203 matches
-
indimenticabile „Tovarășu’ Bruno”...) Alexandru Niculescu, șeful catedrei de Lingvistică Romanică, se afla de fapt de câțiva ani ca profesor la Padova, ceea ce a însemnat o perioadă foarte rodnică pentru curiozitatea lui științifică, grație contactului intens, cotidian, cu școala italiană de romanistică, în care componenta filologică, critico-literară și textuală era preponderentă, în timp ce tradiția românească era dominată în mare măsură de analiza strict lingvistică. Academicianul Iorgu Iordan, cu formația sa germană, era o autoritate recunoscută nu numai în țară, și Introducerea lui în
Scrisoare de prietenie by Bruno Mazzoni () [Corola-journal/Imaginative/13618_a_14943]
-
da tiparului Între filologie și poetică, o culegere de studii importantă în bibliografia sa, de mare preț pentru sugestiile metodologice pe care le oferă comunității științifice: din păcate, calea pe care o deschidea nu a fost suficient fructificată și statutul romanisticii nu s-a schimbat prea mult în România (nici în Italia, de altfel; doar în Germania, din fericire, ambele teritorii, filologic și lingvistic, rămân viabile). Azi, când se vorbește mult de „societatea deschisă”, am impresia că idealul lui Alexandru Niculescu
Scrisoare de prietenie by Bruno Mazzoni () [Corola-journal/Imaginative/13618_a_14943]
-
însemnate sunt Despre influența slavă asupra sintaxei Psaltirii Voronețene (teza de doctorat, prezentată în 1967, dar pregătită în România cu prof. Boris Cazacu), À propos des rapports réciproques entre les plus anciennes traductions roumaines, manuscrites et imprimées, des textes bibliques (Romanistica Pragensia, 1966) și Au sujet de la méthode des recherches de l'influence slave sur le roumain (Philologica Pragensia, 1966). Într-adevăr, Jiřina Smrčková descoperea treptat însemnătatea pentru slavistică a primelor traduceri românești din textele sacre slave (a se vedea articolul
O pasiune pentru România by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14835_a_16160]
-
influence slave sur le roumain (Philologica Pragensia, 1966). Într-adevăr, Jiřina Smrčková descoperea treptat însemnătatea pentru slavistică a primelor traduceri românești din textele sacre slave (a se vedea articolul său despre Le valeur linguistique des premières traductions roumaines, publicat în Romanistica Pragensia în 1961). Fără îndoială, cercetătoarea din (fosta) Cehoslovacie stabilea o legătură între romaniștii cehi (I. Urban Jarnik) și slaviștii români (printre care, ca întemeietor, îl considera pe B.P. Hasdeu); despre amândoi a scris în 1970, la București și la
O pasiune pentru România by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14835_a_16160]
-
-l mai văzusem de mulți-mulți ani; de și mai multă vreme nu mă mai întîlnisem cu Profesorul Lorenzo Renzi de la Padova, cu care aveam discuții peripatetice "reacționare" în anii '60, cînd el se afla la București pentru studii doctorale în romanistică; nici pe Virgil Nemoianu, venit la Cluj pentru două zile pentru o conferință, nu-l mai văzusem de ani de zile, de la ultima mea călătorie la Washington; iar pe Leon Volovici, l-am întîlnit întîmplător și "natural" în holul hotelului
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Româna este singura limbă romanică care păstrează acest cuvânt latinesc; celelalte limbi romanice au moștenit derivate de la lat. pop. *focacia > fr. fouace sau au împrumutat și adaptat termenul germanic *wastil „hrană“ > fr. gâteau „prăjitură“. Cuvântul plăcintă este citat în lucrările de romanistică, alături de ager, ajutor, blândețe, cântec, (a) despica, împărat, lingură, oaie, ospăț și vânăt, pentru a ilustra caracterul arhaic al limbii române. Un alt aspect interesant ce se cuvine remarcat este faptul că plăcintă este unul dintre puținele nume de mâncăruri
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
singura ediție completă din Germania) se află în al 13-lea an de la apariție și anual se mai vând până la 20-30 de exemplare dar... cumpărătorii nu sunt cititori de rând, ci bibliotecile universitare din tot spațiul german cu secții de romanistică și subsecții de românistică. Studenților le este ușor să-și scrie lucrările cu această carte unde au toate reperele de care au nevoie, mai ales că este bilingvă. Deci interesul pentru "Eminescul meu" e doar de ordin pragmatic. La fel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de jocul geopolitic. S. D. Spector; H. L. Roberts, Stephen Fischer-Galați, Barbara Jelavich, N. M. Nagy-Talavera, W. O. Oldson, H. Seton-Watson, E. D. Tappe, dacă ne limităm la ultima parte a secolului, se cuvin amintiți și pentru felul în care au stimulat romanistica. Sub impulsul lor, s-au dedicat acestui domeniu alți studioși, care la rîndu-le au sporit domeniul cu însemnate contribuții punctuale sau de mai vastă amplitudine. Unele au și fost traduse ( D. Deletant, K. Hitchins, F. Kellogg, K. Verdery etc.) ori
