698 matches
-
să-i intre, cerului, în grații; Eol își scutură furia și-ngenunchează ramul gol, Galbene frunze eșuează pe buza unui vechi atol. Pândește Indra, ca o fiară, cu fulgere, stângând în brațe, Să-arunce tunete și ploaie peste grimase de paiațe; Scâncesc pe lujeri trandafirii și după verde iar tânjesc E moartea scrisă-n legea firii și diavoli, lacrimi, pârjolesc. Și totuși, în deșertul rece, culorile-s o oază vie, Coșmarul brațelor orfane s-a frânt în dulcea armonie A unui răsărit
LA BEAUTÉ DU MAL de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384691_a_386020]
-
-o-ncălzesc Lângă sufletul meu ce-a rămas omenesc! De va fi rea și neagră ca o noapte de toamnă, Să mi-o dai să o beau căci eu știu ce înseamnă Să nu dormi și să legeni pruncul care scâncește, Pe când vântul de toamnă în frunze lovește, Cum lovește adesea în omul sărman, Cel ce uită să fie creștin... și uman... Te invit viață să bem o cafea! De nu vrei ...așază-te lângă inima mea... Vei zări sentimente care
CU VIAȚA LA O CAFEA de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2253 din 02 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383503_a_384832]
-
-n firesc ca-n dar să le las. Încerc ca pe dor să nu mai pun preț și ultimul zbor să-mi fie semeț. Eu nu m-am frânt Eu nu m-am frânt, n-am plâns și n-am scâncit, necontenit am fost un alt avânt. Am vrut să par altfel decât acei ce-n anii mei loveau cu-al urii par. Nu am vărsat o lacrimă-n zadar, ci iar și iar zâmbind m-am avântat. Un patos cald
ÎNCERC EU NU M-AM FRÂNT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383103_a_384432]
-
nostru. Că ăștia vor să stea de vorbă numai cu șefii noștri. Pe noi nu ne bagă-n seamă. Bârneață îi mai dădu un pumn în fălci, făcându-l mielușel pe Buhăianu, care scoase cartea de identitate. Mototolea începu să scâncească: --Iertați-ne, domn’ șef! Venim de la restaurantul „Sirena veselă”, din... --Ce-ai zis, mă? Las’ că știu eu unde-i „Sirena veselă”. Ai auzit, Bârneață de cârciuma asta? --Nu, șefu! --Acolo se face trafic de carne vie și carne moartă, Bârneață. --Aoleu
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
cu aperitive, țuică fiartă, coniac și...alte mărunțișuri. --Când? --Acum, ce mai stăm la discuție, că sunteți grăbiți. --Aoleu, sări Trache, iar protocol, iar sirene? Și eu când mai ajung acasă? --În curând. Hai, întoarce, să terminăm protocolul repede! --Aoleu! scânci și Buhăianu,disperat. Și problemele mele, urgența mea...Când? --După protocol, nea Budană, după protocol, spuse Bârneață. Apoi, către Mototolea: hai, șofer, întoarce și dă-i bice la protocol, că se grăbește nea Budană! Post Scriptum După ce am pus punct
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
e străină, dar tu crezi, despre tine, că e drept să judeci pe cei din vârf. Plină de venin îți este bâiguirea. Nefericită rostire. La colț de stradă, în spațiul virtual ori chiar prin gazete, sub acoperământul anonimatului, scrijelești și scâncești, dar ai impresia că sunetul tău e precum al tenorului. Oh, mon Dieu! Acolo e, de fapt, locul tău, cufundat în vârtejuri cenușii de colb. Stai departe de luminători, rămâi în raiul tău abscons, alături de cei de-o seamă cu
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
a tuflit-o până la gură. Încă o labă după ceafă și m-a trântit în noroi, cu fața în jos. Apoi s-a aruncat peste mine, șuierându-mi la ureche: -Să nu țipi! că te omor! Era de țipat? Am scâncit ca șoricelul în gura pisicii, chițăind : -Da’...să-mi lași traista și bățul! -Taci, mă! a șuierat din nou namila, în timp că mă ușura de bolindeți. Apoi s-a ridicat și a fugit. M-am ridicat și eu plângând
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
să umplu traista și nu le mai povestesc nimic. Dar...fatalitate! Namila mă urmărise și eu n-am observat. Iar s-a repezit la mine, iar m-a pleznit în ceafă șuierând : să nu țipi că te omor! Iar am scâncit : dar să-mi lași... De data asta, namila îmi spuse : -Îți las, mă și un bolindete, dar du-te dracului acasă că iar mă faci să te urmăresc toată noaptea! Am și eu treabă! Am îngăimat ca tâmpitul : -Mulțumesc! Namila
