200 matches
-
ceea ce sugerează că vârful, după ce a trecut de călcâi, a întâlnit în lemn un nod mai dur. Picioarele bătute în cuie nu sunt deci o invenție a evangheliștilor, cum s-a spus frecvent. Ioan (19,31) povestește, de asemenea, că Sinedriul cerea să nu se lase răstigniții pe cruce pe durata zilei Sabatului și nici să li se zdrobească picioarele. Alte surse ne informează că, pentru a pune capăt supliciului, se zdrobeau picioarele condamnaților care, lipsiți de acest mijloc de sprijin
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (V). Pronunţarea sentinţei () [Corola-journal/Journalistic/26644_a_27969]
-
să mă gândesc, îți dau dreptate. Să nu vinzi. Și să mă consulți pe mine când vrei să întreprinzi ceva. Știu eu, cunosc chițibușurile, sunt avocat, îți fac toate gratis. Îmi dai acolo, o nimica toată, pentru deplasări. Întors în sinedriul din casa Aglaei, Stănică începu să tune: G. Călinescu - Mamă-soacră, se petrec lucruri suspecte de tot! De cem-am temut eu, nu scăpați. Moș Costache a vândut restaurantul, acum umblă să vândă, cu siguranță, și casele din Știrbey, mâine o să vândă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o țin deschisă În fața ochilor În timp ce alergam, ca să-mi iau o ținută demnă. Mi-am salvat viața, dar mi-am pierdut revista. A doua zi m-am hotărât să mă Înrolez În banda celor din Fundătură. M-am prezentat la sinedriul lor, primit cu râsete batjocoritoare. În perioada aceea aveam un păr bogat, care-mi stătea ridicat drept În sus pe cap, ca În reclamele la creioanele Presbitero. Modelele pe care mi le ofereau cinematograful, publicitatea, plimbarea de duminică după slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
confuzie între smerenie și demnitate"123. Pentru a-și susține discursul axat pe smerenie vs. demnitate, înaltul ierarh face apel la discursul hristic, arătând că același Hristos care îndemna la blândețea porumbeilor la momentul judecății, își păstrează demnitatea pe care Sinedriul vroia să i-o anuleze. Dacă am grăit rău, spune-mi ce am grăit rău, iar dacă am grăit bine, de ce mă bați?" (Ioan 18, 23). Privitor la discursul critic al laicatului la adresa ierarhiei, voi invoca demersul jurnalistic, nelipsit de
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
numelui, Iscarioth. Soluția stă în picioare doar dacă se demonstrează că numele „Iscarioth” apare în perioada post-pascală. E mai plauzibil însă că numele întreg exista înainte ca Iuda să fi luat hotărârea de a-L da pe Isus în mâinile Sinedriului. 3. Teza cea mai pertinentă explică supranumele prin locul de baștină al lui Iuda. În Iosua 15,25 se menționează o localitate Qeriyyot, aflată pe teritoriul alocat tribului fiilor lui Iuda. Amos 2,2 și Ier. 48,24 situează o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar aceasta e altă chestiune. Iuda apare grăbit, „ca din senin” (sugestia verbului grecesc), însoțit de „o mulțime” înarmată cu săbii și ciomege. Săbiile erau ale soldaților romani, fără doar și poate, iar ciomegele (literal: „lemnele”), ale iudeilor trimiși de Sinedriu. În fine, ucenicul le dăduse consemn aliaților săi: Isus va fi deconspirat printr-un sărut. După acest sărut plin de afecțiune, soldații pun mâna pe Rabbi. Acesta nu-i spune absolut nimic lui Iuda. Se lasă arestat, în vreme ce ucenicii Îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
definitive, ca toate chestiunile profund umane și profund religioase. În primul rând, cum se explică participarea lui Iuda la Cina de Taină, mai precis la prima liturghie din istoria Bisericii? Apoi, din ce cauză Iuda L-a predat pe Isus Sinedriului? În fine, de ce a fost necesară trădarea pentru economia mântuirii? Sunt interogații care-i vor obseda nu doar pe teologi de-a lungul secolelor, dar asupra cărora vor reveni și importanți scriitori, precum Papini, Borges, Mario Brelich etc. Secole de-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
moartea sau trădarea nu mai reprezintă piedici în fața mântuirii după ce ai gustat din Împărăția lui Cristos. Iuda încarnează umanul, preaumanul reducționist al vieții pământești. Ajungem în felul acesta la a doua interogație: motivul pentru care a hotărât să-L predea Sinedriului pe Isus. Nu vom ști niciodată sigur ce s-a petrecut în sufletul ucenicului. Poate s-a simțit trădat el însuși în anumite așteptări ori va fi fost pur și simplu îngrozit, așa cum se va arăta și Sinedriul, de calitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-L predea Sinedriului pe Isus. Nu vom ști niciodată sigur ce s-a petrecut în sufletul ucenicului. Poate s-a simțit trădat el însuși în anumite așteptări ori va fi fost pur și simplu îngrozit, așa cum se va arăta și Sinedriul, de calitatea de Fiu al lui Dumnezeu revendicată (discret) de Isus? În plus, trebuie să ne aducem aminte că, dacă etimologia numelui Iscariot trimite la așezarea omonimă, atunci el este singurul negalilean dintre cei doisprezece apostoli; singurul aflat „de partea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
