985 matches
-
dar ochii ți-au rămas la fel de copilăroși. Ai uitat că ți-am fost învățătoare în primele două clase? Ștefan roși. Se bâlbâi, uitase cu adevărat că micuța doamnă îi fusese învățătoare în clasa întâia și poate și în clasa doua. Rușinat, îi sărută mâna și se lăsă condus de doamna Ghițescu în sufragerie. — Fiul meu sosește imediat. Până atunci servește un pahar de vin. În cameră intră un domn cu părul alb. Înalt, osos, tatăl total nepotrivit cu soția, micuța doamnă
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383260_a_384589]
-
săptămânal. Într-una din zile, doctorul Moga sosi devreme acasă. Carmen tocmai terminase oră cu micuța Cristina. Criști o salută amabil și apoi o pofti să bea împreună o cafea. O ruga pe menajeră să aducă două cești de cafea. Rușinata, Carmen, nici nu îndrăznea să-l privească în ochi, gândindu-se că el a fost cel care i-a făcut întreruperea de sarcină. Așadar, îi cunoștea secretul. Desigur era medic și ce contează la ei? Da, dar era bărbat, isi
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII ROMAN---CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587]
-
de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă-l mai ții mult sub sutană, încredințat fi-voi că va năduși. Tabăra mea e aproape. într-adevăr, călugărul cel tânăr abia mai răsufla. Rușinat și speriat, ieși la iveală. — Nu-ți fie teamă, fiule, grăi Metodiu. Domnul tătar e om de treabă. Apoi, întorcându-se spre hanul cel tânăr: — Vom veni la tine și te vom cinsti, dar nu mult, căci alte gânduri decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse frumoșii ei ochi spre soț: — Ce frumos a vorbit Vodă! - șopti ea privindu-și bărbatul cu dragoste. — Tacă-ți fleanca! - murmură printre dinți Drăguțescu - și șterge-te pe bărbie. Ești plină de unsoare. Rușinată, femeia lăsă capul în piept și se șterse. într-adevăr, mândria tinereții ei, bărbia împinsă voluntar înainte, acum, cu cât înainta în vârstă, îi pricinuia o grămadă de necazuri. Mai ales când mânca, firicele mici de unsoare sau sos, bucățele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care ținea strâns în brațe, ca pe-un frățior de aceeași vârstă, șalăul cel durduliu. — Cum o cheamă? - întrebă cu admirație spătarul Vulture, aplecându-se și mângâind cârlionții firavi ai fetiței. Covaliov surâse cu mândrie de tată, apoi răspunse oarecum rușinat: — Știucî. — Cum? - făcu Vulture. — Știucî - zise Covaliov. în ziua când s-a născut, am prins o știucî foarte mare și m-am gândit că dacă îi zic așe, o să-mi poarte noroc. — Dar pe ceilalți? - întrebă Barzovie-Vodă. — Pe ceilalți Agarici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
De ce vreți să mă năpăstuiți, oameni buni? Nu-i destul că m-a năpăstuit Dumnezeu? Ce vreți voi de la mine?”. „Noi vrem păm...” vru să zică unul mai răsărit, dar când dădu cu ochii de arătarea din brațele boierului, plecă rușinat capul, lăsă coasa de-o parte și-o luă agale spre izba lui, urmat de ceilalți, făcându-și cu toții pe furiș cruce. Până și Vodă, trecând o dată la vânătoare prin smârcurile Vasluiului și auzind că-n apropiere ar exista un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urmată de un muget sumbru. Se pregătea prânzul și-n fața acestei evidențe, gândindu-se că pentru desfătarea de mai târziu a palpitândelor lor stomacuri un blând suflet de bovină se înălța acum la ceruri, oaspeții se simțiră o clipă rușinați. Văzând stânjeneala lor, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu grăi: — După semnele ce le am, nu mă îndoiesc că am dinainte-mi oameni de seamă. Părea-vi-s-ar oare o greșeală de neiertat dacă aș dori să cunosc numele domniilor-voastre? — Nicidecum - răspunse spătarul. