1,491 matches
-
o operă. Doar în ultimele săptămâni, presa culturală din Franța a profitat de împlinirea unor date rotunde sau de o reeditare ca să-i dezgroape pe câțiva scriitori neglijați de decenii bune. Unul este poetul și prozatorul Henry de Régnier (1864-1936), simbolist și clasicizant, dispărut din manualele de școală de după al doilea Război Mondial. Macedonski, Bacovia, Pillat îl citiseră iar cel din urmă l-a și tradus. Altul este Barbey d’Aurevilly (1808-1889), redutabilul adversar al realismului lui Flaubert și Zola. Era
Toți scriitorii au dreptul la posteritate () [Corola-journal/Journalistic/3473_a_4798]
-
cenușă - scrum; a tulbura - turbure. Li se adaugă termenul cu multiple sensuri cîntec, avînd de obicei sensul de „act poetic”, dar și pe cel de „plîngere“. Personificarea și epitetul metaforice prezentau deja la Philippide formule proprii și neliniștitoare: în tradiție simbolistă, el personifică tot ce-l înconjoară (peisaj, obiecte de interior, natură); dar pecetea lui proprie constă în personificarea stărilor de spirit, a noțiunilor abstracte, a conceptelor: „Viața cu trup de aur și solzi de glod mi-i dragă;// Blestemul... în
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
coexistat cu expresionismul, dar l-a privit de l-a distanță. Prozodia lui Philippide a urmat un traseu special de-a lungul celor 4 volume antume. Încă din Aur sterp poetul construia strofe de fantezie, alterna metri, profita de armoniile simboliste. Pe măsura compunerii marilor poeme epic-alegorice, importanța prozodiei scade: aici autorul urmărește firul acțiunii uneori complexe și, pe parcursul zecilor de strofe, subtilitățile de natură prozodică devin tot mai rare. Talentul de versificator al lui Philippide a rămas însă același: dovadă
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
melancolie (Astralis) ori stilizări în gust medieval, la modă pe tot parcursul prelungitei belle époque (Decor și Cîntec de orologiu). Tot atîtea cărări înfundate, curînd părăsite. Unica temă centrală a poeziei sale se insinuează chiar și în piese de aparență simbolistă (Crinul, Lied, Berceuse, Romanță etc); titlurile înseși sunt suficiente pentru a sugera simbolismul constituit: „Oglinzi! adînci firide fără fund, În voi statui de stafii se ascund; Pe apa voastră cu fior de stîncă Un zbor de vechi priviri plutește încă
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
se revărsa acolo sub forma profuziunii de figuri fonetice de mare subtilitate. În ciuda vîrstei, viitorul mare poet se afla deja în posesia unei tehnici remarcabile. Nicăieri seria procedeelor muzicale nu va mai atinge varietatea aproape demonstrativă din Aur sterp; plurimetria simbolistă, jonglarea cu prozodia se cuplau cu ingeniozitatea figurilor fonetice (rime incluse, aliterații grupate în lanțuri, anadiploze) utilizate pentru crearea unei melodii subtextuale, indiferentă la tema poeziei: „Și iată dar, Din țîrîit subțire de țînțar Voi făuri fiori ca niște fire
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
modernismului poetic, susținut de viitorul mare lingvist Ovid Densusianu. Chendi n-are antene decât pentru cel dintâi. Nu e la el atât o chestiune de ideologie literară, cât una de sensibilitate. Îl adoră pe Goga, îl detestă pe Macedonski. Despre simbolistul Petică scrie: „Totul se volatilizează și după citirea volumului nu vezi decât un amestec de culori, de stele pale și de flori însângerate, cu care o muză străină împodobește căpătâiul unui muribund“. Om harnic și meticulos, bibliotecar la Academie, editează
Centenar Ilarie Chendi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2979_a_4304]
-
această temă ani de-a rândul și a izbutit să impună pentru multe decenii în critica românească un stil în care dialectica ideilor e și un spectacol de expresivitate personală. Nu accepta, ca etichetă a acestei formule, noțiunea de critică simbolistă sau impresionistă, pentru el critica fiind pur și simplu proză; proză de idei, dar supusă, pentru eficiență, rigorilor artei. E un fapt notoriu că în Criticele sale predomină portretistica, anecdotica și romanescul construcției, că multe din portretele Criticelor au fost
