304 matches
-
de raportări satirice este cu atât mai mare cu cât se manifestă sub forma unei opoziții tranșante între imaculatul Inorog și lumea contemporană decăzută. Mai mult, efectul satiric este condiționat de poziția de superioritate a subiectului demistificator față de obiectul de satirizat. Iar superioritatea Inorogului este strivitoare pe toate planurile - moral, intelectual, spiritual - fapt ce-i permite să se detașeze repulsiv și să manifeste un acut simț al propriei superiorități. Satira cea mai reușită trebuie să fie o îmbinare a realismului cu
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
cazul primului personaj cu scop vădit caricatural, iar în cel de-al doilea caz pentru a descrie gingășia. Grotescul și frumosul se relevă și aici reciproc: Forma alegorică i-a permis lui Cantemir să folosească diverse procedee stilistice pentru a satiriza personaje și situații, pentru a puncta contrastele care izbeau, fiind și cazul prozei ritmate și versificate, de sorginte populară, în care rima în imperfect creează o muzicalitate celebrând vesela prostie a personajului. Redăm spre exemplificare fragmentul de după burlesca scenă a
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
începeau să-mi devină prieteni literari, ironiile lui Ion D. Sîrbu fiind cele mai eficiente, mi-am pierdut nemaipomenit de repede „credința“ și, redevenind eu, am scris Povestea tristă a lui Ramon Ocg: culme a suprarealismului meu, în care-i satirizam pe fasciști, uniformele lor, ideologia lor anti plutocratic-antisemită; mi-am vândut lui Petre Hossu cizmele - spre indignarea foștilor mei comilitoni - și, cu banii obținuți, am tipărit-o. Era vara lui 1941 și tocmai împlineam douăzeci de ani. Adolescența mea se
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pentru tine? DL. Cred că o lectură a romanelor mele la rând arată o diminuare gradată a credinței religioase fervente în "creatorul implicit". Nu-mi propun să comentez aici poziția religioasă a "autorului real". The British Museum Is Falling Down satiriza doctrina catolică, mai ales în ce privește sexul, din interiorul credinței. How Far Can You Go (intitulată Souls and Bodies în SUA) contemplă mai detașat și mai ironic declinul credinței, în teorie și practică, și pune la îndoială puterea ei de a
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sociologului sau cu o oarecare amărăciune? DL. America și cultura americană sunt cu certitudine elemente cheie în viața și opera mea. N-aș zice că americanii sunt "ridiculizați" în contrast cu englezii ori europenii, în romanele mele. Toate rasele sunt ridiculizate și satirizate imparțial. M-am considerat în general un partizan al Americii. Pentru cei care erau copii în al Doilea Război Mondial, America era aliatul puternic care ne-a ajutat să învingem, iar cultura ei, cunoscută nouă prin intermediul filmelor, revistelor etc., întruchipa
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
am manifestat ca romancier în universitate nu mi-am citit opera studenților, n-am discutat-o cu ei, n-am predat creative writing (nu la Birmingham în altă parte). Am funcționat ca un universitar serios și implicat. Romanele, care adesea satirizau sau prezentau lumea universitară ca pe un carnaval, țineau de o secțiune aparte a vieții mele. Era o graniță cam artificială, așa că m-am bucurat că m-am putut pensiona mai curând, în 1987, ca să mă dedic scrisului. Acum sunt
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
forme ale satirei, folosirea unui lexic tăios, a afirmațiilor tranșante și a aprecierilor fără menajamente"306. Un exemplu în acest sens îl oferă articolul "S-a obrăznicit turcul", publicat la 1 septembrie 1876, în Curierul de Iași, în care jurnalistul satirizează pretențiile Porții ca domnitorul României să sărbătorească cu salve de tun și iluminații suirea pe tron a lui Abdul Hamid al II-lea: "Dacă sultanul și vizirul ar veni în țară împreună c-o trupă de voltijori, ca să ne facă
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
liniară a narațiunii, se renunță la tot ce, secundar fiind, ar putea deveni balast; 10. multe balade poartă numele personajului principal. FABULA DEFINIȚIA: scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli, cu scopul de a le îndrepta. METAFORE: 1. Fabula este o micșorare a basmului. - este o specie a genului epic; - este în versuri sau, mai rar, în proză; - este o scurtă narațiune alegorică; - definește
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
cu limba scoasă. Omul fără simț de clasă este o caricatură cu deosebire mizerabilă și stricătoare de apetit. Românul trebuie să o fi văzut in exemplare și numeroase și monumentale, pentru ca să găsească o așa strălucită Și surprinzătoare aplicație participiului speriat". Satirizează, cu îndreptățirea, parodierea impreciziei în favoarea lucidității, a clarității și preciziei în gîndire. Propune o pledoarie mereu necesară în favoarea lucidității. Și parafrazînd pe Maiorescu, eseistul ne cere: înapoi la precizia, la raționalitatea consecventă și responsabilă. O cerință cu atît mai imperioasă