politice, apostolul zelot s-ar fi răzbunat trădându-L. O asemenea teză se întemeiază, dacă nu pe o contradicție, cel puțin pe o imprecizie: dacă Isus nu era un Mesia politic, atunci pentru ce a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și Pilat? În fine, se cuvine pusă cu franchețe o întrebare conexă: ce rol a jucat Isus în decizia lui Iuda? Fără consimțământul Său divin, nici predarea, nici procesul, nici condamnarea, nici răstignirea n-ar fi avut loc. Dacă istoria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vedea imediat legătura cu subiectul nostru. Iuda, spune apocrifa, era nici mai mult, nici mai puțin decât nepot de frate al lui Caiafa (apo adelphou Kaiapha en), infiltrat în grupul apostolilor pentru a-i spiona și a transmite informațiile necesare Sinedriului. „Nu era ucenic pe față”, zice textul, adică sincer; fusese „împins de iudei, cu viclenie”. El primește misiunea precisă de a-L compromite pe Isus, inventând o minciună verosimilă. Iuda speculează tâlhăria din Templu și pune pe seama lui Isus furtul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gestul și comportamentul, dar îl și descalifică moral de la bun început. Iuda nu apare, așa cum e descris în evanghelii, ca un ucenic à part entière până la un punct, sincer devotat Domnului, ci ca un turnător de joasă speță, în solda Sinedriului, fără nici o legătură cu mesajul cristic. În fine, Evul Mediu va construi o adevărată biografie a lui Iuda, care merge de la naștere până la moarte, biografie calchiată în bună măsură după mitul lui Oedip. Citim într-o relatare (historia), deși apocrifă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creștinul e biruit de iudeu. Povestea continuă. Isus se retrage cu apostolii, dar Iuda, camuflat într-o tunică asemănătoare cu a lor, îi urmărește, îi deconspiră pe toți (apostolii se ascundeau!), apoi Îl prinde pe Isus și-L duce în fața Sinedriului. Isus e lapidat, apoi răstignit în batjocură de un cotor imens de varză (sic!). Bănuind că leșul va fi furat de ucenici cu intenția de a-L proclama „înviat”, Iuda Îl ia pe ascuns și-L îngroapă la loc sigur
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în Isus o figură mesianică. Rolul Mesiei este în primul rând politic: el trebuie să elibereze poporul din robia romană. Exasperat de pasivitatea lui Isus, Iuda hotărăște să-l provoace, să-l mobilizeze și pentru aceasta îl dă pe mâna Sinedriului. Intenția lui era de a-l face pe „somnolentul”, pe „liricul” Isus să-și dovedească mesianitatea. Dar s-a înșelat. Isus a preferat moartea pe cruce revoluției naționale. Această imagine a unui Iuda patriot, înșelat în așteptări devine recurentă în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sclavie a multora dintre mesagerii săi. Apare astfel ceea ce putem numi drept „iudaismul normativ” sau „ortodox” care se va deosebi de toate celelalte mișcări din cadrul ebraismului și în special de biserica creștină ce se năștea. Johanan a reușit să reconstituie Sinedriul ca autoritate religioasă supremă, chiar dacă în foarte scurt timp a fost constrâns să se retragă pentru că era combătut de grupuri influente. Odată cu încetarea practicii cultului la templu, sinagoga a fost aleasă drept centru al vieții liturgice al cărui cult, lipsit
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
atacurilor nedrepte ale dușmanului. Cine n'are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere sabie» (Luca XXII, 36). Pentru ce să-și cumpere sabie? Dar ucenicii lui Christos erau înarmați și atunci în grădina Ghetsemani, când 399 trimișii Sinedriului au venit să-l prindă pe Iisus, unul din ucenici a scos sabia și a lovit pe unul dintre soldați, căruia i-a tăiat urechea. Prin urmare, creștinismul nu se opune războiului, când el este de apărare a dreptului. Articolul
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
cât și în creștinism doar în cazul monahilor. În ultima fază a vieții celor doi întemeietori de religii există alte asemănări dar și importante deosebiri. De pildă, cazul trădării: așa cum Iuda l-a trădat pe Iisus, dându-l pe mâna Sinedriului, tot așa și Devadatta, o rudă a lui Buddha, a încercat să-l omoare pe acesta și să preia conducerea comunității. Devadatta a fost chiar supranumit „Iuda al buddhismului”. Iluminatul moare înconjurat de discipolii săi și le lasă acestora Legea
