1,621 matches
-
lucru, precizând că Satana a intrat în Iuda. Precizarea vine în contextul prigonirii lui Isus de către arhierei și cărturari. Diavolul dă un ultim asalt în acest moment, foarte „potrivit” scopului său, și anume îngenuncherea Domnului. Acum, scrie evanghelistul, „a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscariotul, care se număra printre cei doisprezece (exact: care era din numărul celor doisprezece)”. La ceilalți doi sinoptici, decizia lui Iuda intervine imediat după unctio Bethaniae. Risipa acceptată, ba chiar binecuvântată de Isus, îl va fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un sărut Îl predai pe Fiul Omului?” Luca elimină așadar gestul îmbrățișării dintre cei doi, socotit inadecvat momentului, dar mai ales caracterului diabolic cu care a fost învestit Iuda. Este exclus ca Isus, Fiul Omului, să se lase îmbrățișat de Satana (Lc. 22,47-53). Raportul dintre cei doi, așa cum observăm, devine tot mai dușmănos. Moartea personajului va fi amintită de Luca abia în capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul în Evanghelia după Ioan
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se întrebe nedumeriți referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun început pe cine a ales, înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să îndeplinească
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iscariotul (’Eke‹nÒj ™stin ú ™gë b£yw tÕ ywm...on kaˆ dèsw aÙtù. b£yaj oân tÕ ywm...on șlamb£nei kaˆț d...dwsin ’IoÚdv S...mwnoj ’Iskariètou..)”. După înghițirea bucății de pâine, „atunci a intrat în el și Satana” (kaˆ met¦ tÕ ywm...on tÒte e„sÁlqen e„j ™ke‹non Ð Satan©j). Isus adaugă porunca, uitându-se doar la Iuda: „Ceea ce ai de făcut (exact: ce faci) fă repede!”, cuvinte care, zice evanghelistul, n-au fost înțelese
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a plecat și s-a spânzurat”. Luca oferă o altă versiune asupra morții lui Iuda, întrucât el are o altă viziune asupra actului însuși comis de acesta. Pentru el, ne amintim, Iuda încarnează a patra ispită; apostolul devine sălaș al Satanei. Prin urmare, moartea sa echivalează cu distrugerea diavolului dinlăuntru, ea trebuie să aibă „spectaculozitatea”, intensitatea dramatică și caracterul respingător al unui exorcism satanicid. Mai mult, imaginarul lucanian, de tip păgân, nu concepe ideea de punițiune divină separată de ideea suferinței
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
avut șansa mântuirii in extremis, după trădare, dar că a luat, pentru a doua oară, decizia greșită. Isus știa ce urma să se întâmple cu ucenicul său? Firește, răspunde Origen, dar încercările Lui de a-l îndepărta sau păzi de Satana au fost sistematic refuzate. Când și-a dat seama că diavolul și-a strecurat otrava în inima lui Iuda, Isus îi încredințează „punga apostolilor”, banii primiți în dar. În felul acesta, El îi reînnoiește încrederea, sperând că gestul va avea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
implicat acest ucenic apropiat al Domnului nu se joacă la un nivel social sau politic, nu e o dramoletă cu un hoț avar și un stăpân naiv, ci o veritabilă dramă cosmică, avându-i ca protagoniști pe Isus și pe Satana. Origen reia, prelungește și adâncește în chip genial intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că începe cu o răstignire, dar și cea mai zdrobită, pentru că sfârșește cu învierea. Cât este vina lui Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
V-lea, probabil, Iuda se întâlnește cu Isus la o vârstă foarte fragedă. Autorul apocrifei încearcă să răspundă narativ la două întrebări: cum a devenit Iuda ucenic al lui Isus și de ce L-a trădat? Vindecarea timpurie (dar relativă) de Satana poate furniza răspunsul la prima întrebare; reposedarea ulterioară răspunde la a doua. Trăia acolo (în Betleem) o femeie care avea un fiu muncit de diavol. Acesta, pe nume Iuda, când punea diavolul stăpânire pe el, mușca pe toți cei ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
