425 matches
-
pe care Marcel s-a încăpățînat s-o pună pe picioare, mai ales cînd a aflat că o cămilă căzută nu se mai poate ridica singură, din pricina cocoașelor care o trag înapoi. Așa că animalul se resemnează să moară sfîșiat de sălbăticiuni și de vulturii deșertului. Spre bucuria lui, Marcel, cu ajutorul șoferului și al însoțitorului nostru, a reușit performanța de a ridica animalul uluit de norocul care dăduse peste el. Cînd am ajuns în inima Karakorumului, fosta capitală a lui Ogodai Han
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
nu ești atent e posibil să calci pe ei sau în excrementele acestora. Uneori se aude în întunericul serii câte un schelălăit de câine călcat pe coadă ori câte un țipăt ca de moarte din gura vreunui cetățean mușcat de sălbăticiunea agresată involuntar. * * * După câteva zile am început să simt mâncărimi puternice pe piele la încheieturile mâinilor și picioarelor. Scărpinatul a devenit un fenomen permanent. Cu greu am reușit să mă abțin și chiar era ceva imperios necesar. De la o zi
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
și, din dispoziția noului conducător al Tebei - Creon, apărătorul cetății, Eteocle, urmează a fi înmormântat cu onorurile cuvenite, în vreme ce corpul asediatorului (și - implicit - al dușmanului) cetății, Polynice, e menit a rămâne „la locul faptei”, pe câmpul de luptă, expus profanării sălbăticiunilor naturii. Sora celor doi frați, Antigona, încălcând ordinul lui Creon, hotărăște să-l înmormânteze după datină pe Polynice (care nu e doar fratele ei, ci și victima dramei neamului ei), gest care-l determină pe Creon să o condamne irevocabil
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mîntul mare pe pîne și sare, pe sfinte icoane.“ (Gh.F.C.) Sarea e mama lui Dumnezeu. (Gh.F.C.) în scalda copilului pune sare, ca să nu se deoache. (Gh.F.C.) Dacă scoți din casă sărătura sau acritura după apusul soarelui, îți mor vitele. (Gh.F.C.) Sălbăticiune Cînd sălbătăciunele intră în sat ziua nu-i a bine. Sănătate Se crede că dacă în ziua Anului Nou este senin și ger oa menii în anul viitor vor fi sănătoși; dacă însă în acea zi va fi afară moale
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
îl împarte, potrivit practicii editoriale pentru debutanți în epocă, cu un prozator de o cu totul altă factură, Vasile Caia. În povestirile din 1984, „un debut remarcabil” (Valeriu Cristea), și în cele care i-au urmat, Povestiri cu oameni și sălbăticiuni (1991), G. propune formula unei proze fantastice și parabolice necomplicate, scrisă alert, cu dezinvoltură, într-un stil colocvial, apropiat uneori de atmosfera basmului cult sau popular. Narațiunile sunt construite, în general, pe tehnica mozaicului, a asamblării de fragmente eteroclite, ceea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287324_a_288653]
-
implicat direct prin diverse artificii oratorice în acest discurs. Autorul reușește astfel să readucă la viață un gen critic și să reîmprospăteze lectura unui mare clasic. SCRIERI: Patru povestiri (în colaborare cu Vasile Caia), Cluj-Napoca, 1984; Povestiri cu oameni și sălbăticiuni, București, 1991; Spiriduș sau August 1999 sau Sfârșitul lumii, f.l., 2001; Ion Creangă, București, 2002. Repere bibliografice: Daniel Cristea-Enache, Marca lui Creangă, ALA, 2002, 628-630, 631, Lucian Gruia, „Patru povestiri”, ST, 1985, 1 ; Ștefan Ion Ghilimescu, Minunatele „povestiri” ale lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287324_a_288653]
-
de la Gimnaziul „Alecu Donici”). Bătrânul a participat ca hăitaș prin 1911 la o vânătoare cu Sadoveanu pe Deleleu. Ceata vânătorilor a rămas foarte contrariată atunci când, o căprioară adusă în bătaia puștii lui Sadoveanu, a fost lăsată să treacă, povestitorul contemplând sălbăticiunea care se ștergea în hățișul pădurii. După moartea lui Sadoveanu, țăranul cu pricina a făcut un gest care m-a impresionat: s-a urcat în tren la Fălticeni, a coborât la București și, cumpărând o coroană, a dus-o la
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
Delicat și senzitiv, poetul încearcă să capteze un limbaj la fel de sugestiv ca și percepția concretă, vehicul pentru înțelegerea inițiatică a sensurilor lumii. Pelerin modern, el este un homo viator prin clipa prezentă spre un tărâm al transcendenței imaginare: „Ca o sălbăticiune rănită gonesc/ prin ierburile înalte. Sângele meu regal// aruncă rubine prin florile albastre/ și gonesc, gonesc hipnotizat de o stea/ încă nevăzută de nimeni”. Poezia lui C. are însă și o altă față, în care predomină ludicul, tonul șăgalnic, jucăuș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286082_a_287411]
-