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adresase! „Hulubaș”, „porumbiță”, „șceptrulețul meu scump”, „toiegel drag”, „sultănică, „spahiuța mea”, „fumăritul meu”, „tunulețu’ lu’ tata”, „firmănel iubit”, „grânar”, „tribuțel” etc, etc. — Deja plecăm? - se trezi Ruxăndrița, întinzându-se fermecător. Păi cât ai domnit? — Șapte luni, pașalâca lu’ tata - răspunse rușinat Vodă. — Mi-ai făgăduit c-ai să domnești doi ani - se îmbufnă Ruxăndrița - și uite unde-ai ajuns: șapte luni! Mai mare rușinea! — Lasă, plaiul meu drag, că în cinci săptămâni ne întoarcem - spuse Vodă. — Mi-ai mai zis așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lipsea de data asta. în schimb, colțurile gurii i-au căzut pentru moment. Ghinion e un fel personal și indulgent de a spune. Masochism ar fi un termen mai precis. Era ca și cum un părinte se confesează unui copil maturizat; eram rușinată și fascinată în egală măsură. — Vrei să stăm jos? am spus, arătând spre două scaune neocupate. Am fost surprinsă când și-a împreunat sprâncenele pentru o secundă, pentru a se gândi; apoi a încuviințat din cap. * * * Nu sunt atâtea povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
unei fete de lângă ea. Când Simsy și-a scos-o să i-o arate chelneriței din cabană și am început toți să râdem. Cred că labradorii o aveau mai mare. Au râs cu toții nostalgic. Simon nu părea cât de puțin rușinat; hohotea alături de ceilalți, și a zis: Era destul de drăguță fata aia. Cum o chema? —Belinda Cutare-Cutare, a spus o clonă a lui Sophie. Johnny a pus mâna pe ea, nu-i așa, Johnno? S-a uitat la Harriet. —Vai, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de el abia după ce mi-a dat o lecție de morală despre cum să am grijă de obiectele pe care le posed. Am ascultat docilă, după care am reușit să mă sustrag observând că Harriet arăta îngrozitor - părea chinuită și rușinată. Probabil Shelley i-a făcut scandal pentru că a fugit așa de la vernisaj. Abia ieșisem din galerie când am zărit o față cunoscută îndreptându-se către mine. Era Paul. Ce cauți aici? am spus eu sub formă de salut. Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mă ajuți, a întrebat disperată. De ce nu te duci să le spui? Nu știu, am recunoscut. Dar am făcut și eu prostii la vremea mea. Asta nu mă face un criminal fără inimă. Dintr-odată m-am simțit oribil de rușinată. îmi răsuceam piciorul pe mochetă ca un băiețandru prins de prietenii lui făcând un lucru bun. Am ridicat din umeri. —Să zicem că nu-mi place ideea să torn pe cineva, și acum o s-o lăsăm baltă, bine? Am plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dacă le-ar fi găsit Claire le-ar fi aruncat și că nu vrea să le lase în camera lor. — Și, dacă nu ți-a spus ce sunt, tu de unde ai știut? — Am ascultat o conversație telefonică, a spus, părând rușinată. Nu am vrut să trag cu urechea, dar fata asta, Harriet, l-a sunat. Eu am răspuns și am crezut... —Erai geloasă. A încuviințat din cap. Așa că am ridicat celălalt receptor în timp ce el vorbea. Nu era ce credeam eu. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mine dintr-o parte - deși mă prefăceam concentrat asupra cărții, am văzut că nu-și scosese încă paltonul și nici căciuliță ei neagră caraghioasă -, mama scoase din sân și puse pe masă două hârtii de cinci ruble, boțite și parcă rușinate. Mângâindu-mi apoi mâna cu mânuța ei zbârcită, ea spuse încet: - Iartă-mă, fiule. Tu ești bun. Știu asta. Și, după ce mă mângâie pe păr și încercă să-mi spună ceva, fără o vorbă, ieși în vârful picioarelor, închizând fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
răsturnat în palmă. Erau o grămadă de monede de cinci copeici din argint, pe atunci o raritate, așa că am privit-o pe Zinocika întrebător. - Sunt exact zece, îmi spuse ea liniștitor, după care, parcă drept scuză, adăugă, ascunzându-și chipul rușinat: le strâng de mult timp, se spune că aduc fericire. - Dar, micuțo, replicai eu cu o nobilă indignare, - atunci chiar e păcat să mi le dai. Ia-le înapoi, ne descurcăm noi. Dar Zinocika se supără și, încruntată, îmi închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
s-a întâmplat cu tumneavoastră? mă întrebă el într-un sfârșit. Acel „țe“ în loc de „ce“, cu un dispreț plin de ură, cu buzele țuguiate a sărutare ițindu-se de sub mustăți, era butonul care ne oprise inimile zece ani la rând. Tăcui rușinat. — Țe e cu tumnavastră? - repetă Kleiman, renunțând la tonul său baritonul disprețuitor și ridicând glasul ca un tenor plin de emoție și de neliniște. Mâinile și picioarele îmi tremurau. Stomacul mi se făcuse ghem. Tăceam. Frau să țiu țe e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
