648 matches
-
roșietică și fărâmicioasă a solului. Curenți incandescenți de aer învolburează pânze albe de praf, generând tornade rebele. Miasme fetide viciază aerul, incitând Marea angoasă spre a-și flutura aripile cenușii. Cortegii șerpuitoare de proteze se precipită busculându-se, într-un lugubru scârțâit de balamale ruginite, către Ultimul Far, ignorând Nelimitata Crevasă ascunsă dincolo de el. Ultimul Far pâlpâie spasmodic atrăgând implacabil unduitoarea procesiune ce înaintează peste întinderea pustie pe care, din loc în loc, gnaisuri gigantice, diamantin șlefuite, le ațin calea.Undeva, în spatele Ultimului
ION IANCU VALE [Corola-blog/BlogPost/365986_a_367315]
-
de litere sau, de ce nu?, de cititori împătimiți. Există și aici diverse grupuri de presiune sau „bisericuțe” dar sunt binevenite, vedem că literatura noastră este în mișcare iar asta e un motiv de-a merge mai departe. Oricum, aceste frecușuri, scârțâituri, scandaluri literare sau verdicte orgolioase de pe site-uri nu duc în final decât la o cizelare a scrierilor, chiar la formarea unui autor. Putem observa aici, odată cu acest fenomen, o eliminare din perimetrul artelor actuale, a criticilor „grei”, respectiv o
de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ în ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364993_a_366322]
-
năvălit în interiorul cabinei printr-o puzderie de săgeți calde, binefăcătoare, producând în interiorul rece, instantaneu, un murmur general de neașteptată și plăcută surpriză. Ieșind din stația telecabinei, am pornit voinicește și în liniște la drum, singurul zgomot care ne însoțea fiind, scârțâitul zăpezii sub bocancii noștri. Înaintam fără grabă, dar eficient, în pofida ranițelor ce le purtam în spinare. La un moment dat am zărit cușma dacică a Sfinxului, relevându ni-se în continuare, pas cu pas, pe măsură ce înaintam, profilu-i grav și hotărât
ODĂ SFINXULUI de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361627_a_362956]
-
tăcut doar adesea rămâne mut în fața atâtor minuni ce plâng irosite-n genuni dacă silabe-n cuvinte nu se despart să alinte ceea ce ochiul admiră în corzi de suflet pe liră visuri dorm în călimară le scoate noaptea afară în scârțâitul de condei cu îngeri zboară către zei poetul nu tace nicicând el mângâie macii în gând adună roua să-i fie o ploaie caldă-n grafie sămânța lui să-i mijească postuma slovă-l jelească căci el trăiește în toate
POETUL NU TACE NICICÂND de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 366 din 01 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361649_a_362978]
-
îi petreci versul în cavoul care se deschide pentru cei inițiați, dacă nu simți greutatea plumbului și, de dedesubtul acestuia să percepi adierea vântului și trosnetul morbid al copacilor. Dacă nu vei ști să vezi umbrele și nu vei înțelege scârțâitul coroanelor nu îl vei petrece niciodată în cuvântul său cu trimiteri tainice: „Veți sta în piciorul de gheață, și sfânt...” (Pantofii, 1965:137), iar cimitirul nu vă va inspira liniștea și clipele profunde de meditație. Bacovia nu s-a născut
ANAMNEZA, SENTIMENT AL RETRĂIRILOR ÎN VOLUMUL BACOVIAN CU VOI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1023 din 19 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352472_a_353801]
-
intelectual prezidențial: „Acum o săptămână și jumătate un om m-a întrebat dacă sunt Patapievici și m-a scuipat pe pantaloni”! Ca să vezi, „patibularul”, „trogloditul” ce ți-a făcut: te-a pătat, dle Pata... Eu zic să mai lași din scârțâitul d-tale, meștere Patapievici, s-o lași mai moale, că tot răul e spre bine! Noroc că te-ai întâlnit cu doar un om dintre români, domnule, fiindcă, dacă aveai ghinionul să te vezi cu mai mulți în același timp
ELITELE CU PAPION VERSUS „POPOR PATIBULAR” de ALEXANDRU OBLU în ediţia nr. 557 din 10 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351388_a_352717]