a continuității universale. După cum vedem, prin universalitatea fabulei se întrupează relația dintre noutate și tradiție. Acest lucru este arătat și de fabula cu Prometeu, în "Prefața" din 1688: Cînd Prometeu a vrut să creeze omul, el a luat de la fiecare sălbăticiune o calitate dominantă. Din aceste fragmente atît de diferite, el a zămislit specia umană, făcînd această lucrare ce a devenit o mică lume. De aceea, aceste fabule sînt un tablou în care ne regăsim fiecare dintre noi. Din acest punct
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
a intervalului. Aici, roza luminează altfel în raza noii lumini, se aprinde incendiind întreaga distanță care o desparte de lume. Se arată însă în lume "Rozalb ieșind dintre albii/ Ochilor noștri revărsat enorm/ Printre tufe de răsură și salvii/ Când sălbăticiunile Zilei dorm". Rozalbul nu e niciun trandafir identificat în vreo specie, în speța definitorie a individualului; e Deschisul care bate în alb, culoarea intermediară, ambiguă, a trecerii 47, natura inaparentă ascunsă în toți trandafirii sau Unul universal al unui gen
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apare se arată între, își face loc printre, răzbate prin aparențe în distanța deschisă de intervalul pe care îl străbate pentru a ajunge la vedere. Ajunge văzut și nevăzut deopotrivă, căci nu se dă decât în eclipsarea cromaticii mundane, "când sălbăticiunile Zilei dorm", în suspensia oricărui scenariu în care lumea se dă în spectacol: "Ochii, oh, și-i ascunseră atunci/ Răsăritul său nesfârșit începu/ Peste lume, în râuri, în lunci,/ Totul în jerbe se prefăcu". Printr-o paradoxală inversiune, a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un volum de povestiri istorico-cinegetice, Neagoe, căpitan de vânători (personajul central este viitorul domnitor Neagoe Basarab, în tinerețe vătaf de vânători domnești). Povestirile, scrise (foarte probabil cu câțiva ani înaintea publicării) într-o limbă convențional-arhaizantă, furnizează detalii interesante despre obiceiurile sălbăticiunilor, despre vechile tehnici și secrete vânătorești, conțin momente de acțiune, de suspans ori aventură, dar și legende onomastice și se înscriu în genul literaturii educative de aventuri, cu mesaj patriotic (în termenii proprii anilor ’70-’80, prozatorul idilizând, de pildă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
mașini de teren și alte asemenea accesorii erau mîndria celor care înspăimîn tau lighioanele țării. Dar cum spuneam la început, pe vremea celui care masacra doar el jivinele țării, era doar cîte un pîrlit de posesor de pușcoci. Spre bucuria sălbăticiunilor. În nordul Moldovei avea pușcă doar Ion Saldaru și era nedespărțit de aceasta. Avea reputația de cel mai calic om din Europa și poate chiar din Eurasia. Căsuța, care adăpostea o droaie de copii, avea o singură cămăruță, ocupată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu zăpada aurie, se scutură, provocînd un imens rug de pulbere auriu-argintie. O jivină sare la baza copacului, face cîteva salturi, se oprește și-l privește cu interes pe cel care tulbură tihna aceea de veșnicie. Ochii ei sclipesc a sălbăticiune și fiori reci îl trec pe John prin șira spinării. Un gînd îl străbate, mai întîi ca o glumă. Doar n-or fi mai mulți! Se uită înapoi. Drumul tăiase un îngust culoar prin desimea codrului și la capătul acestuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
eponimi animale de pradă (în special lupul) și se considerau urmașii unui strămoș mitic teriomorf. Inițierile militare ale indo-europenilor comportau o transformare ritualică în lup: războinicul exemplar își însușea comportamentul unui carnasier. Pe de altă parte, urmărirea și doborârea unei sălbăticiuni devine modelul mitic al cuceririi unui teritoriu (Landnâmă) și al întemeierii unui stat16. La asirieni, iranieni și turco-mongoli tehnicile de vânătoare și cele de război se aseamănă până la confuzie. Pretutindeni, în lumea eurasiatică, de la apariția asirienilor până la începuturile epocii moderne
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
arhaic al zeiței este evident: ea este înainte de toate, și prin excelență, Stăpâna Animalelor (poânia theron, cum e calificată în Iliada, XXI, 470 sq.); adică iubitoare de vânătoare și protectoare a animalelor sălbatice totodată. Homer o numește și Agrotera, "A Sălbăticiunilor", iar Eschil (fr. 342) "Doamna Munților Sălbatici", îi place să vâneze mai ales în timpul nopții. Leul și ursul îi sunt animale favorite și heraldice; fapt ce amintește de prototipurile asiatice. Homer (Iliada, V, 549) povestește cum Artemis 1-a învățat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Altfel spus: unde nu se dansează pentru Artemis? 30 Sub aspectele ei multiple, și adesea contradictorii, se ghicește pluralitatea formelor divine arhaice, revalorizate și integrate într-o vastă structură de către geniul religios grec. Arhaica Doamnă a Munților și Stăpână a Sălbăticiunilor din preistoria mediteraneană a asimilat foarte devreme atributele și prestigiile Zeițelor Mame, dar fără a pierde prin aceasta trăsăturile ei cele mai arhaice și mai specifice: patroană atât a vânătorilor cât și a fiarelor sălbatice, și a tinerelor fete. După