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare. REPORTER: Pe când erați la Constantinopol ați scris lucrarea „Istoria ierglifică” despre care criticii literari au spus că este prima încercare de roman politic-social. Puteți să ne spuneți de ce? DIMITRIE CANTEMIR: Bineînțeles. Este o lucrare care satirizează lupta pentru domnie între partidele boierești din Țările Române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. REPORTER: Între anii 1714-1716 ați scris în limba latină „Istoria Imperiului Otoman”. Ne puteți
DIALOGURI ISTORICE by Anton Laura Mădălina, Ichim Simona Gabriela, Teodorescu Ada, Chirilă Oana, Ciobanu Mădălina, Mircia Mianda Carmen, Ciobanu Denisa () [Corola-publishinghouse/Science/91751_a_93228]
-
așadar, serialul reprezintă o incisivă satiră socială și o critică a culturii și societății. Este ironizată în mod constant televiziunea, în special videoclipurile muzicale, dar și alte forme ale culturii media. Sînt criticați reprezentanții autorității conservatoare și liberalii indeciși. Sînt satirizate instituțiile autorității, precum școala, locul de muncă și centrele de recrutare și sînt comentate în mod critic numeroase trăsături ale vieții contemporane. Serialul își subminează însă o parte din propriul demers critic prin reproducerea elementelor cu cel mai pronunțat caracter
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
să recunoaștem, procedează în consecință. Despre pamfletele lui Arghezi crede că, "citite izolat, impresionează și dau o falsă impresie de vigoare. Călimara cu lături a deservit pe poet, absența de idei, lipsa acelei călduri a convingerii anulau pe pamfletar". Este satirizată preocuparea permanentă a poetului după afaceri cît mai bănoase, deși de multe ori frizau ridicolul, gen "utilizarea pieilor de cîini pentru mănuși fine". Această fugă permanentă după îmbogățire îl fac pe conducătorul "Curentului", care numai de lipsă de interes față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
florentine. Delegația pistoaieză la Florența pare să fi fost formată fără știrea lui Manetti Vespasiano citează chiar și o scrisoare a lui Manetti în acest sens51 dar, evident, unii florentini au gândit altfel. Un sonetist în special, Paolo Soldino, a satirizat ambițiile acestui om atât de faimos pentru învățătură lui, făcând din personalitatea lui Manetti un subiect de batjocură 52: E-adevărat, Cunoșterea-i supremă bogăție atâta timp cât un caracter grav vrea sub control s-o ție. Însă Cunoașterea în sine, dacă-nțeleg
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ultimul rând din partea Înaltului Comisar canadian, care nu fusese consultat înainte. În linii mai largi, necesitatea ,,curtării" baronilor de presă era de la sine înțeleasă. Doi ani după înnobilarea sa ca Baron Beaverbrook și opt ani înainte ca acesta să fie satirizat de Arnold Bennett în Lord Raingo, Aitken a fost făcut ministru al Informațiilor de către Lloyd George. De asemenea, în 1918, susținătorii acestuia din urmă au preluat controlul unor ziare din provincie, cât și al ostilului Daily Chronicle, care s-a
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
fost versificată de scriitori minori și a umplut calendarele și almanahurile populare din secolele XVIII-XIX. În imaginarul colectiv românesc, evreul nu este singur În această postură umilitoare. Îl acompaniază celălalt prototip al „străinului”, țiganul. Într- adevăr, multe snoave populare românești satirizează paralizanta frică a țiganului de animale sălbatice (inclusiv de lupi) sau de adversari Înarmați. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, În epopeea Țiganiada, Ion Budai-Deleanu a descris caricatural „oastea țigănească”, pornită să se bată cu armata turcă. Temele nu sunt
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
amorului sobru, de tip socialist cu chiloți „tetra” Îmbrăcați, pudic, de ambii parteneri, a fost semnalată Într-o emisiune de televiziune În limba maghiară ocazie cu care tov. cenzor M. Izsak a scris următoarele: „Dintr-un film În care erau satirizate neajunsuri privind prestațiile de servicii a fost semnalată conducerii redacției o secvență reprezentînd o scenă amoroasă Între doi tineri, cu accente pornografice. Redacția a eliminat secvența”. Ai naibii, unguri! Au fost surprinși când se pupau franțuzește, cred că! Un alt
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