-
344 din 10 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Poem de Al.Florin ȚENE Semn de la Luceafărul de Ziuă Reptila fosforescentă trage noaptea după ea, Trenul care n-a oprit niciodată în halta unde stai se târăște ronțăind kilometrii între roți. Scârțâitul șinelor nu-l mai suport. Din compartimentul meu de suflet te văd prin fereastră și lumina se revarsă ca un pumn de mălai peste cartea ce o citești cu numele ce-l port. Ești singură și gându-mi s-a
SEMNDE LA LUCEAFĂRUL DE ZIUĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 344 din 10 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351435_a_352764]
-
asta e pomană pentru cei morți. Pe mine întotdeauna mă apostrofa: „ tu să fi atentă, că ești cam cu capul în nori, nu știu cu cine naiba oi semăna, să nu cazi!”. Avea dreptate. Eu cu firea mea visătoare, urmăream scârțâitul zăpezii, pițigoii, așa că de multe ori mă împiedicam. Când veneam acasă, așezam masa mare, cea de sărbătoare și mâncam. Ne dădea voie chiar să bem puțin vin din via noastră, fără apă și fără chimicale. Apoi mergeam la săniuș până
CRĂCIUNUL POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 337 din 03 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351465_a_352794]
-
și El ne-a creat. Dar după ce ne-a creat? Dacă ar fi El însuși obligat să răspundă la întrebarea aceasta, de ce ne-a creat, n-ar ști nici El ce să răspundă. ( este trist. Acum se aude destul de limpede scârțâitul unei fântâni, apoi un câine lătrând, de parcă ne-am găsi într-un sat românesc.) Iată, eu am văzut și am simțit asta. Cel care ne-a creat nu ar ști ce să răspundă. Or lucrul acesta este măreț, dar și
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
este creație, am făcut un lucru bun.... Mai presus de măreția materiei primordiale. Da, atunci sunt iertat de materie. De Dumnezeu. Și abia atunci am dreptul să mă bucur de creația mea! ( se duce și se așează în fața altei statui. Scârțâitul unui car care trece pe drum se aude umitor de concret) CONSTANTIN BRÎNCUȚȘI : De unde se adună, de unde vin ideile acestea în mintea mea, și care curg ca un fir de apă limpede? (respiră adânc, ca un plâns) Înseamnă că ele
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
se răstoarne iar. ( începe deodată să râdă trist în barbă, ca bătrânii) Și Creierul universului să nu devină din nou materie stelară. (se gândește, se vede că este foarte trist. Undeva aproape, ca și cum ar fi peste câteva case, se aude scârțâitul unei fântâni) CONSTANTIN BRÂNCUȘI : De câte ori o fi devenit până acum universul creier universal ? Adică, de câte ori până acum s-o fi întors clepsidra universului ? De mii de ori ? Logic ar fi că s-a întors de o infinitate de ori. Și
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
aici înainte ești FEMEIA...Toate femeile lumii se aliniază așa ca la armată în spatele tău...Și tu le reprezinți. Ești profetul lor...simbolul misterului femeiesc. (un car trece scârțâind pe drum) DOMNIȘOARA POGANY : ( tristă, misterioasă ) Da, Costache....așa este... (același scârțâit de car care trece pe drum de la începutul lumii) CONSTANTIN BRÂNCUȘI : Dar cum simțiți voi geniul ? Asta îmi este necunoscut. Tu cum simți, cum ai simțit ? ( după un timp) Când veneai te percepeam ca pe un fluture dând ocol lumânării
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
durere, nu e nici veselie, nici melancolie ... parcă melancolie este, dar este asemenea unui dor după ceva. Ca și cum aș fi aer sau vânt și m-aș risipi către tine, mamă....și către tine, femeie iubită. (după un timp ) CONSTANTIN BRÂNCUȘI : ( scârțâitul fântânii se aude ca la el în Hobița) Doamne, înțeleg ce este asta.... Cu mama mă leg de lume, mă leg de pământ, mă leg de moșii și strămoșii noștri, de istorie. (îi vine să plângă, e un bătrân chinuit