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul lui Lapo. Simți o mână care Îl reținea, În timp ce restul se interpuneau. Abia izbuti să Îl atingă razant, Înainte să Îi scape cu un țipăt sugrumat. — Zgârii ca o mâță, messer Durante! scânci el, trăgându-se de nasul dungat În roșu. — Eu lovesc ca un tigru. Las mâțele pentru șobolani ca voi! Cu inima În frământare, poetul privi Împrejur. Probabil că și dânsul era răvășit, judecând după sângele care Îi bătea cu furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca acesta să apuce să spună ceva, știa cât de inutil ar fi fost orice răspuns. Tensiunea dintre cele două facțiuni ajunsese de mult la punctul culminant. — Exilarea căpeteniilor de facțiuni... o acțiune imprudentă... Cum o să ieșim din nenorocirea asta? scânci șeful gărzilor. — Ce vrei să pricepi din politica Comunei, bestie? Ce poți ști despre ceea ce se agită chiar sub pământul pe care Îți sprijini labele? Până și idiotul acela Își permitea să Îi discute opțiunile. Acum, ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
povestitorului prin care se mișcă gâlgâind domol sângele încă fără primejdii infectat de plumbul atâtor și atâtor pagini citite narând alte și alte intrări în stabilimente asemănătoare e gata să purceadă întins la treabă. Micul Balzac ce doarme în noi scâncește, își mișcă piciorușele: ar urma o descripție. Descrie-mi unde locuiești, ca să-ți spun cine ești. într-o pagină, cu substantivul curat și cu epitetul bine aranjat, faci din colibă un palat. Dar iată că ascultând tropotul tot mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se zărea nimeni și că tovarășii lui, cel din stânga și cel din dreapta, se apropiau acoperindu-i spatele. Abia atunci se hotărî să străbată fără grabă mica distanță ce-l despărțea de rănitul care nu înceta să se vaite și să scâncească. Când se află la numai o aruncătură de piatră, numărul doi strigă: — Stați liniștit! Am venit să vă salvăm, dar vă avertizez că vă văd și că la cea mai mică mișcare suspectă vă împușc. Nu sunt înarmat... - veni îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
respecta decât pietrele și nisipul. — Este insuportabil... - șopti după un sfert de oră și cu greutate Bruno Serafian. Cred că am să leșin. Dacă leșini, consideră-te mort... - fu răspunsul direct și hotărât. Fă un efort. Nu pot! - spuse aproape scâncind tovarășul său de trudă. Cizmele mi s-au înfierbântat și parcă aș călca pe cărbuni încinși. Păi eu nu sunt în situația să te duc în spate, și poți fi sigur că nici unul dintre oamenii tăi nu vor veni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
îl privi cu ochii holbați de groază. — Dar ce, aveți de gând să mă lăsați aici, în mijlocul deșertului? întrebă ca și cum n-ar fi fost în stare să accepte un fapt de o monstruozitate de neconceput. — Îndeplinim ordine. — Dar de ce...? aproape scânci, pierzându-și cumpătul. De ce? Tuaregul m-a iertat. — Tuaregul ăsta e foarte liber să facă ce vrea, deși eu personal nu sunt de acord cu hotărârea lui - îi răspunse calm. Comendatorul este cel care nu te iartă pentru că ai provocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ea, ca toată lumea, de la nespălatul acela de popă până la Alajos, să râdă de ea. — Dar de ce să râdă, Amália? a întrebat-o Engelhard. — Dumneata să nu îndrăznești să mă întrebi nimic, pentru că nu pentru dumneata m-am întors eu - a scâncit ea -, ci pentru că trebuie să gătească cineva pentru copilul acesta. Iar dacă râd, înseamnă că au un motiv s-o facă. Nu spui dumneata mereu că fotografiezi toți nebunii? Așa că m-ai făcut și pe mine nebună, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nu aveam nici o poză cu mine. Dacă nu vrei să vorbești cu mine, Walter, am spus, mă duc să vorbesc cu Catherine Hammond. Sunt sigură că o să fie interesată de ce am de spus. Nu, nu, nu poți face asta, a scâncit Walter în difuzorul interfonului. Atunci vorbește cu mine. A urmat o pauză lungă. Credeam că încă se mai gândește. Dar apoi am auzit alt bâzâit. Venea de la ușa din față care fusese descuiată. Am tras de ea repede, ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să mă duc imediat la Catherine Hammond și am să-i zic că mi-ai povestit tot. Fața lui Walter nu putea fi mai albă. în schimb a căpătat o nouă