441 matches
-
aluneci! Ușor. Am ajuns sub pod. Era solid, din beton armat prevăzut pe partea carosabilă cu puternice grinzi de beton. Pe pereții laterali se scurgea o mâzgă rău mirositoare, rezultată în urma acumulării apelor de ploaie ce se infiltrau prin pământul sfredelit de râme. Jos era și mai jalnic: materii fecale mai vechi sau mai noi, aparținând tuturor ființelor vii de pe planetă, demonstrau limpede faptul că spațiul acesta era locul propice pentru satisfacerea fireștilor nevoi implacabile. Oricum, privirea ți se îndrepta, automat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
început cursul, cufundându-se aproape în fotoliul acela cu rezemătoare înaltă ca de tron episcopal, cu ochelarii în mână, punându-i pe nas numai când se uita prin filele de note după câte o dată sau după câte un nume, și sfredelind cu privirea pe fiecare auditor din sală - așa cum l-am văzut apoi de sute de ori în anul acela și [29] în cei trei ani de facultate. Dar cine și-ar fi putut închipui atunci, în ziua aceea a manifestației
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
lapte se trage laptele. Se crede că dacă se trage laptele, apoi e bine a turna ceva din lapte pe prag și a-l tăia cu cuțitul, și apoi nu se va trage. Dacă fată o juncă, apoi i se sfredelește un corn, se toarnă în el argint viu și se astupă cornul cu un stupuș* de lemn; se crede că după aceea niminea nu-i va putea lua laptele. Se zice că vaca a cărei lapte l-a luat cineva
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
cel puțin În ultimele șapte sute de ani, al unui oraș preponderent românesc la ora actuală. Din asemenea motive, În ultimii ani, orașul se acoperă, din zi În zi, cu noi monumente grandioase, de obicei distonante, sau cu tăblițe stridente care sfredelesc liniștea vechilor ziduri medievale. Tot acest efort, demn de o cauză mai bună, vizează fasonarea și evidențierea unui trecut cât mai românesc al orașului, tocmai datorită greutății de a accepta elementele atât de puternice, autentice, ale trecutului unguresc al acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
trunchiul” bătrânului fluviu, imaginarul poetic pulsează: „cu un surâs / preface amintirea în blazon medieval / purtând trepte de dragoste...” (blazon medieval) Orașul îi apare poetului-căOător o adevărată corabie, și nu oricând, ci într-o „preaiubită răcoare de seară...” (orașul-corabie) „Ochii” Tamisei sfredelesc zările. Ceasul din Turnul Big-Ben-ului devine „formă primordială a Timpului”. Mulțimea din Trafalgar Square stimulează, retrăind o pagină de istorie universală, simțind cum „înflorește mirosul victoriei în palmele lui Nelson”. și vântul tembie, astfel, „furișat printre dinții populației”, călătorul va
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
forme laborioase, stihuitoare încifrări ale sacralului, zbor întru înăOțare inițiatică, „îmbrățLșarea”-a divinului, puterea de a „visa sărutul / arc de triumf / sub care împletesc iubirea / ca pe o paradă / de ziua infinitului” (Paradă). Supuse unui ritual al cizelării, în ritmul sfredelit de brațul purtător de daltă, pulsațiile nașterii sporesc sub arcuiri vrăjite: „infinitul se îngroapă / râvnește răGăcini / fără sfârșit / fără început spre cer”, „recunoștință” (Sub daltă). Laitmotivul „vezi” se dorește nu doar conștientizare a treptelor zămislirii operei de artă, cât mai
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
și poziționări ontice? Suferința, ca experiență personală extremă, poate fi supusă unei departajări conceptuale fundamentată în natura surselor și motivațiilor sale. Astfel, vom sesiza suferințele trupului, cele ale deficiențelor corporalității și cele având doar cauze spirituale. În cazul durerii ce sfredelește mistuitor trupul, survine perspectiva transcendenței ca tărâm eliberator și taumaturg? Situația deficiențelor corporale ce determină o suferință nu ascuțită ci apăsătoare deshide perspectiva unor surprinderi ale transcendenței ascunsă dar activă? În acest sens, spre exemplu, ce vede, într-un mod
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sale, el se rupe metafizic de conexiunile cu normalitatea banalului cotidian, de ritmul firesc al lumescului ce-și consumă plinătatea zi după zi. În disperarea acestor legături el se restrânge la sine concentrându-și ființa în jurul propriei dureri ce-l sfredelește. Într-adevăr, privește lumea doar ca posibil perimetru unde se poate afla sursa și elementul încetării suferinței sale corporale. Așadar, el nu se mai poate bucura de multitudinea altor facilități oferite prin lume pentru că sufletul său este inundat de prea-plinul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
