326 matches
-
mie de ani, parcă se scria, se rescria, cu alt alfabet, istoria Evului Mediu, cu care eram acum contemporani. În una din acele după-amiezi, la o oră sau două după ceasul prânzului, când sosii acasă, domnul Pavel, care-și făcuse siesta, bătu la ușa apartamentului meu, era înveselit, - părea numai, în realitate era trist, o nostalgie stârnea țărmurile ființei lui. Spuse: - Ia ghiciți de la cine am scrisoare. Să v-o citesc, aveți complimente. Ghiciți! - și mă pofti la o cafea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trecut. Salma respiră adânc înainte de a continua: — Invitase câteva persoane acasă pentru a cina împreună de întreruperea postului, dar nici una nu avusese curajul de a trece dincolo de ușa asta. Viața devenise pentru el o povară. A doua zi, la ceasul siestei, m-a trezit zgomotul unei căderi. Era lungit pe jos, în patio, unde se plimbase nervos încă de dimineață. Capul i se lovise de marginea bazinului. Nu mai sufla. O fiebințeală îngrozitoare mi-a năvălit în piept. Mi-am ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urmă, domnul Chawla îi găsise fiului său un post pe măsură. — Ce post? se întrebau toți oamenii curioși și băgăcioși din Shahkot. Acestora, domnul Chawla le spunea: — E un post în slujba guvernului. În slujba guvernului! Oamenii se gândeau la sieste de după-amiază. La băieți care servesc ceaiul, alergând în sus și-n jos cu paharele de ceai aburind cu lapte cât era ziua de lungă. Se gândeau la medicamente gratuite de la dispensar și la pensii. La cartele de rație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
om care se oprise să-l vadă pe Sampath în drum spre o nuntă. Îl băură pe tot și, în după-amiaza aceea, când urcară din nou, în copacul lui Sampath, unde se obișnuiseră să i se alăture pentru o mică siestă în jur de ora 3, se simțiră incapabile să atingă starea generală de stupoare care cuprindea ca o vrajă livada exact la momentul acela al zilei. Sampath se întinse amețit în patul lui de sfoară. Își ținea palmele în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
încruntam, am vărsat pe cuvintele înscrise pe faianța verzuie. MOARTE TUTUROR CIOROILOR, VIOLUL E UN RAHAT, SĂ-L IA DRACU’ PE KOFF. Cine e Koff? mi-am bâlbâit eu întrebarea. Mda, bun, să-l ia dracu’, oricine ar fi. După siestă m-am simțit ceva mai bine, ba chiar m-am cățărat plin de curaj, deși cam șovăitor, de pe bancheta din spate pe locul din față, oprindu-mă doar să-mi desfac cracul sfâșiat al pantalonului de pe frâna de mână. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
izbucnit în lacrimi de mândrie. — Mândrie? ... Da, cred că se poate. — Cum asta? — Kitsch, a spus el, după care s-a șters la gură. Ei, trebuie să plec. — Ei, asta e, am spus eu. Trebuie mai întâi să-ți faci siesta. Nu e sănătos. Bea un pahar. Dădu din cap. Înainte de a pleca, îmi întinse mâna pe care o avea liberă și eu i-am strâns-o. — Mi-a făcut plăcere să schimbăm câteva cuvinte, Martin. — Pe curând, John. John. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
departe, în exil, și o ciudată emoție o rechema spre miezul viu al orașului. Cum reîncepuse să picure dintr-o fășie de nor, birjarul ridică coșul trăsurei; atunci mersul i se păru lui Mini mai plăcut. La ora asta, a siestei, avu o senzație de adăpost și legănare. Desigur, prin vilele înalte, liniștite, ca și cum erau nelocuite, locuitorii dormeau. Mini trecu în starea aceea de semisomn, de semivisare, care uneori interceptează existența. Amețită, i se părea acum că ar recunoaște locul, că
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
au stabilit cu precizie când să vină, cum să facă, ce să aducă, cât unde care. Vorbele aveau forța esențialului. Substantive și verbe, comenzi limpezi, fără greș, izbind ținta, efficient, o dată și încă o dată, cum se cerea. Confuza clipă de siestă senilă. Tov Titi Tirbușon avea chef să-și descheie gulerul și cureaua, să arunce și el, taciturnul, undița, să-l legene în cârlig pe bufon, până scoate pe nas toate panglicile. „Cum zici, amantissime, Hitler ăla al dumitale ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o vreme, iarăși: „Da, da, mă ocup de psihologia claustrării. Asta e obsesia mea, da“. Și iarăși, cândva: „Izolarea și neputința în care suntem ținuți are și avantaje, credeți? Nu cumva are și avantaje subdezvoltarea, apatia? Toate tabieturile, gândiți-vă! Siesta, relațiile de familie, lecturile, mâncarea gătită acasă, ordinea, politețea copiilor, prieteniile... Pentru toate astea nu mai e timp în lumea modernă, nu-iașa? Pe când noi, ostatecii...