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
întîi la Poe...), solomonarul de-o seamă cu vremea care s-a amuzat să le nască. El știe să le dea preț maiestuoaselor inutilități cu puteri de noctambul, puterile vieții ce le-a amprentat. Și recunoști, în adăpostul lui, atmosfera simbolistă, din ulița nemților cu coadă, unde galantare de vechituri se destramă sub desuete aduceri aminte, îmbogățită cu floare de sulf din ,oculta" suprarealiștilor. Ritualuri de vînătoare, implorări de ploaie, prostul satului, și el un strîngător de alte ciurucuri. Un hoț
Cal de poștă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11115_a_12440]
-
care un bărbat singur stă și fumează pînă noaptea tîrziu/ privind pe fereastră în gol,/ așezîndu-se și ridicîndu-se de la masa de scris/ nemulțumit fără să cunoască măcar motivul/ nemulțumirii sale. Poezia? Viața?" (Fumătorul). Alt clișeu resuscitat e cel al exotismului simbolist. Bardul se dorește transplantat ,la Lima într-un bar", la Ierusalim ori în Africa: Fiecare dintre noi are undeva o negresă, e așteptat./ Să tot merg la negresă/ din zorii tinereții mele am lăsat baltă casă și masă,/ iubita sub
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
Sau, de ce nu?, Din ceas, dedus, de Ion Barbu și, de asemenea, Plumbul bacovian. Emblematicul poem al lui Bacovia, urletul existențial cel mai disperat scris în limba română, este un asemenea loc geometric al suferinței. Nu are importanță câtă culoare simbolistă s-a așternut peste el. Important este locul simbolic și situația descrisă esențial, cu materiale netransfigurate, un spațiu în care un individ singur se prezintă cu toată greutatea de plumb a lumii apăsîndu-l. Cum plumbul e mai mut decît capra
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
în anii ^50-^60). Licențiat în drept, doctor în științe politice și economice la Paris, cenaclist la ,Sburătorul", Mihai Moșandrei debutează în 1929 cu volumul de poezie Păuni, urmat de Găteala ploilor, în care Pompiliu Constantinescu remarca muzicalitatea de sorginte simbolistă, dar și tentația academistă; în schimb, poemele din Singurătăți denotă o certă înrâurire a ermetismului profesat de prietenul său Ion Barbu. Decorat pentru faptele sale de arme în ambele războaie, căzut însă victimă ,stupidului război de clasă", Mihai Moșandrei refuză
O restituire by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10961_a_12286]
-
scrisului zilnic, poetul n-a mai făcut literalmente nimic toată viața. Cantitatea de articole publicate, ca și numărul de pagini manuscrise rămase de pe urma lui - totul pînă la vîrsta de 27 de ani - uimesc pînă astăzi. Precum marele romantic, și marele simbolist s-a maturizat brusc, cu precocitate stupefiantă; între elevul de liceu ce publica naive articole politice în „Munca", între jurnalistul de 19 ani care făcea militanță socialistă la revista „Lumea nouă" (1896) și Petică, cel ajuns pe culme, din anii
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
regimul său creator. A scris poezie, proză și teatru; chiar dacă s-a considerat el însuși mai ales poet, Petică a oferit literaturii noastre primele poeme în proză reușite și a dat, prin drama Solii păcii,cea dintîi mostră de teatru simbolist românesc de înalt nivel. Ca și Eminescu, a publicat un singur volum antum de poezii (Poeme,1902), dar a lăsat mii de pagini manuscrise; obsedat de perfecțiunea formală, a trecut fiecare piesă prin multiple variante, alcătuindu-și acel mic volum
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