nedumeritoare. Din prima ar fi părut să reiasă că zeflemeaua, în speță a lui Caragiale, arăta (și râdea de) o lume care-și greșise „suportul”, hai să-i zicem și noi „energetic”. Adică, așa cum știam noi mai demult, comicul caragialesc satirizase „formele fără fond”. Dar nu ! Fraza imediat următoare ne informează că „lumea zeflemistă” (care o fi fost aceea ? junimiștii ? socialiștii ? căci și unii și alții erau, dragă Doamne, „cosmopoliți” și mai erau, oroare, și oameni de spirit) se agățase de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mai important, este O scrisoare pierdută. Aici nu se zugrăvește liberalismul român patruzecioptist în ultima-i fază (1883), reprezentat, nu ca în O noapte furtunoasă, prin masa anonimă ce forma substratul acestui liberalism, ci prin conducători. În această comedie, Caragiale satirizează numai liberalismul, căci, cum am văzut, aici nu mai e vorba de o clasă - mahalaua - ori numai de anumite caractere ridicole, ori inteligenții obtuze. Aici e vorba de toate categoriile sociale care întrupează formele noi, reprezentîndu-le: profesiile liberale, intelectualii, Farfuridi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
1800, despre care am vorbit de atâtea ori. * După aceasta, satira lui Caragiale își va schimba obiectivul. Începând cu D-ale carnavalului (1885), urmând cu câteva schițe în Convorbiri literare și isprăvind, mult mai târziu, cu admirabilele Momente, Caragiale va satiriza, dacă voiți, mahalaua. Dar trebuie să ne înțelegem asupra acestui cuvânt. Mahalaua pe care o satirizează Caragiale nu e o categorie socială, clasa de mici burghezi, de mici funcționari, care stă în suburbie și ale cărei mijloace materiale, ca și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
obiectivul. Începând cu D-ale carnavalului (1885), urmând cu câteva schițe în Convorbiri literare și isprăvind, mult mai târziu, cu admirabilele Momente, Caragiale va satiriza, dacă voiți, mahalaua. Dar trebuie să ne înțelegem asupra acestui cuvânt. Mahalaua pe care o satirizează Caragiale nu e o categorie socială, clasa de mici burghezi, de mici funcționari, care stă în suburbie și ale cărei mijloace materiale, ca și intelectuale, sunt restrânse. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie sufletească. E vorba
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
înțelegem asupra acestui cuvânt. Mahalaua pe care o satirizează Caragiale nu e o categorie socială, clasa de mici burghezi, de mici funcționari, care stă în suburbie și ale cărei mijloace materiale, ca și intelectuale, sunt restrânse. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie sufletească. E vorba de mahalaua intelectuală, în care intră oameni din toate categoriile sociale, în orice caz, din multe categorii sociale: și mici burghezi, și funcționari inferiori, dar și oameni bogați, sus-puși, și funcționari superiori
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
urăște atât de mult clasa cea nouă, încît o prigonește, cum s-ar zice popular, până-n pânzele albe, până în copiii ei mici, care sunt antipatici (Domnul Goe, Vizită). Dacă n-am ști că, prin Domnul Goe și prin Vizită, Caragiale satirizează o clasă socială, dacă n-am ști că aceste două bucăți sunt tot literatură socială (și nu psihologică), atunci faptul că, de câte ori Caragiale a zugrăvit în schițele sale copii, i-a zugrăvit cu antipatie, ne-ar îndritui să credem că
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
când, bănuind lui Caragiale lipsa unui "ideal înalt" - care ar fi dat operei sale o mai mare valoare -, declară că: "dl Caragiale e indiferent în materie politică"1. Dacă e "indiferent în materie politică", atunci pentru ce Caragiale n-a satirizat, măcar o dată, o singură atitudine reacționară? Dl Maiorescu zice că ieri Caragiale și-ar fi bătut joc de ișlic și tombateră. Aici e vorba: ieri! Poate că ieri și-ar fi bătut joc de ișlic și tombateră, dacă ieri, când
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
opinie în această "materie"? 1 Studii critice, I, p. 363. 2 Eu admit, dealtmintrelea, că cineva poate combate "azi", adică în aceeași vreme, și revoluționarismul, și reacționarismul, cum s-a încercat, fără să reușească, V. Alecsandri. Dar atunci acel care satirizează e un "moderat", și aceasta e și ea o atitudine politică bine definită, care-și găsește și ea satiricul într-un revoluționar, sau într-un reacționar: revoluționarul Șcedrin, în mare parte din opera lui satirică, a biciuit "modernismul". Că marele
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
piramidei, ca să isprăvim vorba tot cu această banală comparație. Răspunsul nu e tot atât de ușor de dat, ca în privința lui Eminescu și a celorlalți, deoarece aici nu mai avem de a face cu un teoretician, ci cu un artist obiectiv care satirizează, dar care n-are cum arăta în numele cui anume satirizează. Am putea să părăsim opera și să găsim un răspuns în activitatea sa politică. Dar nu acesta poate fi metodul nostru, căci voim să ne întemeiem mai ales pe scrisele
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]