1,126 matches
-
în vedere că peste câteva ore avea să împlinească o vârstă trecută ușor peste patruzeci de ani. În aplauzele și uralele de „La mulți ani!” din partea publicului, concertul a continuat, sunetele naiului răsunând extraordinar în această mină, Mina Rudolf din Salina Turda. Atmosfera era una caldă, publicul fredonând anumite colinde, fiind clar cucerit de interpretarea extraordinară a muzicianului și a celor care îl acompaniau, dar timpul a trecut și apropiindu-se de sfârșitul concertului, Nicolae Voiculeț a urat celor prezenți ,,Crăciun
MAESTRUL NICOLAE VOICULEŢ – DE NAŞTEREA DOMNULUI LA SALINA TURDA de CRISTINA OPREA în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379259_a_380588]
-
cătră reacțiune sânt espuse cu destulă claritate pentru ca cititorul să-și poată face o idee despre faptele pe cari cineva cată să le comită pentru ca sub regimul liberal s-ajungă deputat, advocat public, convertitor de titluri de datorii, cămărași la saline etc. etc. [ 19 noiembrie 1880] ["NOI AM FOST ACIIA CARI AM IMPUTAT... "] Noi am fost aciia cari am imputat vestitului conspirator de la Opera Comică și de la Ipodrom, amicului melcilor simpatici ai d-lui Jules Allix și actualului ministru de finanțe
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Zăcămintele de la Tîrgul Ocna au fost exploatate de către arendași ai statului până în 1860, când, printr-o lege specială, s-a hotărât ca exploatarea salinelor să se facă numai în regia guvernului începând cu 1 ianuarie 1862. Prin Regulamentul provizoriu al salinelor Moldovei din 11 ianuarie 1862, se stabilea dreptul de monopol al statului asupra exploatării și desfacerii sării, punându-se în practică exploatarea salinelor în regia statului, menținându-se, totodată, dreptul locuitorilor țării de a extrage sare din fântânile de slatină
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
salinelor să se facă numai în regia guvernului începând cu 1 ianuarie 1862. Prin Regulamentul provizoriu al salinelor Moldovei din 11 ianuarie 1862, se stabilea dreptul de monopol al statului asupra exploatării și desfacerii sării, punându-se în practică exploatarea salinelor în regia statului, menținându-se, totodată, dreptul locuitorilor țării de a extrage sare din fântânile de slatină numai pentru nevoile lor. La Tîrgul Ocna, principalul centru de exploatare a sării în Moldova, ca și în alte părți, se ajungea în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
1870 s-a introdus la Slănic și Tîrgul Ocna metoda de extragere a sării prin galerii și stâlpi, iar înlocuirea parțială a muncii manuale a început în 1874, când s-a introdus la Tîrgul Ocna prima mașină cu vapori în salinele din țară. Mâna de lucru o furnizau cei condamnați, care lucrau noaptea și lăturașii și șavgăii. Lăturașii erau oameni de prin satele învecinate, „haimanale”, care în schimbul scutirii de obligații către stat se angajau contra plată la ocnă. Adevărații mineri însă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
erau împărțiți în grupe mari și fiecare grupă în cete, în frunte cu un conducător: curteni, gurari, herghelegii, burdujeni (lucrau la tascele din piei de bivol), chelari de drum (țineau evidența carelor încărcate), curelari, chetrari etc. În ceea ce privește numărul lucrătorilor de la salinele din Tg. Ocna, n-avem posibilitatea unei evaluări precise, deoarece conducerea Cămării recurgea la evaziunea fiscală prin „mistuirea” câteodată chiar și a unei treimi din numărul rufetașilor. Totuși, consumul intern și exportul de sare în creștere sunt dovezi evidente ale
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
drobi de sare, „însă acei ce doresc a se folosi de plată se îndeamnă de la sine de taiu și pînă la 25 drobi de sare pe zi-noptime”. Condițiile de viață și muncă erau însă atât de grele, încât lucrătorii de la saline nu puteau depăși decât în cazuri excepționale numărul redus de șase drobi pe zi. Lucrătorii de la saline (șavgăi, rufetași, condamnați), pe care în 1854 Appert i-a văzut ieșind din mine „nenorociți, cu totul zdrobiți”, nu puteau da în muncă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
taiu și pînă la 25 drobi de sare pe zi-noptime”. Condițiile de viață și muncă erau însă atât de grele, încât lucrătorii de la saline nu puteau depăși decât în cazuri excepționale numărul redus de șase drobi pe zi. Lucrătorii de la saline (șavgăi, rufetași, condamnați), pe care în 1854 Appert i-a văzut ieșind din mine „nenorociți, cu totul zdrobiți”, nu puteau da în muncă decât un randament foarte scăzut. Numai printr-o exploatare crâncenă, Moldova precapitalistă reușea să-și mențină în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
