15,319 matches
-
dar o sticluță umplută cu nisip, reproducând imaginea inițială, de acum înainte diseminată, gata să fie încredințată fidelilor participanți care o vor lua cu ei. Barba și Odin au știut să dezvolte până la capăt parabola, încărcând-o cu o valoare sacră abia perceptibilă. Din stânca de la început n-au mai rămas decât grămăjoarele de nisip vârâte în sticluțele pe care le vom duce cu noi. Barba conchide, fără să abandoneze vreo clipă nici combativitatea, nici apelul la vigilență: "Nu-i lăsați
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
în care, una dintre ferestrele deschise lasă să se vadă nu peisajul de afară, ci magma timpului care curge precum Neva cea din apropiere) sugerează o altă dimensiune a Ermitajului - și, prin extensie, a oricărui alt muzeu - aceea de arcă sacră, păstrătoare de-a pururi a spiritualității unui popor.
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
Peter Jecza, Remus Georgescu le-a auzit vibrația sonoră și le-a transpus în sunete: astfel s-a născut "Triade. Sculpturi dintr-o expoziție. Studii simfonice pe teme de Peter Jecza". Maestrul Georgescu s-a lăsat cuprins de acea forță sacră iluminatoare care îl inspiră pe artistul Jecza ori de câte ori modelează o nouă formă sculpturală și a repetat epifania în registrul muzicii: a interiorizat sculpturile, le-a dematerializat sub forma unei simțiri energice, dar imponderabile și le-a adăugat un element fabulatoriu
Ekphrasis by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/12219_a_13544]
-
obligatoriu cu muzica lui Remus Georgescu, o mândră nuntire a două arte majore care ne va face să-i binecuvântăm pe ambii creatori în aceeași caldă rugăciune. În fine, cei doi artiști s-au format ca un produs al pluralității sacre a locului, al unei Timișoare vitale și fertile. Ambii artiști trăiesc conform regulilor spațiului în care se mișcă și prin urmare creează după aceleași principii. Un loc comun le conferă puteri creatoare similare și îi aduce împreună spre același act
Ekphrasis by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/12219_a_13544]
-
Radu Ciobanu cultivă romanul istoric, atras de mari figuri, precum Petru Rareș, Horia, Miron Costin, mai târziu, Ovidiu. Gestul său nu era singular. Alții s-au retras în filologia clasică, în lingvistică, în literatura veche a cronicarilor și a textelor sacre, în genere, în istorie literară. Tot un fel de autoterapie o reprezintă și jurnalul, o decomprimare a pesimismului și a stării depresive: "Troenit de scârbă, de lehamite și - ceea ce e mai grav - de deznădejde, n-am mai văzut iar nici un
Terapia Jurnalului by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12235_a_13560]
-
hulit de unii și adorat de alții, Cristian Bădiliță nu poate lăsa pe nimeni indiferent. În ultimii ani, Cristian Bădiliță a scris mai multe cărți de patrologie (Călugărul și moartea, Manual de anticristologie), filozofie (Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia), eseistică (Sacru și melancolie, Văzutele și nevăzutele), jurnal (Tentația mizantropiei. Stromate), poezie (Regele cu o harpă în mîini), interviu (Captivi în lumea liberă. Convorbiri cu Theodor Cazaban, Pe viu despre Părinții Bisericii). A îngrijit mai multe ediții și antologii din scrierile clasicilor
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
trebuie să le aștepte, iar când ele vin, "șuvoiul" se dezlănțuie, val după val. Aici se vede înrudirea lui cu suprarealiștii căci, în ciuda referințelor sale tibetane care amintesc de Vasiliev, nimic nu ne îndreptățește să-i afiliem teatrul unei experiențe sacre. E un teatru izvorât din pulsiuni capabile să depășească cenzura raționalului și să descătușeze subconștientul artistic, un teatru în care, ca și în vis, timpul și spațiul se întrepătrund potrivit unei logici arbitrare, un teatru unde imaginile apar și dispar
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
pe orizontală, pieziș, categoria "absolutului" și pe cea a "esențelor" din paradigma literară modernistă a deceniului patru, fără "metafizica transcendentală" a acesteia, interzisă în epocă și înlocuită de artiști cu o transcendență a operei care se relevă numai în gestul sacru al creației. Această stranie "metafizică a artei", dominantă în deceniile șapte-opt, a iscat în rândul generației postbelice o poetică a imaginarului absolut, generatoare adesea de metafore complicate, oculte, ermetice, menite să comunice peste capul cenzurii un mesaj aluziv, uneori esopic
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
trudei sale ce se sacralizează, dar și a ipostazei divin-verbale ce se umanizează prin concepția textualizantă a Creației: "Dumnezeule blînd, care mi-ai scris sufletul (...) Eu sînt credinciosul Tău, îndrăgostitul semnaticii Tale, cel ce ține pe limbă, cu evlavie, consoanele sacre, uimit de harul de a izvodi numele, sfiosul prezenței Tale, cititorul cărții. Fericit este arhivarul care păstrează în tainiță caietele cu scheme ale discipolilor, el are cheița caligrafiilor, el îi disprețuiește pe analfabeți, își pregătește cu acribie ceara și sigiliul
