1,948 matches
-
propriile dorințe și capricii, ci pentru a-i ajuta pe cei care nu au cum să se ajute singuri. Dar cum? Timpul trecea În timp ce ascultam bâzâitul liniștit al nopții de vară. Iar când lumina s-a colorat Într-un gri rozaliu și păsările au Început să se agite, am inventat un plan. Capitolul douăzeci Când am deschis ochii din nou, camera strălucea În lumina soarelui. Din cauza perdelei care abia acoperea geamul, lumina părea ușoară, ca albușul bătut. Din partea cealaltă a peretelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un prosop și i-am explicat că, În ceea ce mă privește, toate acestea nu mai aveau nici o importanță. Apartamentul aparținea acum familiei Britz. Dând vodca peste cap dintr-o singură Înghițitură hulpavă, m-am instalat pe canapeaua din bucătărie. Soarele, rozaliu dar șters, tocmai ce răsărise deasupra clădirii de vis-a-vis. Chérie dădu din coadă, dar nu se clinti. În curând am adormit amândoi și eu, cel puțin, m-am scufundat Într-un somn adânc, fără vise. Pe la prânz, m-a trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aș fi în stare de așa ceva“. S-a întâmplat o dată ca Dorothy să se-ntoarcă-n bucătărie în timp ce maică-mea încă stătea aplecată deasupra robinetului de apă caldă, turnând torente pe cuțitul și furculița care trecuseră printre buzele groase și rozalii ale șvarței. „Ah, știi, Dorothy, ce greu se curăță maioneza de pe argintărie în ziua de azi“, zice maică-mea cea bună de gură - și uite așa, îmi spunea ea mai târziu, mulțumită prezenței ei de spirit, a izbutit să menajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
băncii de marmură pe care șade. Scrotul lui aduce cu fața lungă, zbârcită a unui bătrân, cu câte un ou îndesat în fiecare falcă căzută, pe când al meu ar putea atârna la încheietura mâinii unei păpuși, pe post de punguță rozalie. Cât despre șlongul lui, mie, cu puțulica mea cât degețelul, despre care mama spune în public (o singură dată, ce-i drept, dar data aceea mă va obseda toată viața) c-ar fi „lucrușorul meu“, ei bine, șlongul lui îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
podea, bătând cu pumnii în linoleum... căca-m-aș, chiar în... — Apă, căcănarilor, că orbesc. Mă arde! și, trecând cu viteză maximă pe lângă Mandel, îmi bag capul sub robinet. Deasupra chiuvetei, Iisus își continuă înălțarea în cămașa lui de noapte rozalie. Nemernicul ăsta neputincios! Credeam că trebuie să le insufle creștinilor milă și omenie. Credeam că le-a spus să le pară rău tocmai de suferințele altora. Ce porcărie! El e de vină dacă orbesc! Da, într-un fel, el îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
e de-ajuns. La vremea aceea luam cina, pentru ceva mai puțin de doi dolari, la cantina studențească aflată la numai o stradă de locuința mea. Totuși, cam o dată pe săptămână, cu un dolar în plus, mâncam o felie groasă, rozalie, din specialitatea casei, grătar de vacă, la un restaurant cu autoservire din vecinătate, nu departe de lac, pe Fifty-third Street, unde clientela obișnuită era formată jumătate din muncitori, jumătate din universitari. De fiecare dată speram să găsesc un loc liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tânăr care Îmbrățișa o fată În umbra unui zid. Își trecu o mână prin păr. Între gândurile și temerile ei, legate de Q.C. Savory și Janet, de Coral și Richard Czinner, se strecură pentru moment o față tânără și rozalie și niște ochi blajini luciră săritori În spatele unor ochelari cu rame de os. — Cred, d’nă, c-aveți probleme cu omul acesta. M-aș buc’ra să vă fiu de folos ca int’rpret. Domnișoara Warren se răsuci furioasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mie. Stridie o vede pe Helen, care-l tot privește în oglindă; îi face cu ochiul și-și răsucește un sfârc. Îmi vine în minte Oedip rege, nu știu de ce. Pe undeva, mai jos de curea, e stalactita ascuțită și rozalie a prepuțului, străpunsă de cercelușul de argint. Cum ar putea să-și dorească Helen așa ceva? — Fermierii de pe vremuri au semănat anizantă, pentru că înverzește repede primăvara, și așa aveau nutreț pentru vite, zice Stridie, dând din cap către lumea de-afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de o transformare de neînchipuit. Helen poartă un costum roșu, dar nu roșu-fragă. E mai degrabă acel roșu al spumei de fragi cu frișcă, servite într-un bol de cristal cu picior. De sub norul de păr roz, cerceii aruncă sclipiri rozalii și roșietice în bătaia soarelui. Femeia își șterge mâinile cu un șervet de bucătărie. E încălțată cu niște mocasini bărbătești de culoare maro, fără șosete. Un șorț imprimat cu puișori galbeni o acoperă în față de sus până jos, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
