364 matches
-
sfârșit a unei asemenea sarcini extraordinare, astfel încât demersurile sale s-au dovedit în cele din urmă infructuoase. * În ciuda faptului că în noiembrie 1919 românii au trebuit să părăsească Budapesta, ceea ce a dus la descurajarea acelora care susțineau proiectul de uniune româno-maghiară, zvonurile despre activitatea unora dintre promotorii unei federații româno-maghiare au continuat să prolifereze. Spre exemplu, la începutul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad își manifesta îngrijorarea cu privire la acțiunile unor persoane din Budapesta în vederea realizării unei „uniuni personale a Ungariei și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
s-au dovedit în cele din urmă infructuoase. * În ciuda faptului că în noiembrie 1919 românii au trebuit să părăsească Budapesta, ceea ce a dus la descurajarea acelora care susțineau proiectul de uniune româno-maghiară, zvonurile despre activitatea unora dintre promotorii unei federații româno-maghiare au continuat să prolifereze. Spre exemplu, la începutul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad își manifesta îngrijorarea cu privire la acțiunile unor persoane din Budapesta în vederea realizării unei „uniuni personale a Ungariei și României, sub sceptrul Majestății Sale, Regele Ferdinand“93. 93
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, Politica internă, 1920-1923, vol. 43, f. 202, 205. În octombrie 1922, Traian Stârcea îi trimitea un lung raport ministrului de externe I. G. Duca, în care relata, printre altele, și despre un plan de uniune româno-maghiară ce ar fi fost discutat prin cercurile politice ungare: „în ceea ce privește uniunea personală, cele două regate ar stipula o alianță, Transilvania căpătând autonomia [...], iar Majestatea Sa Regele Ferdinand ar avea și Coroana ungară. Suveranul nostru, precum și un mare număr de politicieni
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
până ce nu va vedea ce direcție vor lua evenimentele europene“. Concluzia ministrului României la Budapesta în privința acestor planuri era una sceptică, deoarece el remarca faptul că existau oponenți redutabili în Ungaria (în special cei fideli dinastiei de Habsburg), iar adversitatea româno-maghiară era mult prea pronunțată pentru ca opiniile publice din cele două țări să accepte o asemenea idee revoluționară. În plus, scria Stârcea, „observ că, de atunci, s-a petrecut însuși actul Încoronării, la care au luat parte toți reprezentanții străini, pe când
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
imperiului medieval ungar, nu avem nimic de dat, nici [chiar] un rege“108. O nouă intensificare a dezbaterilor - de această dată nu numai în culise, ci și în presă și în forurile reprezentative ale celor două țări - pe tema uniunii româno-maghiare s-a produs în vara și toamna anului 1926. Guvernul condus de Alexandru Averescu, instalat la sfârșitul lui martie 1926, a urmat, într-o anumită 106 Un raport al unui diplomat austriac acreditat la București consemna faptul că, în vara
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a urmat, într-o anumită 106 Un raport al unui diplomat austriac acreditat la București consemna faptul că, în vara lui 1922, ar fi avut loc la Vatra Dornei o discuție între Bethlen, Teleki și Ionel Brătianu pe tema uniunii româno-maghiare (A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 111). Informația - cât mai ales descoperirea a ceea ce s-ar fi discutat acolo - e foarte greu de confirmat din alte surse. 107 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, Politica internă, 1920-1923, vol. 43, f. 250-251
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a unui tratat româno-italian „de amiciție și colaborare cordială“109. În condițiile în care raporturile dintre Italia și Ungaria erau strânse, Mussolini și Bethlen instituind o colaborare pe diverse planuri între cele două țări, liderul italian a solicitat o apropiere româno-maghiară, care să se constituie într-o componentă esențială a politicii italiene în privința Europei centrale și răsăritene. Nici Averescu și nici Bethlen nu puteau nesocoti sugestia lui Mussolini, în pofida oricăror obstacole de natură internă ce stăteau în calea unei normalizări a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Sinaia. Aceste tratative încă nu sunt încheiate, însă arată diferențe mari în rândurile politicienilor români. Dinastia și întreaga curte • Nicolae Dașcovici, Interesele și drepturile României în texte de drept internațional public, Iași, 1936, p. 425-427. • Vezi, spre exemplu, articolul Relațiunile româno-maghiare din ziarul „Argus“ din 20 octombrie 1926. • Vezi declarațiile ministrului român de externe, I. M. Mitilineu, din octombrie 1926, în A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, Relații cu România, 1919-1929, vol. 84, f. 242. • Ibidem, f. 233. • O gazetă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
schimba în București guvernul“115. Informațiile cuprinse în acest raport pot fi cu greu confirmate sau infirmate de alte surse 116. Însă cel puțin unele dintre ele par a avea un aer de veridicitate și demonstrează că ideea unei uniuni româno-maghiare nu dispăruse, ea având adepți și adversari în continuare, stârnind pasiuni și fiind utilizată drept armă în luptele politice interne. La șapte ani distanță de momentul ocupației românești a Ungariei, politicienii maghiari originari din Ardeal continuau să viseze cu ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