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o trăire nouă a mea, în ipostaza de novice. Lupii aceștia imaginari, odată ce căpătaseră trup, au început brusc să contamineze aerul cu mirosul lor greu de fiare însetate de sânge. Nu știu din ce motiv, dar mirosul acesta pătrunzător de sălbăticiune din jur îmi dădea o senzație extraordinară de putere, de parcă ieșisem din fragilitatea trupului meu ca să intru în posesia puterilor arcane ale lupului, conservate ancestral în conștiința colectivității. Atunci când ninge, nările mele sunt invadate de mirosul înghețat al lupului, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
războinicilor lui Mahomed. Nimeni nu știa ce e și cum se numește. Dar era cumplită și fără iertare. Bolnavii erau aruncați departe, dincolo de zidurile orașului și nici măcar rudele nu mai cutezau să se apropie de ei. Mureau acolo ca niște sălbăticiuni, și gunoieri plătiți Împărătește pentru această treabă ingrată Încărcau hoiturile Învinețite În căruțe și le Îngropau Într-un loc pustiu, al cărui nume stârnea fiori. Când fața frumoasă a lui Hermann se acoperi de buboaiele acelea hidoase, Simeon Îl ascunse
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Și cheia se află, probabil, în Autobiografie. Damian înseamnă, etimologic vorbind, „domesticitul“, „îmblânzitul“, iar Silvestru, „sălbaticul“, „pădurețul“. Cele două părți ale pseudonimului reflectă, de fapt, ființa lui primordială, naturală, supusă civilizării sau, cum el însuși o spune în Autobiografie, acea „sălbăticiune de domesticit“, căzută în mâinile celor adulți. Dar așa-zisul prenume al pseudonimului are și o altă explicație, complementară. Și, pentru că I. Negoițescu era un mare cititor al lui Hermann Hesse, am căutat și am găsit explicația în romanul Demian
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tine înseamnă a te supune până la căpăt firii tale adevărate, fără să-ți fie rușine de ea, trăind frenetic în conformitate cu ea: „graba, precipitarea, spontaneitatea - iată trăsăturile esențiale ale caracterului meu.“ Scindată, ființa lui e contrariată când de impulsurile biologice de „sălbăticiune“, când de cele psihice, profund extatice. După cum însăși natura sa e una aparte, cu totul altfel decât aceea a majorității; natura sa se ridică, irepresibilă, împotriva naturii, fiind deci, conștient/inconștient, antinaturală. În acest sens, o anume mărturie a memorialistului
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
care se bucura), iar eu, întâiul nepot, am moștenit favoarea, fiind tratat de dânsa cu „odorul maicii“: sărea ca o leoaică să mă apere de gesturile punitive ale genitorilor mei, pentru care nu eram deloc „odor“, ci mai degrabă o sălbăticiune de domesticit. O dată, când tata a luat fărașul și a fugit după mine, care o tulisem în grădină urlând ca un smintit „săriți, că mă omoară!“, s-a repezit și ea, să-mi vină în ajutor, dar n-a putut
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
lui L. a fost marcată de două experiențe, una fericită și alta tragică. Prima experiență o reprezintă viețuirea în peisajul miraculos al pădurilor din zonele premontane, pe care copilul le-a colindat împreună cu tatăl său, încercat vânător; aici a întâlnit sălbăticiuni, ciobani cu turme de oi, rapsozi populari, un tărâm feeric, protejat de expansiunea civilizației și marcat de ritmurile cosmice ale succesiunii anotimpurilor. Însă la școală copilul ia contact cu o realitate brutală, amplificată până la catastrofă de experiența războiului. Întors din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
au construit cu sute de ani în urmă și erau așezate în proximitatea drumului. Cele mai vechi aveau aspectul unor mici cetăți, renumitele case cu curte interioară, care aveau aspectul unor mici cetăți, ce puteau fi mai ușor apărate de sălbăticiunile patrupede urși, lupi, mistreți sau de cele bipede hoți sau alte categorii de răufăcători, obișnuiți să mișune pe drumurile comerciale, probabil din cele mai vechi timpuri. Din păcate, acum pe Drumul Carului nu se mai poate întâlni nici o asemenea locuință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
contemple spectacolul unui ministru singur, pierdut printre rîndurile goale ale fotoliilor ministeriale, aflat în situația de a ține piept atacului pus la cale în mare stil împotriva sa. Semănam cu un Daniel de bîlci în groapa cu lei. Poate că sălbăticiunile au fost îmbunate de această singurătate a unui sărman ministru fără voia lui, abandonat de echipa sa. Poate că pericolul mi-a sporit puterea de convingere și elocința parlamentară. Rezultatul a fost că, după un discurs de o oră, am
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]