830 matches
-
convertesc oralitatea în urmă123, pot fi apropiate, toate, de știința vânătorilor de odinioară, capabili să descifreze urmele mute, devenite - paradoxal! - edificatoare tocmai datorită caracterului lor marginal și aparent insignifiant. La acestea Carlo Ginzburg adaugă alte câteva trăsături, cum ar fi singularitatea lucrului descifrat, caracterul indirect al descifrării, ca și caracterul său conjunctural 124. În plus, metoda sa indiciară este călăuzită de imaginația afectivă - de Einfühlund care ne situează, după expresia lui Ricoeur, „lângă experiența vie a celuilalt”125. Înțelegem în felul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sau persoana) și circumstanțele În care a avut loc acțiunea. Prima posibilitate este avansată În funcție de consensul puternic (de tipul „Toți colegii săi au eșuat În negocierile cu Vladimir”) sau slab pe care Îl suscită; cea de-a doua trimite la singularitatea actului efectuat În raport cu o anumită țintă, singularitate care poate fi mare („Daniel nu a eșuat În negocieri decât cu Vladimir”) sau mai redusă („A Înregistrat eșecuri și cu clienți de alte naționalități”); cea de-a treia cauză este invocată din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
avut loc acțiunea. Prima posibilitate este avansată În funcție de consensul puternic (de tipul „Toți colegii săi au eșuat În negocierile cu Vladimir”) sau slab pe care Îl suscită; cea de-a doua trimite la singularitatea actului efectuat În raport cu o anumită țintă, singularitate care poate fi mare („Daniel nu a eșuat În negocieri decât cu Vladimir”) sau mai redusă („A Înregistrat eșecuri și cu clienți de alte naționalități”); cea de-a treia cauză este invocată din perspectiva constanței unui comportament („Daniel ratează adesea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cotidiană, să se ajungă la o evaluare a situației. În cazul menționat, concluzia raționamentului: „Daniel a eșuat cu Vladimir pentru că este un prost negociator” face trimitere la un consens slab („Nu toți colegii Înregistrează eșecuri În negocierile comerciale”), la o singularitate redusă („Daniel a eșuat În negocieri și cu parteneri de alte naționalități”) și la o constanță puternică („I s-a mai Întâmplat lui Daniel să-și rateze obiectivele”). Practic, nu Întotdeauna posedăm toate cunoștințele, mijloace (materiale sau temporale) suficiente sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Înseamnă bunătate și compasiune, dar și rușine și crimă. Omul despuiat, fără drepturi și lipsit chiar de „dreptul de a avea drepturi”, căci acesta aparține doar cetățenilor naționali, care au dreptul la o viață politică, și-a pierdut până și singularitatea propriei persoane. Putem, la fel de bine, să simțim milă pentru el sau să-l urâm. Fără drepturi, nici măcar nu există! Acest vid juridic a fost, după Hannah Arendt, În momentul apariției regimurilor totalitare, condiția determinantă a procesului de deportare și exterminare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cu alte cuvinte, rasiale) clar distinctive, ci doar diferențe culturale (limbă, religie, referințe la alte țări decât Statele Unite etc.) față de modelul anglo-saxon protestant dominant. Devianți față de norma majoritară, ei sunt, Într-un anumit fel, subordonați, iar subordonarea lor ține de singularitatea lor. Raportul de dominare este astfel parte integrantă a producerii etnicității (Werner Sollors a arătat că utilizarea modernă a acestui termen concordă cu cea antică: În Grecia, termenul ethnos desemna popoarele barbare sau pe grecii care nu erau organizați În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
