarii și muncitorii, care lucraseră fără odihnă trei zile și trei nopți. dormeau adânc, ca tot atâtea omizi în gogoașă. Până și maiștrii, care munciseră alături de lucrători, se culcaseră la pământ și adormiseră de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ca lui Yoshimoto să i se aducă mâncarea și, pe când își goleau ceștile, în fața lor fură puse vase cu orez și oale mari cu supă. În același timp, ploaia începu să cadă cu stropi zgomotoși, lovind oalele, vasele de orez, rogojinile de paie și armurile. Observând în sfârșit aspectul amenințător al cerului, începură să-și mute rogojinile. În îngrăditură se înălța un arbore de camfor uriaș, cu trunchiul atât de gros încât ar fi fost nevoie de trei oameni pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puse vase cu orez și oale mari cu supă. În același timp, ploaia începu să cadă cu stropi zgomotoși, lovind oalele, vasele de orez, rogojinile de paie și armurile. Observând în sfârșit aspectul amenințător al cerului, începură să-și mute rogojinile. În îngrăditură se înălța un arbore de camfor uriaș, cu trunchiul atât de gros încât ar fi fost nevoie de trei oameni pentru a-l încercui cu brațele întinse. Yoshimoto trecu sub copac, la adăpost de ploaie. Ceilalți îl urmară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înălța un arbore de camfor uriaș, cu trunchiul atât de gros încât ar fi fost nevoie de trei oameni pentru a-l încercui cu brațele întinse. Yoshimoto trecu sub copac, la adăpost de ploaie. Ceilalți îl urmară grăbiți, aducându-și rogojinile și mâncarea. Clătinarea enormului copac cutremura pământul, iar ramurile sale urlau în vântul violent. Pe când frunzele verzi și cafenii zburau ca niște nori de praf, lovind armurile oamenilor, fumul focurilor de gătit era suflat peste pământ, orbindu-i și înecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
infiltra zumzetul insectelor și briza toamnei, făcând să pâlpâie fitilele lămpilor cu ulei. Odaia curată-lună era întunecată și nu tocmai luxoasă. Camera rezervată pentru ceremonia propriu-zisă era mică, iar absența totală a oricăror decorațiuni avea o ciudată calitate de împrospătare. Rogojini de papură împletite în eclise fuseseră întinse pe jos. În fundul camerei fusese înălțat un altar al zeilor creațiunii, Izanagi și Izanami, în fața căruia fuseseră puse drept ofrande plăcinte de orez și sake, o lumânare și o ramură de copac sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
casei revenise - de la servitorul care lucra în magazie până în toate colțurile bucătăriei. În ziua aceea, însă, Tokichiro nu așteptă ca oamenii să-i iasă în întâmpinare. Când intră în cameră, fu izbit de ceea ce văzu. Pe podea fusese întinsă o rogojină nouă, cu cufărul armurii lui pus deasupra. În mod destul de firesc, erau acolo mănușile, gambierele, platoșa și centura, dar și niște leacuri pentru răni, un bandaj și o pungă de muniție - tot ceea ce trebuia să ia la drum era pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
prin cânepă, încercând să nu foșnească. Din câte văzu înăuntrul colibei, nu era mai mult decât o casă țărănească, foarte sărăcăcioasă. Zări niște oameni în lumina slabă a unei lămpi. Una era o femeie în vârstă, dormind întinsă pe o rogojină de paie. Celălalt părea să fie fiul ei, care-i masa spatele. Un moment, Hideyoshi uită unde se afla, privind cu duioșie scena. Părul bătrânei albise deja. Fiul ei era foarte musculos, deși nu părea să aibă mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nobunaga îl întrerupse: — Dar cum am putea înainta, fără să doborâm Castelul Kanegasaki? Deodată, Hideyoshi se întoarse într-o parte. Ieyasu tocmai intrase și stătea alături. Văzându-l pe Ieyasu, Hideyoshi se retrase grăbit, cu o plecăciune. Apoi, aduse niște rogojini și-i oferi seniorului din Mikawa un loc lângă Nobunaga. — Deranjez? întrebă Ieyasu, apoi se așeză pe rogojina adusă de Hideyoshi; acestuia, însă, nu-i adresă nici cel mai mic semn de recunoaștere. Mi se pare că vă aflați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o parte. Ieyasu tocmai intrase și stătea alături. Văzându-l pe Ieyasu, Hideyoshi se retrase grăbit, cu o plecăciune. Apoi, aduse niște rogojini și-i oferi seniorului din Mikawa un loc lângă Nobunaga. — Deranjez? întrebă Ieyasu, apoi se așeză pe rogojina adusă de Hideyoshi; acestuia, însă, nu-i adresă nici cel mai mic semn de recunoaștere. Mi se pare că vă aflați în toiul unei discuții. — Nu. Arătând cu bărbia spre Hideyoshi și îmblânzindu-se puțin, Nobunaga îi explică exact lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]