adâncurile abisale ale sufletului a propriilor capacități ce sunt acum reactivate. Trezirea impulsiunilor telurice uitate prin proiectarea constantă la suprafața existenței cotidiene determină în conștiința suferindului un proces de re-evaluare a spectrului existenței proprii. În mijlocul agoniei întru mistuire ce-i sfredelește corporalitatea, spiritul său nu doar se restrânge concentrat la sine dar se și sesizează ca aruncat în imanent, exilat în matrița fizică pe care acum, poate ca nicicând, o surprinde ca disolubilă, fragilă și efemeră. Aici sufletul suferă alterarea corporalității
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
deschidere spre alte extensii de cunoaștere. El trebuie asimilat și depășit în ritmul lent și calm al unei analize ce se dorește sigură prin cercetarea sa meticuloasă. Între cel ce îndură suferința survenită prin deficiențele corporalității, acea suferință ce nu sfredelește ci doar învăluie copleșitor și dimensiunea lumii împrejmuitoare se află un crepuscul terifiant deschis asemeni unei prăpăstii amețitoare. Suferindu-l evocat aici privește și percepe lumea pășind încet și șovăitor pe unica punte ce-l apropie de aceasta, puntea detaliilor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
atașări iubitoare și sfârtecări îndurerate ce se întinde peste concretețea unei prezențe umane corporale, peste un trup menit să ascundă dar care, supus analizei atente, relevă și indică. Pentru cei loviți de suferințele deficiențelor corporale, de acea durere ce nu sfredelește dar învăluie traumatizant și copleșitor, amănuntul, detaliul constituie, așadar, ferestre deschise spre profunzimile întemeietoare ale metafizicului, ale sensurilor și explicațiilor ce palpită în zona primordialităților ontice. Detaliul reprezintă aici paranteza prin care vălul de iluzii active se disipează temporar permițând
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cărei nobile perfecțiuni se dovedește insondabilă spiritului uman în acest sens fiind nedeterminată, adică necircumscrisă sau incompatibilă cu demersul unei definiri cuprinzătoare, se între-zărește pentru suferind, pentru intuiția sa palpitândă drept dimensiunea primordialităților întemeietoare. Cel pătruns de sfâșierea ascuțită ce sfredelește dinspre trup spre spirit ca durere a corporalității, cel damnat la calvarul deficiențelor și incompletitudinii trupești sau conștiința apăsată dramatic de tragediile spiritului trei ipostaze în care ființa umană este retopită metafizic în lavele unor încercări titanice dobândind putința saltului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ca la Blaga, duhuri nocturne „urnind pământul”, fluturi cap-de-mort, vestitori de drame. O căprioară, „făptură cu ochi de fecioară”, urmărită de gonaci, sare peste un altar căzut (Elegie), prin mărăcini și scorburi se văd „piei de șarpe lepădate”, în ziduri „sfredelește cuib pasărea neagră”, lângă trepte măcinate nechează „telegari aripați”, iar din „potcoava Necuratei” sar scântei, dar în pofida prezențelor întunecate, totul se petrece mai degrabă în basm decât în orizont metafizic. În fond, chiar dacă are aspirația drumului spre stele, M. se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
este legitim să ne întrebăm dacă transele contemporane sau toate excesele care punctează viața societăților noastre nu sunt, pur și simplu, indiciile cele mai sigure ale unei culturi în gestație? Modulările actuale ale acestei ebrietas antropologice, ale acestei beții care sfredelește în mod regulat corpul social. Răsturnând construcțiile doctrinare sau normative cele mai stabile. Propunând moravuri alternative, moduri de gândire heterodoxe. Pe scurt, posturi corporale și intelectuale care mărturisesc o nouă împărțire a cărților societală. Semnalez că aici este vorba de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
a recunoaște că măștile diverse despre care tocmai am vorbit traduc cu justețe ambivalența acestor figuri antropologice pe care le regăsim în teatrul nô japonez, în dansurile africane, în orixas din candomble brazilian și alte forme ale forțelor obscure care sfredelesc inconștientul colectiv. Chiar dacă aceasta este deranjant pentru liniștea noastră bine chibzuită, trebuie să recunoaștem că este un fel de "șamanism" difuz care s-a răspândit în societățile noastre civilizate. Sălbăticia primitivă reapare în aceste forme culturale diverse care sunt muzica