și ea la o istorie de legendă, petrecută într-o Țară a Vrancei de fantezie; intensa poezie dramatică din lungile replici are drept rezultat crearea unei atmosfere halucinante și transmiterea mesajului filozofic, ca o altă Mira, în decor și limbaj simboliste. Față de dramele istorice compuse cu rigla și compasul, în versuri de un retorism găunos (precum Ovidiu al lui Alecsandri ori Vlaicu Vodă al lui Davila), drama lui Petică atestă o nouă vîrstă literară, vîrsta lui Maeterlinck ori Strindberg. Exact ca
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
1942) e o veritabilă ars poetica, în care toate accentele sunt puse intenționat invers, ca să zgâlțâie comoditățile cititorului și să-i schimbe orizontul de așteptare. În loc să se cufunde romantic ,în stele și în nori și-n ceruri nalte", să muzicalizeze simbolist realitatea, acordând-o cu stările interioare, ori s-o epureze modernist de materia ei, până la oasele albe și venele străvezii ale lirismului conceptual, creatorul de-poetizează poezia, îi dezvăluie trucurile și îi spulberă magia. Acum, poemul poate fi narat, tocmai
Africa de sub frunte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Imaginative/10012_a_11337]
-
cruce de lemn o lumânare stinsă și o urmă de lacrimă...” (teodor dume) Poetul simte o elevație reflectând la conceptul și percepția Timpului. Ține piept, este pregătit în fața atâtor abise, consimțite, atât morale cât și fizice, ne conduce la poetul simbolist care spunea: ”am avut mereu senzația abisului, nu numai abisul somnului, dar și abisul acțiunii, al visului, al amintirii, al regretului și al remușcării, al frumosului, al numărului. Acum mă simt tot timpul amețit” (Charles Baudelaire) Ferestrele deschise de Teodor
ANGELA NACHE MAMIER, PREFAŢĂ LA CARTEA AZIL ÎNTR-O CICATRICE , DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1769 din 04 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384739_a_386068]
-
Un motiv fundamental în tablourile lui Sami Briss, componentă integrală a picturii sale, sunt peștele și pasărea, figuri emblematice care adesea se confundă cu profilul uman. O unitate sugerată între sensibil și spiritual. Pictează oare artistul român-israelian-francez în stil suprarealist, simbolist, cubist? Găsim puțin din toate, numai atât cât trebuie pentru ca imaginea să se transforme proteic în propriul său limbaj pictural, aparent atât de simplu, dar cu semnificații majore. Lucrările expuse sunt emblematice, au desigur încărcătură simbolică, lirism și farmec care
AMINTIRI DIN COPILĂRIE de DOREL SCHOR în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382407_a_383736]
-
matca oricărei poezii este lira; nu lira materială, ci o anumită atitudine rapsodică. O dată evocată, din această liră originală derivă un anumit număr de operațiuni aedice, de rituri proprii aedului, care constituie domeniul poeziei. Efectele orgii romantice sau ale orchestrei simboliste sunt exilate din această strictă întocmire. Mai trec doar adierile compatibile cu dublul tetracord al stanței papadiamantopoline. Cu Hilbert geometria îl regăsește pe Euclid: cu Moréas, poezia se întoarce la Alceu. Dar această revenire e întărită de toată forța exhaustivă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nu știu cărei celebrități sumare, unei arte mai general concepută - a teoremei. Emoția e mai ptrofundă și agravată parcă de densitatea pe care i-o conferă o formă avară. Muzicalitatea ei devine acea arhitectonică sonoră despre care vorbea Nietzsche: contrarul vlăguitelor simfonii simboliste. Stanța devine o succesiune de intervale inteligibile, comensurabile: pure, într-un cuvânt. Cu Moréas cunoaștem, în fine, esența înaripată care încorporează uneori această lume de reminiscențe, și pe care o identifică Platon cu Poesis-ul. Deci, problema lui Poe: cercetarea adevăratului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
