284 matches
-
demontarea mecanismului de semnificare specific. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă tridimensională: semnificantul, semnificatul și semnul. Dar mitul e un sistem particular prin aceea că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de-al doilea, simplu semnificant. 3.2. Eminescu și gândirea indiană Limba sanskrită, sala de marmură neagră anticamera filosofiei indiene. Abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în virtutea căruia se conturează două tipuri de sacru : sacrul de respect (legat de respectarea interdicțiilor) și sacrul de transgresiune (legat de depășirea interdicțiilor)1. Dionis-Dan optează pentru al doilea tip de sacru. Știm de la Roland Barthes că "în orice sistem semiologic avem de-a face nu cu doi, ci cu trei termeni diferiți. Nu percep un termen după altul, ci legătura care îi unește; avem deci semnificantul, semnificatul și semnul, adică totalitatea asociativă a primilor doi termeni" (Barthes: 1987, 98). Limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
regizat, încât în afara textului nu înseamnă decât efectul înșelător al unui joc de iluzii. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă tridimensională: semnificantul, semnificatul și semnul. Dar mitul e un sistem particular prin aceea că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de al doilea, simplu semnificant (Barthes: 1987, pp. 104-105). Revenim la context
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al unui joc de iluzii. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă tridimensională: semnificantul, semnificatul și semnul. Dar mitul e un sistem particular prin aceea că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de al doilea, simplu semnificant (Barthes: 1987, pp. 104-105). Revenim la context. François Rastier propune trei tipuri de context: vecinătatea imediată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aferente (Rastier et Pincemin, URL). Pe același model este formulat, pentru un nivel superior, principiul arhitextualității, articulat prin raportarea fragmentelor la corpusul de texte. Mitul operează la rândul lui transformări, dar de o cu totul altă natură: elaborarea unui sistem semiologic secund îi va permite mitului să evite această dilemă: silit să dezvăluie sau să lichideze conceptul, el îl va naturaliza. Ajungem astfel la principiul mitului : transformarea istoriei în natură (Barthes: 1987, 104). În ceea ce privește legătura care unește semnificantul de semnificat, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
istoriei în natură (Barthes: 1987, 104). În ceea ce privește legătura care unește semnificantul de semnificat, în intertextualitate avem un tip special de relaționare. Semnificatul este el însuși semnificant, astfel încât se produce o situație pe care explicația barthiană asupra funcționării mitului ca sistem semiologic secund ne-a făcut-o familiară: "Știm acum că semnificantul poate fi considerat, în cadrul mitului, din două direcții: ca termen final al sistemului lingvistic sau ca termen inițial al sistemului mitic" (ibidem). Pentru ultimul element al schemei tridimensionale mitice, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de producere/receptare a obiectului de studiu. În această privință, subscriem ipotezei de lucru formulate de A. Mattelart și Y. Stourdzé: [...] Un anumit număr de factori și de evoluții recente ne permite să întrevedem posibilitatea unei noi dezvoltări a studiilor semiologice în domeniul media. Mai întîi, trebuie remarcată o evoluție foarte profundă a teoriei lingvistice în domeniile enunțării, discursivității și pragmaticii (1982, p. 35). Ne propunem abordarea globală a diverselor practici de prefețe, epigrafe sau reclame. Totuși, principala noastră intenție nu
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Ionescu (1993) și cea a lui Plutchik (1995). Contribuția lui Ionescu (1993) constituie, de fapt, o propunere de semiologie psihopatologică funcțională. Pornind de la unele critici aduse semiologiei psihiatrice clasice - considerată prea închistată și centrată pe simptom -, Ionescu propune cercetarea aspectelor semiologice care pot fi calificate drept funcționale în virtutea scopurilor lor: reducerea tensiunii pulsionale și a angoasei ce rezultă din ea (ca în cazul mecanismelor de apărare) și, respectiv, adaptarea la schimbare, la condițiile externe (ca atunci când avem în vedere mecanismele de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
etiologii după puncționări multiple; - exsudativ (cu conținut de proteine peste 3 g%): TBC, neoplasm, post-rontgenterapie; - exudat purulent: bacteriană, TBC, fungică; - lăptos: chilopericard; - colesterol: mixedem. Forme etiologice de pericardită acută exudativă Numeroase afecțiuni pot sta la baza pericarditei acute. Unele particularități semiologice, unele circumstanțe de apariție, unele caractere evolutive pot să se înscrie în favoarea uneia sau alteia dintre astfel de cauze. Totuși, cel mai adesea, examenele de laborator sunt cele care permit determinarea etiologiei. Cele mai importante forme etiologice de pericardită acută
