1,226 matches
-
scăparea către munte. Se avântase în urmărirea lui, însoțit doar de șoimul său, Săgeata de Argint. Lupul alb trăia în Muntele Sacru. Era bine știut acest lucru printre mongoli și cine știe cum, de ajunsese el tocmai pe câmpia mongolă, departe de sălașul său. Poate că fuses trimis de iubita lui să-l aducă la munte. Aceste gânduri îi fulgerau prin minte tânărului îndrăgostit când a luat urma fiarei. Tolui călărea un armăsar pursânge arab, era singur și urmând lupul era convins, că
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
pentru a face dulceață, compot și răchie, poetul Gheorghiță Brebenar „Șinie o făcut căzanu, șinie l-o inventat? / O fi fost un om cu carcie, ori un mare învățat?“ Tot Ana Caia amintește într-o poezie în grai despre existența sălașelor, locuința de vară a țăranului român. Vara, omul de la sat, se muta la sălaș pentru a lucra pământul și a îngriji de animale. „Mi-amincesc dă taica-moșu / Cum șăgea, propcit în boată, / Când pădza vo doaua noacini “ („La sălaș“), în timp ce poetul
SATUL CU TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE LUI DESPRINSE DIN POEZIILE ÎN GRAI BĂNĂŢEAN de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382434_a_383763]
-
șinie l-o inventat? / O fi fost un om cu carcie, ori un mare învățat?“ Tot Ana Caia amintește într-o poezie în grai despre existența sălașelor, locuința de vară a țăranului român. Vara, omul de la sat, se muta la sălaș pentru a lucra pământul și a îngriji de animale. „Mi-amincesc dă taica-moșu / Cum șăgea, propcit în boată, / Când pădza vo doaua noacini “ („La sălaș“), în timp ce poetul Ioan Albu ne amintește într-o poezie de carul cu boi. Superstițiile din lumea
SATUL CU TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE LUI DESPRINSE DIN POEZIILE ÎN GRAI BĂNĂŢEAN de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382434_a_383763]
-
despre existența sălașelor, locuința de vară a țăranului român. Vara, omul de la sat, se muta la sălaș pentru a lucra pământul și a îngriji de animale. „Mi-amincesc dă taica-moșu / Cum șăgea, propcit în boată, / Când pădza vo doaua noacini “ („La sălaș“), în timp ce poetul Ioan Albu ne amintește într-o poezie de carul cu boi. Superstițiile din lumea satului sunt surprinse de poeta Maria Mândroane în poezia „Cântă șiomvica“, ciovica fiind pasărea ce se presupune că ar anunța moartea unui om, dar
SATUL CU TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE LUI DESPRINSE DIN POEZIILE ÎN GRAI BĂNĂŢEAN de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382434_a_383763]
-
C-a venit un vânt aseară, așa, dinspre răsărit, A-nceput să sufle-n codru și pe tot l-a despletit. Tu, parcă n-ai vrea din toamnă să pornești așa golaș, Ai câtă, cum câtă omul, pentru iarnă, vreun sălaș Și cu fiecare frunză ce mai tremura pe ram, Plopule, mi-aduc aminte, noi, cât de frumoși eram! Pe când îmi pluteau prin aer pletele lucind divin, Ție-ți tremurau bănuții într-un susur cristalin, Iar acum, cănd argintată-i tâmpla
EU VOI TREMURA PRIN FRUNZA-ȚI de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382475_a_383804]
-
a sta la taclale sau a rezita în fața furtunilor. Seara, luând masa afară pe terasă, am văzut o turmă de vaci negre, grase care pășteau undeva pe o pajiște din apropiere și mai târziu le-am văzut plecând, probabil spre sălașele lor. Locul de păscut era înconjurat de un semicerc al brazilor înalți și mijlocii, cercul închizându-se cu cabana noastră. Unul dintre animale, se vede că se rătăcise, mugea lângă terasa unde luam masa cu lumina stinsă, fiindcă se înserase
CALEA ÎNTOARSĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382552_a_383881]
-
a dus prima dată mama. Mi-a tot promis că mă ia la biserică dacă sunt cuminte și nu mai alerg să îmi jupoi genunchii, că nu mă poate duce acolo așa zdrelită pe picioare. Curtea bisericii, albă și mare, sălașul lui Dumnezeu, din mijlocul satului, o cunoșteam bine pe dinafară, fiind locul de joacă al copiilor, când era vreo sărbătoare sau vreo nuntă în sat. De cum am trecut pragul bisericii, am simțit în adâncul inimii un fior de uimire și
CLIPA... de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382620_a_383949]
-
și devine mâine. Așa și viața se trece printre noi Ca un strigoi, În noi și dincolo de noi. MAMA, ÎNAINTE DE IERI ȘI DINCOLO DE MÂINE Și mai întâi a fost Mama. Din inima ei, Dumnezeu a făcut cetate pentru sfinți și sălaș pentru prunci. Și a văzut Dumnezeu că lucrarea aceasta este bună Și a făcut-o suverană peste întinderi... Pământul a înnobilat-o cu naturalețe și prospețime Marea i-a oferit curățenie și adâncime. Florile primăverii au țesut pentru ea veșmânt
MAI POETIC de IRINA STAVER în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383868_a_385197]
-
și devine mâine. Așa și viața se trece printre noi Ca un strigoi, În noi și dincolo de noi. MAMA, ÎNAINTE DE IERI ȘI DINCOLO DE MÂINE Și mai întâi a fost Mama. Din inima ei, Dumnezeu a făcut cetate pentru sfinți și sălaș pentru prunci. Și a văzut Dumnezeu că lucrarea aceasta este bună ... Citește mai mult (NE)LOCUIBILNe locuim casele, nu și sufletele,Uităm drumul către mama.Nimic mai trist decât un cer de noiembrie.Vine iarna.Am rătăcit prin Univers 1000
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383892_a_385221]
-
Azi se întunecă și devine mâine.Așa și viața se trece printre noiCa un strigoi,În noi și dincolo de noi.MAMA, ÎNAINTE DE IERI ȘI DINCOLO DE MÂINEȘi mai întâi a fost Mama.Din inima ei, Dumnezeu a făcut cetate pentru sfințiși sălaș pentru prunci. Și a văzut Dumnezeu că lucrarea aceasta este bună...