El va pricepe, și nu numai atât, dar va și legitima fapta lui Iuda, răsplătindu-l cum se cuvine. Trădarea este, în ultimă instanță, un gest de iubire și fidelitate absolută față de ceea ce reprezintă Isus. Dar Iuda respinge provocarea. Atunci Satana răstoarnă argumentația cu 180 de grade, jucând cartea francheței și a geloziei. În realitate, Iuda nu-L iubește pe Isus, iar credința sa în divinitatea Învățătorului șchioapătă. Diavolul scormonește rana îndoielii, a lipsei de siguranță, a melancoliei. „Isus este cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mesia! Reacția fariseilor: Acesta îi alungă pe demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor! Aici se inserează logion-ul despre păcatul împotriva Duhului. Isus le arată încă o dată contradicția, falsul în care se complac fariseii. El denunță argumentația lor ca pe un contrasens: dacă Satana îl alungă pe Satana, înseamnă că împărăția lui s-a dus pe copcă, înseamnă că Beelzebul se autosubminează, se autodistruge, își dă singur foc la valiză, lucru care ar trebui să vă bucure. Dacă însă Eu alung demonii cu Duhul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îi alungă pe demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor! Aici se inserează logion-ul despre păcatul împotriva Duhului. Isus le arată încă o dată contradicția, falsul în care se complac fariseii. El denunță argumentația lor ca pe un contrasens: dacă Satana îl alungă pe Satana, înseamnă că împărăția lui s-a dus pe copcă, înseamnă că Beelzebul se autosubminează, se autodistruge, își dă singur foc la valiză, lucru care ar trebui să vă bucure. Dacă însă Eu alung demonii cu Duhul Sfânt, iar voi Mă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai precis, Galileea versus Ierusalim. Fariseii care-L acuză pe Isus de complicitate cu Beelzebul („îl are pe Beelzebul” și „scoate daimonii afară întru/prin mijlocirea arhontelui demonilor”) „coboară de la Ierusalim”. Întâlnim același raționament per absurdum ca și la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-L acuză pe Isus de complicitate cu Beelzebul („îl are pe Beelzebul” și „scoate daimonii afară întru/prin mijlocirea arhontelui demonilor”) „coboară de la Ierusalim”. Întâlnim același raționament per absurdum ca și la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prima dată locuitorii lumii de jos s-au putut vedea unii pe alții. Apoi, în mijlocul lor s-a arătat Ioan Botezătorul, care, credincios funcției sale de înaintemergător, le face un scurt instructaj catehetic despre Isus. Urmează o conversație spumoasă între Satana și Iad, întreruptă de un „glas ca un tunet”: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre, ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!” Satana se retrage strategic, lăsându-i Iadului dirijarea operațiunilor. Totul însă e zadarnic. „Porțile de aramă s-au sfărâmat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
credincios funcției sale de înaintemergător, le face un scurt instructaj catehetic despre Isus. Urmează o conversație spumoasă între Satana și Iad, întreruptă de un „glas ca un tunet”: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre, ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!” Satana se retrage strategic, lăsându-i Iadului dirijarea operațiunilor. Totul însă e zadarnic. „Porțile de aramă s-au sfărâmat, drugii de fier s-au făcut zob și toți morții au fost sloboziți din legături. și cum a intrat Împăratul slavei, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
s-a luminat.” Nu pot reproduce integral scena, care ar merita o interpretare profesionistă. De altminteri, cu această mise en scène, cu această „tragicomedie” sacră desfășurată la porțile iadului încep unele slujbe de Înviere. Iadul îl ia în primire pe Satana și, după ce-i ține o predică moralizatoare, îl pune în lanțuri și-l aruncă la beci până la a doua Venire. Isus apucă dreapta lui Adam și rostește asupra tuturor o formulă de eliberare din păcat. Urmează urcarea la rai, unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la rai, unde se află deja trei personaje: Enoh, Ilie și tâlharul cel bun. Un scurt capitol al versiunii latine, extrem de cunoscută în Occidentul creștin, constituie poate cel mai adecvat comentariu al icoanei Anastasis. Aici Isus însuși îl execută pe Satana. Iadul s-a cutremurat, porțile morții și încuietorile lor s-au făcut zob, drugii de fier s-au rupt și au căzut la pământ și toate s-au deschis. Domnul Isus Cristos a venit cu blândețe, înconjurat de aura strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rupt și au căzut la pământ și toate s-au deschis. Domnul Isus Cristos a venit cu blândețe, înconjurat de aura strălucitoare a luminii de sus, măreț și smerit, purtând în mâini un lanț. El însuși a legat strâns gâtul Satanei, apoi mâinile la spate, l-a azvârlit în tartar, i-a pus piciorul sfânt peste grumaz și i-a zis: Toată vremea aceasta ai făcut multe rele; n-ai vrut să te potolești cu nici un chip. Astăzi te arunc în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