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
misie și-a ales atât de fragila și buna poetă, când cutezătoare a ieșit de bunăvoie în larg sperând să rezolve în felul ei sublim dezagrementele și absurdul, metaforic vorbind, unui dialog, cu, poate, cel mai rebel și dificil monstru sacru deja, al nouăzecismului! Elanul ei era de așteptat să se lovească și să se sfărâme dramatic în spectacolul sălbatic al apelor tulburi, de patologia lor, în fond, spectaculoasă, dar mai mult sau mai puțin frumoasă. Câteva probe Mostră de întrebare
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12690_a_14015]
-
un înțeles cât mai larg în viitor. Cândva. Eventual, încă o reformă. Pătrunsă de ideea că tot ce privește Divinitatea, căutările ei stimulate de elanul științelor, trebuie să ducă la o credință extinsă, adâncită, la un alt fel de narație, sacră, dar narație totuși" Istoria speciei umane, în esență, este povestea acestui efort îndelungat de cunoaștere, de autocunoaștere. Întâi, povestea Omului însuși, în a cărui ființă gânditoare Cel de sus pare să se recunoască, după teologii unor religii monoteiste. Timpul fiind
Deteronomul (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12699_a_14024]
-
fanatici și de ignoranți. De aceea, multora, mai curat, oricum mai sincer, mai natural, li se pare Vechiul Testament, deși mai dur. Sau tocmai de aceea. Interesant este că marii prozatori, cum este Faulkner, de exemplu, au făcut din lectura textului sacru un exercițiu puternic de proză. Am putea rosti aici Iliada și Odiseia păgână... Deși, ce sens ar mai avea să zici păgân?... Deuteronomul Vechiului Testament, a cincea carte a lui Moise, în care, sunt reîntărite, expuse a doua oară legile
Deteronomul (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12699_a_14024]
-
sărbătoriri (tot mai dese, mai lungi și mai mortifiante), Zeul este cel care vrea să se bucure și să se înveselească, poporul de jos devenind o simplă figurație în acest teatru gigantic ce se vrea tot mai religios și mai sacru." Ei bine, de vom dori cu bună-credință ca România să-și redobândească și să-și aibă din nou Sărbătoarea asemenea celorlalte țări de veche tradiție, nu cred că ne rămâne decât să alungăm Zeul calp al sărbătoririlor demagogice și populiste
Recuperarea Sărbătorii by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12729_a_14054]
-
și cugetului poetei, o cutie de rezonanță hipersensibilă la dinamica detaliilor de viață, odinioară trăite, acum resuscitate ca figuri și momente premonitorii. Asumându-și terifianta lovitură a destinului, convertită în pasiunea de a-și învia fiul prin cuvântul cu înțeles sacru al poeziei, Cristina Tacoi instituie aproape un cult, un de profundis clamavi ca un cântec neîntrerupt, când oracular, când evocator-răscolitor dedicat Prințului Chiparos. Respectivul arbore peren, arhetip al vieții și al morții, și ale cărui semințe și rășină se foloseau
Mater dolorosa by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12733_a_14058]
-
veche cum e etnologia - talent de detectiv. Ordine și Haos, ultima carte a lui Andrei Oișteanu, are un fascinant aspect compozit. E o carte care povestește despre legenda românească a potopului, despre credințe vechi legate de adorarea paltinului ca arbore sacru, despre rostul hotarului în gîndirea satului tradițional, despre felul în care satul își compune, imaginar, propria hartă. Mai povestește cartea lui Andrei Oișteanu despre balaur și solomonar, despre labirint și legenda Sfîntului Gheorghe, despre ritualurile ciudate ale vechilor fabricanți de
Arheologie culturală by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12732_a_14057]
-
formulat. Detaliul, doar aparent, lipsit de semnificație este principiul textual declanșator. Unui câine comunitar recent dispărut, vânzătorii ambulanți din zonă îi fac pomană distribuind gratuit ziarul ProSport și oferind trecătorilor cafea și cireșe; câțiva tineri vor să numească o asociație Sacru și Profan, apoi Ființă și Timp, în vreme ce echipa de fotbal se numește Mizil Bulls; o bătrânică face o pasiune pentru canapeaua chiriașului; o întâlnire spiritual bizară și cam stânjenitoare dintre un consacrat regizor de teatru (e de ghicit aici Andrei
Povestiri pe 16 mm by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12771_a_14096]
-
generator de mare artă. "Pentru mine - spune el - interesanți sînt acei care gîndesc". Chiar dacă aici îi are în vedere mai ales pe poeți (Poeta faber), autorul Esteticii vede în orice artist un "creator moral" prin care opera să devină produsul sacru al unei temeinice și îndîrjite munci profane. Mereu egal cu sine într-un atît de răspicat comportament academic, Tudor Vianu și-a păstrat pînă la capăt "postulatul optimist" (G. Gană) de superioară clasă umanistă atît de prezent în "capacitatea de