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Erin. Ideea e să fie romantic! îi răspunde Lisa. — Și cum rămâne cu rochia mea? se aude glasul plângăcios al lui Danny. Și cu loialitatea față de cel mai bun prieten al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi răspunsul... și, pur și simplu, nu mai rezist. Nu știu, OK? țip disperată. Pur și simplu... habar n-am ce-o să fac! Fără veste, aproape îmi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca eu să vreau să fiu cu el. O, Doamne, cât de proastă am putut să fiu... Începe să-mi sune mobilul și scotocesc repede în geantă, cuprinsă brusc de speranță. — Luke? — Becky! Ce naiba se întâmplă? Glasul lui Suze îmi sfredelește urechea, și aproape scap telefonul de spaimă. Tocmai m-a sunat Michael Ellis! Zice că te măriți la New York! Bex, nu-mi vine să cred! Nu țipa la mine! Sunt la Tiffany! — Și ce naiba faci la Tiffany? Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e de mirare că, în încercarea de a desluși ceea ce apare, ochiul rătăcește în adâncul difuz, intuind mai degrabă decât văzând, dincolo de faldurile nevăzutului, lumina unei alte imagini, abia pâlpâitoare: "Iar ochiul meu mai tare se ascuțea să vadă/ Și sfredelea mai aprig în surul minereu/ De nouri ce-ți ascunde filonul de zăpadă.// Fier stins părea alături scânteietorul plai/ Și searbădă a zării lumină rubinie/ Când prin împăturarea de neguri străvedeai/ Regească și senină și amplă armonie" (Ixion). Intuiția străbătătoare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
limitele. Dar curriculumul? Dar școala obligatorie, „de masă”? Școala se află într-o situație specială. Ea nu se poate izola de societate și de cultura de masă, intrând așadar în contact nemijlocit nu doar cu „creierele mari” care creează și sfredelesc viitorul, ci și cu „creierele mici și mijlocii” ce se hrănesc cu cultura populară, măruntă, răspândită de mass-media. Cultura de masă modernă are și ea, ca temei, cunoașterea - aceeași cunoaștere ce îi preocupă pe savanți, cercetători și marii cărturari, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
două zile a îndrăznit să revină reparatorul la locuința Mioarei. Señora... trusa de scule... Poftim în casă, spune oarecum veselă Mioara. Dar... (face semn la cap), nu-i aici? Zulueta Zulueta obosește repede. Ochii mari, cu un alb imaculat te sfredelesc parcă în adîncul sufletului. Povestește încet și se străduiește să pronunțe corect cuvintele în spaniolă. Uită uneori și atunci intervin ferm. Nu mai sînt "fóforo", domnule. Ce ai spus? Nu mai sînt "fóforo". Nu înțeleg și atunci îmi arată o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
umflate, alergau dezorientați de colo-colo în căutarea unei înșelătoare scăpări. N-aveau nicio șansă. Erau mari, aproape cât o pisică, de parcă ar fi fost clonați undeva, pe o altă planetă, puternici, cu ochii mici și răi ce scânteiau și te sfredeleau cu o ură înfricoșătoare. Loveam în neștire, automat, aproape inconștient, cu brațele obosite, transpirat, mânjit din cap până-n picioare de sângele împroșcat, precum și de terciuiala aia scârboasă obținută din loviturile apocaliptice rezultate din trăsnetul unei lopeți vâjâitoare. Lovitură după lovitură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ca pe pământ, și dacă tot ireversibil curge. De fapt, n-am habar unde mă găsesc și dacă tărâmul ăsta dintre cer și pământ e sau nu tărâmul cuiva, e sau nu locuit de cineva. O mie de întrebări îmi sfredelesc creierul. Într-un târziu, îmi zic să nu mă mai frământ zadarnic, fiindcă n-am cum să deslușesc răspuns la atâtea întrebări încuietoare și cel mai înțelept e să las lucrurile în voie, să aștept să vină de la sine răspunsurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
măsurile după ea; dar eu sunt înaltă și orice aș fi făcut părea... în plus. Poate exagerez. Mi-am adus aminte vorbele Leilei: „Privește în ochii oamenilor! Nu te lăsa condusă de nimeni!” M-am temut, pentru că ochii ei mă sfredeleau. Al doilea loc de muncă oferit a fost pentru o... „stafidă”. Avea 94 de ani, fata ei - 75 de ani - nu mai putea s-o îngri jească și obosise. M-am trezit în casa lor: — Uite-o pe mama! — Unde
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ceva, să-i abați mânia, dar când el este atât de răutăcios cu tot ceea ce faci tu și atât de nemilos uneori te sperie, îți este frică și te temi de el. Ești ca o bucată de lemn înțepenită și sfredelită cu privirea lui, asculți toate injuriile, acuzațiile și vezi cum se distruge tot ce a fost frumos odinioară. Îl auzea de multe ori spunând: ,,Ești o proastă, o momâie, o vacă!” Cuvintele acestea aveau să cântărească cel mai greu în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pună capul când îi este greu, să nu fie singură, să o privească toți curioși și cu invidie. Carlina avea puterea să se poată descurca singură, dar ca orice om, tânjea după dragoste. Simțea în ceafă ace fierbinți care-i sfredeleau capul, transmițându-i emoții ce-i invadau inima și întreg trupul. Ochii îi ardeau ca niște cărbuni aprinși și avea senzația că o dor toate componentele corpului său. Își dăduse seama că pătrunse prea mult pe un teritoriu străin. Regreta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]