677 matches
-
adusă profesorului Kung de "de a fi negat funcția proprie și exclusivă a autorității papale de interpretare în mod autentic a depozitului revelat" sau de a fi contestat monopolul central asupra adevărului ar fi putut avea două consecințe: spargerea monopolului sacerdotal al divinului minister, ceea ce ar fi permis de exemplu simplilor baptiști să săvîrșească Euharistia; și, în al doilea rînd, ar fi eliminat monopolul asupra intermedierii deținut de Biserica oficială, monopol care îi conferă doar acesteia misiunea pastorală de a transmite
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
că pe o pluralitate de forțe”172. Alții, în sfârșit, îl consideră un plurale amplitudinis: Elohim îi include pe toți zeii, în el este plinătatea dumnezeirii. De aceea, este echivalent cu „dumnezeire” și în acest sens e folosit în relatarea sacerdotala** a creației: „A spus Elohim: Să facem om după chipul și asemănarea noastră” (Gen 1,26). Acest plural sugerează curtea cerească, dar concepția autorului sacru e strict monoteista; în restul textului, toate verbele sunt la singular 173. Expresia ’ElohQy-ha-’eloh
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a tot trupul” (Num 16,22; 27,16). Că nume propriu al divinității, ’Elohm se întâlnește în acele texte pe care susținătorii teoriei celor trei tradiții care au stat la baza compunerii Pentateuhului le atribuie tradiției elohiste și celei sacerdotale, precum și în Psalmii 43-83, care tocmai de aceea au fost denumiți „Psaltirea elohistă”. Unii susțin că alegerea unui nume sau altul are o semnificație teologica: YHWH, atunci când e vorba de concepția israelita despre divinitate și de acțiunea lui Dumnezeu în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
indică originea revelării acestui nume în Gen 4,26: „Și lui Set i s-a născut un fiu și i-a pus numele Enoș. Atunci au început oamenii să cheme numele lui YHWH.” (t.n.) Pe de altă parte, tradiția sacerdotala vorbește despre Moise ca fiind primul căruia i-a fost dat să cunoască acest nume: „Apoi a grăit Dumnezeu (’Elohm) cu Moise și i-a zis: «Eu sunt YHWH. Și m-am arătat lui Abraham, lui Isaac și lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
numele precedent. Este un nume metaforic, antropomorfizant, întrucat verbul desemnează o acțiune concretă prin excelență (ca prim sens, denumește acțiunea olarului). Este verbul folosit în relatarea iahvistă a creării omului (Gen 2,7-8), deosebită de cea din poemul de tradiție sacerdotala din Gen 1, unde apar doar verbele b"r"’ și ‘"œ"h. Și psalmistului îi place să detalieze crearea omului prin metaforă modelarii: HayyoțQr yaƒa: libb"m hammQ>n ’el kol mă‘aœQhem (Ps 33,15): „Cel ce plămădește inima
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a lansat liniile directoare ale unei științe politice, unde geometria și politica sunt indisociabile. Această nouă perspectivă rămâne, așa cum observă și Henri Joly, o tentativă care își propune în mod expres să smulgă exercițiul puterii de sub aura suveranității regale și sacerdotale. B. Principii antice pentru noi ideologii Dominând câmpul semnificațiilor prin intermediul cultivării insistente a propriilor imagini-reper puterea își legitimează trecutul, prezentul și viitorul. „Regele e cu adevărat rege, deci monarh, în imagini. Ele sunt prezența sa reală... ș... ț Reprezentarea, al
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platon crede și Petru Creția care, de asemenea, sintetizează motivele pentru care Platon a pus în gura Diotimei ceea ce punea de obicei în gura lui Socrate. Motivele ar fi: doctrina Diotimei are un caracter revelat, fapt care nu contravine funcției sacerdotale, dimpotrivă; discursul Diotimei e, totuși, un elogiu, deși de alt fel. Fiindcă acesta era și „programul” serii și Socrate nu era obișnuit să rostească elogii, transferă Diotimei sarcina pentru a nu fi nepoliticos față de ceilalți; Socrate e consecvent cu tema
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și ale nivelurilor de autoritate gradată”, respectiv „fiecare funcție inferioară se află sub conducerea și controlul celei superioare”. Sistem de reguli și reglementări formale, astfel că funcționarea birocrației este guvernată de un sistem consistent de „reguli privind mijloacele coercitive, fizice, sacerdotale sau de alt gen, care se află la dispoziția funcționarilor” și de aplicarea acestor reguli la cazuri specifice. Impersonalitate și imparțialitate. Autoritatea este impersonală, ea fiind dependentă de regulile organizaționale și corespunzătoare nivelului ierarhic al funcției unei persoane. Promovarea în
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
