460 matches
-
aspecte de conformație literară există în adevăr și informează geniul lui M. Sadoveanu, dar ele stau pe o latență a geniului său, care latență se află în comunicare cu tiparele neschimbătoare ale lumii.”1 Adresânduse unui posibil cititor al operei sadoveniene, Streinu scrie aceste patetice fraze, pătrunse de o caldă vibrație poematică și de o nostalgie fără leac: „Te vei simți ieșit din beciuri umede, la lumina soarelui, vei crește ascuns contemplând spectacolul epic al virtuților strămoșești, te vei lăsa în
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
de portativ din Appassionata de Beethoven, Simfonia fantastică de Berlioz și un Trio de Ceaikovski. O raritate istorico-literară oferă S. cu poemul în proză Seara, apărut în primul număr și iscălit A. Coșbuc, mostră fluentă de sincretism stilistic între naturismul sadovenian și simbolism, în linia Samain - Maeterlinck; este poate unicul text care atestă preocupările literare ale fiului lui G. Coșbuc, Alexandru, mort prematur, în 1915, într-un accident. Nesemnate, cu excepția grupajului din numărul 2, în care cineva (Tzara?, Vinea?, un colaborator
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
D. Culea a alcătuit Antologia Dobrogei. Această bogată activitate încetează aproape total după 1944. În tematică și în factură, proza scurtă pe care o dă la iveală L.-M. la începutul deceniului al treilea vădește urmărirea de aproape a modelului sadovenian. Un talent cert de povestitor, un lirism molcom, întemeiat pe o reală sensibilitate față de natură și de soarta lumii de la țară, și o undă de umor ce învinge uneori tonul elegiac și coloritul idilic detașează unele pagini din Povestirile lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
un cifru neștiut nici măcar de povestitor, dar care are credința că cifrul există, este cel mai bine evidențiat în La hanul lui Mânjoală. Un lucru este evident e faptul că din La hanul lui Mânjoală ies toate hanurile și hangițele sadoveniene, însă povestitorul moldovean a asimilat superficial și comod lecția marelui maestru. Motivul abordat este tot al magicului erotic, dar într-o compoziție cu o artă atât de savantă încât iluzia realului pare perfect plauzibilă. Aspirația autorilor de artă fantastică de
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
căror ambiție declarată este de a reconstitui, prin prisma mărturiilor autorilor și a apropiaților lor, proiectate pe fundalul istoric și spiritual al epocii, geneza unor opere precum Răscoala, La Medeleni, Rusoaica sau Craii de Curtea-Veche. „Faurul aburit” este o metaforă sadoveniană, fruntea zeului Hefaistos acoperită cu broboane de sudoare devenind, în ciuda ușurinței de a scrie a autorului Fraților Jderi, imaginea simbolică a unui creator care, așa cum el însuși afirmă într-o scrisoare, nu a așternut niciodată pe hârtie ceva care să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
le stătea la bază cu modul efectiv de comportare a românilor în societate, căci printr-o astfel de raportare s-ar putea afla, în multe cazuri, o discrepanță între constatările sau stipulațiile teoretice și manifestarea practică. De aceea, un personaj sadovenian (un intelectual rus !) se putea exprima: "în țara asta aud zicători foarte înțelepte; însă nimeni nu le urmează". Lipsa forței de a se impune Europei prin propriile resur-se i-a făcut pe români, în momentele în care au tins să
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adolescenți descoperă lumea labirintică, iar aventurii lor inițiatice îi corespunde aventura stilistică a autorului: compoziția polifonică, distribuția pe mai multe voci a discursului narativ susțin un recital livresc ludic și caricatural, cu numeroase accente parodice, în care se întâlnesc istorisirea sadoveniană cu basmul eroicomic, exuberanța rabelaisiană cu fabulosul arghezian. Jucăria (1989), roman despre dictatură, lipsit de determinări spațio-temporale concrete, reconstituie o atmosferă halucinantă, cu origini în proza lui Franz Kafka și în aceea sud-americană. Printr-un experiment textualist, lumea se zămislește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
și pustiul din sufletul ei. Această nuvelă este o adevărată capodoperă pentru că are acea capacitate de a răscoli sufletele cititorilor, de a rămâne neștearsă în memoria acestora. O mamă exemplară și o soție fidelă este și Vitoria Lipan, eroina romanului sadovenian „Baltagul”. Soțul, Nechifor Lipan, „venea la dânsa ca la apa cea bună”. Inteligentă, cu o tărie de caracter deosebită, munteanca din Măgura Tarcăului este o pricepută și harnică gospodină, care duce grijile unei gospodării cu multe acareturi și o conduce
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
discursului "informativ", exemplificat prin reîncadrarea și reconfigurarea textemelor caragialiene în discursul public românesc de după 2000. Capitolul VI se ocupă de comportamentul tuturor celor trei categorii de texteme în discursul "poetic", fenomen ilustrat printr-un studiu de caz desfășurat pe romanul sadovenian Creanga de aur (1933). Ne-am străduit să acoperim, prin această variație de teme și perspective, întreaga "hartă" a planurilor "vorbirii" delimitate în doctrina coșeriană și toate categoriile de texteme pe care urmează să le disociem pe parcursul cercetării noastre. Sub