Tratat de chirurgie vol. VII by LAURENŢIU COZLEA () [Corola-publishinghouse/Science/92071_a_92566]
-
incidenței lor ridicate și problemelor complexe de diagnostic și tratament. Afectarea arterelor periferice se produce în peste 90% din cazuri în cadrul aterosclerozei sistemice, care poate realiza un tablou de ischemie arterială acută sau cronică. Nu se includ în acest capitol semiologic anumite afectări ale unor segmente arteriale bine determinate (aorta ascendentă, crosa aortei, arterele carotide cu ramurile lor, aorta toracică, aorta abdominală până la nivelul emergenței arterelor renale, precum și arterele viscerale mari) care prezintă o semiologie aparte [1, 2, 11, 12, 17
Tratat de chirurgie vol. VII by LAURENŢIU COZLEA () [Corola-publishinghouse/Science/92071_a_92566]
-
ischemie arterială periferică, locul și natura obstacolului vascular ca și existența altor determinări aterosclerotice frecvent întâlnite la acești pacienți: cerebrale, coronariene și viscerale. Examenul clinic se efectuează obligatoriu apreciind modificarea observată la un membru, comparativ cu celălalt membru. Diagnosticul clinic semiologic urmărește trei aspecte importante: 1. inspecția: atitudinea, fizionomia, constituția, starea de nutriție, aspectul extremității; 2. palparea: modificările locale ale temperaturii cutanate, modificările pulsului arterial, teste clinice, tumori pulsatile, vasculare, teleangiectazii, tulburări de sensibilitate la palparea tegumentelor; 3. auscultația arterelor: existența
Tratat de chirurgie vol. VII by LAURENŢIU COZLEA () [Corola-publishinghouse/Science/92071_a_92566]
-
personajului-reflector o modalitate tipică de introducere și dezvoltare a registrului prezentativ. Philippe Hamon este de opinie că "în discursul realist-lizibil, conjuncția personaj-descriere ar putea fi plasată sub semnul general al motivației în toate sensurile acestui ultim termen: a) un sens semiologic personajul, desemnat prin semnificantul descriptiv (o descriere de mediu, de exemplu) este într-o relație de "asemănare" (deci nonarbitrară) cu nonpersonajul, de redundanță cu mediul, așadar foarte aproape să-și schimbe calificativele cu cele ale mediului (...); b) un sens "psihologic
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Argument introductiv Clinica psihiatrică modernă contemporană nu pote eluda recursul la conceptul operațional al schizofreniei, din rațiuni care țin de practica semiologică curentă. Deși schizofrenia ca entitate clinică este circumscrisă strict psihopatologic, nu se poate vorbi despre semne care să conducă direct către diagnostic, mai ales în perioada de debut. Mai mult, chiar în prezența unui tablou clinic "tipic", criteriul evolutiv este
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
acută care "trenează", un episod depresiv "atipic", o nevroză care "se disociază", o criză "de originalitate juvenilă" gravă sau prelungită, tulburări bizare de comportamnet și/sau caracter sau o multitudine de alte tablouri psihopatologice. Pe lângă faptul că practic, în plan semiologic, schizofrenia incipientă este lipsită de specificitate, situația este în plus complicată de o importantă și controversată problemă în care studii și argumente uneori contradictorii își dispută următoarea dilemă: schizofrenia trebuie privită ca un "proces" morbid, adică ca o ruptură, o
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
pacienți are o frecvență de răspândire mare (circa 1/3) și un indice de corelație ridicat, dar din nefericire așa cum subliniam anterior este puțin evocator pentru tulburarea psihică în cauză. Evident, atunci când aceste simptome semnal se regăsesc regrupate valoarea lor semiologică pare să sporească considerabil. Atunci când regruparea a cuprins 3 sau mai multe simptome valoarea predictivă a crescut mult, ele constituindu-se practic în adevărate “sindroame de avantpost”. 1.2. Simptomatologia somatică în schizofrenie este prezentă, de obicei, în planul secund
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
acută care "trenează", un episod depresiv "atipic", o nevroză care "se disociază", o criză "de originalitate juvenilă" gravă sau prelungită, tulburări bizare de comportamnet și/sau caracter sau o multitudine de alte tablouri psihopatologice. Pe lângă faptul că practic, în plan semiologic, schizofrenia incipientă este lipsită de specificitate, situația este în plus complicată de o importantă și controversată problemă în care studii și argumente uneori contradictorii își dispută următoarea dilemă: schizofrenia trebuie privită ca un "proces" morbid, adică ca o ruptură, o
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
acută care "trenează", un episod depresiv "atipic", o nevroză care "se disociază", o criză "de originalitate juvenilă" gravă sau prelungită, tulburări bizare de comportamnet și/sau caracter sau o multitudine de alte tablouri psihopatologice. Pe lângă faptul că practic, în plan semiologic, schizofrenia incipientă este lipsită de specificitate, situația este în plus complicată de o importantă și controversată problemă în care studii și argumente uneori contradictorii își dispută următoarea dilemă: schizofrenia trebuie privită ca un "proces" morbid, adică ca o ruptură, o
