685 matches
-
al termodinamicii, principiul entropiei, descoperit în 1865 de fizicianul german Rudolf Clausius. Nu știa însă de "lumea lui Minkowski" cu patru dimensiuni, în care spațiul nu se poate separa de timp, încât este problematic dacă a avut năzuința cunoașterii "în simultaneitate". Theodor Codreanu pune prea mare preț pe însemnările fiziografice ale lui Eminescu, note de curs sau de lecturi, foarte rar reflexii filosofice personale. Trimiterile la diverse manuscrise fără indicații asupra contextului derutează. De altfel autorul nu le-a descoperit singur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unitate, armonie (ideea-cheie este "universul armoniei eminesciene", p. 34) și organicitate. Perspectiva lecturii sincronice este esențială deoarece numai în acest mod cartea se "salvează" și permite enunțarea de propoziții gen "intuiții pre-einsteiniene" sau poate aduce în discuție noua logică a simultaneității spațio-temporale (p. 148), "anticipată" de Eminescu împreună cu alte teorii moderne, care fac din poet un fel de erou "protocronist" fără voie. Trebuie să înțelegem bine mecanismul structural care generează astfel de afirmații: sistemul sincronic și circular pune pe același plan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici până la Maurice Blanchot" (Theodor Codreanu, Eminescu Dialectica stilului, București, 1984, p. 143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a fost în egală măsură vizual și auditiv, îndreptându-se către o simultaneitate a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului cu Timpul, a contopirii lui Narcis cu Echo. "Fuziunea spațio-timpului din viziunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a fost în egală măsură vizual și auditiv, îndreptându-se către o simultaneitate a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului cu Timpul, a contopirii lui Narcis cu Echo. "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Eminescu" (ibidem, p. 150). Arta stilistică eminesciană este pe măsura viziunii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a fost în egală măsură vizual și auditiv, îndreptându-se către o simultaneitate a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului cu Timpul, a contopirii lui Narcis cu Echo. "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Eminescu" (ibidem, p. 150). Arta stilistică eminesciană este pe măsura viziunii cosmologice contemporane
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai nou funcționalitate... Eminescu și eminescianismul, Ed. Minerva, București, 1987 (fragment) Solomon MARCUS Poezia lui Eminescu este în mod vizibil dominată de imaginarul nocturn. Dacă însă asociem cunoașterea științifică imaginarului diurn și cunoașterii în succesiune, lăsând cunoașterea artistică în zona simultaneității, atunci trebuie să ne grăbim să adăugăm, așa cum face Th. Codreanu (Eminescu Dialectica stilului, p. 48), că "cea mai înaintată parte a gândirii contemporane tinde a atenua pe cât posibil artificiala opoziție dintre științe și arte". Cunoașterea în succesiune este de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-și fixa intuițiile incredibil de moderne în caietele socotite de Dinu Noica asemănătoare cu acelea ale lui Leonardo da Vinci sau Paul Valéry, este așezat de Th. Codreanu acolo unde știința modernă a ajuns la relativitatea și percepția universului în simultaneitate spațio-temporală. De la Kant la Einstein, căruia i-a premers, Eminescu a desfășurat enorma sa sete de cunoaștere tot în dorința-i infinită de descoperire a adevărului. Dar cum vocația sa era aceea a poeziei, datele științific-filosofice au fost încorporate în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe gânduri): sunt date La iveală o mulțime de confruntări ale "subtilei legături dintre simultaneismul dinamic al viziunii eminesciene și rafinata armonie a stilului", între altele. Apoi, s-a pierdut din vedere modernitatea poetului în privința atitudinii față de limbaj. Narcisismul eminescian, Simultaneitatea dinamică, De ce totuși Eminescu și Einstein stăruie obsedant pe ideea modernității poetului. Să ne intre bine în cap! Pentru a-și susține teza, criticul recurge la intransigență, la demonstrație febrilă și la ironie. Recurge și la alte strategii: simulează umilința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în reflectare. Cunoașterea pare astfel condamnată la parțialitate și succesiune. E în fiecare geniu o încercare de autodepășire a acestor limite. Eminescu știa să vadă cu toată sfera oculară. Așa ne explicăm puterea lui incredibilă de a recepta universul în simultaneitate spațio-temporală. Nu altul era tâlcul celebrului vers: Iară ochiu-nchis afară înăuntru se deșteaptă". Am dat dinadins un exemplu atât de extins, pentru a ilustra din plin finețea și originalitatea