97,091 matches
-
mai degrabă, să ne alarmeze decît să ne bucure. Nimeni nu s-ar fi opus ca M.C.C. să instituie Premii Naționale pentru literatură, artă, teatru, film etc., și ca premiații să fie reprezentativi, dacă nu neapărat și foarte numeroși. Primul semn de întrebare îl ridică limitarea acestor premii la teatru. Anunțate pe nepusă masă și în vecinătatea celor de la UNITER, nepregătite (gala însăși a fost o imitație neinspirată a galelor UNITER) și, mai ales, în lipsa unui juriu, ele par să concureze
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
n-a pomenit de scrisoarea de refuz a directorului Teatrului "Lucia Sturza Bulandra", nici de adevăratul motiv al absenței de la gală a altor trei laureați importanți, dl Paul Bortnovski și dnele Valeria Seciu și Lia Manțoc. În sfîrșit, un mare semn de întrebare îl ridică tam-tam-ul politic țesut de M.C.C. în jurul evenimentului de la care n-au lipsit președintele țării (așteptat, ca pe vremuri, mai bine de o jumătate de oră să încheie o emisiune t.v.!), premierul și întreg guvernul. Cînd
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
aceluiași timp. Cuvîntul înainte al ediției vine cu un surplus de elemente de datare și de informare. Dintre ele, apelul neabătut la limba română, autenticitatea exprimării universului interior și exterior al nuvelelor, cît și dinamica simțirii în poezie stînd sub semnul expresivității fundamentale a limbii "de acasă". Acea "necesitate vitală" care este pusă în valoare de Nicolae Florescu în comentariul său. Există aici punți aruncate către "începuturile narative" ale scriitorului pentru o mai bună orientare a noastră în structurarea unui plănuit
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
de Vintilă Horia și publicat în întregime în numărul pe martie 1991, al Jurnalului literar, cu titlul Intelectuali români în exil. A parcurge acest document înseamnă a străbate geografia exilului lui Vintilă Horia. Existența sa nu a stat doar sub semnul cărților, cum ne-ar îndemna să credem școlile frecventate și titlurile obținute: Dreptul la București, Literele și Filosofia la Universitățile de la București, Perugia și Viena, cît și catedrele de unde se manifestă pe plan didactic, de la Buenos Aires în America de Sud, în Europa
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
București, Perugia și Viena, cît și catedrele de unde se manifestă pe plan didactic, de la Buenos Aires în America de Sud, în Europa, Madrid, Paris, în alte centre universitare din Spania, Italia, din nou America de Sud, Santiago (Chile). Viața i-a fost pusă adesea sub semnul marilor pericole. După ce a plecat din țară ca atașat de presă și atașat cultural la Roma și Viena (1940-1944), cade prizonier și este tîrît în lagăre germane pînă în 1945, cînd este eliberat de armatele engleze. Întîmplările războiului, ascensiunea și
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
lui Eugen Ionescu e pus în contextul generației '27. Operația nu e neapărat originală, dar autoarea îi dă o claritate periculos de convingătoare. Rezumînd, lucrurile ar sta în felul următor. Deopotrivă Vulcănescu, Nae Ionescu, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu stau sub semnul unei filosofii de tip iraționalist. Dar, în timp ce Eliade, Cioran, Vulcănescu favorizează iraționalismul vitalist de sorginte germană, romantic și neoromantic, sînt influențați fiecare în moduri diferite fie de Nietzsche sau Schopenhauer, fie de filosofia creștină sau de ortodoxism, Eugen Ionescu face
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
sale era însuși drumul) are o energie pozitivă, de care cititorii au evidentă nevoie în ziua de azi. Lumea s-a săturat de apocalipsă, mizerii, sânge etc. Chiar numai faptul că se vând romane "pozitive" în asemenea tiraje, e un semn bun. învățând să descifreze semnele și să treacă prin încercări de neevitat (străbaterea deșertului, vraja iubirii, înfruntarea morții), să se bucure de prezent și în același timp să nu piardă esența, să accepte schimbarea ca pe însăși viața pământului, să
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
o energie pozitivă, de care cititorii au evidentă nevoie în ziua de azi. Lumea s-a săturat de apocalipsă, mizerii, sânge etc. Chiar numai faptul că se vând romane "pozitive" în asemenea tiraje, e un semn bun. învățând să descifreze semnele și să treacă prin încercări de neevitat (străbaterea deșertului, vraja iubirii, înfruntarea morții), să se bucure de prezent și în același timp să nu piardă esența, să accepte schimbarea ca pe însăși viața pământului, să se considere eroul principal al
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