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12814_a_14139]
-
din realitatea imanentă a substanței pe care și-o asumă și, mai apoi, o transferă în coduri culturale și în secvențe etico-artistice, sublimînd materia în adevărate axiome plastice și într-un hieratism suficient sieși, fără trimiteri explicite către un spațiu sacru instituit. Sultana Maitec coboară din lumea celestă, din spații imponderabile și dintr-o îndelungă tradiție a semnului de factură orientală. Ea pare un simplu accident al luminii, o întrupare provizorie a unor pîlpîiri a căror sursă directă se găsește în
Ovidiu și Sultana Maitec by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12817_a_14142]
-
munte și de mare, de apă și de pămînt, de meridional și de alpin, de serenitate și de înfiorări metafizice, de pulsiuni senzuale și de tentații mistice, de vegetație luxuriantă, barocă, și de calcare seci, rostogolite în trepte, asemenea peisagisticii sacre din pictura bizantină, de izvoare dulci, în cădere abruptă și zgomotoasă, așa cum îi stă bine oricărui rîu de munte bine integrat în peisajul său legitim, și de valuri marine sărate, al căror vuiet este și el firesc așezat la locul
Între istorie șli proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12291_a_13616]
-
acest capitol cercetătoarea realizează sinteza datelor expuse cu atâta sistem până acum: ținta mânuirii tuturor semnelor și a implicațiilor descifrate este crearea unei noi realități, puterea de a face ca invizibilul să fie prezent, stabilind astfel veritabila comunicare cu puterile sacre. Printr-un asemenea teatru, omul participă direct la Creație. Scos din sfera divertismentului cult, teatrul devine magie, religie, spațiu al "simbolurilor realizate care refac lanțul între ceea ce este și ceea ce nu este, între virtualitatea posibilului și ceea ce există în natura
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
ascunsă, e umorul. Faptul că scrii cu umor te împiedică să te refugiezi în ironie. Preferi compasiunea. De la moderniști încoace, de la Joyce și Eliot, ironia e unealta predilectă a scriiturii. Toate miturile au fost demitizate. Am senzația că refaci zidurile sacrului. Mă înșel? TM. Nu mă văd scriind absolut nimic fără umor. Umorul dezumflă cel mai bine prefăcătoria și, ca romancier, mă interesează cum sunt oamenii cu adevărat și nu cum s-ar vrea ei prezentați. Acestea fiind zise, cred că
Timothy Mo – "Umorul dezumflă prefăcătoria" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/12341_a_13666]
-
consumarea muzicii se săvârșea instantaneu, de către același individ sau colectivități, iar trăirea fenomenului sonor se integra unei ontologii și gnoseologii esențial sincre- tice, sinergetice și sinestezice. Disjuncția protagonist-spectator s-a petrecut odată cu re-poziționarea muzicii dintr-un plan eminamente etici și sacru, traversat de condiția anonimatului, într-unul estetic și profan, cronic paternitar. Pe de altă parte, entropia fenomenului muzical a cunoscut, ca proiecție geometrică, la început o creștere logaritmică (foarte lentă), apoi o creștere polinomială (echilibrată), pentru ca în ultima fază, cea
... și termodinamică by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12385_a_13710]
-
zilele noastre în acută suferință. Pe scurt, părțile bune ale părților rele și părțile rele ale celor bune simetric dispuse, dialectic compuse, misterios difuze se leagă atât de strâns între ele, încât a încerca să le separi surpă o unitate sacră, de genul noapte-zi, yang-ying, sânge și apă - etc. Părțile rele ale părților bune fiind mai cunoscute, căci de ele s-a tot vorbit - până la obsesie și, să nu ne ascundem după deget, cu visceral refuz , cele bune trec neobservate încât
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
a fost, vorba filosofului, să fie. Să-ți vină rău când socoți ce ocazie s-a pierdut. Dar să admiți, revenindu-ți ușor, că și actualul regim cu firmă democratică și nobilii săi bătrâni, nu mai puțin zglobii, confirmă regula sacră a părților bune ale părților rele. Rea, însă, pur și simplu, este indecizia de a purcede la lustrație, ridicând pe zece-cincisprezece ani drepturile politico-sociale ale celor care, activând după decembrie '89, s-au manifestat ca intratabili adversari ai unei democrații
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
e o maladie care poate evolua în două direcții, fie printr-o aprofundare a "răului" , prin "claustrarea în eu", fie prin "distrugerea realului" în locul "transcenderii" lui. Se prefigurează astfel virulenta negație cioraniană, ca o transcendență demonică, revers al aspirației spre sacru. Pe bună dreptate, Ion Dur, reamintind "dorul" inextingibil al gînditorului ajuns la maturitate după tărîmul natal, a cărui emblemă e Coasta Boacii, consideră "provincialismul" său drept incurabil: "Cioran va rămîne de altfel în sine mai toată viața un provincial, iar
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]