982 matches
-
dau... n-am nevoie de dânsa... Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseamnă a iubi... Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se
Vezi una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura românească by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/64466_a_65791]
-
violentă și mai furioasă decât în alte dăți. Imobil, atent la cele mai mici zgomote, Horacio Arias încerca să descopere în confuzia din creierul său vreo idee care să-i permită înfruntarea situației. Se sprijini de bara de lemn, care scrâșni și tremură sub greutatea neobișnuită, și gândi fără convingere: „Încearcă să mă sperie. De aia nu răspunde.” Se desprinse cu dificultate de balustradă și începu să coboare treptele. Se mișca greu, cu gesturi lente și chinuite. Furia și exasperarea începeau
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
afle tot ce-i trecea lui prin cap. 5 Femei grase și trandafirii care se-mperecheau cu câini sau cu porci. Plete lungi, sticle de bourbon, bandana roșu și tot tacâmul, un Browning GP 9mm, zațul de cafea, mesageri taciturni. Pietricele scrâșniră sub tălpi de mocasini : pe cer două stele scânteiară. Arătătorul apăsă pe trăgaci, țintind cum nu se poate mai exact. Perfect pulverizate, rămășițele stimatului corespondent te făceau să crezi că plănuia să nu mai întârzie mult pe aici. Traducere de
Daniel Fano - Cinci mici exerciții de dispariție () [Corola-journal/Journalistic/4359_a_5684]
-
tare, atunci mâinile și picioarele mele devin răspunzătoare pentru banda sonoră. Gândul pare a fi întru totul un grup muzical care interpretează o rumbă. Uneori mă întreb: „Ce-oi fi gândind eu cu adevărat în timpul acestor răbufniri simfonice.” În plus, scrâșnesc din dinți. Iar când umblu prin cameră, cum am idei fixe, trebuie să ating unele obiecte și să le schimb poziția pentru a nu atrage mai știu eu ce catastrofă. Dacă ațipesc, sforăi. În sfârșit, aceasta e imaginea mea casnică
Luis Landero - Portretul unui bărbat imatur () [Corola-journal/Journalistic/5607_a_6932]
-
-i alinăm în amarele scrâșniri”. Viziunea apocaliptică va culmina cu spectrul alienării abrutizante și al reificării umanului din Noul apocalips: „Heruvim al lumii pus în jug, / Sufletul împingea căruțe și tractoare; Nu se mai aflau în lume oameni...Ci toți / Scrâșneau prefăcuți în ciocane, strunguri și roți”. Asemenea versuri au fost, după toate indiciile, citite atent de cenzori spre a-i înarma pe anchetatori cu dovezi incriminatoare. După trei luni de arest, prin sentința Tribunalului Militar din 8 noiembrie 1958, Vasile
Calvarul lui Vasile Voiculescu by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/3626_a_4951]
-
flori pier în lumina zăpezii aparențe de fluturi îmbrăcând ale morții culori desen muzical prin care respir de o bună bucată de vreme stări viitoare presimt până la cel mai mic amănunt o planetă scăpată din margini un Cosmos bătrân marea scrâșnind pe treptele cerului fericirea dezordinii saltul în vid Stridențe Pe drojdia faptelor desenez amintiri pun culori estompate penumbră lume alcătuită din măști trucuri ale închipuirii ordinea stăruitoare poruncă pe care o încalc inimi cu frigul pe ele mesaje străpung falsul
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/15110_a_16435]
-
viteză foarte mare, în direcția Aeroport... Polițistul de la volan nici nu apucă să clipească... Porsche-ul lui Abrașa trece ca vântul pe lângă el... - Al meu ești, de când te pândesc, băga-mi-aș... Polițistul pornește sirena și demarează... Câteva mașini frânează brusc, scrâșnind și scârțâind. Dâre lungi de cauciuc ars se întind în urma lor pe șosea... În mașina de poliție, stația cârâie nervoasă: - E tot ăla, să-l fut! De data asta, îl prindem... De când îl pândesc, futu-l în cur!... În dreptul lizierei
Debut în proză: Tică Popescu by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/15375_a_16700]
-
bine ales, atît o tabără, cît și cealaltă se suportă în condiții de neagresivitate și conviețuire pașnică, plus că trecerile dintr-o parte-ntr-alta au loc permanent. Economia liberă, ajustată ferm după cerințete pieței, funcționează impecabil și trist. Autobuzele scrîșnesc, frînînd moale în dreptul părculețului. Din ele coboară o lume amestecată, care locuiește în afara Bucureștiului, dar care de îndată ce pune piciorul pe asfaltul Capitalei se transformă subit. Domnișoarele devin mai preocupate, bătrînii-s mai atenți, iar tinerii își ajustează pasul după călcătura de
Reportaj din balcon by Cornel George Popa () [Corola-journal/Imaginative/15426_a_16751]
-
mine!»” și dintr-odată o lumină nespusă, albă foarte a cotropit celula ceea și i-a trecut prin moarte. Ei n-au știu cât timp a curs, ”opt zile” - au spus aceia care i-au scos din ” Frigider” când a scrâșnit iar cheia. Lângă Părintele era topită ghețăraia, iar trupul lui parcă ardea din rugăciunea aia. Când gerul își trecuse firii, când iarna și-a țesut cojoc, Aiudul împletit în jale a cunoscut Floarea de Foc. Floarea de Gând Tot împletind
Flori de foc, de gând și de lumină by Marius Ianuș () [Corola-journal/Imaginative/3032_a_4357]
-
mari, coloniale, suntem siliți, pe sub sprâncene, să-l vedem în pantofi de tenis albi, inofensivi, chiar de are spatele atât de lat și masiv. Atât de masiv. Semizeul merge pe ziduri străvechi, numără totul și tace, pe când în pământ cineva scrâșnind se întoarce. Schimbări magice Secvențele pe sticla translucidă cădeau una câte una pe albul perete al memoriei mele mereu circumspecte. Atunci, fără să bat istoric în ușă intram ca o furtună cu iarna pe un umăr fierbinte. Mă scuturam de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
