434 matches
-
nostalgia vidului originar. Mai dispersat în fragmentele universului și ale timpului decât la romantici, sufletul nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat de fiorul metafizic expresionist, poetul recuperează romantismul printr-un proces de o specială clasicizare a atitudinii. Simptomatice sunt unele texte din Visuri în vuietul vremii, unde se abandonează declarat elementul circumstanțial, ocazional, în favoarea unei viziuni supratemporale. Poezia cantonată în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
drept spații de circulație a ideilor, saloanele, mediul universitar, dar mai ales cafenelele, din care fac un adevărat oficiu, până într-acolo încât cafeneaua literară ajunge să fie privită ca un fel de emanație a simbolismului. Mai boemi decât junimiștii-adversari, simboliștii frecventează cu asiduitate (chiar la ore fixe) câteva renumite cafenele bucureștene, în pleiada de asemenea localuri, a căror vogă va cunoaște apogeul în perioada interbelică aflându-se cafeneaua Fialkovski, Café Boulevard, Kübler, Capșa, Terasa Oteteleșanu ș.a. Cel mai longeviv c
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
Verlaine, după care a făcut și câteva imitații; grăbit și facil a tălmăcit din Felice Cavalotti, Edmond Rostand, Jean Richepin. B.-G. rămâne un scriitor „fin de siècle”, care a pregătit receptarea adecvată a celui de al doilea val de simboliști. SCRIERI: Versuri, Iași, 1898; Petale, Iași, 1909. Traduceri: Jean Richepin, Corsarul, Craiova, 1899; Felice Cavalotti, Cântarea Cântărilor, Iași, 1901; Edmond Rostand, Samariteanca, Iași, 1908. Repere bibliografice: Emil Gârleanu, „Două vieți” de Gordon, „Evenimentul”, 1902, 2; Mihail Dragomirescu, „Petale” de G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285834_a_287163]
-
T. Stamatiad, ghidați de colegul nostru Eugen Șerbănescu, împătimitul de Esenin, pe care-l știa în întregime pe de rost, în cele două traduceri concurente, a lui Stancu și a lui Lesnea. Acest Eugen Șerbănescu îl descoperise nu știu cum pe uitatul simbolist Stamatiad, discipol al lui Macedonski, și ne-a dus la el într-o după-amiază, nu înainte de a-i anunța telefonic vizita. Am urcat toți trei la primul etaj al unui „bloc vechi“, situat în preajma Foișorului de Foc, poetul primindu-ne
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tot ce știi, de nu știi să faci nimica, fă-ne, Doam-ne, iar copii. (Romanță prin Bucureștii lui 1900) șI CÂND, ÎN SFÂRȘIT, PRINTRE PERDELELE SĂLII DE MARmoră a hotelului Bulevard mă zgâiam plin de o curiozitate precoce la prietenul simboliștilor, Catulle Mendșs, chel și burduhănos ca un Silen, venit să conferențieze la București, cum și la prea frumoasa lui soție, fiica marelui poet romantic Théophile Gau tier - Poște impeccable, parfait magicien [Șs] lettres françaises, cum Îl numește Baudelaire când Îi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Vede (1886-1890), învață la Liceul „Sf. Sava” din București (1890-1898), unde îi are colegi pe Ion Theodorescu (Tudor Arghezi), N.D. Cocea și I.G. Duca. Avid de lectură, citește enorm, mai ales din literaturile română și franceză, fiind cucerit de precursorii simboliștilor și de proza artistă și mistică. Scoate, împreună cu alți colegi de liceu, revista poligrafiată „Zig-Zag”. Frecventează cenaclul lui Al. Macedonski. Debutează în 1896, cu schița Pe terasă, publicată în „Adevărul ilustrat”, colaborând și la „Liga ortodoxă”, iar cu versuri la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
lui Eros", impecabil descrisă de Oscar Wilde, aici se pot regăsi idealul vrăjit, sufletul înaripat, dar și inefabile nostalgii născute din crepusculare gânduri. Poezia sa diafană ("În grădină", 1903 și "Fantezii", 1909) este a unui mare romantic și a unui simbolist, influențat desigur de izvoare franceze. Poate de aceea el vedea în natura orașului orizonturi exotice, priveliști și inimi pline de viață, umanizând chipuri estompate, piatră și pământ și plantă și orice. Fantezistul nu avea limite, îmbrăcând cu metaforă când parabolicul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
palme a grațiosului Claymoor. În sensul deformărilor cu iz licențios stă și o mărturie a lui Tudor Arghezi care îl corectează pe maestrul însoțit de anturajul de admiratori când acesta pronunță spre deliciul audienței cu vădită intenție licențioasă numele pictorului simbolist Puvis de Chavannes, ca Pubis de Cha- vannes. Altfel, personajele lui Caragiale nu invocă sexua- litatea într-un registru peiorativ, imprecațiile sunt modeste, eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