acestei gândirii. "Oglinzile" sunt cugetări mai scurte, uneori reduse la mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în reflectare. Cunoașterea pare astfel condamnată la parțialitate și succesiune. E în fiecare geniu o încercare de autodepășire a acestor limite. Eminescu știa să vadă cu toată sfera oculara. Așa ne explicăm puterea lui incredibilă de a recepta universul în simultaneitate spațio-temporală. Nu altul era înțelesul celebrului vers: "iară ochiu-închis afara înăuntru se deșteaptă"". lată acum un "fragment" despre modul de a filozofa lui Kant. Găsim în acest "fragment" o foarte interesantă repetiție lexicală diversificată prin opoziția de sens între cuvintele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Astfel, predispoziția heracliteană nativă a poetului se debarasează de complexele extremelor gândirii tari a modernității, regăsindu-se ontologic, cum demonstrează Theodor Codreanu, în gândirea slabă a transmodernismului. Gândul refuză aderența ideologică, înaintând, în transa unei continue căutări de sine, prin simultaneitatea unei curgeri fragmentare, marcată de obsesii din copilăria îndepărtată, de asociații geografice și culturale, de impresii de lectură, demonstrând însă o unitate exemplară la nivelul ansamblului. E o unitate de concepție, verificabilă la nivelul viziunii, a sistemului de imagini, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se promite (cel ce acceptă), ceea ce este al celui dintâi nu trece Într-al celui de al doilea, ci numai prin voințele unite ale celor doi, prin urmare, numai În măsura În care cele două voințe sunt declarate În același timp. Dar această simultaneitate este imposibilă În actele empirice ale declarației, care trebuie să se succeadă cu necesitate În timp, fără ca niciodată să fie simultane”. Ceea ce eu dobândesc prin dreptul personal nu este posesiunea directă a unui lucru, ci o faptă a persoanei, prin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cine face acțiunea?, când?, și cu ce ocazie?). Gerunziul (lecturând) nu poate fi folosit în atacul unui text. Gerunziul exprimă o acțiune în curs de desfășurare, simultană cu altă acțiune. Or, aici, gerunziul (ca prim cuvânt al atacului) exprimă o simultaneitate cu o acțiune exprimată înainte ca textul să înceapă. Este preocupată. Folosirea verbului la diateza pasivă nu este deloc dinamică și nu personalizează corect. Numele ziariștilor și precizarea cetățeniei lui Munaf încarcă inutil textul. S-a acționat pentru răpire este
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
va lua o formă mult mai accentuată în cadrul unui conflict comportamental. Desigur că nici ordinea, nici modalitățile de dezvoltare pe care le-am propus aici nu sunt definitive; practic, conflictele despre care am vorbit pot apărea cu o sferă de simultaneitate lărgită sau, dacă este să introducem un alt criteriu de clasificare, și anume timpul, anumite tipuri de conflict pot să fie temporare, altele putând să dezvolte un registru cronic (spre exemplu, conflictul comportamental poate să nu persiste, elevul/studentul depășind
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
gândesc, deci nu exist” nu e un enunț care poate fi acceptat ca fiind conform demersului autorului). Următoarele două expresii, respectiv cea a conjuncției p&q și a echivalenței p↔q, presupun, atât una cât și cealaltă, un raport de simultaneitate Între judecăți și nu unul de deductibilitate. În cazul interpretării enunțului „a gândi și a exista sunt fapte ce se petrec simultan” ca o conjuncție, interpretarea ar fi admisibilă dacă ar putea fi admis și cazul În care p e
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
1 1 1 1 0 1 0 0 0 Așadar, rolul cogito-ului este În primul rând afirmarea veracitatea existenței, oricare ar fi enunțurile despre aceasta, și nu deducerea existenței din gândire, sau exprimarea identității dintre gândire și existență, ori exprimarea simultaneității actelor gândirii și existenței. Ele apar, este adevărat, dar Într-un plan secund al intențiilor metafizice ale autorului, căci Descartes Însuși presupune aceste fapte cunoscute anterior judecății la care se ajunge În urma procesului dubitativ: „...și când am spus că această
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
lângă o asemenea femeie..."338 Portretul doamnei T. nu poate fi considerat un simplu portret literar decât la nivelul de lectură al cititorului concret. Este unanim recunoscut faptul că un portret literar se prezintă "în succesiunea textului și nu în simultaneitatea datului pictural."339 Într-adevăr, semnul verbal se constituie în absența oricărei exemplificări in praesentia. Dar una din diferențele majore dintre limbajul verbal și cel vizual rezidă în caracterul supracodificat și protecția obsedantă a canalului de comunicare în cazul celui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
