211 matches
-
parte din comuna Mironeasa. Comuna s-a format în 1931, în cadrul județului Vaslui, cu satele Domnița, Moara lui Ciornei, Pănoasa, Poiana Mănăstirii, Poiana de Sus, Secături și Țibana. În 1950, comuna a fost transferată raionului Negrești din regiunea Iași. Satul Secături a primit în 1968 denumirea de "Livada Nouă", pentru ca în 1968 să fie desființat și inclus în satul Domnița. Tot în 1968, comuna a fost trecută la județul Iași, în alcătuirea actuală. Singurul obiectiv din comuna Țibana inclus în lista
Comuna Țibana, Iași () [Corola-website/Science/301315_a_302644]
-
locuitorilor sunt ortodocși (97,45%). Pentru 1,67% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era inclusă în plaiul Prahova al județului Prahova, fiind formată din cătunele Mânzăul, Moiseni, Provița de Sus, Șchiopata, Secăturile, Sultanul, Țaporiștea, Valea Bradului și Valea Poienii. Avea o populație de 1696 de locuitori o școală înființată la 1857, frecventată de 107 elevi (dintre care 18 fete) și o biserică datând din 1629, reconstruită în 1797 și 1834. Locuitorii se
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
a scaunelor, desfăcându-și produsele la Ploiești, București, Giurgiu și în satele vecine. Fiind comună de munte, satele sale răsfirate au fost reconfigurate de mai multe ori; astfel, în 1925, Anuarul Socec consemnează comuna cu satele Provița de Sus, Șchiopata, Secăturile, Fricoasa (sat preluat de la comuna Breaza de Jos) și Valea Poienii, având pe atunci în total 3152 de locuitori. În 1950 a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi, din 1952, din regiunea Ploiești. În 1964, satele Fricoasa
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
sat preluat de la comuna Breaza de Jos) și Valea Poienii, având pe atunci în total 3152 de locuitori. În 1950 a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi, din 1952, din regiunea Ploiești. În 1964, satele Fricoasa și Secături au fost rebotezate "Izvoru", respectiv "Plaiu". Comuna a revenit la județul Prahova în 1968, la reînființarea acestuia, în configurația actuală. În comuna Provița de Sus se află (1620-1629, refăcută în 1787 și în 1835), monument istoric de arhitectură de interes
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
Pintea/Fântâna Pintii", "Foișorul-Tarnița/La Ciupercă", "Valea Lupului", etc.) și/sau pe dealurile care îl compun, dealurile piemontane Codrului și/sau la "Poalele Codrului" (spre exemplu, în denumirea locală, astfel de locații sunt "Câmpu Mare", "Făgașul Satului", "Pusta", "Ungurelul", "Dealul Secăturii", "Tarnița", "Dealul lui Bran", "Dealul Piști"). Culmea masivului Codru se întinde pe aproximativ 22 de kilometri (cu înălțimea maximă de aproximativ 575 de metri în vârful Lespezi) și se numește Culmea Făgetului ("Vârful Codrului" sau "Culmea Codrului" în limbajul local
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,12%). Pentru 3,4% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Nucșoara al județului Muscel și era formată din satele Nucșoara, Slatina și Secăturile, având în total 777 de locuitori. În comună funcționau o biserică ridicată în 1881 și o școală cu 31 de elevi. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Râul Doamnei a aceluiași județ, având 1346 de locuitori în satele
Comuna Nucșoara, Argeș () [Corola-website/Science/300636_a_301965]
-
în total 777 de locuitori. În comună funcționau o biserică ridicată în 1881 și o școală cu 31 de elevi. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Râul Doamnei a aceluiași județ, având 1346 de locuitori în satele Nucșoara, Secături, Slatina și Sboghițești (ultimul preluat de la comuna Corbi. În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În primii ani ai regimului comunist, în zona montană au activat partizani anticomuniști, localnica Elisabeta Rizea remarcându-se ca susținătoare a