ei și și-a spus: , În ritmul ăsta, o să sfîrșesc îmbătrînind". De atunci, zgomotele ploii s-au schimbat, și alte voci au înlocuit pașii bărbatului pe cărarea pietruită. Totuși, în ciuda hotărîrii ei de a nu-l mai aștepta, cîteodată grilajul scrîșnea din nou și bărbatul își ștergea iar apăsat bocancii în dreptul pragului, ca înainte. Însă pe atunci ea era pătrunsă de noi revelații ale ploii. Îl mai auzea o dată pe Noel, băiatul de cincisprezece ani, cum îi dădea lecții de religie
Gabriel García Márquez - Vine un bărbat pe ploaie (1954) by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/11015_a_12340]
-
sticlei, scoase cu dinții dopul de plută și-și turnă o jumătate de pahar din licoarea verde și groasă. Apoi bău pe nerăsuflate, cu o emoție plină de exaltare. Iar ea, din balansoar, cercetîndu-l, își aminti de noaptea cînd grilajul scrîșnise pentru prima oară - acum o veșnicie! - și se gîndi că n-aveau nimic în casă de oferit musafirului, în afară de sticla aceea cu lichior de mentă. Îi spusese celeilalte femei: ,Trebuie să păstrăm sticla în dulap. Cineva poate avea vreodată nevoie
Gabriel García Márquez - Vine un bărbat pe ploaie (1954) by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/11015_a_12340]
-
Restaurația de catifea este făcută atunci). Din generosul bufet suedez și-a ales un singur ou fiert, în rest cafea și foarte multă vorbă. Totul este surprinzător la Adam Michnik. În primul rând contradicția dintre gesticulația foarte energică (strânge pumnul, scrâșnește dinții, face grimase foarte semnificative) și imensul bun-simț al judecăților sale. Apoi nestăvilitul său apetit pentru normalitate. Rareori mi-a fost dat să văd un om atât de lucid, gata oricând să amendeze cu o ironie subțire orice inflamare verbală
Disidentul cu față umană by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10169_a_11494]
-
văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri, pentru cântecul tău țintuit În piroane, pentru lacrima soarelui tău pus În lanțuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tăpșane o claie de zări și-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Așa, ca să bei libertatea din ciuturi și-n ea să te-afunzi ca un cer În bulboane
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
mod de solidarizare pasională cu realul, o consubstanțiere plină de frenezie cu obiectele: ,scriu că nu pot face altceva scriu cu pubela în cîrcă/ ca un hamal reciclat gunoier/ scriu cu ploi mortuare prin parcurile ca niște coșciuge/ și copacii scrîșnesc din esențele lor diferite/ ca alergătorii olimpici din genunchii lor cangrenați/ scriu ca să nu mor ca să nu las parastase/ zile cocoșate în firul prea egal al mătăniilor/ nu vreau să fiu rău cu pereții mînjindu-i/ cu circumvoluțiile speriate ale unui
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]
-
văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs în șanțuri, pentru cântecul tău țintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâșnită-n masele, ci ca să aduni chiuind pe tăpșane o claie de zări și-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Așa, ca să bei libertatea din ciuturi și-n ea să te-afunzi că un cer în bulboane
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
noi, uriaș îngheț pe gură. Deasupra vremii și genunii, tăcem că spinii și tăciunii. Tăcem că lama de custura, tăcem mereu, tăcem din gură. Ne linge frigul pe ciolane, ei, foame, cuie și ciocăne și orice zi e-o mușcătură. Scrâșnind din dinți, tăcem din gură. Tăcem că lacătul pe ușe, tăcem că focul sub cenușe, tăcem... dar noaptea sub celule, vuiesc torente nesătule. Un zgomot bubuie departe, se darmă parcă ziduri sparte și parcă lanțuri cad în zgură. Noi așteptăm
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
parcă ar fi fost aruncată Într-o baie călduța și În care plutesc petale desprinse din crini. În zilele noastre, nu mai este nimeni că dansa, om care știe să asculte singurătatea Împletita cu gemetele de orgă vetusta. Componentele instrumentului scrâșnesc că oasele Îmbătrânite Încet și sigur. Artrita veacurilor a lăsat sediment pe clape, pe tuburi. Instrumentul geme de amintiri În liniștea densă precum ceață de noiembrie. Numai Mărțina Îi aude adevărată muzică, melosul stivuit Între acoperișul acoperit cu plăcute de
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
Dumnezeu există și biserica face și nu face bine, bancherii se îngrașă și oamenii mor de foame. I.V.Stalin împlinește 70 de ani și trădătorul Kostov a fost spânzurat. Așa se învârte roata înainte, lopețile mă lovesc dureros, piatra ideilor scrâșnește, grăunțele faptelor se macină mereu și bietul morar tot mai visează alte și alte ape...” Ca peste nici doi ani, în 20 martie 1951 epistola să-i comunice rânduri de optimism comunist:„Nu-ți mai trăncănesc altele, fiind stânjenit de
„Ci tu citești scrisori din roase plicuri“ by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3872_a_5197]
-
Simona Tache Povestită de un prieten: “Astăzi, pe Smârdan, înnorat și puțin trist. Doi domni cu alura de boschetari trec cărând multe traiste. La vederea lui Mugur Mihăescu aka Garcea, unul dintre ei scrâșnește printre dinți către celălalt: “Bă, uite-l, bă, pe Mugur Isărescu.”