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383892_a_385221]
-
fiecare citoyen. Vorbea desigur, de orășelul în care locuia ea, altfel stând lucrurile în Orașul Luminilor sau în altele, tot mari. Atunci realiza între pereții studioului locuit că e singură. Și un dor adânc pentru căminul din București își făcea sălaș în suflet, indiferent cu câte sarcini se împovăra. Simțea cum satisfacțiile diurne date de rezultatele studiului, de plimbări prin locuri minunate ori de ceasuri petrecute în noul cerc de cunoștințe se estompau. În clipele acelea, devenite veacuri parcă, își dorea
CAPITOLUL 13 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384080_a_385409]
-
funcție și de nivelul de pregătire socio-profesională ori de norocul nativ. Ducele nostru a fost chiar norocos, în sensul că sfătuitorul lui de taină, Nostramamus Belu Vasile - român neaoș cu nume latinizat, pentru a da bine la public- își avea sălașul ocazional chiar sub camera sa. Nostramamus era, printre altele, scriitor, bodyguard, frizer, fierar, coregraf, manichiurist, felcer, regizor, puțin poponar, critic de artă dar și inventator. Astfel, el devenise celebru pe plaiurile natale întrucât descoperise o formă nouă de a comunica
DIN CICLUL: POVESTIRI ISTORICO-FANTASTICE DESPRE RAMUNC SI MESSENGER de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383281_a_384610]
-
timp. E atât de îngust hotarul dintre răsărit și apus, dintre leagăn și bocet... ți-aud neputința de-a înfrânge răscolirea adâncului să nu-mi tulbure nălucirea tomnatică a unui dor rămas neîmplinit. în răgazul dintre două gânduri amare, mic sălaș peste care se țese iubirea noastră aduni fragile lumini din umbre să-mi redai surâsul până când o primăvară indiferentă își va fi vărsat prea plinul de înflorire peste buzele pecetluite de acum în zvâcnetul ierbii sărutate de vânt și noi
ÎN RĂGAZUL DINTRE DOUĂ GÂNDURI de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383568_a_384897]
-
gloanțe mi-am purtat cămașa ruptă Și am mai dezertat printr-un spital. Am ars ca două lumînări deșarte, Am tot pășit bezmetic prin oraș, Parc-a ne căuta și după moarte, Și-a ne găsi mai buni în alt sălaș. Ca două jumătăți de carne vie, Unul poate mai mult ca celălalt, Am sîngerat, ca-ntr-o copilărie, Cu picături de viață pe asfalt. N-am înțeles niciunul, niciodată De ce-a fost scris ca să ne fie-așa, Mai mult
EROI FÃRÃ GLORIE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2261 din 10 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383068_a_384397]
-
de sine. Ei pot face lumină în lume. Scriitorii cu har pot să transfere bătăile inimii lor în pieptul cititorilor. Ei cotrobăie prin labirinturile timpului în care zace însăși veșnicia, acolo unde se păstrează întâmplările vieții apuse, acolo unde au sălașul semnele durabile și statornice ale istoriei. Alăturându-mă scriitorilor, prietenii mei, las în scrierile mele să se înșurubeze teme și motive trecute prin examenul tradiției și al scurgerii timpului cu prefacerile lui, iar actualitatea o interpretez ca pe o prelungire
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92502_a_93794]
-
maluri, iarna ascunzându-se sub ghiață și sub zăpadă. Impresionat și speriat chiar de atâta frumusețe sălbatecă, am fost nevoit să mă cobor din trăsură, să simt pământul sub picioare. Astfel, mergând pe jos vreo patru ceasuri am ajuns la sălașul lui Moș Damaschin..., aciuit la vreo sută de metri sub creasta muntelui și care mi-a servit drept hotel. Timp de câteva săptămâni i-am ținut tovărășie lui Moș Damaschin, interesându-mă de necazurile lui și de grijile gospodăriei sale
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93275_a_94567]
-
gândurile la viața din vale și din trecut. - Ei, domnule, - începu într-o seară Moș Damaschin - grea viață am ajuns să trăim... - Dar Moș Damaschine. - mă grăbii să-l întrerup - după câte văd, dumneata ai rosturi destul de frumoase aici, la sălaș, și îmi închipui că la fel trebuie să fie și în sat. Văzându-te și destul de viguros,la vârsta dumitale, nu înțeleg ce ți-ar mai putea lipsi ... - Este adevărat - îmi răspunse Moș Damaschin - dar vezi, azi noi trebuie să