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Se pot aminti desigur și alți istorici (Vlad Georgescu, de pildă) care au simțit nevoia unei problematizări mai subtile a trecutului românesc. Revenind la sinteza publicată de Catherine Durandin, este locul să spunem că prin ea se îmbogățește nu doar romanistica, ci istoriografia însăși. Refuzînd orice didacticism, autoarea pune probleme și caută răspunsuri ce îndeamnă la reflecție. Ea nu urmărește evenimente, cronologii, fapte, ci caută sensuri, problematizează, construind un discurs reflexiv asupra trecutului românesc. Liniile directoare, stările de spirit, mentalitățile o
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
RĂDĂCEANU, Lothar (19.V.1894, Rădăuți - 24.VIII.1955, Helsinki), ideolog literar. Este fiul lui Doris (n. Andrimovitsch) și al lui Ludwig Wurzer, profesor. Face liceul la Cernăuți și la Viena. Între 1919 și 1924 studiază filosofia, germanistica și romanistica la Universitatea din Cernăuți, susținându-și licența în 1925. S-a angajat încă din tinerețe în mișcarea socialistă. Din 1920 intră și în jurnalistică, fiind redactor la Vor- wärts” din Cernăuți, iar din 1925 la „Socialismul”. A publicat studii, eseuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289085_a_290414]
-
învață la liceele „Matei Basarab” și „Enăchiță Văcărescu”, face studii universitare de litere și drept, absolvite în 1908. Funcționează ca bibliotecar la Institutul Geologic din București (1905-1930). A audiat în 1927 și 1928, câte două luni pe vară, cursuri de romanistică și de istoria artei și folclor la Collège de France, Paris. A colaborat la „Hunedoara noastră”, „Izvorașul”, „Informația Harghitei”, „Universul” ș.a. La începutul activității N.-V. scrie nuvele, schițe, însemnări, reunite într-o serie de volume deschisă în 1913 de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288455_a_289784]
-
dialectul moldovenesc al limbii române, care se vorbește în Moldova (R.P.R.) dintre Prut și Carpați”. Însă, misiunea consemnării acestor realități evidente a revenit unor istorici, lingviști și etnografi străini. Inexistența limbii moldovenești o constata lingvistul Carlo Tagliavini la Congresul de romanistică din 1956. El afirma că „pretinsa limbă moldovenească nu este, în fond, decât româna literară, scrisă cu alfabet rusesc, ușor modificat (adică în chirilică modernă, diferită de chirilica slavei eclesiastice folosite de Țările Române pe parcursul secolelor), cu unele ușoare
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
secretar. Pentru meritele de promovare în Cehia a literaturii și culturii române, în 1991 i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2002 este decorată cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer. Colaborează la „Philologica Pragensia”, „Romanistica Pragensia”, „Europa Annales”, „Litteraria Pragensia”, „Il Bianco e il Nero” (Udine), „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Orizont”, „Literární noviny”, „Tvar”, „Slavia”, „Svet literatury”, „Mosty”, „22”, „România literară” ș.a. Elevă a Mariei Kavková, cunoscută traducătoare din română în cehă, V. desfășoară o consecventă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290415_a_291744]
-
1915 la Moscova, iar apoi la Rostov pe Don. În 1918 contribuie la înființarea Institutului de Arheologie, al cărui rector devine în 1920, predând în același timp la Universitate și un curs de limba română pentru studenții de la secția de romanistică. A obținut titlul de doctor cu o teză despre Grigorie Țamblac. Dificultăți de tot felul i-au șubrezit sănătatea, astfel că s-a stins înainte de a împlini 52 de ani. Contribuția lui I. la studiile literare și lingvistice slavo-române îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
Matta, inginer. Învață mai întâi la Ismail (cursurile primare și gimnaziul), apoi la București, unde urmează Școala Centrală și frecventează doi ani Academia de Belle Arte și Conservatorul. În 1950 este expulzată, împreună cu familia sa, în Elveția. După studii de romanistică la Zürich și Paris, obține în 1955 un doctorat în litere, cu teza Existence poétique de Bacovia. Este profesoară de limba franceză la diferite licee timp de cincisprezece ani, apoi de literatură și civilizație franceză la o școală de interpreți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Urmările intoxicării suferite atunci le suportă până la sfârșitul timpuriu. Absolvent al Facultății de Drept din Debrețin (1919), se înscrie la Facultatea de Istorie-Filologie a Universității din Cluj, secția de istorie-română, pe care o va absolvi în 1923. După studii de romanistică la Universitatea din Leipzig (1927-1928), se stabilește în 1929 la Alba Iulia, unde este profesor de limba și literatura română, de latină și germană. Publică în presa vremii încă din anul 1920, iar prima lucrare de rezonanță îi apare în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285750_a_287079]
-
de Iași, Paul Miron s-a exilat în Germania stabilindu-se, în 1962, la Freiburg, un important centru al diasporei române. Din 1972 devine singurul profesor universitar din Germania care se ocupa de limba și literatura română, în cadrul catedrei de romanistică pe care a condus-o mult timp și unde a pus bazele fragilei discipline europene numită "românistică". Legat de Iași și de câțiva oameni de calitate pe care îi aprecia aici (Al. Andriescu și Al. Zub, între primii), pornește, în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