Uite-l, bă, pe Mugur Isărescu! by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19466_a_20791]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > SCRISOARE PE LESPEZI DE UITĂRI CARE PLÂNG Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1955 din 08 mai 2016 Toate Articolele Autorului Se-scunde lumina prin desișuri de ceață zăpada scrâșnește sub un zâmbet livid, se strâng primăveri pe sub iriși de gheață și pașii îți sună ca o daltă-ntr-un zid. Te uiți pe sub chipu-mi urmărind o nălucă eu tac și ascult doar tăceri de vinil, pereții scobesc pe sub
SCRISOARE PE LESPEZI DE UITĂRI CARE PLÂNG de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382623_a_383952]
-
și târâș-grăpiș merg înainte. Ștefan nu se dezminte și ca tot românul face haz de necaz. Se declară nemulțumit de politica băncilor, de comisioanele de risc sau alte clauze abuzive, consideră că este o victimă a rapacității bancherilor, se autoironizează scrâșnind din dinți “cine dracu m-a pus să-mi leg singur ștreangul de gât?”. Deh...”obrazul subțire cu cheltuială se ține”, grăiește un vechi proverb românesc. “Dar cine și-a cumparat casă și mașină??” se întreabă el. “Eu” răspunde candid
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
o mică pauză, timp în care își aprinse o țigară Amiral cu filtru, fabricat în Târgu-Jiu. - Mă..., eu pe voi vă dau pe mâna securității. Să hotărască ei destinul vostru viitor. Silviu își ridică privirile către redactorul-șef și spuse, scrâșnind din dinți : - Informatorii securității pe care tot tovărășiile-voastre ( ca să nu zic domniile-voastre) i-ați înfiltrat printre noi, nu v-au informat corespunzător despre activitatea noastră, extrem de nevinovată în sine, în fapt ? Silviu Prodan nu a fost niciodată un individ fricos
AUZI ? MUZICA ÎNGERILOR, IUBITA MEA ! ESTE MOMENTUL TRECERII NOASTRE ÎN UNIVERSUL SPIRITUAL … ( PARTEA A DOUĂSPREZECEA) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383388_a_384717]
-
se va ridica din mormânt ! De la Belu, firește. Mama voastră de capitaliști cu mască de comuniști sau uteciști ! Silviu se ridică de pe scaun, luă de pe birou manuscrisul și se îndreptă către ieșire. Mai apucă să audă pe redactorul-șef, care - scrâșnind din dinți - spuse ca pentru sine: - Tâmpiți cretini ! Să rămân eu fără loc de muncă dacă le public porcăriile. - Sărut-mâinile, tovarășa secretară, spuse zâmbind ironic Silviu. Tovarășu’ redactor-șef m-a rugat să vă spun să-i duceți o cafea
AUZI ? MUZICA ÎNGERILOR, IUBITA MEA ! ESTE MOMENTUL TRECERII NOASTRE ÎN UNIVERSUL SPIRITUAL … ( PARTEA A DOUĂSPREZECEA) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383388_a_384717]
-
fulgilor măruntă sub diademe-n fir de brumă se ascundea,plângând căruntă, o monogramă-n strai de humă. Curgea pe dânsa,lin,șuvoaie, și guri de cerbi pășteau în cete, cu dinți de foc,ca pe-o văpaie o rumegau,scrâșnind,a sete. Căscau și norii-n pumnii ierbii și vântu-i se oprea prin taine, ștergea pe buze de colb șerpii, din piei de viscol,făcea haine. Prin ceața timpului fugară încet,încet,cu umblet mut, se așezau grămezi de ceară
MONOGRAMA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383631_a_384960]