uniune personală. [...] Iată acum din nou vântură ideea uniunii personale. E singurul mijloc ce a rămas Ungariei de a mai cuteza să atenteze la ținuturile din Ardeal, eliberate de sub urgia maghiară“117. Redeschiderea în 1926 a dosarului privitor la federația româno-maghiară a avut o continuare furtunoasă în Adunarea Națională maghiară. La 4 noiembrie, un deputat din opoziție, V. Nagy, fost ministru în cabinetul Károlyi din toamna lui 1918, a interpelat guvernul contelui Bethlen, acuzându-l că „intenționează ca prin uniunea personală
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
chiar dacă noi știm astăzi că planurile federative românomaghiare n-au avut nici un fel de finalitate practică, trebuie remarcată persistența în timp a ideii de uniune între România și Ungaria. În sfârșit, ultimele informații pe care le deținem, cu privire la o uniune româno-maghiară, provin din timpul celui de-al doilea război mondial. În iulie 1940 - cu o lună și jumătate înainte de ceea s-a numit „arbitrajul de la Viena“, când Hitler și Mussolini au oferit Ungariei o parte a Transilvaniei - ministrul României la Lisabona
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
II-lea urma să-și asume și titlul de principe al Transilvaniei, „spre a relua vechea tradiție de pe vremea Monarhiei Habsburgilor“; recunoașterea de drepturi egale pentru cele trei etnii principale • Nu însă și pe cei care doreau o apropiere politico-militară româno-maghiară cu o intermediere italiană (vezi I. Romsics, Italy and the Plans..., p. 135-137). Un susținător al opiniei conform căreia o uniune dinastică româno-maghiară, sub sceptrul regelui Carol al II-lea, ar fi fost avantajoasă pentru ambele țări și s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
drepturi egale pentru cele trei etnii principale • Nu însă și pe cei care doreau o apropiere politico-militară româno-maghiară cu o intermediere italiană (vezi I. Romsics, Italy and the Plans..., p. 135-137). Un susținător al opiniei conform căreia o uniune dinastică româno-maghiară, sub sceptrul regelui Carol al II-lea, ar fi fost avantajoasă pentru ambele țări și s-ar fi putut întemeia pe anxietățile comune (pericolul bolșevic și preponderența slavă din regiune) era, la începutul anilor ’30, Hermann Müller, fost cancelar al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pentru ambele țări și s-ar fi putut întemeia pe anxietățile comune (pericolul bolșevic și preponderența slavă din regiune) era, la începutul anilor ’30, Hermann Müller, fost cancelar al Germaniei în perioada 1928-1930 (vezi Constantin Buchet, Proiecte de uniune dinastică româno-maghiară, în „Magazin istoric“, an XXXIII, nr. 11/1999, p. 30-31). 127 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, vol. 85, f. 164. 128 Ibidem, f. 166; A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 113-114. din Ardeal: românii, maghiarii și sașii; „constituirea unui consiliu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
f. 166; A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 113-114. din Ardeal: românii, maghiarii și sașii; „constituirea unui consiliu restrâns al naționalităților din Transilvania, care ar funcționa ca un fel de organ de administrație, sub egida guvernului regal român“; instituirea unei uniuni vamale româno-maghiare; în cele din urmă, realizarea „uniunii celor două Coroane“ în persoana lui Carol al II-lea129. Politicianul maghiar intuia faptul că o soluție germană dată diferendului româno-ungar în privința Transilvaniei „nu poate fi decât o soluție provizorie, creând adânci resentimente între România
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Pe lângă aceste interese comune, negocierile dintre România și Polonia, deși finalizate prin această alianță defensivă, au scos la iveală și unele divergențe, mai ales în privința celorlalte frontiere ale celor două state. Astfel, polonezii refuzau să se angajeze în garantarea graniței româno-maghiare, iar românii nu au dorit să se implice în problemele delicate dintre Polonia și Germania 7. Chiar și în aceste condiții, alianța româno-polonă a fost prelungită, succesiv, prin Tratatul de garanție încheiat între Regatul României și Republica Polonă la 26
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și-a consacrat viața cercetării tezaurului folcloric maghiar din România. Culegător, exeget, istoric al folcloristicii, editor de folclor, el publică un număr mare de cărți, studii și articole, preocupându-se constant de baladă, basm, cântec liric și de interferențele folclorice româno-maghiare. Creația populară românească intră, de asemenea, în sfera preocupărilor sale, prin publicarea de culegeri și traduceri ale unor balade, cântece haiducești, colinde și povești. În colaborare cu poetul Kiss Jenő, tipărește mai multe volume de balade și colinde românești, selectarea
FARAGÓ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286958_a_288287]
-