Comuna Nucșoara, Argeș () [Corola-website/Science/300636_a_301965]
-
Sboghițești (ultimul preluat de la comuna Corbi. În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În primii ani ai regimului comunist, în zona montană au activat partizani anticomuniști, localnica Elisabeta Rizea remarcându-se ca susținătoare a lor. Satul Secături a primit în 1964 denumirea de "Gruiu". În 1968, comuna a trecut la județul Argeș. În comuna Nucșoara se află două cruci de piatră clasificate ca monumente memoriale sau funerare de interes național aflate în satul Nucșoara: cea din grădina
Comuna Nucșoara, Argeș () [Corola-website/Science/300636_a_301965]
-
6,08% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Fântânelele", făcea parte din plasa Bistrița de Sus a județului Bacău și era formată din satele Andrieșești, Hemeiuș (reședință), Trebișu și Secătura, având în total 1708 locuitori. În comună existau trei biserici ortodoxe, una catolică, o capelă protestantă, o velniță și o școală mixtă cu 14 elevi (dintre care o fată) la Hemeiuș, iar principalul proprietar de pământ era principesa Lucie Schoenbrun-Waldenburg
Comuna Hemeiuș, Bacău () [Corola-website/Science/300675_a_302004]
-
comunelor înconjurătoare Fântânele și Osebiți-Mărgineni, comuna având acum numele de "Mărgineni", preluând câteva sate ale acestora și ajungând la 4250 de locuitori. Ea făcea parte din plasa Bistrița a aceluiași județ și era compusă din satele Barați, Gherăești, Mărgineni-Munteni, Mărgineni-Ungureni, Secătura, Sohodolu-Crihan, Trebișu și Valea Budului. Comuna Slobozia-Luncani a fost și ea desființată, satul ei de reședință împreună cu majoritatea restului satelor trecând la comuna Luncani. Aceasta avea 1662 de locuitori în satele Chetroiu, Dubașu, Lingurari, Luncani, Pietraru, Podișu, Râpa Iepii, Șerpeni
Comuna Mărgineni, Bacău () [Corola-website/Science/300684_a_302013]
-
avea 1662 de locuitori în satele Chetroiu, Dubașu, Lingurari, Luncani, Pietraru, Podișu, Râpa Iepii, Șerpeni și Tocila. În 1931, satul Măgureni-Ungureni a fost redenumit în "Măgureni-Răzeși". În 1950, comuna a trecut în subordinea orașului regional Bacău, reședința regiunii Bacău. Satul Secătura a primit în 1964 denumirea de "Pădureni", iar satul Lingurari al comunei Luncani a primit numele de "Poiana". În 1968, Mărgineni a devenit comună suburbană a municipiului Bacău. Tot atunci, comuna Luncani a fost desființată și inclusă în comuna Mărgineni
Comuna Mărgineni, Bacău () [Corola-website/Science/300684_a_302013]
-
Leonida Iarca, Gr. Săcară, D. Eftasiade, D. Dediu și Anica Moldovan. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Comănești a aceluiași județ. Comuna Bucșești era formată din satele Băieni, Bucșești, Cernu și Cornet și din cătunele Buda, Lereni și Secătura, având în total 2234 de locuitori, iar comuna Poduri avea 2732 de locuitori în satele Brănești, Negreni, Poduri, Prohozești, Rusăești și Valea Soșii. În 1950, cele două comune au fost transferate raionului Moinești din regiunea Bacău. În 1968, ele au
Comuna Poduri, Bacău () [Corola-website/Science/300693_a_302022]
-
293; Gospodării, menaje 281; Locuitori: populația statornică 1257; Întreprinderi comerciale și industriale 9. Forma de relief este dominată de interfluvii sculpturale, relativ plane, cu altitudini medii de 400m, care aparțin neogenului. Teritoriul satului Valea Șoșii este drenat de pâraiele Șoșa, Secătura, Săratului și Cernu. Vegetația spontană este alcătuită din păduri de foioase, pajiști și terenuri agricole. La poalele Munților Berzunți se găsesc multe izvoare cu apă rece, șipote, foarte bună de băut, pe care locuitorii le-au amenajat ("Șipotul Lupului, Apa