puri” și „sfinți”. Valorizarea dihotomică a vârstelor implică două atitudini opuse, dar simultane: pe de o parte, pesimism în contextul actual; pe de altă parte, optimism defulatoriu și speranță nebună legată de vârsta viitoare. Prezentul se află sub stăpânirea lui Satana (apocaliptica reactivează o serie de miteme tradiționale); viitorul, sub stăpânirea Domnului preaînalt. Lumea de acum se caracterizează printr-un soi de oboseală, de lâncezeală („Lumea și-a pierdut tinerețea și vremea a-nceput să-mbătrânească”134); dimpotrivă, lumea viitoare este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Apocalipsei este de a-i susține pe creștini în timpul persecuțiilor (teza a fost uneori pusă la îndoială); o serie de viziuni privesc soarta întregii lumi, altă serie, numai soarta Bisericii lui Cristos. Cele două secțiuni, distrugerea lumii și învingerea lui Satana, se intersectează uneori (19,11-20,15 etc.). Iată și cele mai importante teme, aproape toate cu antecedente explicite sau implicite în apocaliptica iudaică: Anticristul (nu apare numit, dar apare conturat); Parusia, a doua venire a Mântuitorului; Împărăția de o mie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
când am ajuns pe muntele pe care-l știam în zarea depărtării, chiar acolo, m-am uitat să văd cu cine e. Nu era nimeni, doar se făcuse umbra mai deasă în stânga Lui și El striga cu glas mare: "Pleacă, satană! Căci este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău Îl vei adora și numai Lui Îi vei sluji'". Mi s-a făcut frică și m-am gândit că mă sfărâm în pulberea viforului iscat, așa, deodată. Dar când m-am uitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și el: "Nici eu n-am nici o vină. Eu am stat cândva pe fruntea celui mai frumos înger pe care l-a făcut Dumnezeu. Dar care nu i-a respectat voința. Și am căzut odată cu el. Numele lui, acum... e satana. Și așa e, cum ai spus tu. Oamenii sunt liberi, de aceea pot fi ispitiți. Dumnezeu luase atunci chip de om, de aceea a îndurat ispita pentru ei. Satana știa, dar n-a înțeles iubirea lui Dumnezeu și nici voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
respectat voința. Și am căzut odată cu el. Numele lui, acum... e satana. Și așa e, cum ai spus tu. Oamenii sunt liberi, de aceea pot fi ispitiți. Dumnezeu luase atunci chip de om, de aceea a îndurat ispita pentru ei. Satana știa, dar n-a înțeles iubirea lui Dumnezeu și nici voia Lui." Se făcuse liniște. Priveau cu mii de scântei colorate spre locul unde fusese trandafirul deșertului și acum strălucea, stins, un pumn de nisip... Smaraldul tăcuse și el. Orologiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pictura unei capele este, ca și cea a unei biserici, o frumoasă poveste care începe cu Geneza sau Răstignirea, continuă cu apostolii, cu patimile lui Hristos, cu păcatele oamenilor și, în sfârșit, se încheie cu caznele și suferințele celor sortiți Satanei... Citesc însă mult, încerc să joc rolul autodidactului. Am vizitat în ultimul timp multe mănăstiri și biserici creștine, peșteri cu picturi murale, am discutat îndelung cu pictori din multe așezăminte religioase. Am însă o problemă: sfinții din capela mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
apucăturile total greșite ale majorității preoților și ierarhilor vremii: Iisus a fost sărac, predica mergând pe jos, clericii vremurilor sale își făceau un ideal din bogăție și utilizau toate mijloacele de transport pe care inițial le consideraseră invenții inspirate de Satana; Iisus se recrea prin rugăciune, clericii contemporanii lui prin fumat, discuții sterile, lectura ziarelor și implicare politică, alături de comoditatea și lipsa de responsabilitate asumată, prin transmiterea de enciclice și întrebuințarea "comunicării" cu poporul prin radio; Iisus era un admirator al
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]