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
țară îmi este repede satisfăcută. Nu s-a schimbat nimic! Două tabere care vor puterea: una să o păstreze, cealaltă să o obțină. Același bâlci pe care-l analizez, din când în când. Dar nu aici și nu acum. Treptat, scârțâitul obloanelor de la ferestrele din jur mă readuce cu picioarele pe apă, că de pământ avea să mi se facă dor. Am timp berechet să cunosc canalele, podurile, străduțele, stațiile maritime, bisericile, muzeele, clădirile, prețiozitatea arhitectonică, diversitatea artistică și culturală, hotelurile
VIA GARIBALDI de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 607 din 29 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355313_a_356642]
-
ele cu aripi sau fără aripi și de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru bucuria ce ne-o făcuse cu această Prințesă care căzuse colac peste noi și ne furase mințile. Toată valea Bucovului cânta ca o orgă acompaniată de scârțâitul fântânii și de glasul brotăceilor cu corul lor pe mai mute voci. -Ionițăăă!- se-auzi peste sat glasul pițigăiat al maică-sii- hai acasăăăă, pe unde dracului umbli, că nu vă mai săturați de umblat...tu nu vezi că găinile s-
PRINŢESA ŞI PATEFONUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 594 din 16 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355098_a_356427]
-
o cheie din mormanul de mărunțișuri. Erau cele mai vechi, yală și ușă din lume ... s-au deschis aproape concomitent; yala atârna într-un cui, iar ușa, aproape zbură când se dădu la o parte, invitându-ne înăuntru cu un scârțâit misterios. Trebuia să pătrundem într-un dormitor mic fără nicio fereastră. O veioză pitică întreținea obscuritatea camerei. După ce am intrat pe rând, nu știu cum a reușit Giulia să închidă ușa. Edy sărise în pat, deja se dezbrăcase din mers cu nivelul
ANII MEI APOCALIPTICI de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 280 din 07 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355527_a_356856]
-
Și de ce se ascunde, rămânând în umbră, de vreme ce e așa de dorit de o femeie atrăgătoare? Scump la vedere băiatul ăsta! Dar nu mai am timp de reflectat, căci iată, vine trenul. Se mai aude o dată, vag, „Emil!”, după care scârțâitul strident al roților pe șine acoperă totul. Trenul oprește în stație și ne îmbulzim în fața ușilor, așteptând deschiderea lor. Cineva mă împinge din spate. Altcineva îmi proptește un cot în coastă. Se deschid în sfârșit, ușile și intrăm buluc!!! În
ŞI MĂ DAU PE GHEAŢĂ MAI DEPARTE... de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 908 din 26 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346173_a_347502]
-
de dor, unii chiar s-au întors înapoi din exil. Declarația plină de patos a unuia dintre ei este mai elocventă decât orice demonstrație științifică: Când te apucă dorul de vătrar, de troaca în care frământă mama pâinea și de scârțâitul fântânii nu mai reziști și-atunci te întorci acasă . După cum remarcă autorul, trecutul reprezintă pentru fiecare emigrant tinerețea, o Românie pe care și-a construit-o în suflet - puțin utopică, puțin idilică ... specifică oamenilor cu două patrii. „Cu toate acestea
EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 347 din 13 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369441_a_370770]
-
José întredeschise un ochi și-și privi soția în timp ce aceasta termina de închinat. Se uită scurt către mogâldeața de om care respira liniștit la căldura celor trei și zâmbi. - Amore, a supraviețuit. Îl vom numi Josémaria. De jos se auzi scârțâitul porții grele din fier. Cineva intrase și scările vechi din lemn putred începură să geamă sub greutatea celui care le călca. Pașii se opriră în dreptul ușii și un ciocănit ușor se auzi în toată încăperea. Dolores dădu pătura la o