“. Dar pleacă deja doctorul Marga. Se ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înfășate. În cadru e și o vază antică, delicat sculptată, cu un buchet de iasomie proaspătă în ea. Parfumul e puternic. Pendulul unui vechi ceas de pe perete se leagănă cu un sunet rustic. Casa e tăcută. Celelalte concubine își fac siesta, iar slugile sunt la bucătărie, desfac în liniște teci de fasole. Fruntea mamei se brobonește de sudoare, care începe să-i curgă pe obraji ca un șirag rupt de mărgele. Fata o întreabă dacă nu ar trebui să facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
om care se oprise să-l vadă pe Sampath în drum spre o nuntă. Îl băură pe tot și, în după-amiaza aceea, când urcară din nou, în copacul lui Sampath, unde se obișnuiseră să i se alăture pentru o mică siestă în jur de ora 3, se simțiră incapabile să atingă starea generală de stupoare care cuprindea ca o vrajă livada exact la momentul acela al zilei. Sampath se întinse amețit în patul lui de sfoară. Își ținea palmele în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deșert, căci în timpul celor patru ore de căldură maximă oamenii - ba chiar și animalele - trebuiau să stea liniștiți la umbră, dacă nu voiau să riște să se deshidrateze și să se prăbușească trăsniți de insolație. Soldații dormeau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu sfori lungi de două pietre, în așa fel încât să ofere o umbră acceptabilă pentru o jumătate de duzină de oameni. Nu zări decât o santinelă care, cu spatele la el, supraveghea sebhka, dar nu reuși să vadă câți își făceau siesta. Știa, pentru că văzuse în zilele anterioare, că celelalte mașini și oamenii lor erau foarte departe și că nu trebuia să-și facă griji în privința lor. Prada sa se afla acolo, în fața lui, și acolo avea să rămână până când, la lăsarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
voi Încredința, și Îl veți Înmâna Maestrului, la Istanbul. XXX Din orașul toropit suiau zgomote trândave, colbul era cald, sclipind În soare, era o zi persană lăucedă, un prânz alcătuit din pui cu caise, vin rece de Șiraz, o lungă siestă pe balconul camerei mele de hotel, sub o umbrelă de soare decolorată, cu fața acoperită de un șervet umed. Dar, În acea zi de 1 mai 1896, o viață avea să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
martie 1257. Am căzut pe gânduri. — Manuscrisul se oprește În veacul al XIII-lea, am spus eu, Djamaledin Îl primește În dar În secolul al XIX-lea. Ce s-a petrecut Între timp? Un lung somn, spuse Șirin. O nesfârșită siestă orientală. Apoi o trezire bruscă În brațele acelui nebun de Mirza Reza. Nu era oare din Kirman, ca și bibliotecarii de la Alamut? Ai fi poate mirat să-i descoperi un strămoș Asasin? Se dusese să se așeze pe un taburet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
grădinarii, câțiva paznici și puținii supraviețuitori din populația băștinașă. Șirin și cu mine aveam mare nevoie de acel pustiu. Din aprilie, vai, vilegiaturiștii Își reîncepură transhumanța. Prin fața tuturor porților bântuiau gură-cască, pe toate cărările - umblăreți. După fiecare noapte, după fiecare siestă, Șirin primea ceai musafire cu priviri indiscrete. Trebuia să mă ascund fără răgaz, să fug pe coridoare. Blânda hibernare se sfârșise, venise ora plecării. Când i-am dat vestea, prințesa mea se arătă tristă, dar resemnată. Te credeam fericit. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Nici măcar acum, Nici măcar acum, Cel puțin o strângere de mănă, Am mâinile reci. Violoncelistul ridică capul. Femeia nu mai era acolo. Bărbat și câine au plecat devreme din parc, sendvișurile le-au cumpărat ca să mănânce acasă, nu și-au făcut siesta la soare. După-amiaza a fost lungă și tristă, muzicianul a luat o carte, a citit o jumătate de pagină și a aruncat-o deoparte. S-a așezat la pian ca să cânte puțin, dar mâinile nu l-au ascultat, erau amorțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