G. Durand, op. cit., p. 175 328 L. Petrescu, op. cit., p. 167 329 Cf. Grupul μ, Traité du signe visuel, Seuil, Paris, 1982 330 Cf. L. Petrescu, op. cit., p. 158: "Portretul literar se prezintă cititorului în succesiunea textului și nu în simultaneitatea datului pictural. El este analitic înainte de a fi sintetic, și nu invers, cum se întâmpla cu modelul lui plastic (mult mai apropiat de datul real, cu care <<împarte>> ceva din concretețea visată de reprezentarea literară). Sugestiile pe care pictura le
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
capital-fizic, uman si mediu - trebuind să fie reîntregite;Implicarea: omul trebuie sa participe deplin la deciziile si la procesele care-i modifica viata. Pentru realizarea condițiilor de compatibilitate a celor patru cerințe, strategia dezvoltării sustanabile include, ca un element esențial, simultaneitatea progresului in toate cele patru dimensiuni. Obiectivul general al dezvoltării sustenabile este de a găsi un optim de interacțiune si compatibilitate a patru sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic, intr-un proces dinamic si flexibil de funcționare. Nivelul optim corespunde
Impactul politicilor de tip anticriză asupra economiei reale by Picu Alina () [Corola-publishinghouse/Science/1127_a_2357]
-
anterioare ș.a.m.d. Viața se trăiește numai ca prezent, este pur și simplu inevitabilă - ne aflăm într-o lume apărută din „întâmplare” sau din „nimic”, iar timpul e scurt. Scopul vieții este experiența totalității duratei ei, dar și a simultaneității prezentului, așa că se așteaptă inutil apariția viitorului sau a ceea ce ne reprezentăm a fi, pentru că, dacă el nu a sosit deja, nici nu va mai veni, cu toate că, în final, Becket afirmă: „El nu vine, așadar EL există!”, o aluzie la
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
268). Nu-i rămâne lui Cioran decât să exclame „Ce încurcătură!”, convins fiind ca nu va reuși vreodată să rezolve cumva această dilemă organică. Mereu la mijloc, aflat între tendințe și dorințe opuse, la fel de abisale, însă, Cioran trăiește aproape în simultaneitate spațiul contradictoriului: „Două tendințe opuse, ireductibile. Să le împaci este cu neputință. Tot ce-mi rămâne e să le-ncerc pe rând Ă cu minimul de detașare și de silă” (I, 100). De fapt, cu câteva rânduri mai devreme recunoștea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unde merge acest orgoliu, născut poate din neputință, al eșecului? Trăind criza propriei identități, Cioran se plasează la limita umanității înseși. La un moment dat, terenul acesta al contradictoriului e privit nu ca o succesiune de stări, ci chiar ca simultaneitate. Iată: „Numai atunci când trăiești deopotrivă în interiorul și în marginea ființei tale, poți trăi simultan sentimentul unicității și al nulității tale și poți admite totodată, fără urmă de deprimare, că, la urma urmei, era mai bine să nu fi fost nicicând
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-un șir nesfârșit de minciuni. Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci” (III, 77). De fapt, Cioran își spune așa ceva nu după ce a luptat pentru Indiferență, ci chiar în același timp. Abia simultaneitatea aceasta e sfâșietoare. La numai câteva rânduri, pe aceeași pagină, Cioran își spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu te joci cu adâncimile tale” (idem). Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
epico-narativă ar putea fi privită ca o caracteristică specifică de temporalitate a romanului. Mutarea obiectivului de pe un personaj pe altul, intercalarea unor imagini ireale (cum este visul Unei) în discursul narativ sau intersectarea unor planuri narative diferite creează senzația de simultaneitate. Edificatoare în acest sens sunt paginile în care autorul urmărește alternativ mișcarea de la Atelierele Grivița, în care este implicat Emilian, și discuțiile ce au loc în incinta redacției. Evenimentul istoric este privit deci din diverse unghiuri. Intersectarea acestor planuri urmărite
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
democratice devin, într-adevăr, instituții, adică reguli ale jocului care ajung să fie promovate de anumite organizații și dobândesc puterea de a structura acțiuni și evenimente politice. Conform acestor teorii, principala caracteristică a transformărilor politice din ECE, după 1990, este simultaneitatea schimbărilor, la trei niveluri distincte conceptual și analitic: reconfigurarea unor granițe statale; elaborarea noii ordini constituționale și a regulilor noilor regimuri politice; îndeplinirea sarcinilor politice curente legate de prioritățile momentului (Offe, 1991; 1996). Acest gen de studii încearcă, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]