JOSÉMARIA ŞI ÎNCEPUTUL de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368110_a_369439]
-
Costele!, veni tânguirea prin ușa întredeschisă. - M-am săturat să stau în casă! M-am săturat! Auzi? strigă băiatul continuând să alerge ca un ied pe conturul betonat și învechit al bazinului. Atunci, ușa se deschise cu încetineală, cu un scârțâit de metal încins, lăsând să se vadă o femeie în cărucior. Cu fața cuprinsă de spaimă și părul în dezordine, femeia își încordase brațele strâns pe roțile nichelate, răsuflând rapid și sacadat. Picioarele i se îndreptau rătăcite spre copilul neastâmpărat
HAVUZUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362733_a_364062]
-
cerul înstelat. Ninsoarea se oprise de mult, iar sunetul văilor munților îl auzea acum ca un clinchet. Deodată, lângă el, se opri o sanie lungă și albă. Cu greu întoarse capul să vadă împăienjenit că de acolo, de unde se auzea scârțâitul zăpezii, cineva coborâse din sanie și se îndrepta grăbit spre el. Un tânăr, cu pletele în vânt, se apropie și îi puse mâna pe frunte, privindu-l cu ochii lui albaștri, pătrunzători. Nu vorbea, dar el îi auzea vocea în
TAINE ALE IDENTITĂŢII ÎN SĂRBĂTORILE POPULARE ROMÂNEŞTI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 2066 din 27 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/370040_a_371369]
-
renasc făptură de lumină; Să ne-ntâlnim la margine de cer, Ca două umbre, prinși de-o rădăcină... LIVADA CU MĂSLINI În umbra noastră au crescut cicori, Peroanele-au rămas fără emoții Și trenul pleacă fără călători Lăsând în urmă scârțâitul rotii. S-au întomnat iubirile aici, În gara întrebărilor deșarte, Cât așteptam să treac-un licurici Să-ți poți privi trecutul de departe. Nici manifeste nu mai sunt acum Și nici descântec mama nu mai știe, Ne-ntoarcem singuri pe același
TĂCEREA MACILOR (POEZII) de MARIA IEVA în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353106_a_354435]
-
Apoi, liniște. Un glas puternic, o orchestă veselă au pornit a cânta muzică populară, storcând lacrimi din ochii asistenței. Timpul a trecut repede. Obosită, Lăcrămioara a adormit. Când s-au întors acasă era deja noapte. Pe Lăcrămioara o deranja doar scârțâitul pantofilor noi ai tatălui său. Poate că numerele de la circ o făcuseră să vadă numai lucruri fantastice în jur. În acea seară a descoperit că pantofii lui aveau dinți și s-a bucurat că e dusă în brațe mai mult
BUCURIILE LACRAMIOAREI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352649_a_353978]
-
roșietică și fărâmicioasă a solului. Curenți incandescenți de aer învolburează pânze albe de praf, generând tornade rebele. Miasme fetide viciază aerul, incitând Marea angoasă spre a-și flutura aripile cenușii. Cortegii șerpuitoare de proteze se precipită busculându-se, într-un lugubru scârțâit de balamale ruginite, către Ultimul Far, ignorând Nelimitata Crevasă ascunsă dincolo de el. Ultimul Far pâlpâie spasmodic atrăgând implacabil unduitoarea procesiune ce înaintează peste întinderea pustie pe care, din loc în loc, gnaisuri gigantice, diamantin șlefuite, le ațin calea. Undeva, în spatele Ultimului
MARŞUL SUICIDAR AL PROTEZELOR de ION IANCU VALE în ediţia nr. 570 din 23 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354722_a_356051]
-
spusă de un vecin și viața le pare frumoasă ciocnind câte un pahar de vin. Alerg pe drum cu alți copii înșir , pe ață, floricele, le pun la gât și mi se pare că-s cele mai scumpe mărgele. În scârțâit de car cu boi, stau, sus, pește porumbi, sub luna, mâncând reci struguri, brumarii, iar clopotul, la gât, le sună... Râul curge liniștit cu mici sclipiri de soare-n unde, și-ncet, încet, eu mă trezesc, si o tristețe mă
COPILUL A ÎMBĂTRÂNIT... POEZIE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 398 din 02 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347070_a_348399]