1,355 matches
-
limba peste micul sul, ca să o poată lipi, o aprinde și trage cu nesaț fumul În plămânii lui intoxicați cu tutun, hodorogiți. -Ascultă nerecunoscătorule, bășinosule, ucigaș de timp, omorâtor de muște, fiară de maidan, nici acum, după atâția ani de scormonit gunoaiele Împreună, nu ți-a intrat În cap că noi nu suntem la fel? Am acceptat din milă să Împart cu tine bucățica de mâncare obținută cu trudă, am acceptat să știu că stau lângă unul care a omorât, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
asfalt, canalizare, mobilier, Încălzire, medicamente, spray-uri, deodorante, pastă de dinți, vitamine, cărți, sunt lucruri de care cu câteva excepții, nimeni de-aici nu a auzit. Ori de câte ori acest cortegiu de năpăstuiți ai sorții năvălește În oraș pentru a cerși, a scormoni prin coșurile de gunoi sau prin pubele, pentru a bea sau a fura din vreun raft de magazin ceva bun de astâmpărat foamea sau pentru a scoate la lumină din hăurile viscerelor arma lor cea mai puternică: viclenia smerită, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la gunoi? se sperie Antoniu. Nu mai creier? Poate fi ăsta un gest creștinesc? După ce că vrei să mă lași singur, mai vrei să te arunc și la gunoi?,,. -Știi cât sunt de păcătos, mai știi și că toată viața am scormonit prin gunoaie și nimeni nu s-a sinchisit de asta, nimeni nu m-a oprit. Biata bunică și amărâta de mătușă m-au hrănit și m-au păzit cât au putut, dar nu eram făcut probabil decât pentru rău. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ceea ce mă privește. Într-adevăr, uneori societatea te ajută să nu-ți mai poți controla amărâta de viață, dar mai există liberul arbitru care ești tu, și atunci nu mai poți Învinovăți pe nimeni și trăiești cum te-ai programat: scormonind prin gunoaie sau Întinzând mâna. Fiecare din cei ce populează ghetoul are povestea lui pe care semenii se prefac că n-o aud. O farfurie cu sarmale, o sticlă de bere sau câteva haine primite de pomană, nu pot Înlocui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la vederea lor. Când a intrat În adolescență, noul lor apartament, confort doi Îmbunătățit, În care deveniseră chiriași după o expropriere brutală din casa bunicilor materni, era o În fapt, o mare bibliotecă . Ani de zile, anticariatele și librăriile fuseseră scormonite de tată și apoi de tată și fiu, care-și uniseră pasiunea pentru lecturi și cumpărau Întruna tom după tom. Sălile de lectură erau pentru băiat un loc În plus, În care putea citi ore În șir cărți pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Era Întotdeauna amabil și, atunci când se oferea să-ți dea cartea cerută, oricât de greu i-ar fi fost să ajungă la ea, devenea uimitor de agil și de eficient. Pe băiat Îl prețuia și-l Încuraja, oferindu-se să scormone În imensa cantitate de cărți, după autori și titluri care trebuiau ,,neapărat citite. Avea de altfel, o memorie extraordinară și o ordine În această memorie a lecturilor, desăvârșită. Vânduse de mult, Înainte de cel de-al doilea Război Mondial, o moșioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dădu artistului un ghiont in coaste (acesta Își pierdu stăpânirea de sine și Începu să tușească), apoi se opri și li se adresă celor doi tineri. Dintr-odată, unul dintre ei se ridică atât de hotărât, Încât scaunul se răsturnă. Scormoni după ceva În buzunare și dacă prietenul lui nu-i punea o mână pe braț, seara putea să sfârșească așa cum se sfârșea uneori la Crama Albastră. — Trebuia să-i Învăț minte, se scuză Anton, punându-și berea jos. Sunt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și-a mutat domiciliul în imediata apropiere a canalului inghinal. Apăsând cu degetul în șanțul dintre vintre și coapsă, puteam să-i simt încă, în primele săptămâni de după dispariția sa, rotunjimea gelatinoasă; au urmat, însă, nopți de groază, când îmi scormoneam pântecele în van, scotoceam până sus, în coșul pieptului - vai mie, călătorul își pierduse urma în regiuni necartografiate și necunoscute. Oare unde o fi plecat? Cât de sus și cât de departe avea să meargă până să ajungă la destinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o ofrandă. Mona apare din bucătărie, cu Stridie, dar fără halat. Lângă ușa de la intrare e un morman de haine murdare; eu și Helen suntem singurii care mai avem haine pe noi. În adâncurile mormanului sună un telefon, iar Vrabie scormonește după el. Purtând doar ochelarii cu ramă neagră, cu sânii atârnându-i în timp ce se apleacă peste morman, Vrabie răspunde la telefon: — Biroul de avocatură Dormer, Dingus și Diggs... Descrieți-mi eczema, vă rog, zice. Îmi ia ceva timp până s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