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
textului, capitolul V va propune o taxonomie a operațiilor textual-discursive și va urmări reinserția textemelor caragialiene în discursul public actual. Ultimul capitol al cărții va încerca să aproximeze o poetică a textemelor, pe care o vom ilustra prin analiza romanului sadovenian Creanga de aur. Capitolul III Textemele din perspectiva lingvisticii elocuționale 1. "Discursul repetat" - categorie a lingvisticii elocuționale 1.1.1. În capitolul de față ne propunem să investigăm textemele din perspectiva lingvisticii elocuționale, așa cum a fost definită aceasta în II
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
pe când studiul textemelor ca unități semantice presupune un parcurs "de jos în sus". Vom încerca să explorăm, totuși, și primul traseu în următorul capitol al lucrării noastre, unde vom analiza și funcțiile textemelor la nivel macro-textual, cu aplicație pe romanul sadovenian Creanga de aur. Însă, în capitolul de față, ne vom opri cu analiza la nivelul micro-textual, alegând spre exemplificare o singură categorie de texteme (textemele diasemice) și urmărind preluarea și prelucrarea "citatelor celebre" din opera lui I.L. Caragiale în discursul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a adăugat doctrinei integraliste un cadru conceptual și metodologic capabil să explice particularitățile textului literar. Este vorba despre teoria poezei discursive 399, la care vom recurge de-a lungul acestui capitol pentru a identifica și explica sensurilor textemelor din romanul sadovenian. În această privință, e de semnalat, mai întâi, că teoria lui Borcilă se sprijină pe trei disocieri preliminare. 1.1.1. Prima dintre acestea este distincția, preluată din filozofia blagiană a culturii, între metafora lingvistică (plasticizantă, semnificativă, care descrie orizontul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
textual de ansamblu, respectiv (c) funcțiile textemelor în construcția câmpurilor referențiale și a sensului global. Totuși, înainte de aceasta, considerăm că ar fi util să grupăm cele 17 capitole ale cărții în câteva macro-cadre narative. Astfel, putem susține că în romanul sadovenian există șase asemenea unități, care se delimitează după criterii de ordin spațio-temporal (sau cronotopic, în terminologia lui Mihail Bahtin). Primul macro-cadru (capitolul I) este acela al "prezentului" narativ (România anului 1926) și el constituie o "ramă" a acțiunii propriu-zise, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
suntem capabili să o sesizăm abia retrospectiv, pe măsură ce luăm contact cu adevărurile fundamentale expuse de Domnu Stamatin, constă în "depășirea" tensiunii NEBUNIE vs. MOARTE prin proiecția sensului pe un plan superior: a fi de pe ceea lume nu înseamnă, în romanul sadovenian, nici "a fi nebun", nici "a fi mort", ci "a fi inițiat", a avea acces la adevărurile sacre care se refuză cunoașterii profane. 2.1.2. Din motive de spațiu, nu vom putea să analizăm la fel de amănunțit microarticularea tuturor textemelor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în secțiunea de față ne vom mulțumi să identificăm câteva dintre textemele proeminente ale romanului și să degajăm succint câteva dintre sensurile lor, care ne vor pregăti astfel terenul pentru explorarea modului de macroarticulare a câmpurilor referențiale. Revenind la textul sadovenian, e de semnalat că primul capitol/macro-cadru al romanului vehiculează încă trei texteme, chiar dacă mai dificil de sesizat. Primele două sunt camuflate în descrierea Magului străvechi de la care Domnu Stamatin pretinde că ar fi învățat calea "de a pătrunde nesilit
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Cu-aripile-ostenite, un alb și-un negru corb... Subt povara acestui semn al zilelor și nopților stătea orb, însă [4] numerele de aur continuau să clipească subt bolta frunții lui, scriind misterios timpurile [s.n.]." (pp. 9-10) Mai mulți comentatori ai operei sadoveniene au remarcat faptul că portretul Magului din Creanga de aur are la bază imaginea unui (alt) "preot bătrân", care se întâlnește în Strigoii lui Mihai Eminescu: Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Isvoară vii murmură și
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fel zi și noapte de veacuri el stă orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numără în gându-i zile nenumărate, Și fâlfâie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. Putem observa că fragmentul sadovenian e un "macro- textem" care preia punct cu punct toate elementele-cheie ale poemului. Rolul acestei reluări e dublu. Pe de o parte, prozatorul sugerează că, în ceea ce are mai profund, cunoașterea simbolică le este rezervată doar inițiaților, între care poeții