laborator, fruct rece al inteligenței. Oricare i-ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și aici simbolismul rămâne în bună parte exterior. P. scrie ca simboliștii fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
inteligenței. Oricare i-ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și aici simbolismul rămâne în bună parte exterior. P. scrie ca simboliștii fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară fabuloasă cu crânguri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
în aceeași linie. Noutatea nu e doar de decor și se exprimă într-o subiectivizare sporită, originală, a tablourilor, în muzicalizarea picturii, în lirism. E interesant cum, pe măsură ce se emancipează de influențe, inclusiv de cele simboliste, P. devine cu adevărat simbolist. Henri de Régnier, Albert Samain și Francis Jammes mai ales sunt asimilați personalității proprii, în sfârșit definitiv conturată, iar simbolismul, autohtonizându-se, devine un principal mod al tradiționalismului. Nota individualizantă o dă adâncimea zonelor sufletești. Poetul nu mai zugrăvește peisaje, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
Lumea românească”, 1938, 293; Octav Șuluțiu, Mihail Celarianu, „Diamant verde”, G, 1940, 8; Călinescu, Ist. lit. (1941), 874-875, Ist. lit. (1982), 960-961; Ion Biberi, Mihail Celarianu, „Noaptea de fericire”, „Democrația”, 1945, 16; Perpessicius, Alte mențiuni, III, 322-337; Mihail Diaconescu, Un simbolist întârziat, ARG, 1967, 2; Manolescu, Metamorfozele, 46-47; Negoițescu, Însemnări, 157-164; Boris Buzilă, Acel Macedonski perpetuu. Cu Mihail Celarianu despre autorul „Nopților” și „Rondelurilor”..., „Magazin”, 1970, 684; Ieronim Șerbu, Itinerarii critice, București, 1971, 48-50; Alexandrescu, Confesiuni, I, 92-101; Philippide, Considerații, II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
l-a ales ca formă ideală istorică, ca loc real al Libertății, al Frumosului. Acel le Beau al lui Baudelaire, profetul poeziei „bolnave”, formă enormă a modernității În care s-au răsturnat atâtea talente și viziuni poetice românești, Începând cu simboliștii, dar continuând cu mareea poetică de astăzi, ce ne Înconjoară ca niște talazuri, de peste tot... 10 Cineva ar putea să mă Întrebe dacă am fost fericit la Paris, În exil, În semi-exil sau, dacă vreți, Într-un exil estetic puternic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nu îi ridiculizează de-a dreptul. Astfel s-a întâmplat cu Eminescu la începuturile sale, când i se opunea modelul „clasic” pro-francez al unui Alecsandri, astfel i s-a întâmplat unui Bacovia, pe care marele Călinescu îl înghesuie printre minorii simboliști francezi, sau lui Nichita Stănescu căruia până azi nu i se descifrează motivele și limbajul său ce trădează afinități profunde cu un anti-materialism, cu un anti-naturalism tranșant, poezia sa, în vârful ei, fiind nu numai un atac la bazele gândirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
un jurnal, cuprinzând notații ale stărilor interioare, impresii de natură, comentarii pe marginea cărților. Paginile de autoanaliză descoperă un singuratic ce află în natură un izvor de seninătate și de împăcare. Sufletul tăcut al arborilor și florilor sugerează, ca la simboliști, melancolii aproape omenești. Expresia este poematică. Raicu Ionescu-Rion și G. Ibrăileanu i-au reproșat intimismul mic-burghez. Volumul Profile literare (1891) se compune din impresii de lectură; autorii, români și francezi (D. Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Al. Vlahuță, V.G. Morțun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
șoptite. Poetul e cel ce comunică semenilor apariția miracolului, epifania: „Auziți, se desfac / frunzele merilor, prunilor, / caisul își aprinde florile. / Oameni, e ceasul minunilor” sau: „Ascultați: își scoate colțul un mugur dintr-o ghindă”. Deși nu are mari afinități cu simboliștii, U. cultivă uneori estompa, încețoșarea contururilor, umbratilul: „În astă-seară / umbrele altfel coboară. // Pasul lor moale. // Când răsare luna / sosesc câte una. Nu le auzi, parcă e toată / lumea de câlți sau de vată”. După definiția lui Eugen Simion, poetul, „bolnav
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al simboliștilor. Z. scrie cu precădere despre eros, adunând în jurul lui toate figurile retoricii. În Umbra paradisului (1970), ca și în alte volume, se întâlnesc, din nou, „lunaticii crini” și „candelele muzicale”, „baletul lebedelor pe ape”, „clavirele de unde”, „asfințitul razelor în urne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
