4,056 matches
-
vocabularul limbii/ diseară nu te iubesc/ mi-e dor să-ți spun!” Folosirea conjuncturala sau doar afișarea aparentei contradictoriilor pare-se că ar avea o corespondență dedicată destul de bine în „Am iubit două femei”, o complexitate fără echivoc, declarativa după romantismul lui „Ne-am întâlnit”. Până la urmă, există o convergență spre acea „Serenada poetica” de care era mare nevoie. Pentru că Asllan Qyalla este un împătimit al jocului sorții, un incurabil romantic și desigur un remarcabil poet! Daniel Marian Referință Bibliografica: DANIEL
DANIEL MARIAN DESPRE POEZIA LUI ASLLAN QYQALLA de BAKI YMERI în ediţia nr. 2130 din 30 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380671_a_382000]
-
subscriem până la unele detalii formulate de Domnul Glodeanu, în cadrul câtorva astfel de jurnale, personal nu cred în autoficțiune când vine vorba de jurnale intime. Teoria imaginarului este așa de bogată în spațiile italiene, franceze, spaniole, rusești, chiar engleze în perioada romantismului târziu, încât a face astăzi operații pe cord deschis, aproape dispărut, mi se pare un joc de prelungire a unui ADN-eu care nu mai are o cauză de circulație tulburătoare. Lumea concretului, intrată brutal în canalele secrete ale creierului cuiva
Labişcârlan – UN BENEDICTIN LABIŞIAN. In: Editura Destine Literare by MARIAN BARBU () [Corola-journal/Journalistic/101_a_259]
-
să se apropie de spiritualitatea creștină și de lumea eclezială, fondul său rămîne unul senzorial și panteist, devoțiunea sa manifestîndu-se mai mult printr-o enormă vitalitate afirmativă decît prin conceptualizări și transcripții teologale. Pozitivist și dionisiac, lucid și frămîntat de romantisme, ludic și îngîndurat, proaspăt pînă la spontaneitate și animat de rigori administrative, Bernea putea să facă orice, cu aceeași autenticitate și cu o egală energie. Insurgent cu exuberanță, în tinerețe, conceptualist mai apoi, fără a fi, însă, și o natură
Horia Bernea, un arhitect al contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10281_a_11606]
-
-lea și primele decenii ale secolului XX, totuși ele au fost puțin studiate de specialiștii în istoria arhitecturii contemporane 1; în ultimul timp însă, acest capitol a reintrat în atenția cercetătorilor și au început să se vehiculeze formulări diverse, de la "romantismul național" englez, la "istoricismul" german, "regionalismul" francez și până la arhitectura identitară. În secolul al XIX-lea, caracterul național al diferitelor culturi este exprimat în cele mai variate modalități, de la studierea și valorificarea folclorului, la expozițiile universale (ce debutează la Londra
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
avut responsabilitatea curentelor literare și scriitorilor secolelor al XIX-lea și al XX-lea, unde agerul său instinct critic și estetic ar fi fost indispensabil. Mi-ar fi revenit sarcina de a scrie capitolele dedicate literaturii române vechi, dinspre începuturile romantismului din zorile secolului nouăsprezece și să asigur fundalul social și politic pentru celelalte capitole"; Principalul motiv al neglijării istoriei noastre a fost angajarea în alte proiecte. Mi-ar plăcea să reluăm colaborarea; trei capitole privind literatura română veche sunt deja
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10302_a_11627]
-
în general, în ipostaze cvasificționale, extrăgîndu-se dintr-un contingent ostil spre a-și proteja în absolut ființa interioară atît de fragilă în fața amenințărilor mundane, pictorița experimentează de fapt posibilitatea reinstaurării în pictură a misterului imaginii și a idealității privirii. Un romantism exilat cu ipocrizie din reveriile noastre asumate public, și anume acela care ne angajează funcțiile contemplației, aspirația către unitate și puterea de vibrație în fața misterului existenței, este recuperat de către tînăra artistă fără cea mai vagă urmă de ostentație, dar și
Chipuri, măști, efigii, reverii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10317_a_11642]
-
iubirei. Peste capetele lor, se aplecau ramurile înflorite, și șopteau, și priviau și se bucurau; se bucurau de frumusețea celor ce vedeau." Vîrsta naivă a facerii de personaje. Totuși, de-ar fi să ștergem, cititori trecuți prin curente, stîngăciile micului romantism, rămîne aproape un tablou din Sadoveanu: doi țigani imaculați (nepotrivit? poate...), a căror taină (o, Bizet!) mișcă universul. Un univers care vrea să-i cunoască, și căruia îi ține lornionul un prozator curios: "în ce ținut le e locașul? Ce
Poveste pentru Cella by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10370_a_11695]
-
mai ales dacă statul cadru pentru viitoarea națiune a fost asociat cu un Staatsvolk - popor al statului, că rușii, englezii sau castilienii"28. După cum apreciază Schulze 29, "aceste două idei naționale, cea subiectiv-politică a Revoluției franceze și cea obiectiv-culturală a romantismului german, s-au hrănit reciproc, s-au intersectat și au constituit notă fundamentală a polifoniei modernismului european. Într-o perioadă caracterizată prin dezrădăcinare și criza a semnificațiilor, desconsiderare a trecutului și euforie față de viitor, ideea de națiune oferea orientare, apartenența
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