strălucire, o peliculă lucioasă de transpirație. — Nu, nu... a scâncit. Am ridicat din umeri și m-am făcut că mă ridic. Walter s-a uitat terifiat la mine și a spus brusc: Nu! Te rog! Degetele din jurul genunchilor erau albe. Capul plecat. Am așteptat pe jumătate ridicată. Stăteam incomod, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mișcare de parcă într-adevăr voiam să-i iau mâncarea. Elevul cel nou mă lovi. Era mai mare și mai puternic decât mine, așa că m-a bătut de-a-binelea, iar eu m-am retras într-un colț îndepărtat și am început să scâncesc. Nu mă durea nimic, dar plângeam pentru că am primit bătaie din cauza unei chifle de trei copeici, spre care mi-am întins mâna nu ca s-o fur, ci ca să-mi ofer prilejul de a-mi dărui prietenia, de a oferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vedea. Același lucru îl aflaseră și de la medicul pediatru, care îl consultase pe băiat. Puștiul se plictisise să se mai joace cu jucăria de plastic și acum își mișca capul dintr-o parte în alta, umblând cu gurița după mâncare. Scâncea nemulțumit și își strâmba fețișoara, pregătindu-se să izbucnească în plâns. Ileana trebuia să sosească din clipă-n clipă, cu masa de seară pentru copil. Din camera alăturată se auzi soneria telefonului. Cristian nici nu se sinchisise să-l bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vâlvei, Cristian nu mai simțea rostogolindu-se spre el valurile de ură profundă. Dinspre ghemul cețos, care acum se scursese la picioarele lui, venea numai disperare. Deși Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși pentru moment nu mai era în pericol, situația în care se afla nu era tocmai roz. La fel ca și vâlva, și el era prizonier în interiorul cilindrului metalic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
clocot. Un fior rece îl cuprinse când simți iarăși valul de ură profundă pe care îl cunoștea atât de bine. Acolo, lângă che pengul de la intrare, stătuse el înainte de a-și pierde cunoștința. Numai că era pe partea cealaltă. Bestia scâncea, căutând o fisură prin care să se poată elibera. El, înspăimântat de situația în care se afla, venise lângă ieșire, încercând să scape din capcană. Clinchetul sec al lacătului închis de Godunov îi mai răsuna încă în urechi. În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stomacul. M-am Îndoit ca o marionetă frîntă, fără răsuflare, bălăbănindu-mă pe lîngă perete. Neri mă Înșfăcă dintr-o dată de chică și Îmi scotoci prin buzunare pînă cînd dădu peste chei. M-am prelins pe pardoseală, ținîndu-mă de stomac, scîncind de agonie sau de mînie. — Spuneți-i Clarei că... Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și mai aproape. - Poate că da... mi se pare... acum câteva zile... bâigui paznicul confuz, făcând Încă un pas Îndărăt. - Arată-mi unde se păstrează. Celălalt păru să cedeze. - Dar mai apoi va trebui să Îl anunț pe conducătorul breslei, scânci el intrând Într-o cămară de după ușă. Consultă grabnic un registru, iar apoi se Îndreptă prin curte până În cealaltă parte a porticului, urmat de Dante. Magazia era ticsită de mărfuri până la rafturile cele mai Înalte, din stejar masiv, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
blondă cu fustă scoțiană și atât se repezi să lingă berea, fața lui Mișu, mâna tânărului blond. Acesta, deconcentrat, îi arse un bocanc în meclă. Fata începu să plângă. Tânărul apucă o bâtă de baseball. Fata se aruncă la pământ, scâncind. Tânărul ridică bâta și o aruncă pe fereastră cu obrajii umflați de efort, drept spre Statuia Libertății. Bâta căzu jos după câțiva metri, pălind în cap un cetățean de culoare. Cu doar câteva ore înaintea plecării lui Mișu, în New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trăgând cu ochiul, cu neliniște, de după ușă. Poliția, zise Becker. Deschideți. — Ce se întâmplă? Ce doriți? Becker făcu un pas în spate: — Feriți-vă domnule, zise el și apoi își înfipse în ușă talpa bocancului. L-am auzit pe Lange scâncind când Becker lovi din nou. La a treia încercare ușa se deschise larg, cu un zgomot puternic de lemn rupt, dând la iveală un Lange în pijamale care se grăbea în sus pe scări. Becker se luă după el. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]