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
de la bază, grăbind astfel uscarea copacilor. Pe terenurile cu declivitate mare, unde folosirea plugului era dificilă, se lucra manual, cu sapa de laz. Urme ale acestui mod de exploatare a pământului se mai văd încă pe Dealul Bisericii, Zapodie, Runc, Secătură, Dealul Costeșii, Fața Agrieșului s.a Puțin productivă și greu de lucrat, partea arabilă a hotarelor este cultivată cu porumb, grâu de primăvara și ovăz. Pădurea este inestimabila resursă economică ce ocupă și astăzi peste 50٪ din suprafața comunei. Explicabil
Molișet, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300884_a_302213]
-
de la bază, grăbind astfel uscarea copacilor. Pe terenurile cu declivitate mare, unde folosirea plugului era dificilă, se lucra manual, cu sapă de laz. Urme ale acestuia mod de exploatare a pământului se mai văd încă pe "Dealul Bisericii, Zăpodie, Runc, Secătura, Dealul Costeții, Fata Agriesului" ș.a Puțin productive și greu de lucrat, partea arabila a hotarelor era cultivate cu porumb, grâu de primăvară și ovăz. Pădurea inestinabilă resursă economică, ocupă și astăzi peste 50٪ din suprafața așezării. Explicabil deci, de ce
Târlișua, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300897_a_302226]
-
Rusului; În Laz; La Preluca Ursului cu Isvoru Ursului; Isvoru Petrii; Isvoru Bătrân și Prislopu Frumuselii, cu Munții: Lespedea sau Bătrână, Dosu Stanigii, Obârșia Strâmbii, Barloaia, Muncelu cu Fata și Dosu, Dialu, apoi Oprisasca cu Fata și Dosu. 16. Ridu Secătura lui Traian, cu: Preluca Ursului, Dialu Bătrân, Valia, Fata și Dosu Văii Seci, Șesurile, Stana Lucoaie, Izvorul Barlii. 17. Ridu Rebra: Sforacele, Isvoru Negrii cu Picioru, Isvoru Alecsii, Rebrisoara cea Mică și Saca (acestea sunt două parae de munte care
Telcișor, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300898_a_302227]
-
büdös (împuțit) și patak (parau), de la apele minerale sulfuroase din zonă, care emană un miros urât. Stațiunea este situată la 300 m față de localitatea Ileanda, pe DN 1C și la 2 km de gară Ileanda, pe versantul stâng al văii Secătura. Această stațiune beneficiază de o așezare deosebit de frumoasă, într-o grădină de brazi și foioase . Este o stațiune cu caracter permanent, unde au fost puse în evidență strate acvifere de adâncime cu ape slab mineralizate. Apă minerală izvorăște din mai
Bizușa-Băi, Sălaj () [Corola-website/Science/301775_a_303104]
-
deosebit de frumoasă, într-o grădină de brazi și foioase . Este o stațiune cu caracter permanent, unde au fost puse în evidență strate acvifere de adâncime cu ape slab mineralizate. Apă minerală izvorăște din mai multe locuri de sub stăncile din valea Secăturii, din depozitele oligocene care încep într-un facies continental, constituit dintr-un complex de argile cenușii, în care se găsește un strat de lignit, gresii, calcare cu concrețiuni de pirita care dau mineralizarea apelor de Bizușa. Acestora le succed orizontul
Bizușa-Băi, Sălaj () [Corola-website/Science/301775_a_303104]
-
ca fiind foarte prietenoasă cu oamenii ”mici” pe care-i ocrotea și îngrijea. Feciorii își aveau gospodăriile separate de ale părinților, unul pe creasta dealului Mal, iar celălalt pe coama dealului Muncel, numit Dâmbul lui Galoș, ceva mai sus de Secătura. Cei doi frați ar fi avut doar o singură secure cu care să-și taie lemnele de foc, și, ca să nu sufere vreunul din această pricină, seara când unul își tăia lemnele pentru a doua zi striga la fratele său
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
