4,326 matches
-
menționa: ultimele cinci sonate pentru pian, între op. 90, în mi minor (1814) și op. 111, în do minor (1822), ultimele șase cvartete, între op. 127, în Mi-bemol major (1823/24) și op. 135, în Fa major (1826), precum și Simfonia nr. 9, op. 125, în re minor, „Corală” (1817-1824). Comparația între biografiile lui Bach și Beethoven relevă această diferență specifică întrei cei doi compozitori, a căror parcurs existențial nu a fost marcat de criteriul deplasărilor în calitatea lor de rupturi
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
instrumentale ale Barocului, ci în starea care decurge din însăși „înrudirea” temelor muzicale bazată pe aceeași intonația-sursă. Relația dialogală presupune o relaționare evolutivă complexă, ca alegorie a relației între două sau mai multe personaje ale unui roman, de vreme ce putem considera simfonia și romanul ca două forme esențialmente romantice de inventare și formulare a unor orizonturi deziderative imaginative, psiho-afective și chiar mergând până la inventarea unui anumit tip de public, „coagularea” indivizilor umani în comunități de receptori sau chiar de configurare a unei
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
deziderative imaginative, psiho-afective și chiar mergând până la inventarea unui anumit tip de public, „coagularea” indivizilor umani în comunități de receptori sau chiar de configurare a unei anumite concepții asupra ființei umane în general<footnote În opinia muzicologului rus Mihail Aranovski, simfonia ca gen reprezintă o formă specifică a concepției asupra Omului (sau Ființei) și este încadrată în imaginea unei evoluții istorice pe care aceasta o suportă, trecând prin etapele successive dominate de genurile Misei, Oratoriului sau Operei și cu un ipotetic
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a concepției asupra Omului (sau Ființei) și este încadrată în imaginea unei evoluții istorice pe care aceasta o suportă, trecând prin etapele successive dominate de genurile Misei, Oratoriului sau Operei și cu un ipotetic punct final între limitele concepției de Simfonie. Extrapolând spre viitor caracterele Misei ca gen purtător al concepției teocentrice asupra Omului, Aranovski emite o ipoteză asupra unui gen corespunzător ca imagine și funcții, însă într-un context diferit, al concepției antropocentrice ca și dominantă culturală: „Un asemenea gen
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Pelerinajul la Beethoven) al artistului-geniu ca erou cultural de anvergură titanică și chiar mitologică, datorită valorii și importanței pe care o avea muzica lui pentru întreg secolul al XIX-lea. Pentru Wagner, ideea creșterii dintr-o celulă generativă a unei simfonii reprezintă un dat pe care el îl ia ca atare, în calitatea lui de „alfabet”, însă el merge mai departe, deoarece atât concepția simfonismului, cât și concepția operistică sunt văzute de către el doar ca soluții parțiale (simfonismul lui Brahms sau
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
divizate, ale unei concepții mai extinse, care într-un mod organic le-ar sintetiza pe amândouă într-un întreg coerent, însă unul amplificat, idee pe care Wagner o realizează în concepția operei ideale ca fuziune totală între cele două componente - simfonia și opera. Fiind astfel formulată problema unei concepții mai ample în sens estetic, acest fapt a determinat într-un mod implicit și o dimensiune fizică mai extinsă în sens procesual-temporal a unei lucrări concrete. Devenea evidentă și diferența între vechea
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
pan-serialismului în tehnica muzicii stocastice a lui Xenakis. Un ultim (al patrulea) model al concepției stilistice, încadrabil în „săgeata” evolutivă a procesului de compresie stilistică, îl reprezintă alăturarea comparativă a două lucrări orchestrale - „Sinfonia” lui Luciano Berio (1925-2003) și Simfonia nr. 1 a lui Alfred Schnittke (1934-1998), ambele fiind concepute în ideea unui colaj stilistic, concepție care anulează nu doar criteriul omogenității „monolitice” sau stratificării unui stil în constituente eterogene succesive, ci desființează pur și simplu atât distanța temporală ca
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
istorică sau „panoplia” numelor de compozitori invocate întinzându-se de la Bach până la Berio însuși. Întreaga „cavalcadă” a acestor citate reprezintă, însă, doar un „etaj superior” atașat de „fluviul subteran” cu funcție de „bas continuu”, sarcină pe care o preia muzica din Simfonia nr. 2 de Gustav Mahler. Așa cum indică Béatrice Ramaut-Chevassut: „Această parte reprezintă o rescriere a scherzo-ului din Simfonia nr. 2 de Mahler, «Învierea», scrisă între 1887 și 1894. Acest scherzo de Mahler era deja o rescriere și elaborare a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