Camus și Sartre, ori "teatrul absurd", sunt mult prea puțin utilizați față de ponderea lor reală în peisajul literar actual. Același lucru în poezie, unde suprarealismul, imagismul ori expresionismul german apar destul de rar față de frecvența citatelor din Shakespeare, poeții metafizici englezi, simboliștii francezi etc. Orice insinuare cu privire la unilateralitatea informației autorilor este interzisă de erudiția lor impunătoare. Situația trebuie explicată, cred, tocmai prin extraordinara proliferare a formelor literare în veacul nostru, față de care orice sinteză rămâne datoare. Chiar așa, însă, volumul lui Wellek
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
publicat în "Timpul" din " noiembrie ", Versuri, în "Timpul", " decembrie ", Versuri, în "Viața românească" nr. ", "Ă, Vladimir Streinu fixează originalitatea lui Ion Minulescu în poezia românească: "d. Minulescu a mers, în splendida sa carieră, de la emoția acelui "vague à l’ame" simbolist, emoție inconștiență, mai mult verbală, destul de greu de precizat, dar precizabilă în cele din urmă, a mers, zicem, către un umorism și o poezie, câteodată chiar satirică, primenită cu timpul, de lirismul vaporos de la început, dacă nu chiar golită cu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
a unei estetici a versului liber. Evident, criticul pornește de la definiția istorică a versului liber ("...numim versuri libere rândurile de poezie neprozodică din nici un punct de vedere, în care toate normele sunt aplicate ad libitum, începând de la experiența formală a simboliștilor francezi"Ă. Această definiție este permanent contrazisă pe traseu, poezia modernă năzuind mereu să sfarme prozodia. Partea consacrată în lucrare formelor prozodice românești din secolul al XIX-lea este una din cele mai substanțiale și mai interesante, Vladimir Streinu vădind
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
Constanța, 1934; Solitare, Constanța, 1935; Cristale, Constanța, 1936; Pe țărmul mării, Constanța, 1941. Repere bibliografice: A. Naum, „Cântece în amurg”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIX, 1906-1907; Număr închinat poetului Alexandru Gherghel, „Marea noastră”, 1933, 1; Enache Puiu, Un simbolist dobrogean: Al. Gherghel, LL, 1970; Ciopraga, Lit. rom., 424-426; Victor Corcheș, Gavril Voșloban, Lirica dobrogeană, Constanța, 1972, 247-259; Ovidiu Dunăreanu, Victor Corcheș, Corabia de fildeș, Constanța, 2000, 11-15. C.Bz.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
plecările care vor veni. ș...ț Cât de mult am iubit acel provizorat, acea incertitudine, acea libertate a călătoriei” (Obrazul de cretă). Din acest vast repertoriu de posibilități, „plecările imaginate” sunt cele ce prevalează; nu spre ținuturi exotice, ca la simboliști, ci - cum spuneam mai sus - în spațiul promițător de mereu alte orizonturi al cuvintelor. Visătorul avangardist nu are neapărat nevoie de Rio de la Plata, de Basra sau New York (precum Ion Minulescu sau Ion Pillat) pentru a compensa o frustrare sau
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
istoric și conștiinței proprii, urmând principii validate de exponenți mai vechi sau contemporani, punând în departajarea valorilor un discernământ sever, aproape lipsit de ezitări. „Admir atât de mult literatura franceză, încât mi-a anulat plăcerea pentru alte literaturi! Clasici, romantici, simboliști, realiști, naturaliști etc., scriitorii francezi au un geniu specific, o structură a expresiei atât de tipică, încât mă simt acasă oriunde.” Din vasta operă a lui Sainte-Beuve, critică „creatoare” pe fundal romantic, a reținut în special cele treisprezece volume de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
cele din tinerețe - aceleași teme, același univers poetic, aceeași manieră, același timbru. Temele noi depistabile în poeziile de senectute vor fi cele firești: despărțirea de viață, trecerea universală, vanitatea vanităților, moartea privită cu seninătate. M. a putut fi considerat parnasian, simbolist întârziat, iar încercările lui, manifeste la un moment dat, de a adopta, după exemplul lui Ion Barbu, modalitățile ermetismului au fost socotite inautentice. Mai pot fi recunoscute în poezia lui accente sămănătoriste, ecouri din D. Anghel și Ion Pillat, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
semnează schițe, iar I. Catina proză, precum și o dramă (Pentru tron). În 1897 R.p. realizează un tablou al orientărilor literare ale vremii și al poeților în viață (o sută cincizeci de nume), în care figurează I. Theo (Tudor Arghezi) printre simboliști și D. Anghel la independenți. Petru Vulcan propune, în 1899, critica operelor reprezentative ale secolului al XIX-lea și alcătuirea unor bibliografii. În cadrul acestui program se tipărește un studiu al lui A.D. Xenopol, Mișcarea literară de la 1822-1848, medalioane dedicate lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289251_a_290580]