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
clinice ale demenței precoce de către Kraepelin, și până la studii de dată recentă ne confruntăm cu observații care subliniază aspectul particular general "aerul aparte" al unor astfel de viitori schizofreni. Aceasta pentru că diagnosticul în psihiatrie nu este bazat exclusiv pe datele semiologice ci face apel din plin la caracteristicile anamnestice (adaptare premorbidă a pacienților) și biosociodemografice (vârstă, sex, statut marital, socioeducațional etc.). Aceste caracteristici constituie puncte de reper greu de ignorat în demersul diagnosticului clinic al schizofreniei. Observarea unei simptomatologii psihiatrice fruste
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
anterioară, relativ satisfăcătoare. 4.2. Debutul schizofreniei la adolescent. Angoasanta interogație asupra unui posibil debut al unei schizofrenii (frecvent în adolescență), se infiltrează adesea în câmpul preocupărilor pedopsihiatrilor cu riscul de loc neglijabil de a sfârși în atitudini de reperaje semiologice deopotrivă sărăcite și periculoase. Excesele sunt binecunoscute: suspectarea oricărui adolescent care întârzie prea mult în a se contempla în oglindă de a ascunde un posibil schizofren nesigur de propria sa identitate, sau considerarea oricărei excencitrități pasagere, într-o bizarerie de
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
și spre aglutinare în tematica delirantă a conflictelor psihologice prepsihotice. în cadrul acestei forme trebuie adusă în discuție și controversata problemă a apartenenței nosologice a psihozelor halucinatorii cronice în cadrul schizofreniilor. încă Kraepelin consideră parafrenia ca o afecțiune separată din rațiuni semiologice (predominanța tabloului halucinator și delirant asupra dezorganizării psihice) și prognostice (o mai bună conservare și adaptare a pacienților). Cu toate că unii autori (printre care Mayer-Gross, 1969 și Strömgren, 1982) le includ în cadrul schizofreniei cu factori atipici (datorită vârstei tardive de debut
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
un pas îndărăt. 3. Fiecare ședință este un proces de creație și de achiziție care îl face pe terapeut să intervină în realitatea sa concretă și în stabilitatea sa. Terapeutul, este cel care trebuie să se repereze, pornind de la datele semiologice și contextuale, de care dispune în primele etape psihogenetice și modalitățile lor proprii de funcționare psihică și relațională. Cura psihoterapeutică cu un schizofren implică și se construiește pornind de la elemente clinice care sunt prezente și evaluate continuu (Raclot, 1986). Totul
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
împotriva ciumei, s-a pregătit terenul pentru SIDA. SEMIOLOGIA Fiindcă ne ocupăm de semne și de semnale, se pune problema relației noastre cu semiologia. E de înțeles. Ultimele decenii au plasat științele umaniste, în particular pe cele franceze, în ambianța semiologică. Răspuns: noi ne aflăm în altă parte. Ba chiar în colțul opus. Acest "moment intelectual" lung de treizeci de ani funestul Zeitgeist hexagonal -, redundant și strălucitor, este în mod evident defavorabil unui demers ca al nostru. Promovarea, după Saussure, a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
mai mult, nici mai puțin decît variația unei mărimi fizice (o tensiune pe o linie telegrafică, o modulație a undelor hertziene etc.) teoria făcînd abstracție de natura fizică a acestei mărimi. Pe scurt. Sîntem de două ori refractari la voga semiologică. Ca materialiști pentru început, fiindcă semiologia à la Barthes îmi pare una din multele expresii ale formalismului contemporan. Și ca trinitarieni practicanți, mereu în căutarea lui tertium gaudens, de exemplu suportul material sau transportorul organic al mesajelor Biserică, partid, școală
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
nu-ți oferă o fotografie bună. Se stabilesc numai niște criterii, mai ales statistice. Dar viața este altceva decât statistică. Nimeni nu este doar un "caz", pentru că personalitatea, structura, nu se manifestă prin scheme cazuistice. Personalitatea este altceva, dincolo de faptul semiologic. Personalitatea se exprimă și prin "povestire"; oricât de inadecvată pare această formulă, ea exprimă adevărata față a psihiatriei. Citesc unele constatări stupefiante, efectuate de clinicieni în moderne clinici contemporane: un medic conversează cu bolnavul șase minute în 24 de ore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și la Clinica terapeutică, Facultatea de Medicină Iași (1930-1932). A fost promovat șef de lucrări (1932-1934) la aceeași clinică; conferențiar (1934-1942) la disciplina “ Dietetică și tratamentul bolilor de nutriție” de la Facultatea de Medicină Iași; profesor suplinitor (1942-1943) la Clinica medicală semiologică a Facultății de Medicină și profesor titular (1943-1952) de Farmacologie la aceeași facultate. A fost șeful Catedrei de Farmacologie a Facultății de Medicină Iași (1943-1952). În paralel cu activitatea didactică a obținut gradele medicale: extern (1925-1926), prin concurs, la Spitalul
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]