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
tabelul "astral" pe care îl schițează Domnu Stamatin: [5] Luna - Mercur - Venus - Soarele; Mart - Joe - Saturn - Luna; Mercur - Venus - Soarele - Mart; Joe - Saturn - Luna - Mercur; Venus - Soarele - Mart - Joe; Saturn - Luna - Mercur - Venus; Soarele - Mart - Joe - Saturn Deși majoritatea exegeților sadovenieni nu au acordat prea mare importanță acestei scheme, recenta interpretare a lui Cernătescu 415 a subliniat importanța acestui "Tabel al orelor planetare", "prezent în toate manualele de magie populară (grimoare), precum celebra Clavicula Solomonis". La un prim nivel, tabelul desemna
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
astrologului și al magului de altădată" (p. 11). Totuși, dincolo de acest sens de suprafață, Cernătescu identifică în tabelul lui Stamatin și un "plan secund, esoteric", care trimite la Kabbala (cu precădere la Sepher Ietzirah, "Cartea Creațiunii"). În această accepțiune, tabelul sadovenian, pe care kabbaliștii creștini l-au denumit "Schiță hermetică a Totului-universal", comportă, în viziunea exegetului, o "finalitate magic aplicativă": el "funcționează [...] aici ca o punere în abis a operațiilor numerice cu operatori literali [...], care, corect înțelese, [...] îl pot pune pe
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
numesc "prolepsă", adică o relatare a unui eveniment viitor. Acest eveniment se va desfășura - aflăm din capitolele următoare - întocmai cum a fost prezis, fără nicio abatere de la scenariul tipic al inițierii. Așadar, replica Magului este, aidoma altor "ziceri" din romanul sadovenian, un "discurs anticipat" care funcționează ca un "discurs repetat", iar acest fapt relevă un aspect definitoriu atât pentru organizarea lumii descrise în carte, cât și pentru construcția textului care îi dă naștere. 2.4. Capitolele IV-XV conturează cel de-al
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Astfel, primele trei câmpuri menționate (EPISTEME, ETHOS și ZOON) se grupează în jurul polului BINE, între-o ordine descrescătoare, care "coboară" de la cunoașterea în profunzime a tainelor universului (EPISTEME) până la deplina inconștiență de sine (ZOON). 3.1.1. În ansamblul romanului sadovenian, câmpul referențial EPISTEME este ilustrat de către personajele care cunosc misterele universului, în special "secretul" crengii de aur (= faptul că, dincolo de numeroasele sale forme fenomenale, divinul are o unitate de substanță, accesibilă doar inițiaților). În această situație se află Domnu Stamatin
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
această dată, le vom prezenta ultimele trei în ordine inversă, adică "urcând" de la pragul existențial al instinctelor (BROTÓS) către nivelul deplinei conștiințe de sine (DOGMA). 3.2.1. Astfel, câmpului referențial al animalelor (ZOON) i se opune, în lumea romanului sadovenian, CR al oamenilor (BROTÓS). Am optat pentru acest termen (inspirat de un comentariu al lui Coșeriu 423) deoarece, în universul narativ al Crengii de aur, majoritatea muritorilor - excepție fac, desigur, aceia din câmpurile EPISTEME și ETHOS - renunță la natura lor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ușor să dovedesc că proclet și treclet e numai cel care a stricat legea, căzând în rătăcirea lui Arie. Mai curând socotesc frate al meu un închinător al lui Mahomet decât pe un iconoclast." (p. 92) 3.3. Lumea romanului sadovenian se structurează, așadar, în funcție de șase câmpuri referențiale. Totuși, ar fi greșit să deducem de aici că sensul de ansamblu al romanului ar consta (doar) în articularea cuantelor și/sau a câmpurilor referențiale. În realitate, sensul nu rezidă în "unitățile" semantico-referențiale
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
desface și amăgirea care se numește trup. Dar ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur care va luci în sine, în afară de timp." (p. 145) Mai mult, metafora citată ne revelează nu doar sensul ficțiunii sadoveniene (iubirea este o "creangă de aur", un instrument spiritual universal de a transcende trupul, spațiul și timpul), ci și modalitatea prin care textemele, în calitate de cuante referențiale, pot contribui la construcția sensului "poetic" al unui text și la creația de lumi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
până acum, ideea unității de substanță a doctrinelor mitico-religioase apare și la Sadoveanu (inclusiv sub forma specifică a analogiei între Iisus, Mithra și Osiris, care formează obiectul unor capitole speciale în cartea antropologului englez 427). Totuși, unii dintre exegeții operei sadoveniene 428 au înclinat să creadă că prozatorul român nu a cunoscut lucrarea lui Frazer, nici măcar ediția ei abreviată, tradusă în limba franceză de către Lady Frazer în 1923. Această ipoteză a devenit improbabilă odată cu apariția recentei interpretări a lui Cernătescu, care
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]