reprezintă, însă, doar un „etaj superior” atașat de „fluviul subteran” cu funcție de „bas continuu”, sarcină pe care o preia muzica din Simfonia nr. 2 de Gustav Mahler. Așa cum indică Béatrice Ramaut-Chevassut: „Această parte reprezintă o rescriere a scherzo-ului din Simfonia nr. 2 de Mahler, «Învierea», scrisă între 1887 și 1894. Acest scherzo de Mahler era deja o rescriere și elaborare a unui lied scris de către compozitor în 1893, „«Predica Sfântului Antonie de Padova către pești».”<footnote Ramaut-Chevassus, op. cit., p. 51
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Le sermon de saint Antoine de Padoue aux poissons»”. footnote> Structurată în imaginea unui „flux de conștiință”, muzica acestei părți reprezintă o succintă istorie a muzicii în sine, iar citatele se înșiruie după cum urmează: Schönberg (Cinci piese op. 16), Mahler (Simfoniile nr. 2, 4 și 9), Debussy (La Mer), Hindemith ( Concertul pentru vioară), Berlioz (Simfonia fantastică), Berg ( Concertul pentru vioară și opera Wozzeck), Brahms (Concertul pentru vioară și Simfonia nr. 4), Ravel (La Valse și suita din baletul Daphnis et Chloé
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
flux de conștiință”, muzica acestei părți reprezintă o succintă istorie a muzicii în sine, iar citatele se înșiruie după cum urmează: Schönberg (Cinci piese op. 16), Mahler (Simfoniile nr. 2, 4 și 9), Debussy (La Mer), Hindemith ( Concertul pentru vioară), Berlioz (Simfonia fantastică), Berg ( Concertul pentru vioară și opera Wozzeck), Brahms (Concertul pentru vioară și Simfonia nr. 4), Ravel (La Valse și suita din baletul Daphnis et Chloé), Beethoven (Simfoniile nr. 6 și 9), Stravinski (baletele Le Sacre du printemps și Agon
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
iar citatele se înșiruie după cum urmează: Schönberg (Cinci piese op. 16), Mahler (Simfoniile nr. 2, 4 și 9), Debussy (La Mer), Hindemith ( Concertul pentru vioară), Berlioz (Simfonia fantastică), Berg ( Concertul pentru vioară și opera Wozzeck), Brahms (Concertul pentru vioară și Simfonia nr. 4), Ravel (La Valse și suita din baletul Daphnis et Chloé), Beethoven (Simfoniile nr. 6 și 9), Stravinski (baletele Le Sacre du printemps și Agon), Richard Strauss (Cavalerul rozei), Pousseur (Coulers croisées), Bach (Concertul brandenburgic nr. 1), Boulez (Pli
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
2, 4 și 9), Debussy (La Mer), Hindemith ( Concertul pentru vioară), Berlioz (Simfonia fantastică), Berg ( Concertul pentru vioară și opera Wozzeck), Brahms (Concertul pentru vioară și Simfonia nr. 4), Ravel (La Valse și suita din baletul Daphnis et Chloé), Beethoven (Simfoniile nr. 6 și 9), Stravinski (baletele Le Sacre du printemps și Agon), Richard Strauss (Cavalerul rozei), Pousseur (Coulers croisées), Bach (Concertul brandenburgic nr. 1), Boulez (Pli selon pli), Webern (Cantata nr. 2), Stockhausen (Gruppen), Globokar (Accord)<footnote Vezi Ibidem, p.
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
propriile lucrări, Alfred Schnittke le reprezintă, recuperându-le nu doar ca etichete stilistice, ci în calitatea lor de parteneri de dialog trans-temporal și într-o exercitare asumată a funcției de prezentificare tematică a stilului invocat prin aluzie sau citare directă. Simfonia nr. 1 a lui Schnittke (scrisă între anii 1969-1972) nu debordează de citate precum Sinfonia lui Berio. Începând cu imaginea haosului primordial din care se „nasc” citate din muzica lui Beethoven, din muzică barocă amestecată cu idiomuri jazzistice (free jazz
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
bemol minor de Ceaikovski și din valsul Dunărea albastră de Johann Strauss, segmente muzicale organizate în stil serial, sau marșul funebru din Sonata nr. 2, op. 35, partea a doua, de Chopin, totul se încheie cu sonoritatea citatului înregistrat din Simfonia nr. 45, în fa-diez minor, „Abschieds-Symphonie” a lui Haydn, semn la care muzicienii încep să părăsească scena. Sensul procedurii de citare este radical diferit de cel al Berio, deoarece fiecare citat deține o funcție dramaturgică în desfășurarea tuturor celor patru
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
lucrările lui într-un singur traiect creativ, însă atât de caracteristicile pentru compozitor, ci reluări, autocitări, reveniri la imaginile și materialul unor lucrări mai vechi, o elaborare nouă, regândită a acestora. Al optulea și al paisprezecelea dintre cvartete, a Cincisprezecea simfonie - acestea reprezintă intersecții temporale foarte originale, unde trecutul leagă relații noi cu prezentul, invadând, similar cu stafia tatălui lui Hamlet, realitatea muzicală și formând-o. Însă, atunci când la Șostakovici imaginile trecutului muzical personal se întâlnesc în colaje cu imagini din
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