forme de Caritate. La Credință și la Speranță mai există câte o vagă referire pur formală și verbală: de fapt, ele sunt luate în considerare numai în formulările standard, care sunt de altfel ciudat de expeditive și de laconice. Aerul sacerdotal al acestor referiri rapide și pripite plasează aceste sentințe alături de cele mai obtuze și mai oficiale scripte ale oricărei clase sacerdotale aflate la putere. Foarte bine. Dar absența totală a Carității, în examinarea unor cazuri în care aceasta ar fi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sunt luate în considerare numai în formulările standard, care sunt de altfel ciudat de expeditive și de laconice. Aerul sacerdotal al acestor referiri rapide și pripite plasează aceste sentințe alături de cele mai obtuze și mai oficiale scripte ale oricărei clase sacerdotale aflate la putere. Foarte bine. Dar absența totală a Carității, în examinarea unor cazuri în care aceasta ar fi prin definiție esențială, nu poate fi considerată drept previzibilă și normală. Ci este o ofensă brutală adusă acelei demnități umane care
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
e adevărat: dar numai printr-o formulă („avându-l în fața ochilor doar pe Dumnezeu, după ce au invocat numele lui Hristos”), sau ceva mai mult, dar tot cu o solemnitate liturgică inertă, ce nu deosebește defel aceste „sentințe” de un text sacerdotal faraonic sau din Coran. Trimiterea este doar autoritară și nominală. Dumnezeu nu are niciodată de-a face cu raționamentele care îi fac pe „Judecători” să anuleze sau să confirme o căsătorie, și deci cu judecata pronunțată cu privire la bărbatul sau la
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
istoria postdecembristă a adus timpuri triste. Nu mai este personaj principal nici ca victimă și nici ca agresor. Se Împăca mai bine cu regimurile de extremă (de dreapta sau de stînga). Ea avea un limbaj universal pentru ambele direcții. Retorica sacerdotală antidemocratică, anticapitalistă și mesianică se potrivea de minune și pentru fasciști, și pentru comuniști. Acum este puțin mai greu, pentru că discursul trebuie adaptat din mers. Problema este că BOR e nevoită să producă o pluralitate de discursuri, lucru cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ale fiecărei epoci. Fiind conștient că „poporul“ s-a împotrivit sistemelor sociale care au negat spiritul dreptății și păcii, „batjocorind chipul lui Dumnezeu, înrobindu-l pe om, subjugându-l și nimicindu-l“, patriarhul Justinian a adaptat și înnoit tehnica pastorației sacerdotale, fundamentându-i principiile în jurul noțiunilor de dreptate, muncă, dragoste și frăție 45. De asemenea, patriarhul Justinian a încercat să armonizeze schimbările produse în societatea românească cu reformele vieții religioase. Astfel, Justinian s-a străduit să ducă la îndeplinire o seamă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dublă misiune: ideologică și practică. Dimensiunea ideologică ar fi trebuit să ajute la reconsiderarea „în mintea și în inima fiecărui preot“ a întregii culturi dobândite și asimilate sub regimul „burghez“, iar dimensiunea practică trebuia să înnoiască și să fortifice vocația sacerdotală pentru ca preotul să poată sluji după absolvirea acestor cursuri atât „altarului“ cât și „poporului“73. • Ibidem, p. 539. • Ibidem, Anul LXX (1952), nr. 1-3, ianuarie-martie, p. 51. • Ibidem, p. 54. • Ibidem, Anul LXX (1952), nr. 4-5, aprilie-mai, p. 152. ȚĂRĂNIȘTII
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în versiunea neoromantică a celei de a treia căi, care s-a vrut echidistantă în raport cu statul și societatea. Poziționându-se echidistant în relația dintre stat și societate, intelighenția a eșuat într-o specie de elitism sui generis și un complex sacerdotal, fără a reuși să medieze între cei doi factori 26. Din acest motiv, revoluția din decembrie 1989 nu a putut propulsa figuri emblematice ale societății civile, ci doar ale aparatului comunist. Ceva mai inspirată a fost categoria elitistă a „călugărilor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mari însușiri literare: construcția savantă, rigoarea argumentării, un patetism lucid îmbrăcat într-o expresie elegantă și sobră, o vervă polemică irezistibilă. Când vorbește despre istoria națională și strămoși, tonul său capătă o solemnitate gravă. Măreția subiectului îi impune o atitudine sacerdotală. Darul de căpetenie al lui Kogălniceanu e de a fi avut spirit critic, atunci când lumea nu-l avea; și de a-l fi avut în formă constructivă, ardentă, fără sarcasm steril. Peste tot, în programele revistelor, redactorul știe ce vrea
KOGALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
Caligraful Terțiu (1929). Celelalte culegeri conțin texte aparținătoare, mai toate, prozei poetice și publicisticii realizate la nivel de text literar. Nota comună e credința religioasă, exprimată stilistic într-o tonalitate de elocință sacrală, cu ecouri biblice, cu inflexiuni de retorică sacerdotală. În cuprinsul nuvelisticii lui G. se disting, în funcție de natura subiectelor și de sursele tematice, trei direcții principale. Una e ilustrată de povestirile edifiante, extrase din Noul Testament sau propunând legende hagiografice. Piesa titulară a volumului Caligraful Terțiu portretizează moral un ucenic