La un moment dat, domnișoara de la recepție mi-a spus că doamna doctor Ishida vine imediat. I-am mulțumit din cap. Doamne, câtă liniște e aici! gândii eu. Nu se auzea absolut nici un sunet, încât aveai impresia că este ora siestei. Oameni, animale, gândaci, plante - se părea că toți dorm buștean. Ce după-amiază liniștită! Nu a trecut mult timp și am auzit pași ușori îndreptându-se spre mine. Am văzut o femeie cam între două vârste, cu părul aspru și scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lasă și pe alții să se odihnească, dacă știu cum. Comparativ, exercițiile mele de odihnă sînt de-a dreptul meschine : în fiecare după-masă dau cu tifla tuturor oamenilor muncii din toate țările, uniți sau nu, și mă scufund într-o siestă fără frontiere. Gîndul că i-am păcălit pe toți îmi dă un îmbătător sentiment de putere și superioritate. Omul este într-adevăr un animal inferior...) Dacă stau să mă gîndesc bine, realizez însă că nu a fost totdeauna așa. Țăranul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
scârțâit, surorile de serviciu au tot deschis ușa lăsând să-mi bată în ochi lumina de pe culoar. Noaptea de nesomn îmi dă acum o anume frenezie, care mă face să am chef de scris, îmi reiau deci manuscrisul, profitând de siesta colegelor, care citesc sau își pilesc unghiile. Acum câteva zile, pe când povesteam cum Gina adormise cu ochii deschiși, în care văzusem reflectat propriul ei chip în loc de al meu, am retrăit acel moment de spaimă înghețată. Am simțit nevoia să revăd
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe care ceilalți o culeg întâmplător despre noi ? Tu însuți, știind cât de neconformă cu tine poate fi postura de adineaori cu muscalul, furișezi spre curtea Mironescu o privire temătoare. Nimeni - însă... Nimeni, din fericire, și geamurile - toate - astupate pentru siestă. Jaluzelele trase, aleile cu pietriș auriu - pustii, pustiu și chioșcul, și întreaga grădină unde, sub umbra bătrânului nuc, stau risipite fotoliile de răchită. Nemișcate perdelele la fereastra salonului ce dă spre terasa cu clematite unde-și face corespon dența Profesorul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
imens pavilion auditiv. Nu, nu a fost o halucinație, se aud într-adevăr hurducăturile unei trăsuri ! Un zgomot de neconfundat, mai ales acum, de când ne pavează strada ! Și eu, care m-am luptat cu mine atât ca să-mi înjumătățesc lânceda siestă și, după o toaletă sumară, cu mintea încă toropită, am coborât grijuliu scara de lemn, în timp ce restul casei continua să se repauzeze, numai ca să-mi pot urma tabietul ! Numai pentru ca să închin câteva ore solitudinii și să fiu întărit sufletește pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
urmarea orelor de pasionat amor... S’il ne veut pas s’assumer aucune responsabilité... Atunci va gândi ea ce e de făcut, doar nu are rost să se turmenteze de mai înainte... Dar pentru acest nefericit tête-à-tête și-a pierdut siesta și acum riscă a pierde și plăcerea sindrofiei... Și nu-i de ajuns că Ștefan își adună atât de încet hârtiile, celălalt iată-l cum încearcă să-l antreneze într-o conversație nouă... Ah, cum de este Titi capabil să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Damelor Ortodoxe, și, tot așteptând-o, scuturat de frisoane, am strănutat interminabil. Îngrijorat de starea sănătății ce din imprudență o riscasem, ieșind într-o asemenea zi, am dat dispoziții să se servească dejunul numai pentru noi. După ce am sfârșit și siesta, împrospătat de somnul după-amiezii, am descoperit că Sophie tot nu venise. Starea de nervi îmi era însă mai bună și, apărat de haine călduroase, am ieșit pe terasă : aerul avea o frăgezime dulce, foarte sănătoasă, de care am gândit că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și un pepene galben. Totul costă cam 6 euro, și ce gustos a fost! In Spania, prânzul pelerinului conține două feluri de mâncare, un desert și o sticlă cu apă sau vin, și costă 10 euro. Acum îmi voi face siesta, folosindu-mi rucsacul drept pernă și privind cerul albastru printre frunzele copacilor. La doi pași este strada, iar dincolo de ea marea cu plaja și turiștii ei, la această oră retrași în cea mai mare parte la hoteluri și pensiuni pentru
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]