neînregistrat de sare destinată vitelor, prelucrării pieilor și, în general, industriei alimentare. Cea mai mare parte a beneficiilor realizate din vânzarea sării până în 1862, când statul a luat asupra sa exploatarea și desfacerea sării, revenea arendașilor. Statul obținea de la arendașul salinelor, în medie, în jurul a 1.700.000 lei anual, iar arendașul rămânea cu un profit dublu. Firește că extragerea sării era departe de a fi atins limita resurselor de sare ale subsolului Moldovei. Ea însă putea progresa într-un ritm
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
nu era un meșteșugar. El nu prelucra materia primă în scopul obținerii unui produs finit. Munca lui avea drept scop extragerea materiei prime. De aceea, deși se poate susține că „din punctul de vedere al tehnicii și al organizării producției, salinele erau întreprinderi cu caracter manufacturier, folosindu-se o diviziune a muncii relativ dezvoltată”, ele nu sunt totuși manufacturi, deoarece lipsește elementul specific manufacturii: prelucrarea de către meșteșugari a materiei prime în scopul obținerii unui produs finit. Fără acest element s-ar
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
lucrătorilor industriali de mijloacele de producție, care îi constrângea să-și vândă forța de muncă, creând o piață a forței de muncă, ea se înfăptuia într-un ritm mai rapid decât în epoca precedentă. Cei mai numeroși dintre lucrătorii de la saline, rufetașii, aveau în folosință terenuri pe care practicau agricultura ca o îndeletnicire complementară, izlazuri pe care creșteau vite, se foloseau de păduri, de anumite drepturi de monopol asupra unor iraturi ale Tg. Ocna. Or, în perioada 1848-64, pământurile lor erau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
numărul lucrătorilor nedespărțiți total de mijloacele de producție să fie încă mare. De cele mai multe ori însă, practicarea unor îndeletniciri complementare era impusă lucrătorilor de condițiile de viață și muncă foarte grele. În situația cea mai gravă se aflau muncitorii de la saline, pe care călătorul francez Appert i-a văzut în 1853 ieșind la suprafață „nenorociți, cu totul zdrobiți”. Lucrând în mine prost construite, prost aerisite, purtând adesea pe cap piei de bivol pentru a se apăra de apă, fără nici un fel
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
într-un „ulceraș” sunt semnificative pentru cunoașterea relațiilor dintre muncitori și patroni. De altfel, condițiile de viață ale muncitorilor nu puteau fi bune, de vreme ce salariile erau adesea sub minimum necesar asigurării existenței lucrătorului și a familiei sale. Un șavgău de la saline extrăgea aproximativ câte șase drobi de sare pe zi, fiind plătit cu 10 parale drobul ceea ce, evident, însemna puțin dacă avem în vedere că o kilă de grâu costa între 70 și 140 lei. Se aprecia că, în 1852, un
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
șavgău avea un venit anual mai mic decât un clăcaș. Un clăcaș cu doi boi câștiga anual aproximativ 846 lei pe când un șavgău 554 lei. Salarizarea lucrătorilor din industria de prelucrare nu era cu mult superioară celei a minerilor de la salină. În 1852, la velnița de la Scorțești lucrătorii erau plătiți cu 1-1,3 lei pe zi. În anii 1860-1862, lucrătorii bărbați de la fabrica de postav a lui Kogălniceanu primeau între 2 și 5 lei pe zi, iar cei de la fabrica lui
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
orășenilor”. Această din urmă cerere este semnificativă, ea vădind conștiința intuitivă a locului pe care-1 ocupau și a rolului pe care-1 jucau rufetașii în viața economică și socială a târgului, a limitelor pe care nu le puteau depăși lucrătorii de la saline: deși sunt mai mulți decât târgoveții, ei se mulțumesc să li se recunoască drepturi egale cu ale târgoveților și nu mai presus de ale acestora din urmă, care formau în Tg. Ocna o minoritate. Jalbele erau formele cele mai răspândite
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
birnicilor depășea pe cel al meșteșugarilor și negustorilor indigeni. Ceea ce caracterizează aceste două târguri este numărul mare al nevolnicilor (infirmilor) și al văduvelor în raport cu totalul populației (233 și respectiv 203); aceasta ca urmare a condițiilor inumane în care munceau lucrătorii salinelor. La mijlocul secolului XIX, Tg. Ocna arăta ca „o mahala îndestul de întinsă a vreunei capitale”. Acolo existau doar câteva case bine zidite. La 1849, în Tg. Piatra, situat într-o zonă unde materialul de construcții se putea obține cu ușurință
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