întoarce privirea spre mine. Se uită spre Mona și Stridie, care stau pitiți în mașina parcată lângă bordură. Stridie șoptește în telefon: — Spuneți-mi, mâncărimile sunt permanente sau intermitente? Helen Hoover Boyle își împreunează degetele în dreptul pieptului; ghemul de pietre rozalii și perle îi acoperă cu totul bluza de mătase. — Doamna Pelson? Venim din partea companiei Transformări Miraculoase. În timp ce vorbește, Helen își întinde brusc mâna, cu degetele strânse, înspre femeie, ca și cum ar proiecta cuvintele. Helen zice: — Eu sunt doamna Brenda Williams. Proiectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și lustruite. — La briliante, zice, te uiti să nu existe scăpări de lumină prin fețele de sub centura pietrei. Lasă colierul în mâinile femeii, zicând: La rubine - oxid de aluminiu -, micile impurități, numite intruziuni de rutiliu, pot da pietrei un aspect rozaliu dacă bijutierul nu o arde în cuptor la o temperatură foarte înaltă. Ca să uiți imaginea de ansamblu, șmecheria e să privești totul în gros-plan. Cele două femei stau atât de aproape una de cealaltă, încât genunchii li se întrepătrund. Capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și o să stăpânim totul pe această planetă, și o să fim iubiți de toată omenirea, zice, tot n-o să uit că-mi datorați cosmetice în valoare de două sute de dolari. Arată bătrână. Părul îi stă aiurea. Din cauza cerceilor, din cauza ciorchinilor grei, rozalii și roșii, a safirelor roz și a rubinelor. Care au dispărut. Capitolul 21 Nu a fost vorba de o singură noapte, deși ăsta era sentimentul. La fel era în fiecare noapte, de-a lungul Texasului și al Arizonei, trecând apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Își bagă telefonul și stiloul în poșetă. Acolo unde încă mai are pietricica cenușie de la petrecerea vrăjitorească a Monei, piatra pe care i-a dat-o conclavul. Când Stridie era în pielea goală. Cu stalactita lui de piele creață și rozalie străpunsă de cercelușul de argint. Mona, în acea seară, Coacăză, și cei doi mușchi ai spinării ei, și cum se despărțeau ei în cele două jumătăți tari și albe ca laptele ale fundului, și încep să număr: 1, 2, 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dân mâini. Din poșetă se rostogolește pe jos piatra cenușie. Îmi vine în minte Stridie, nu știu de ce. Helen râgâie. Scoate un șervețel din poșetă, și-l ține la gură și scuipă în el sânge, fiere și smaralde sfărâmate. Safire rozalii și tăiose și berile portocalii, zdrobite, îi sclipesc în gură, înfipte în carnea sfâșiată a gingiilor. În cerul gurii i s-au încrustat fragmente de spinele violete. În limbă i s-au cuibărit cioburi de diamant negru natur. Și Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
iar mâinile sale mici alcătuiau un soi de cupă cărnoasă, perfect asortată cu adâncitura de flanelă din poala sa. Părul șaten închis se ridica pentru a forma două aripi ca de pasăre, ale căror vârfuri coborau spre urechile mici și rozalii. Avea fața ca un cașcaval brăzdat de-o furculiță, fața unui om care îmbătrânise fără să fi făcut prea mult sport, un om ce preferase să se lase în voia paharelor cu sherry, Madeira și claret. Privind pantalonii gri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
leac pentru patima alcoolului este patima religioasă. Ajuns în acest punct cu relatarea, profesorul cel dolofan făcu o nouă pauză. Scoase din buzunar un trabuc Mahawat, dintre acelea deosebit de populare prin anii șaptezeci. Îl puse în gura-i mică și rozalie și îl aprinse cu bricheta aurie Dunhill. Precipitările și pauzele din care îi era construită povestea se potriveau atât de bine cu expresia-i blajină și invectivele abia sugerate care îi învăluiau personajele, încât am început să mă simt prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu suratele cu care avea de-a face în timpul liber. Iar asta nu făcea excepție. Situația era cum nu se poate mai delicată. Numai că vaginul lui Bull chiar era drăgălaș. O cutiuță drăguță. Uite-atât avea labiile, uite-atât. Rozaliul perlat de la interiorul vaginului se topea treptat în alb, întâlnind pielea pistruiată de pe piciorul lui Bull, uite-așa. Labiile nu erau prea încrețite, clitorisul nu era nici el prea lung... În momentul acela, Margoulies testa dotarea neurală a orificiului. Atingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