ÎI. De la secretar general la tiran" (pp. 32-70) și "III. De la generalissim la paranoid" (pp. 71-111). Prima secvență în viața lui Stalin se oprește la momentul loviturii de stat bolșevice din 26 octombrie 1917, încadrabila în ceea ce se poate numi "romantismul revoluționar", perioada de împletire a sârmului personal cu cruzimea de care făcea dovadă. Johnson nu ezită să-l caracterizeze: Până una-alta, la 36 de ani, cât împlinise în 1914 [...] Stalin era un personaj mai atrăgător și mai interesant decât
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
rând, până ce i se ivea ocazia să reacționeze, de obicei săvârșind un omor. Avea un anume simt al umorului, care cu timpul a devenit tot mai morbid, si râdea mult și zgomotos [...]" (pp. 25-26). Această perioadă de 18 ani de romantism revoluționar în care "nu a fost implicat doar în jafuri armate ce se soldau cu omoruri, ci și în șantajarea colegilor săi, în săvârșirea unor falsuri și în nesfârșite intrigi" nu numai că "i-a conturat definitiv caracterul" (p. 21
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
numai că "i-a conturat definitiv caracterul" (p. 21), dar a însemnat, în planul gândirii, trecerea de la creștinismul pios pe care mama acestuia s-a străduit să i-l insufle la "un secularism asupru și imoral" (p. 21). Pentru Johnson, romantismul revoluționar a fost urmărea a trei cauze: pierderea credinței în Dumnezeu prin înlocuirea învățăturilor de credință creștină cu marxismul; firea cu tendințe violente ("profunde și puternice") și originea să georgiana prin care ură țarismul, dar fără a se alătura naționaliștilor
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
credinței în Dumnezeu prin înlocuirea învățăturilor de credință creștină cu marxismul; firea cu tendințe violente ("profunde și puternice") și originea să georgiana prin care ură țarismul, dar fără a se alătura naționaliștilor georgieni (întrucât era marxist), ci bolșevicilor (pp. 13-15). Romantismul revoluționar a început treptat să se osifice pe masura ce s-a aflat în proximitatea puterii, imediat după lovitura de stat bolșevica față de care Stalin a jucat un rol nesemniticativ (p. 33), chiar dacă a participat la asediul Palatului de Iarnă (p. 34
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
participat la asediul Palatului de Iarnă (p. 34). Pentru Rusia lui Stalin, expresia puterii era birocrația, iar manifestarea acesteia autocrația. Un lucru pe care Johnson îl lasă de înțeles este că Stalin n-ar fi reușit să treacă de etapa romantismului revoluționar dacă n-ar fi avut o predispoziție către birocrație: Activitatea preferată a lui Stalin era muncă. Stătea ore întregi la birou, parcurgând teancuri de documente. Îi plăcea să cerceteze cu atenție listele cu nume de persoane și să decidă
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
temperamentul lui - și avea, indiscutabil, talentul necesar" (p. 31). Predispoziția nativă către administrație s-a completat, în 1917, cu șansa de o controla tot mai mult. Abia calitățile unui birocrat au produs saltul de la banditism (una din manifestările clasice ale "romantismului revoluționar") la dictator (anii '20) și, apoi, "tiran desăvârșit" (după 1934) "care poate omorî oricând și oricum" (p. 61). Într-adevăr, puterea lui Stalin stătea în "cumulul de funcții": comisar al naționalităților (prima funcție, încredințată în 1917), secretar general al
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
Libertatea absolută și puterea birocratica, cele două caracteristici care au dat consistentă tiraniei, n-au putut înlătura sentimentul fricii. Astfel, daca ateismul este evocat de Johnson în prima parte drept una din cele trei cauze care au stat la baza "romantismului revoluționar", în următoarele două părți acesta revine pentru a explica înlăturarea ultimei limite a libertății și a puterii (în valoare absolută, libertatea și puterea se confundă în mod indistinct) care a favorizat tirania și corolarul ei, frica. Astfel, ateismul reprezintă
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
Posteritatea ingrată a artistului s-ar datora - sugerează organizatorii expoziției - nu lipsei sale de talent ci dificultății de a-i ,cataloga" opera. Ca epocă și formație, Girodet aparține clasicismului dar prin îndrăzneli și tendințe excentrice locul său este în avangarda romantismului. În ,Somnul lui Endimion" (1791), de exemplu, pictorul tratează subiectul mitologic într-o manieră novatoare, onirică, plină de senzualitate. Prezența Dianei este sublimată într-o rază de lumină care scaldă trupul dezgolit al lui Endimion... Un alt tablou, ,Scenă de
Reconsiderări by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/10026_a_11351]
-
și în virtutea poziționării lor înainte și după emergența determinantă a ideilor progresiste ale Iluminismului, care au dinamizat și, totodată, au dinamitat cursul „izoritmic” al existenței sociale și individuale. Diferența specifică între stilul retoric al Barocului și stilul organic, al unui Romantism emergent, rezidă în universalitatea celui dintâi și particularitatea individualizantă a celui de-al doilea. Specificul conceptualizării de tip retoric îl putem contura în trei secvențe de text din lucrarea Ancăi Oroveanu dedicată artelor plastice: (1) o idee generală a atitudinii