formele ei originale"3. Pe de altă parte, lipsa elementelor germane în limba română nu este o dovadă că daco-romanii nu erau pe malul stâng (nordic) al Dunării. Exploatările inițiate de romani nu au fost abandonate de provinciali, după 275, salinele și minele, pescăriile și pădurile un drum al sării a trebuit să existe totdeauna, ca și un drum al oilor. Provincialii includeau și rămășițele dace ei erau obișnuiți cu barbarii, cu care au conviețuit, iar barbarii cu lumea romană, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ausonică" (latina populară), adică limba autohtonilor. În ceea ce privește relațiile hunilor cu populația autohtonă, din nordul Dunării, trebuie să ținem seama de faptul că popoarele de păstori nomazi asiatici au nevoie de sare, esențială pentru creșterea turmelor, pe care o luau din salinele din Carpați, unde lucrau autohtonii de veacuri. După înfrângerea hunilor, în 454, în Dacia au pătruns gepizii, însă dominația lor (454-567) a fost mai mult nominală, ei trăiau printre autohtoni, de la care încasau dări. Cele mai multe urme gepide s-au aflat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Apuseni au cunoscut o serie de schimbări demografice, prin pătrunderea și stabilirea unor grupuri de avari asociați uneori cu slavii. Astfel, descoperirile arheologice din localitățile aflate în bazinul Mureșului mijlociu (Teiuș, Brateiu ș.a.) arată că avarii au preluat de la localnici salinele de la Ocna Mureș, Ocna Dejului, Sic, Turda, saline necesare unui popor de păstori (crescători de vite). Ca urmare a politicii de dominație avară, în cursul acelorași secole (VII-VIII), se infiltrează în Transilvania grupuri de slavi apuseni, ca detașamente militare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin pătrunderea și stabilirea unor grupuri de avari asociați uneori cu slavii. Astfel, descoperirile arheologice din localitățile aflate în bazinul Mureșului mijlociu (Teiuș, Brateiu ș.a.) arată că avarii au preluat de la localnici salinele de la Ocna Mureș, Ocna Dejului, Sic, Turda, saline necesare unui popor de păstori (crescători de vite). Ca urmare a politicii de dominație avară, în cursul acelorași secole (VII-VIII), se infiltrează în Transilvania grupuri de slavi apuseni, ca detașamente militare și de pază, în cadrul alianței lor cu avarii. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
timp de secole a acestei terminologii agricole este mărturia vie a originii latine și a statorniciei neamului românesc. 5 O altă ocupație importantă era mineritul. Pe teritoriul românesc au fost valorificate resursele miniere-pământul era bogat în rezerve de minereuri metalice, saline ș.a. Au fost descoperite vestigii ale activității de extragere și reducere a minereurilor, s-au aflat 30 de așezări din secolele IV-VII și alte 42 din secolele VIII-XI. În multe așezări, mineritul era o activitate permanentă, pe parcursul întregului mileniu, precum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
argint) și sare ! Dintre cele 200 masive de sare existente mai ales pe teritoriul Transilvaniei, multe erau exploatări de suprafață, folosite timp îndelungat pentru consum de obștile românești, dar și pentru export. Gruparea așezărilor și cimitirelor, din secolele VII-X, în jurul salinelor sau masivelor de sare de la Ocna Dejului, Sic, Cojocna, Uioara, Turda, Ocnele Mari (Vâlcea), Slănic (Moldova) sunt o dovadă că acestea erau folosite (active). Așezări numeroase se aflau și pe văile bogate în nisipuri aurifere, de unde (cernut) se obținea aurul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
foarte bogat: arme, cai, piese de harnașament ce sunt atribuite migratorilor (avarilor) care stăpâneau, în secolele VII-VIII, zona aceasta (Banat și Crișana). Asemenea morminte au fost aflate mai ales în centrul Transilvaniei, la Aiud, Câmpia Turzii, Cicău, în necropolele mari din jurul salinelor. Un grup însemnat de necropole de înhumație s-a aflat la Ciumbrud, Sălacea, Deta, Piatra Frecăței, din secolele IX-X, ce conțin obiecte funerare, cruci mai ales. Aceste morminte au aparținut unor obști sătești românești. Există și necropole birituale-la Izvoru au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unguri la asediul Augsburgului și, în anul 955, la Lechfeld, într-o mare bătălie, le-a provocat o înfrângere zdrobitoare, care a pus capăt definitiv atacurilor întreprinse în Apus. Dar ungurii au organizat atacuri și la est de Tisa, datorită salinelor de-aici, zăcămintelor aurifere și terenurilor de pășune din Crișana, Banat și Transilvania, unde ființau voievodate româno-slave, conduse de duci (voievozi). Aceste teritorii au fost cucerite cu ușurință, la începutul secolului al X-lea, de războinicii unguri, iar teritoriile respective
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sau Cluj-Mănăștur. Anonymus precizează că Gelu era român (quidam Blacus), iar locuitorii țării sale erau români și slavi (Blasii et Sclavi). Ungurii conduși de Tuhutum erau atrași de pământul fertil, de râurile bogate în nisipuri aurifere, dar mai ales de salinele de-aici pentru hrana animalelor. Gelu, înștiințat de atacul ungurilor, a vrut să-i oprească la Porțile Meseșului, dar aceștia au traversat pădurile și au ajuns în valea Almașului. Aici, românii și ungurii "s-au luptat cu înverșunare, dar ostașii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]