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93275_a_94567]
-
trebuie să trăim numai din vite, oi și pruni și veniturile acestora nu sunt mari. Mai demult însă, noi puteam face și negustorie și care astăzi nu mai merge ... - Care va să zică, dumneata, Moș Damaschine, n-ai trăit întotdea una aici, la sălaș, ci ai făcut negustorie în sat sau la oraș ? - Nu, domnule, aici am stat toată viața mea și tot aici am făcut și negustorie, - Dar, rogu-te, fă-mă să înțeleg, Moș Damaschine, cum ai putut face negustorie pe vârf
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93275_a_94567]
-
Ei, domnule, dumneata ești mai tânăr și n-ai mai apucat vremurile acelea când negustoria la noi era în floare și cu care ne ajutam uneori foarte bine - începu să povestească Moș Damaschin. Plimbându-te pe aici, pe coama deasupra sălașului, desigur că dincolo de ea ai mai văzut o altă coamă de munte, ceva mai înaltă. Pe coama aceea era granița dintre noi și Țară. Dacă ar fi ziua și cum dumneata ai ochi buni, ți-aș putea arăta cu degetul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93275_a_94567]
-
gloanțe mi-am purtat cămașa ruptă Și am mai dezertat printr-un spital. Am ars ca două lumînări deșarte, Am tot pășit bezmetic prin oraș, Parc-a ne căuta și după moarte, Și-a ne găsi mai buni în alt sălaș. Ca două jumătăți de carne vie, Unul poate mai mult ca celălalt, Am sîngerat, ca-ntr-o copilărie, Cu picături de viață pe asfalt. N-am înțeles niciunul, niciodată ... Citește mai mult Vom mai trăi iubirea idealăPoate pe-acest pămînt
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Prin gloanțe mi-am purtat cămașa ruptăși am mai dezertat printr-un spital.Am ars ca două lumînări deșarte,Am tot pășit bezmetic prin oraș,Parc-a ne căuta și după moarte,Și-a ne găsi mai buni în alt sălaș.Ca două jumătăți de carne vie,Unul poate mai mult ca celălalt,Am sîngerat, ca-ntr-o copilărie,Cu picături de viață pe asfalt.N-am înțeles niciunul, niciodată... XXVII. CÎRJĂ DE LUMINĂ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr.
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam că e mută. Dante roși. Privirea profundă a acelei creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge, Într-un fel sau altul. Atracția ce-l stăpânea era imorală și vătămătoare. Ceva din femeia aceea purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu rațe. Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se mai cu atenție, Barzovie-Vodă regretă imediat că romanii se rătăciseră atât de iute în sudul Dunării, nepermițând vespasienelor intrarea lor irezistibilă spre Nord. Natura urma să rezolve ceea ce stăpânirea romană n-apucase să împământenească. între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că nu e puțin lucru! continuă Ileana, ca și cum i-ar fi citit gândurile. Paznicii pot face ceva ce nimeni altcineva nu poate. Intră după ea în bârlog și, dacă o găsesc dormind, o pot fereca acolo, prăbușind peste intrarea în sălaș o grămadă de bolovani. Foarte tare! nu se mai putu abține Toma. Mai sunt paznici din ăștia? Moș Calistrat este ultimul dintre ei. Moșul? se miră Cristian. Da, el. Păi, și de ce nu face ceea ce are de făcut? Fiindcă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
creadă că leșinase numai de la atât. Altceva se întâmplase, ceva legat de locul acela. Își aminti că, de fiecare când venise acolo, i se întâmplase ceva ciudat. Poate că Ileana avea dreptate, poate că pe stânca aceea chiar își aveau sălașul niște ființe supranaturale, zei ori cine știe ce altceva. Se întoarse și ridică privirea spre steiul uriaș de piatră sub care se afla. Ce a vrut să însemne asta? murmură el. Ce ați vrut să-mi spuneți? Așteptă câteva clipe dar, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]