peste burg, filtrând prin crengi argint pe-o rază Ca fâlfâiri de-aripi vibrează cîte-o strună De harfă,-n sala-n care armurile visează." (tr. R. V.) Versurile nu sunt lipsite de virtuozitate. Dar și ce mai talmeș-balmeș! Tot calabalâcul simbolist e prezent: satanismul bietului Rollinat, decorul wagnerian de carton, atmosfera de mister, și, pe deasupra, un fel de fudulie palicărească, destul de antipatică. Iată acum același motiv reluat în Stanțe: "Te simt în ochi, o, lună, pe când strălucitoare Prin nopți de vară
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
moduri de a rezolva dialectica între filosofie și poezie, moduri radical deosebite, dar unite prin refuzul punctului de vedere hegelian. Istoria ideilor își descoperă mai târziu coerența, istoricul tinde să se confunde cu logical. Ipoteza hegeliană trebuie căutată în poetica simbolistă și postsimbolistă. Tot aici trebuie căutat raporturile între poezie și filosofie. Ideeia “purificării “ și cea a “reîntoarcerii “ se integrează în conceptual de complex al poeziei moderne. Dar nu fără să servească unor rosturi metafizice. Resping în acest context speculația versificată
ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIE ŞI FILOSOFIE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364559_a_365888]
-
de mistere./ Moartea - printre ere,/ În mine - universul reflectat.” Cum explicați această înclinație specifică simbolismului, spre nostalgie și spre valențele fonice ale cuvântului, cu valoare terapeutică ce vă caracterizează? - Simbolurile în general, ne sunt necesare exprimării lucrurilor spirituale. Un poet simbolist pe care-l ador este Bacovia. După mine este un mare poet! Am găsit într-o revistă un articol în care se spune despre Bacovia că este « un ins epuizat prematur, că percepe timpul ca un bătrân, îmbătrânit de eșecuri
CAND IZBANDA PREAPLINULUI DE DRAGOSTE DA CA ROADA BINELE SI RAUL de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349609_a_350938]
-
de provincie dintr-o regiune cu climă aspră... pentru bătrâni, provinciali, « nordici » timpul trece greu, monoton și chinuit ». M-a durut și m-a revoltat cumplit acest articol, acest mod de a gândi și a blama un mare poet român, simbolist. M-am consolat însă, cu caracterizarea lui Ion Caraion : « Bacovia are un instinct al poeziei mai puternic decât poezia lui, cu care obține arta. » Cred că m-a influențat în scrierea unor poezii. Am scris cândva o poezie intitulată „Dragoste
CAND IZBANDA PREAPLINULUI DE DRAGOSTE DA CA ROADA BINELE SI RAUL de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349609_a_350938]
-
elevilor cu situație materială precară, micii meseriași, băieții de prăvălie, muncitorii manuali, pe când cei bogați ocupau case și vile în centrul orașului - locuitorii din vecinătate săreau în ajutorul sinistraților, asistați de militarii din Garnizoană. Era orașul lui GEORGE BACOVIA, poetul simbolist și a lui NICU ENEA, pictorul regal, a Ateneului unde vedeam filme și chiar pe TĂNASE, orașul unde plutele venite pe Bistrița ajungeau la Fabrica LETEA, orașul în care morții erau purtați prin centru, de multe ori însoțiți de fanfara
VIZITA MS REGELE CAROL II LA BACAU de CONSTANTIN ZAVATI în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350358_a_351687]
-
Madrid), Ana Isabel Díaz Plaza (Universidad Autonoma de Madrid) și Dra. Lourdes Santamaría Blasco (UMH). Expoziția colectivă își propune să evoce atmosfera saloanelor din Paris, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și să ofere o călătorie prin tematica și imagistica simbolistă, reformulată în secolul al XXI-lea: lumea viselor, reinterpretarea motivelor biblice, calea de transformare și arta underground în contemporaneitate. Expoziția este deschisă la Muzeul și Centrul Cultural La Corrala din Madrid - Calle Carlos Arniches, 3-5, 28005, până pe 30 noiembrie 2013
OPERĂ DESPRE MIHAI EMINESCU ŞI VERONICA MICLE EXPUSĂ LA SALONUL NEOSIMBOLIST DE LA MADRID de EVA DEFESES în ediţia nr. 1046 din 11 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344569_a_345898]