și ale cărturarului de largă respirație culturală i-au servit imbolduri pentru abordarea istoriei muzicii universale, susținând conferințe, emisiuni radiofonice, cursuri, lăsându-ne studii și numeroase fișe destinate celor mai diverse aspecte ale domeniului: genuri și forme muzicale: liedul, sonata, simfonia, opera, poemul simfonic, rapsodia, epoci stilistice, lucrări, ori reprezentanți ai literaturii muzicale, etc. Cele mai cunoscute rămân materialele consacrate lui Mozart - la loc de cinste situându-se omagiul românesc la bicentenarul genialului compozitor<footnote Breazul, George - La bicentenarul nașterii lui
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
lui Figaro și de Idomeneo, reprezentată la București în anul 1818, „de către o trupă venită din Ardeal, sub conducerea lui Johann Gerger” - așa cum citim în epistolele lui Ion Ghica și în romanul lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi - și Simfonia 40, prezentă în programul primului concert al orchestrei înființate la București și dirijată de Eduard Wachmann, din 22 aprilie 1866<footnote Breazul, G(eorge) - Bicentenarul Mozart - Muzica lui Mozart în țara noastră: în: Gazeta literară, București, An III, nr. 5
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
manifestat deschis și public invidia pentru școala românească, posesoare a unui sistem educațional elogiat unanim. Așa cum remarca unul dintre iluștrii recenzenți europeni ai manualului pentru clasa a IV - secundară, Breazul pornește de la folclorul copiilor și ajunge la o pagină din Simfonia a V - a a lui Beethoven, realizând o uriașă sinteză a celor mai vechi tradiții ale educației muzicale din țara noastră și din învățământul european. Reformele propuse în 1920 de profesorul aflat atunci la Târgoviște, pornesc de la critica severă a
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
o măsură extrem de mică pentru spectacolul expunerii și pentru ieșirea în public. Deși interesat de tot ceea ce ochiul poate să absoarbă, de la accentul de culoare întîmplător la forma spontană, de la construcțiile simbolice de o mare complexitate și pînă la amplele simfonii cromatice pe care istoria artei le oferă cu generozitate, Florin Mitroi și-a restrîns interesul la cîteva teme mari și la cîțiva moduli ușor de recunoscut și de identificat. În pofida discreției sale absolute și a spaimei profunde în fața gesturilor risipitoare
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
s Symphonies 3, 4, and his Concerto Grosso no. 4/Symphony no.5”, Goldsmiths College, 2007, pag. 3), iar partea a III-a din Sinfonia lui Luciano Berio reprezintă un model exemplar al acestei atitudini prin citarea materialului musical din Simfonia nr. 2 a compozitorului austriac. footnote>, Music for a Magic Theater (1965) de George Rochberg, Hymnen (1966-1967) de Karlheinz Stockhausen, Baroque Variations (1967) de Lukas Foss, November Steps (1967) de Toru Takemitsu, Ludwig Van (1968) de Mauricio Kagel, Credo (1968
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de Toru Takemitsu, Ludwig Van (1968) de Mauricio Kagel, Credo (1968) de Arvo Pärt, Requiem (1968) de Berndt Aloysius Zimmermann, Sinfonia (1968-1969) și Opera (1970) de Luciano Berio, Sonata nr. 2 pentru vioară și pian (Quasi una Sonata) (1968) și Simfonia nr. 1(1968-1972) de Alfred Schnittke, operă Votre Faust (compusă între 1961 și 1967, prezentată în 1969) de Henri Pousseur și Eight Songs for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
violă și orchestră de Schnittke, pentru a face diferența între funcția pastișizantă a citatului în primul caz și, într-un sens cu totul diferit, funcția implicită de sudura și sudare structurală<footnote În acest context merită amintită prima parte din Simfonia nr. 15, op. 141, în La major (1971, p.a.a. - 1972) de Dmitrii Șostakovici, în care totalmente surprinzător și, evident, într-o notă umoristica, apare citatul din Uvertura la operă Wilhelm (Guillaume) Tell de Gioachino Rossini (partea I) sau , spre
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o notă umoristica, apare citatul din Uvertura la operă Wilhelm (Guillaume) Tell de Gioachino Rossini (partea I) sau , spre sfârșitul părții a patra - un motiv din opera Tristan și Isolda de Richard Wagner. Amândouă citatele, pe lângă altele utilizate în această simfonie, dețin atât o functie expresiva propriu-zisă, dar și una alegorica, de trimitere mediate la biografia compozitorului. footnote> pe care citatul o exercita la Schnittke. Însăși juxtapunerea sau chiar sincronia materialului original cu inserția străină nu reprezintă o simplă alăturare, ci
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Drept exemplu relevant al acestei emergente poate servi, din nou, multcitata parte a treia din Sinfonia (1968) lui Luciano Berio. Putem constată emergentă unui proto-postmodernism deja în creația lui Charles Ives, prin implicarea tehnicii citatului, aceasta utilizată în special în Simfonia nr. 2 (1899-1902), precum și în Simfonia nr. 4 (1910-1916). Atrage atenția mixajul realizat în cea dintâi între citate din muzică populară americană și invocări ale muzicii clasice drept referenți servind muzica lui Brahms și Dvorak. Aceasta emergentă a unei gândiri
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]