scape din labirintul psihologic în care fusese aruncat la zece fără zece - totul se năruia rapid sub influența unui nou acces de dorință. Un acces care aducea anatomia lui Bull în fața ochilor lui Alan într-o lumină nouă: o strălucire rozalie, pulsatilă, unduioasă, drăgălaș erotică... Alan și-l închipui pe Bull pozând nud în penumbra striată a unei jaluzele - cam cum făcuse Richard Gere în American Gigolo. Era răsucit artistic într-o parte, în ipostaza Discobolului, cu spatele genunchiului împins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
la nivelul întregului picior, a cărui reflexie o surprindea cu o precizie aproape științifică în peretele melaminat; în gamba lui se produceau mutații, modificări musculare, adaptări sinistre. Mișcându-se agale pe pavaj, înainte de prânz, cu ploaia încă biciuindu-i obrajii rozalii, Bull se simțea deprimat, fără vreun motiv serios (ceea ce era destul de neobișnuit pentru el). Nu putea înțelege de ce e atât de nefericit. Toți știau despre Alan că e cel mai bun și conștiincios dintre bărbați - ce și-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
un făcut, nici ea nu respiră când vorbește! Deși mai pițigăiat, debitul Alinei Mungiu e comparabil cu al lui Pruteanu. În vreme ce viermele mecanic o agresa verbal continuu și o amenința cu citate despre condiția de prostituată a „doamnei Mungiu”, intelighenta rozalie și bucălată, scăpând și o lacrimă, îl numea, cu suav accent moldav, „George...”. Ceea ce m-a făcut să mai înțeleg un lucru: Pruteanu, în fine încopciat cu C.V. Tudor, nu e o creație a acestuia din urmă. Cei care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
care ar fi luat foc la cea mai mică scînteie. Și totuși, băutura avea același efect asupra fraților și surorilor mele ca și asupra mamei, și aceștia ațipeau rînd pe rînd, iar mameloanele le alunecau Încet din gurile cu gingișoare rozalii. În acel moment, firește, alcoolul fusese deja absorbit de organismul lui Flo, iar laptele Începea să fie iar limpede. Așa că tot ce aveam de făcut era să mă cațăr peste șirurile de sugari beți ce moțaiau și să mă plimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ăsta am reușit să supraviețuiesc, chiar dacă la mustață. Nu mai trebuie să mă aplec peste marginea prăpastiei reprezentate de nașterea mea pentru a da de mama. Acum pot să stau culcat pe spate pe stratul plăcut de confetti, cu piciorușe rozalii și drăgălașe Încolăcite În aer deasupra mea, și să mă uit la trupul ei rotofei. Și fac asta foarte des. Și totuși, imaginea pe care am păstrat-o despre mama În aceste momente, În afară de gabaritul ei enorm, e doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
duc undeva în Nirvana, scormonesc în minte după o mantră liniștitoare, oricum îmi repet în gând „eu nu-s aici, astea nu se întâmplă, nimic din ce auzi nu se întâmplă”. Încerc să-mi domolesc nervii amintindu-mi de mătușa Rozalia, de tânguirile ei pe nas și de salata de vinete amare, așezată într-un castron având pe fund reproducerea Palatului Culturii, în romburi aurii. Care-i legătura? Întotdeauna, de pe la șase ani, mi-am zis că nu mi se poate întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
foarfecă degetele de la mâini și le înfund, pe rând, pe gâtul borcanului. Ce degete boante, de tractorist! Gata, am cam terminat cu el, nu mai e, l-am lichidat. Ba nu, a mai rămas un plămân, uite la el ce rozaliu e, cu alveole curate de nefumător, se lasă ca o cremă de căpșuni când ating cu degetul. Vreau să mă spăl pe mâini, dar nu mai apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
s-au sălbăticit, a crescut mohorul, de la ploile astea, nu te vezi călare din el.” Pământul e moale, dacă dau cu vârful papucilor, se iau brazde cu tot cu iarbă. Când le întorc, găsesc râme, se răsucesc deranjate de soare, unele sunt rozalii, altele mai galben-cenușii. Altele bat spre verde. Dacă le rup în două, ele încă mai mișcă și fiecare poate s-o ia în altă direcție. Și amândouă au cap și coadă. - Râmele înoată? - Nu mai întinde atâta viermii ăia! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]