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
și bătrânilor (14,43-50) și este înfățișat înaintea marelui preot (14,53). Dacă autoritățile iudaice s-au adunat în „interiorul curții marelui preot” (14,54), prin deducție ar însemna că procesul a avut loc în casa lui Caiafa. Arhiereii și sinedriul au căutat martori împotriva lui Isus (14,55-56), aducând diferite acuzații, inclusiv că Isus ar fi o amenințare împotriva templului (14,57-58; cf. 13,1-2). Când Isus mărturisește că este el este cu adevărat Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care va
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
trebuiau să fie îngropați decent, dar nu într-un loc de cinste, ca de exemplu mormântul familiei. Această rânduială o învață cele mai vechi scrieri ale rabinilor: „Ei nu îngropau (pe ucigașul osândit) în locul de înmormântare al părinților săi. Însă Sinedriul păstra libere două locuri de îngropare, unul pentru cei decapitați sau sugrumați și unul pentru cei lapidați sau arși” (Mișna, tratatul Sanhedrin 6.5); „Niciun cadavru și nici oasele unui cadavru nu pot fi mutate dintr-un loc infam într-
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
și osuare; unele dintre ele datează dinaintea erei creștine și niciunul, suntem convinși, nu are de a face cu Isus și mișcarea sa. Acest desen artistic se poate vedea și pe fațadele interioare sau exterioare ale așa-numitelor „morminte ale sinedriului” din Ierusalim. Deasupra intrării interioare a acestui mormânt complex se poate observa frontonul arcuit deasupra unei rozete decorate cu frunze de acantă. Un fronton se găsește și deasupra intrării exterioare, dar fără rozetă. Acest model se găsește și în mormântul
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
pe Isus autorităților romane pentru a fi condamnat, ei aveau datoria de a-i asigura o îngropare corespunzătoare (cf. citatul de mai sus din Mișna, tratatul Sanhedrin 6,5). Această sarcină i-a revenit lui Iosif din Arimatea, membru al Sinedriului. Povestirea evanghelică concordă cu practica iudaică pe care romanii o respectau în timp de pace. Evangheliile ne spun că „Maria Magdalena și Maria, mama lui Ioses, priveau unde l-au pus” (Mc 15,47). Familia lui Isus și prietenii săi
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
kósmon erchómenos (În 11,27): „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu care vine în lume”, sau a lui Petru (Mc 8,29), dar le poruncește celor doisprezece ucenici să nu spună nimănui că el este Hristosul (Lc 4,41). În fața Sinedriului, Caiafa, marele preot, îi cere sub jurământ să spună dacă este el Hristosul (Mt 26,63). Isus răspunde afirmativ, insă interpretând acest titlu în perspectiva transcendență, și spune despre sine: ...ap’ árti ópsesthe tòn hyiòn to¤ anthrÀpou kathemenon ek dexiÄÎn
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
face loc Împărăției lui Dumnezeu. În acea vedenie apocaliptica, cel „venit cu norii cerului”, cu înfățișare de om - „că un fiu de om” - se apropie de tronul lui Dumnezeu și primește stăpânire universală și veșnică (7,13-14). Ajuns în fața judecății Sinedriului, Isus confirmă această identificare când declară: „De acum îl veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind cu norii cerului.” (Mt 26,59; Mc 14,62; cf. Lc 22,69) Credință într-un Mântuitor ceresc, de origine
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
care îl unește cu „Tatăl”. În evangheliile sinoptice, el preferă, după cum am văzut, să-și spună „Fiul Omului”, pentru a evita ambiguitățile legate de așteptările mesianice ale contemporanilor săi, și numai atunci cand părea a fi părăsit de Dumnezeu, în fața judecății Sinedriului care îl condamnă la moarte, își recunoaște public acest titlu (Lc 22,70). La moartea să însă, credința creștină, exprimată de centurion: „Cu adevarat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39 par.), poate citi retrospectiv cuvintele tainice prin
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Luca, aceste două nume - sÄter și Christós - erau deja uzuale printre creștini. În În 4,42, samaritenii îl recunosc pe Isus ca fiind ho sÄtgr to¤ kósmou, „Mântuitorul lumii”. Iar în Fp 5,31, Petru și ceilalți apostoli proclama în fața Sinedriului: to¤ton ho theòs archQgòn kaì sÄtQÎra hýpsÄsen tQÎi dexiăi auto¤: „Pe acestă Dumnezeu l-a înălțat cu dreapta să Stăpânitor și Mântuitor...” Salvarea pe care o aduce el nu mai este biruința asupra vicisitudinilor istoriei, izbăvire de dușmani sau
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]