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
unei concepții diferite de cea moștenită și încă activă, pe care o conturam mai sus. Istorismul postmodern se manifestă adesea ca o revizitare și reactualizare a stilurilor preexistente, mai distante sau mai apropiate în timp, fie în globalitatea lor (clasicism, romantism, expresionism, dar și minimalism), fie în exemplificările lor singulare. Stilul își redobândește (sau tinde să o facă) exterioritatea față de utilizatorul său. Înseamnă asta că potrivit unei logici a succesiunilor istorice modelul alternativ (cel al stilului «retoric») a fost reactivat?”, (Ibidem
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
o tipologie stilistică (stilul înalt, magnific sau umil, stilul sobru sau înflorit) a fost reconvertit în definiția unui mijloc de expresie sau procedeu tehnic. Iar definiția stilului a fost reformulată exact în termenii de care era nevoie în contextul unui romantism emergent și care sunt practicabili și în prezent: „stilul este omul” sau, cu alte cuvinte, stilul reprezintă suma calităților și a însușirilor reprezentative (ca frecvență în manifestare) prin care acesta poate fi identificat în unicitatea caracterului și temperamentului lui (definiția
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
unicitatea caracterului și temperamentului lui (definiția lui Boris Asafiev). Doar astfel, stilul devine o formă de „comportament” propriu gândirii (artistice, științifice, politice), mediat prin mijloacele specifice ale unui anumit domeniu de activitate. În acest sens, putem identifica și deosebi stilul Romantismului de stilul Barocului, Renașterii, Clasicismului sau Modernismului (stil de epocă), stilul german, italian, francez, englez sau rus (stil național) sau stilul lui Beethoven de stilul lui Bach, Mozart, Debussy sau Verdi (stil individual). Raportarea cazului stilistic beethovenian la specificul implementării
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Renașterii și Barocului muzical. Prin raportarea la viitor, el se prezintă fie în calitatea lui de „prevestitor”, fie în calitatea lui de compozitor deja romantic (dat fiind și paralelismul cu existența lui Franz Schubert), impunând organicismul drept doctrină dominantă a romantismului muzical. Schimbarea de opțiune conceptuală de la operarea cu „prefabricate” retorice, tehnica asamblării lor mai mult sau mai puțin mecanică și imaginea compozitorului ca „retor complet”, la ipostaza compozitorului ca „plantator” sau „cultivator”, sau chiar ca „homuncul” alchimic (compoziția muzicală) ce
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
de elaborare simfonică, este implicită și funcția de figuri simbolice a acestor entități frazice (care desemnează persoane, obiecte, locuri, stări sau fenomene) - altfel spus, de figuri înzestrate cu funcții retorice, ca „reziduuri” ale concepției operistice. În acest punct al evoluției Romantismului, figura lui Richard Wagner reprezintă un al doilea moment de sinteză, într-o opoziție evidentă cu caracterul inovativ-progresiv al creației lui Ludwig van Beethoven, însă cu o orientare regresivă, determinată de continuitatea deloc surprinzătoare ca asemănare cu figura lui Johann
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Tannhäser sau Parsifal - implicarea genului de coral protestant). O componentă semnificativă a contextului în care trăiește și crează Wagner, și care într-un mod indirect determină nevoia unei sinteze, este reprezentată de fenomenul de defoliere stilistică, generalizat la scara întregului Romantism, ca extrapolare a acestui proces detectabil încă la nivelul celor trei stări defoliate ale stilului lui Beethoven. „ca stil de epocă, romantismul deține o trăsătură care într-un anumit sens determină particularitatea imaginii generale a activităților muzicale aparținând timpului nostru
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
un mod indirect determină nevoia unei sinteze, este reprezentată de fenomenul de defoliere stilistică, generalizat la scara întregului Romantism, ca extrapolare a acestui proces detectabil încă la nivelul celor trei stări defoliate ale stilului lui Beethoven. „ca stil de epocă, romantismul deține o trăsătură care într-un anumit sens determină particularitatea imaginii generale a activităților muzicale aparținând timpului nostru. Este vorba despre amplificarea stratificării sistemului stilistic unitar de epocă într-un șir de sub-sisteme stilistice, care afișează deseori un contrast evident
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
afișează deseori un contrast evident. Acest fapt este datorat unei tendințe generale de creștere în importanță și consistență a creației individuale, dar și naționale, proces cu proveniență din epoca Renașterii, amplificându-se progresiv în Baroc și Clasicism și continuând în Romantism.”<footnote Mihail Mihailov, Stilul în muzică, Leningrad, Editura Muzîka, 1981, p. 224. footnote> Cu alte cuvinte, această defoliere stilistică semnifică nu altceva decât relevarea tot mai pronunțată a stârii pluricanonice în sensul în care putem vorbi despre cele trei anoane
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]