freudiană al lui Laplanche și Pontalis și după cel "în dialect freudo-lacanian" coordonat de Roland Chemama la Larousse, cel de-al treilea tradus în ultimii opt ani (de remarcat că toate trei din limba franceză). O asemenea frecvență reprezintă un semn foarte bun pentru evoluția psihanalizei în România. Devine tot mai evident că după parcursul preponderent speculativ și aplicativ al anilor '90, am ajuns în prezent nu doar la un nivel al acumulărilor fundamentale, de o mai accentuată relevanță clinică, dar
Opțiuni terminologice by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15342_a_16667]
-
sacră camuflată în exuberanță și jubilație cromatică. De fapt, expoziția Paulei Ribariu de la Allianz-Țiriac nu este atît o expoziție obișnuită, cît o provocare a privirii, un gen de instalație neostentativă și fără substraturi polemice, o formă complexă de construcție a semnului și de remodelare a spațiului. O lume încremenită în ipostaza ei de maximă semnificație și de minimă desfășurare descriptivă, un ceremonial stopat, o suspendare a realului în efigie și a istoriei în magie, cam toate acestea la un loc ar
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
preot ("Sărut mîna, părinte"), ca și în raporturi guvernate de vîrstă și de o anume afectivitate: a copiilor către adulți (în primul rînd din familie), a tinerilor către bătrîni ("Sărut mâna, tataie"). Multe exemple atestă evaluarea pozitivă a formulei, considerate semn de bună educație: "polițist era și cel din patrula de circulație care a oprit-o pe prietena mea într-o seară și i-a cerut actele EXTREM de politicos, le-a verificat atent și apoi i-a spus "Vă mulțumesc și
"Săr'na" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15372_a_16697]
-
care ascultă cu tăcerea sa ...cu vorbele rare, încete și cu simțămintele pline de venerație... un punct liniștit în mijlocul acestei grabe". Ostap, bătrânul cobzar orb din Cântecul despre dreptate (într-o Rusie în care icoanele vechi sunt singurul sprijin, singurul semn în care te poți încrede pe cale, "asemeni pietrelor de drum ale Domnului") este chiar Dumnezeu. "O, dar eu n-am știut asta", spune Rilke. Așa cum "nu poți să știi niciodată dacă Dumnezeu este sau nu într-o poveste înainte de a
Povestiri sau poezii? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15381_a_16706]
-
Gauvain). Și aici (o spun cu riscul de a deconspira finalul romanului) cel care învinge necunoscutul și moartea, cel căruia îi e dat să vadă Cartea este cel mai puțin în măsură să-i deslușească taina: lui Gauche, înlănțuirile de semne nu-i spun nimic de vreme ce el nu poate citi. A nu ști carte devine astfel a nu afla Cartea. Băiatului căruia îi fuseseră refuzate în același timp știința scrisului și darul vorbirii își capătă glasul la contactul cu magicul obiect
Poveste din vremuri apuse by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15414_a_16739]
-
14.XII.1989: "Regimul mai avea de trăit exact o săptămînă. "Sursa" pare mai activă ca oricînd. Om citit, frecventînd lume informată, pare orbit și nu înțelege sensul evenimentelor. Mi se pare deja un personaj tragic. Nici un pas înapoi, nici un semn de îndoială. Opera lui de spionare a prietenilor atinge limita. Pare a se pregăti pentru un rol și mai odios, acela de demascator, de martor al acuzării. [...] În calculele lui nu intră scenariul imposibil, miracolul: căderea lui Ceaușescu". Mie, așa cum
De la Sursă... by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/15402_a_16727]
-
Iar Al Hadia, tradiția legendară para-coranică a literaturizat și mai mult, cu fantezie și lirism, capitolele din Biblie. Personajul preferat din Al Hadia este Ismael, fiul lui Ibrahim (Avraam) care ar fi trebuit să fie sacrificat de tatăl său ca semn al credinței în dumnezeul unic, Alah; Suleiman (Solomon) înțelegea glasul păsărilor și al plantelor, de aceea a devenit "înțeleptul înțelepților". Mahomed, autorul Coranului, se consideră pe sine un prooroc urmaș al lui Ibrahim, fondatorul hanifismului. Ca hanif Ibrahim nu este
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
mult mai devreme, la 22 aprilie 1986. Revenind la începuturi, merită a fi semnalat un amănunt biografic conotabil: din admirație față de Eliade Rădulescu, tatăl, căpitanul Gh. Ieremia, hotărăște să-și schimbe numele în Eliade. Intuiție? Plasat prin hazard și prin "semnul numelui" sub zodia primului cărturar modern al neamului, Mircea Eliade își începe de timpuriu "căutările". Deși miop, citește tot ce-i cade în mînă "pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, în pivniță". Interesant pentru structura sa psihică este că nu
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15408_a_16733]
-