1965), iar Grigore Nandriș se ocupă de arta medievală - Umanismul creștin exprimat în pictura murală neobizantină din bisericile din Bucovina și alte centre ortodoxe din Europa de Est (1969). O realizare o reprezintă publicarea, începând din primul număr, a bibliografiei studiilor de romanistică din străinătate din intervalul 1947-1962. Sunt editate actele congresului „Zilele studiilor românești”, care a avut loc în perioada 24-26 ianuarie 1959 la Paris, marcând centenarul Unirii Principatelor. În secțiunea de filosofie figurează textele unor conferințe ținute de D.C. Amzăr, Jean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289279_a_290608]
-
să îl evoce într-un patetic necrolog), G. se dedică încă din studenție, cu stăruință și deosebită chemare, evidențierii straturilor celor mai vechi ale limbii române, prilej pentru a face ample incursiuni în istorie, istoria culturii, folcloristică, literatură română veche, romanistică, filologie comparată. Luminarea etimologiei unor toponime sau expresii, a unor structuri sau forme de limbă antrenează în cercetările sale ample reconstituiri de datini, obiceiuri și fapte de viață, pe fundalul cărora proiectează elementele analizate, spre a le surprinde adevărata semnificație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287284_a_288613]
-
1939 a fost bursier al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses (Franța). Și-a completat instrucția universitară printr-un doctorat pregătit la Freiburg im Breisgau, cu Martin Heidegger (1940-1947). Începând din 1942 este lector de limba și literatura română la Catedra de romanistică a lui Hugo Friedrich la Universitatea din același oraș. Pleacă la Paris în 1947 ca bursier al Universității germane și, la recomandarea lui Jean Wahl, devine, în același an, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, unde activează până în 1951
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
de cooperare și de solidarizare intelectuală în domeniul filologiei” cu centrele românești din țară și din străinătate. În centrul preocupărilor aflându-se limba română, publicația își propune - angajament pe care îl va respecta - să acorde „atenția cuvenită și studiilor de romanistică și lingvistică generală și îndeosebi tuturor limbilor nelatine care au vreo atingere cu limba românească”. În consecință, în paginile celor șase numere ale revistei apar studii de lingvistică și filologie, în mai multe limbi (română, portugheză, franceză, germană, italiană), având
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289211_a_290540]
-
Gdansk, Polonia), traducător german. După terminarea cursurilor liceale la Essen, studiază filologia la Bonn și Berlin, unde obține titlul pro facultate docendi. În 1871 este numit profesor consultant la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Gdansk. Face temeinice studii de romanistică la Paris și Geneva, apoi în Anglia și Scoția. Interesul deosebit pentru limbile romanice îl aduce de trei ori în România, F. întreținând în acest timp și o corespondență literară cu Mite Kremnitz. Apariția colecției Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287078_a_288407]
-
participă la activitățile Asociației canadiene și a celei internaționale de semiotică; se simte apropiat de Claude Bremond, Dorrit Cohn, Lubomír Dolezel, ca și de filosofii Gabriel Marcel, Saul Kripke și Charles Taylor. Din 1990 devine profesor titular la Departamentul de romanistică și literatură comparată al Universității din Princeton, New Jersey. Este membru în comitetele redacționale ale revistelor „Littérature”, „Poetics Today”, „The Journal of European Studies”, „Style”, fondator și editor general al seriei „New French Thought” de la Princeton University Press. A fost
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
, Werner (18.VI.1927, Neuwiese-Erzgebirge, Germania), romanist german. După examenul de bacalaureat, susținut la Stollberg, în Saxonia (1946), B. frecventează cursurile secțiilor de romanistică, anglistică și filosofie ale Universității din Leipzig. În anul 1950 își încheie studiile prin trecerea examenului de stat (specializarea principală: limba și literatura franceză, specializările secundare: spaniola și engleza) și obține titlul de doctor, cu disertația Cercetări privind noțiunea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285543_a_286872]
-
1990 și nici după aderare. Universitatea lor a fost cu Solidaritatea aproape în masă, nu cu Securitatea, ca la noi, așa că... asta spune totul. La lectoratul de română s-a schimbat ceva nu la catedra de română de la Institutul de Romanistică, unde lucrează cu studenții, împreună cu colegii ei polonezi -, ci la lectorat, unde lucrează cu publicul larg, s-au schimbat multe. Când a ajuns Codruța acolo, erau vreo sută de cărți și o colecție de "Scânteia"! Gândește-te că era în
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]