după care, sprijinit de pervaz și cu spinarea în spasme, începu să vomite. Îmi venea și mie să vomit, motiv pentru care tot înghițeam, dar după fiecare înghițitură îmi simțeam gura din nou plină de salivă. Kitty stătea, acoperindu-și rușinată fața cu mâinile, în timp ce ochiul ei negru mă privea vesel printre degete. Nelly îl privea pe Iag cu colțurile gurii lăsate în jos disprețuitor, clătinând din cap de parcă presimțirile ei în ceea ce ne privește se adeveriseră. Iag părăsi fereastra foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
buzelor, conturîndu-le În tăcere cu arătătorul și cu inelarul. Degetele Îi miroseau a scorțișoară. Am Înghițit În sec, simțind cum pulsul mi-o luase la sănătoasa și mulțumind divinei providențe că nu existau martori oculari care să asiste la aprinderea rușinată a feței mele, care ar fi fost Îndeajuns pentru a aprinde o havană de la o palmă distanță. 3 În după-amiaza aceea cu ceață și burniță, Clara Barceló mi-a furat inima, răsuflarea și somnul. La adăpostul luminii fermecate din Ateneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
capul aplecat Într-o parte, Îmi inspira o viziune cerească. Mă pregăteam să-mi dreg glasul pentru a-mi anunța prezența, Însă efluviile de Varón Dandy m-au dat de gol. Clara puse capăt concertului de Îndată și un zîmbet rușinat i se schiță pe chip. — Pentru o clipă am crezut că e unchiul meu, Îmi zise. Mi-a interzis să-l cînt pe Mompou, fiindcă spune că ce fac eu cu el e un sacrilegiu. Singurul Mompou pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
gură cu bulbuci. Frigul și vîntul Îmi cuprinseră hainele umede, mușcîndu-mă. Tăietura de pe față mă ardea. — Vă simțiți bine? Întrebă un glas din umbră. Era cerșetorul pe care refuzasem să-l ajut, cu cîteva clipe Înainte. Am Încuviințat, evitîndu-i privirea, rușinat. Am Început să umblu. — Așteptați puțin, măcar pînă se mai potolește ploaia, sugeră cerșetorul. Mă luă de braț și mă conduse pînă Într-un ungher de sub arcade unde avea o boccea și o geantă cu haine vechi și murdare. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și nedreaptă. — Eu sînt cel care trebuie să-ți ceară iertare, fiindcă m-am luat de soră-ta, am zis eu. Aș fi făcut-o atunci, Însă mi-ai spart gura Înainte să pot vorbi. Tomás și-a coborît privirea, rușinat. L-am observat pe acel uriaș timid și tăcut care rătăcea prin sălile de clasă și pe coridoarele colegiului ca un suflet fără stăpîn. Toți ceilalți băieți - eu În primul rînd - se temeau de el și nimeni nu-i vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
femei agreabile și aceea de a o inoportuna. Simțeam că trebuie să sufere și nu voiam să fiu martor al unei dureri pe care n-o puteam alina. Dar în adâncul inimii mele era dorința - de care mă simțeam puțin rușinat - de a vedea cum suporta lovitura. Nu știam prea bine ce să fac. În cele din urmă mi-a venit în gând că aș putea să trec pe la ea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și s-o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două rânduri, strânse și compacte, șiruri de onoare, șiruri de oroare, cu femeile care-și mușcau buzele și plângeau în continuu, și noi ceilalți, proști și rușinați, și, în plus, e oribil, dar trebuie s-o spun, mulțumiți, plini de o bucurie violentă și nesănătoasă, că ei și nu noi sunt cei lungiți, trăgând să moară pe tărgi. Toate astea se întâmplau pe 14 septembrie. Primii răniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Am luat repede carnetul, îmi era frică să nu mă ardă, și am fugit ca un hoț. Nu știu exact ce ar fi crezut Clămence despre toate astea, dacă i s-ar fi părut în ordine sau nu. Mă simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toate grădinile alea, era și o școală de muzică lângă noi, aveam „copii de copii” acolo, ce vremuri! -, vă spuneam că mă luam la întrecere cu fete, numai fete, era obligatoriu, băieții nici nu știau ce facem noi, ne ascundeam rușinate de ei, mai târziu, când eram mai mari, ne întreceam în alte moduri, altfel, în liceu am trecut la pupicii de după bloc, am să-ți povestesc eu și asta odată. Sora mea Hortensia-cea-mică stătea și se uita la noi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]