chili. — De mult trebuia să-l descânt, zice Nash. În spatele meu se deschide ușa și intră cineva. Rămâne locului și se uită în jur, zicând: — Ce paștele mă-sii? Ușa se închide în spatele lui. Și Nash bagă bărbia în piept; scormonește cu două degete în buzunarul din față. Scoate un cartonaș alb mânjit cu mâncare roșie și galbenă și citește blestemul, cu intonație ritmică și plată, ca și cum ar număra. Ca Helen. Omul din ușă dă ochii peste cap. I se taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
masa lor și-i arată în direcția bărbatului cu cei doi copii pe genunchi. Ce n-am putut să sufăr: bărbații prost crescuți. Uite-așa era bărbatul dintîi al fetei mele: un bețiv și-un bătăuș... Lasă, Tinuțo, nu mai scormoni o temperează bătrînul. Noroc c-am despărțit-o se înflăcărează bătrîna. Cu primul o nimerise rău săraca... Ai copii? Tot o fată răspunde vecina încet. Eu am două și-un băiat, da' aceea mică o nimerise..., acum e doamnă! Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
suveranul i-a întrebat ce s-a întâmplat. Piticii i-au răspuns că Dongfang Shuo le-a spus că împăratul vrea să-i ucidă pe toți. Atunci, împăratul l-a chemat imediat pe slujbaș și l-a întrebat de unde a scormonit aceste vorbe. Dongfang Shuo a spus: Tot mă veți pedepsi cu moartea, așa că dați-mi voie să vă spun adevărul. Acești pitici sunt de două ori mai scunzi ca mine, dar primesc în fiecare lună un sac de orez și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
confruntăm cu un cu totul alt gen de existență. Antropologii privesc vînătoarea și adunarea În grupuri ca pe cea mai primitivă etapă a civilizației, Însă pentru viața noastră, primitiv ar fi fost un dulce eufemism. Să-i spunem ciordeală și scormonit prin gunoaie. Era o muncă aproape sută la sută de noapte. Pozițiile de bază erau chircit, la pîndă și ghemuit. Mișcările corespunzătoare erau tîrÎtul, furișatul și năpustitul. CÎnd mi-a venit rîndul, am fost cuplat cu Luweena. Asta m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o luam la fugă. În acele zile de Început, și mai ales după ce norocul mi-a croit drum spre etajul principal, mi-am făcut un program nebunesc și, cu excepția momentelor cînd foamea Îmi dădea ghes să ies În lume ca să scormonesc după mîncare, mi-am folosit cea mai mare parte a orelor nopții citind și plimbîndu-mă prin librărie și mi-am petrecut cea mai mare parte a fiecărei zile În Balcon sau Balon, cu ochii lipiți de prăvălie, Înspăimîntat de perspectiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe ea În mijlocul harababurii generale. N-am văzut În viața mea un om care să trăiască În condiții atît de asemănătoare cu cele În care trăiesc șobolanii. A deschis o ușă de lîngă rafturi și a scotocit Într-o debara, scormonind cu brațele, icnind și aruncînd diverse lucruri pe podeaua din spatele lui - haine, ghete, un pick-up parțial stricat, un prăjitor de pîine, o groază de reviste Life, și mai multe cutii. Îmi amintea de un cîine care scurmă În țărînă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Rowe asistase la crimă ca un simplu spectator... Trebuia să aștepte pînă la ora Închiderii băncilor și să născocească apoi un motiv urgent. Oricum, n-avea mult de așteptat, pentru că băncile Închideau devreme, din cauza bombardamentelor. Dar ce putea născoci? Își scormoni creierii În timp ce lua masa Într-un bufet Lyons de pe Oxford Street, dar nu găsi nimic. Poate c-ar fi mai bine să se bizuie pe ceea ce numesc oamenii „inspirație de moment“. Sau, și mai bine ar fi să renunțe, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
De-aici! Îi porunci domnul Prentice. Încetișor de tot. Și nu prea adînc. Ceilalți săpători stăteau și se uitau, deși se vedea cît de colo că le era silă. — Aici e! strigă omul care săpa, lăsînd cazmaua și Începînd să scormonească țărîna cu degetele, foarte Încet, ca și cum ar fi așezat niște răsaduri. E doar o lădiță! răsuflă el ușurat. Apucînd din nou cazmaua, se opinti și scoase lădița din pămînt. Era una din acele lădițe În care se țin de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