temeinică necesită timp. Suprimă deci, treptat, cîte un minut din necesarul de somn. Idealul lui este să doarmă doar două ore pe noapte, cum citise despre A. von Humboldt. Cînd într-o dimineață leșină de epuizare, își pune "experiența" sub semnul ascezei și se preocupă de moartea aparentă. În convergență cu eforturile titanice de înălțare spirituală, își alege modele pe măsură: N. Iorga (seriozitate și geniu), B.P. Hasdeu (enciclopedism), Nae Ionescu (ortodoxie, elocvență, charismă). Trăind atitudinal la temperatura incandescentă a frondei
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15408_a_16733]
-
cu trenul sau cu mașina, la fiecare sfârșit de săptămână, drumul obositor până la casa de bătrâni unde mama ei ca și toate "ființele care o populează sunt parcă învelite într-un celofan invizibil" (imaginea învelișului de celofan revine obsesiv ca semn al inexorabilei înstrăinări: deși încă aproape, mama nu mai e aici, ci trece lent spre moarte). Teamă și speranță, îngrijorare și bucurie vor marca fiecare dintre reîntâlnirile lor, căci bătrâna mamă este imprevizibilă: când vlăguită, cu ochii înfundați în orbite
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
este practic redusă la tăcere"). Dincolo de deficiențele inerente oricărui proiect utopic și de lectura pe care eseurile lui Thoreau o impun (nici în cheie strict realistă, nici contînd exclusiv pe alegorismul lor), critica modernității (a efectelor revoluției industriale, a primelor semne ale societății moderne, de fapt) vizează repunerea emancipării, plenitudinii și libertății în slujba individului, într-o linie a criticii societății industriale care culminează cu mișcările de stradă ale anilor '60. Analiza lui Marius Jucan surpinde în eseurile lui Thoreau premisele
Proiectul unei culturi terapeutice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15415_a_16740]
-
așteptarea morții. Sentimentul personajelor este un amestec de prudență, teamă și resemnare. Moartea pare mai mult familiară decât înspăimântătoare, un fapt inevitabil de viață, își pierde deseori atributul violenței (nici o moarte nu se desfășoară sub ochii noștri), este "anunțată" prin semne și presimțiri mai mult sau mai puțin vagi. Momentul de "ruptură" se lasă deseori întrezărit printr-o dezlănțuire a naturii indiferent de punctul de pe glob unde se află în acea clipă personajele: la Geneva toamna începe brusc, la Paris se
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
al cărui mesaj nu era lesne sesizabil și nici nu sugera prea ușor analogii cu altele. Când Virgil Mocanu i-a dedicat o monografie, la mijlocul anilor '80, după ce pictorul traversase decenii de căutări, experimente, dileme, el l-a pus sub semnul căutării-de-sine, cu deplin temei, fiindcă orice creator se caută în operă și nu-și menține în fond statutul decât continuând să caute și să dăruie din ce a găsit: mărturii sui generis, înțelesuri din lumea prin care i-a fost
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
materie" pentru o expoziție personală, ușile din urbea în care a decis să-și ducă veacul, identificându-se oarecum cu ea, i-au putut furniza cu atât mai mult elemente semnificative pentru conturarea universului său plastic. Un univers plin de semne și simboluri, în care ispita plutirii, a zborului, a levitației, sesizată de critică, e prezentă la fiecare pas. "O casă, un copac, o căpiță, un gard, o fântână" îi păreau, în satul de sub munte, "semne veșnice" pe care căuta să
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
plastic. Un univers plin de semne și simboluri, în care ispita plutirii, a zborului, a levitației, sesizată de critică, e prezentă la fiecare pas. "O casă, un copac, o căpiță, un gard, o fântână" îi păreau, în satul de sub munte, "semne veșnice" pe care căuta să le integreze, așa cum va face și cu ușile din vechea capitală a Moldovei, într-un sistem personal. De ce uși? Poate fiindcă ele îi ofereau un nou suport de reflecție, de extensie a dialogului metafizic, pe seama
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
Gheorghe Grigurcu "La un moment dat, oligarhia dă semne de curată demență: își închipuie ca sorginți ale dezastrului fel-de-fel de conjurațiuni anarhiste, din Barcelona sau Paterson, din Honolulu - mai știm de unde? Nu mai vede nicăieri decît instigatori - fenomen și ridicul și deplorabil, ca totdeauna așanumitul delirium persecutionis. Nu le
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15419_a_16744]
-
întrebare în răspuns la întrebare. Impărțirea în pământ și cer nu-i cea mai bună modalitate de-a gândi despre acest întreg. Iți permite numai să supraviețuiești la o adresă mai exactă, mai rapid de găsit. Dacă aș fi căutată, Semnele mele distincte sunt încântarea și disperarea. Pisica din casa pustie Cu moartea ta - nu speria pisica. Căci ce să facă sărmana într-o casă pustie să se cațăre pe pereți? să se alinte preumblându-se printre mobile? Nimic parcă nu-i
Poeme de Wislawa Szymborska by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/15436_a_16761]