în comuna Ileanda din județul Sălaj, Transilvania, România. Prima atestare documentara a localității provine din anul 1546, cănd satul apare cu denumirea de Zsakathura. Alte denumiri ale satului : 1566 Szakathura, 1600 Zakatura, 1603 Szakatura, 1750 Szeketura, 1800 Săcătura, 1854 Szakatura, Secătura, 1964 Luminișul, 1966 Luminișu. Localitatea poartă numele de "Luminișu" din anul 1964, nume posibil datorat faptului că satul este așezat într-o zonă înconjurată de păduri și livezi. Localnicii folosesc des vechea denumire a satuluiSăcătura. Denumirea de "Săcătura" provine de la
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
1966 Luminișu. Localitatea poartă numele de "Luminișu" din anul 1964, nume posibil datorat faptului că satul este așezat într-o zonă înconjurată de păduri și livezi. Localnicii folosesc des vechea denumire a satuluiSăcătura. Denumirea de "Săcătura" provine de la cuvântul "seci", "secătura", referire la o porțiune de pădure tăiată sau uscată. Datorită faptului că zona era înpădurită, primi locuitori ai satului foloseau o tehnică prin care curățau scoarță copacilor care în timp se uscau și apoi erau tăiați iar locurile rămase astfel
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
lui Ioan Zapolya, regina Izabella, dăruiește domeniul familiei Bathory. Dintr-un document din anul 1566 când Transilvania s-a aflat pentru o perioadă scurtă în stăpânirea împăratului Maximilian aflăm că domeniul Cetății Chioarului era împărțit în 12 voivodate. Satul Luminișu (Secătura) împreună cu alte 7 sate făcea parte din voivodatul lui Marian care-și avea sediul în Prislop. După recucerirea Transilvaniei de la austrieci în anul 1567, Cetatea Chioarului este dată de Sigismund al II-lea lui Hagimasi Cristof. Renunțarea la titlul de
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
după moartea acestuia în 1599 la Șelimbăr în bătălia cu Mihai Vitezul voievodul român devine stăpân al Transilvaniei iar la conducerea Cetății Chioarului îl numește pe Aga Leca Racotă. După anul 1604 existau în domeniul Chioarului 16 voivodate , sătul Luminișu (Secătura) apare în componență voivodatului lui Ionaș din Vima. După anul 1615 proprietar al domeniului Chioarului este Gabriel Bethlen iar după moartea acestuia soția sa Ecaterina de Brandenburg, amanetează ținutul în favoarea lui Gambos Andrei. În anul 1664 este amintit din localitatea
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
în componență voivodatului lui Ionaș din Vima. După anul 1615 proprietar al domeniului Chioarului este Gabriel Bethlen iar după moartea acestuia soția sa Ecaterina de Brandenburg, amanetează ținutul în favoarea lui Gambos Andrei. În anul 1664 este amintit din localitatea Luminișu (Secătura) pușcașul Bolti Petru. Pușcașii erau o categorie țărăneasca liberă cu obligații militare, aceștia fiind constituiți în jurul cetăților . În decursul timpului satul a avut mai mulți proprietari iar după 1694 se află în stăpânirea familiei Teleki. Din 1820, Luminișu (Secătura) apare
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
Luminișu (Secătura) pușcașul Bolti Petru. Pușcașii erau o categorie țărăneasca liberă cu obligații militare, aceștia fiind constituiți în jurul cetăților . În decursul timpului satul a avut mai mulți proprietari iar după 1694 se află în stăpânirea familiei Teleki. Din 1820, Luminișu (Secătura) apare că proprietate a contelui Ujfalvi Alexandru (1792 - 1866), recunoscut și că un mare scriitor de povești și schițe vânătorești. În timpul revoluției de la 1848 locuitorii din Luminișu și-au arătat nemulțumirea față de autorități, multi dintre ei aflându-și sfîrșitul în
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]