elastici în tenișii săi albi, veni alene spre spatele mașinii și desfăcu portbagajul. Deranjat de reflexia farurilor lui în ușile de sticlă ale secției de fizioterapie, aflate nu departe, am coborât din mașină și l-am privit pe Vaughan cum scormonește prin camerele foto-video și echipamentul de iluminare din portbagaj. Alegând un aparat de filmat cu mâner ca de pistol, închise capacul și se așeză la volan, cu un picior așezat pe asfaltul negru într-o poză studiată. Deschise ușa pasagerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
uiți cu ușurință. O mamă, de exemplu, nu-și va uita fiul. În timp ce vorbea ea, ținuta bărbatului se modifică din nou. Se ridică din scaun râzând. — Aha, acum înțeleg. Americanca aia, cea care tot pune întrebări, v-a trimis să scormoniți din nou trecutul. N-o să renunțe niciodată? N-o să priceapă niciodată ce are de priceput? — Ce să priceapă? întrebă Mma Ramotswe. El stătea acum la fereastră și privea spre un grup de studenți de pe aleea din față. — Să priceapă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Mma Ramotswe luă băiețelul la plimbare și-i arătă râpele granitice ale lui Kgale Hill și petele albastre din zare, care erau apele zăgăzuite de stăvilar. Era un băiat politicos, foarte serios, interesat de pietre, și se tot oprea să scormonească după câte o bucată de rocă sau să culeagă pietricele. — Acesta este cuarț, îi explică, arătându-i o bucată de rocă albă. Câteodată se găsește aur în cuarț. Ea luă roca și o examină. — Îți plac pietrele? — Vreau să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pereții crăpați și vă excitau cu privirile lor indiscrete? a continuat. Ciudat! Molfăi niște onomatopei și-mi dau seama, cu această ocazie, că se clatină lucrarea dentară pe care-am dat o avere. Caut să mă duc undeva în Nirvana, scormonesc în minte după o mantră liniștitoare, oricum îmi repet în gând „eu nu-s aici, astea nu se întâmplă, nimic din ce auzi nu se întâmplă”. Încerc să-mi domolesc nervii amintindu-mi de mătușa Rozalia, de tânguirile ei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-acasă: «Ce faci, heruvime? râde mititelu’ de să se prăvălească de pe podișcă, linciurind o tigvă pe băț, scormonind cu gheruța-n găvane. Ce năpasta ai acolo-n mână? - Vai, nene Aghiuță, asta nu-i coastă! Ce-am furat de la Adam?». Te-anunț pe această cale că am început procesul de zugrăvire a bisericii din Frumoasa și te invit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cineva ce s-a întâmplat. Apoi o să-mi văd mai departe de viață. Evie îi zice teancului de reviste: — Vreau să vii să stai cu mine când ieși de aici. Trage fermoarul poșetei de pânză de pe marginea patului meu și scormonește în ea cu ambele mâini. Evie zice: — O să fie distractiv. O să vezi. Urăsc să locuiesc singură cu mine însămi. Și zice: — Ți-am mutat deja lucrurile în dormitorul de oaspeți. Tot către poșetă, Evie zice: — Mă duc la o ședință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
am dat seama că Enciclopedia n‑a pătruns până În Îndepărtatele și Întunecatele vremuri istorice, Începuturile acelei scrieri datând cam de prin anul 1789. Acea bizară castă de erudiți trebuie să fi avut pretutindeni prin lume tot felul de adepți care scormoniseră prin pomelnice și prin biografiile oamenilor, cu tenacitate și discreție, ca după aceea să prelucreze toate acele date și să le remită centralei care se afla la Stockholm. (N‑o fi fost oare -, m‑am Întrebat o clipă -, și doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
râdeți, dar femeia asta - Lentil, vechea ta prietenă - își scoate un braț îmbrăcat în blană de sub cureaua poșetei, o deschide, și înăuntru poșeta e îndesată doar cu bani. Straturi de bancnote de cincizeci și o sută. Cu o mână înmănușată scormonește printre ele și găsește un celular. Ție îți spune: — Scuză-mă doar un minut. Alături de ea, sarafanul tău de bumbac cu imprimeuri indiene, șlapii și colierul cu clopoței nu mai au un aer șic și etnic. Rimelul din jurul ochilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]