LUMINA, periodic apărut la Budapesta, săptămânal, de la 31 decembrie 1905 până la 2 decembrie 1908; editor și redactor responsabil este I. Salusinsky. În articolul-program, Lumina, publicația afirmă că își propune să militeze pentru apropierea româno-maghiară și luminarea românilor din Ungaria. Sunt publicate numeroase articole pe această temă, unele semnate de personalități politice maghiare, precum Fr. Kossuth (Românii și maghiarii), Albert Apponyi (Frățietate), Alved Teleki (Să ne înțelegem!), Farkashazy Zsigmond (Să dăm mână cu mână!), Szatmari
LUMINA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287907_a_289236]
-
I s-a acordat, în 1966, Ordinul „Meritul Științific”. În tradiția școlii clujene de critică și istorie literară, S. și-a orientat cercetările spre cunoașterea și aprofundarea valorilor literare din Transilvania. Totodată, studiază scriitorii maghiari din România și confluențele literare româno-maghiare. Numele său rămâne legat în mod esențial de George Coșbuc și de Liviu Rebreanu, în special cel dintâi constituind nu doar obiectul unor investigații devotate, ci și al unui adevărat cult. Ediția Opere alese (I-VI, 1966-1982), contribuțiile privind biografia
SCRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289577_a_290906]
-
Valentin Strava, Gheorghe I. de Ferenczy, Vasile Bucur ș.a. Un loc important se acordă operei lui Octavian Goga și figurilor importante din trecutul Transilvaniei (Ion Inocențiu Micu-Klein, Vasile Lucaciu, George Coșbuc ș.a.). Revista se caracterizează prin vădita încercare de apropiere româno-maghiară, făcându-se numeroase traduceri dintr-o limbă în alta. Astfel, sunt publicate în maghiară poezii de Octavian Goga (Ultima poezie), Nichifor Crainic (transpunere de Franyo Zoltán), Ion Pillat, G. Bacovia, iar în limba germană se tălmăcește din Mihai Eminescu (Doina
TRANSILVANIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290240_a_291569]
-
și fidelitate față de statul ungar, deși declarativ se poziționează pentru susținerea culturii românești: „Ca români suntem datori a susține caracterul român, limba dulce a moșilor și strămoșilor, datinile, obiceiurile, lăsămintele noastre”. Pledoaria cetățenească e circumspectă, mizând pe „tradiția bunelor relații româno-maghiare” și avertizează că orice conflict ar putea aduce neajunsuri chiar nației române. De altfel, sectorul sociopolitic al U. adoptă o atitudine neagresivă față de ideile Memorandumului din 1891, atacând chiar aripa radicală a tinerimii române emigrate la București. Literatura este reprezentată
UNGARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
Poeți tineri ardeleni (1940). După Dictatul de la Viena se refugiază mai întâi la Sighișoara, apoi vine la București, unde își va petrece restul vieții. Colaborează la „Ardealul”, „Dacia”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Curentul literar”, „Universul literar”, „Națiunea” (director: G. Călinescu), „Revista româno-maghiară” ș.a. Publică și transpuneri din limba maghiară (din poezia lui Ady Endre ș.a.). S. a rămas în amintirea contemporanilor ca o fire contemplativă și timidă, un om cu existență extrem de discretă, „marginală”, cvasiboemă. A fost funcționar, desenator tehnic, corector etc.
STRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289975_a_291304]
-
pot fi uneori evitate din cauza multiplelor interese naționale și economice divergente” <ref id="36">36 Ibidem. </ref>. Conceptual așadar, grupul decizional român a reușit să transleze, chiar și după explozia naționalistă de la jumătatea deceniului zece, dincolo de logica simplă a antagonismului româno-maghiar. Acțiunea sa diplomatică a reliefat faptul că miza eventualei transformări a politicii maghiare prin intermediul presiunilor germane nu era soarta relațiilor româno - austro ungare per se, ci salvarea glacisului de securitate În ansamblul său. În opinia unui D. A. Sturdza sau Alexandru
DIPLOMAȚIA VECHIULUI REGAT, 1878-1914: MANAGEMENT, OBIECTIVE, EVOLUȚIE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by RUDOLF DINU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1260]
-
la bunuri, au căpătat o intensitate specială în contextele de penurie. Ne vom referi pe larg la acestea în partea a treia a lucrării. Exemplele pe care le folosim provind din comuna Sântana, situată în județul Arad, în apropierea graniței româno-maghiare. În primăvara anului 1998 am făcut interviuri despre perioada de penurie cea mai cruntă, adică anii ’80. Populația actuală din Sântana constă într-o comunitate germană îmbătrânită și care se contractă demografic, români și rromi. Pentru scopul studiului de față
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
nouă este încercarea de recuperare a unor valori de prim rang ale culturii din Transilvania (Timotei Cipariu. Ipostazele enciclopedistului, 1993), de integrare a culturii române în mișcarea literară europeană (Convergențe europene, 1995), de studiere a interferențelor (Apropieri literare și culturale româno-maghiare, 1998) și de scrutare critică a valorilor exilului românesc (Reîntoarcerea la Ithaca, 1998). În plină epocă totalitaristă P. a colaborat la volumul Le Siècle des Lumières et la Bible (Paris, 1986) cu studiul La Bible chez les Roumains. A semnat
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]