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
de mediu și crâmpeie de folclor țigănesc. Marcante însușiri literare (frazare alertă, formulări sugestive, plastice, combinații neașteptate, fericite, de neologisme și neaoșisme, citate seducătoare, referiri percutante de natură teologică, biblică, istorică, inserții de amintiri și anecdote, descrieri de natură, tonalitate sacerdotală) dezvăluie publicistica și memorialistica scriitorului. Acestea caracterizează și stilul jurnalului lăsat de G., publicat postum (1973-1980), deosebit de interesant și valoros din punct de vedere documentar. Elementele esențiale ale literaturii [lui Gala Galaction] sunt deci: epicul popular, romantic, și basmul fantastic
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
lui Augustin este scrisă de A. Pollastri). Despre credință și intelect: A. Mandouze, L’aventure..., cit.; E. Gilson, Introduzione allo studio din Sant’Agostino, cit. 5. Operele din perioada sacerdoțiului Activitatea literară a lui Augustin, concentrată acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, de-acum demascați: Cât este de util să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra Maniheienilor (De dualitate animabus contra Manichaeos); Împotriva maniheanului Fortunatus (Contra Fortunatum Manichaeum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
F. De Capitani, Il „De libero arbitrio” di S. Agostino, Studiu introductiv, text, trad. și comentariu, Vita e pensiero, Milano 1987. Studii: F. Decret, Aspects du manichéisme dans l’Afrique Romaine, Et. Augustiniennes, Paris 1970. O altă sarcină inerentă demnității sacerdotale era aceea de a ține predici și de aceea Augustin începe să se ocupe de Explicarea Psalmilor (Enarrationes in Psalmos): Psalmii sunt poate textul biblic cel mai iubit de Augustin, cel ce constituie și fundamentul Confesiunilor, nu numai pentru marea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
De vita contemplativa), compus din trei cărți, atribuit în trecut lui Prosperus din Aquitania, însă atestat ca operă autentică a lui Iulian Pomerius de către Isidor din Sevilia. Titlul se potrivește bine doar cu prima parte a operei, dedicată descrierii vieții sacerdotale, în timp ce cea de-a doua se ocupă de diferitele activități pe care preoții le pot efectua, cum sunt administrarea proprietăților Bisericii și gestiunea bunurilor pământești, iar cartea a treia conține descrierea viciilor și a virtuților (din unele surse, rezultă că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos. Sigur, în raport cu forma pe care cristologia logos/sarx o avea la Apolinarie unde Logosul, în cadrul compusului uman, exercită funcția de suflet, Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o epistolă nu trebuie să fie lipsită de eleganță, însă autorul trebuie să evite excesul de podoabe sau lipsa de energie (V, 133, către gramaticul Ofelius). Fotie îl considera pe Isidor un model (kanôn) nu numai de viață ascetică și sacerdotală, ci și de stil, și compara scrisorile lui cu cele ale lui Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Epist. 2, 44). Într-adevăr, Isidor scrie foarte îngrijit și epistolarul e plin de citate din clasici, în primul rând din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Înțelegerea În același timp a metamorfozelor lor succesive, precum și a invariantelor istorice ale acestora. Partidele comuniste, confruntate cu nivelul cultural și școlar scăzut al militanților, le asigurau prin aceste școli o serie de competențe minimale, controlând astfel propriul corp sacerdotal. Centralizarea și mai tarziu integrarea În sistemele naționale de educație din mai multe țări constituie principalele caracteristici ale evoluției istorice a instituției. Menite să asigure transmiterea competenței doctrinare și, În același timp, să justifice menținerea supremației politice de către partidele comuniste
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
lui Augustin este scrisă de A. Pollastri). Despre credință și intelect: A. Mandouze, L’aventure..., cit.; E. Gilson, Introduzione allo studio din Sant’Agostino, cit. 5. Operele din perioada sacerdoțiului Activitatea literară a lui Augustin, concentrată acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, acum demascați: Cît este de folositor să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra maniheilor (De dualitate animabus contra Manichaeos); împotriva maniheului Fortunatus (Contra Fortunatum Manichaeum), o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]