umanității. Astfel, diversitatea este omniprezentă și proliferantă, datorită schimburilor și schimbării neîncetate ce caracterizează toate mediile sociale. Umanitatea este una și diversă. O entitate singulară, deschisă și dinamică Orice loc este singular, deschis fiind În același timp către mediul său. Singularitatea sa este alimentată tocmai de diversitatea care Îl Înconjoară. Imbricările Îi interzic orice Închidere completă În sine și blochează calea spre orice interpretare uniformizantă a trecutului sau a tradițiilor sale. Cine caută puritate va găsi distrugere! Acest avertisment este valabil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a inesențialului și deci cu respingerea eticii. După cum notează Jacques Bouveresse, aceasta Înseamnă să acreditezi „ideea că ceea ce ne interesează În primul rând de acum Înainte este mai curând diferendul nerezolvabil și nu dialogul, disensiunea, nu acordul, nehotărârea, nu decizia, singularitatea și incomensurabilitatea, nu existența sau căutarea unui punct comun” (Bouveresse, 1984, p. 128). Ar trebui deci să renunțăm la rezolvarea unor probleme sub pretextul că ele ar genera aporii sau paradoxuri. Aceste filosofii ale incomunicabilității se află la antipozii celor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
hegeliană Ideea cea mai importantă a lui Hegel, În mare parte legată de lucrările lui Hobbes, Machiavelli, Rousseau și, mai ales, Fichte, este următoarea: conștiința de sine depinde de experiența recunoașterii sociale. Altfel spus, eu cer să-mi fie recunoscută singularitatea mea ca persoană: teoria hegeliană a recunoașterii Își propune deci să traducă exigențele necesare construirii identității moderne. Acțiunea reciprocă devine specificul omului: comunitatea umană este, În mod fundamental, o comunitate a recunoașterii. Și, dincolo de fundamentul metafizic al acestei teorii (recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dincolo de posibil și că am greșit startul, absolutul gândirii; mai realizăm că neajunsurile experienței sau bogăția alogică a situației concrete nu vor putea fi rezolvate cu adevărat prin asumarea lor în structura conceptuală a marilor metafizici imanentiste. Experiența existențială și singularitatea persoanei rămân elemente ce rezistă structurii logice sau dialecticii istoriste. După momentul eliberării de absoluturile eliberatoare, ca și de consecințele lor, ce s-au dovedit a fi mari iluzii, se face auzit apelul nesuprimabil a existențialității, facticității, situației persoanei. Așadar
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
mirarea originară, trebuie să ofere sens total, definitiv și atotcuprinzător vieții și realității. Tocmai asta urmăreau să ofere și metafizicele imanentiste, însă răspunsul lor pleca de la plinătatea și absolutul gândirii și nu ajungeau niciodată să-și pună problema reală a singularității persoanei și a evenimentului existențial. Pentru ca răspunsul să poată fi în același timp plin de sens și valabil pentru fiecare singularitate existențială, trebuie să fie eterogen întrebării, adică să depășească structura logică a întrebării și a răspunsului, să ajungă la
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
însă răspunsul lor pleca de la plinătatea și absolutul gândirii și nu ajungeau niciodată să-și pună problema reală a singularității persoanei și a evenimentului existențial. Pentru ca răspunsul să poată fi în același timp plin de sens și valabil pentru fiecare singularitate existențială, trebuie să fie eterogen întrebării, adică să depășească structura logică a întrebării și a răspunsului, să ajungă la adevărul care mai degrabă se dezvăluie decât se descoperă sau se demonstrează. Natura răspunsului este identică cu cea a unui mesaj
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
acțiunii inițiate de Max Weber. Holismului societal i s-a opus individualismul metodologic centrat pe acțiunea individuală saturată de semnificații. Numai că și abordările de tip weberian s-au restrâns la practicile și dezvoltările sociale circumscrise național și chiar comunitar. Singularitatea sau particularismul fiecărei societăți concrete au rămas dominante. Societatea identificată de sociologii clasici cu cadrul teritorial și identitar al statului național și cu un sistem clar delimitat în timp și spațiu, ce ar dispune de integrare funcțională și unitate interioară
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
al acelei identități de hârtie care este încă departe de identitatea de astăzi construită reflexiv de fiecare. De acum, va trebui să o prospectăm pe aceasta. Identitatea este circumscrisă din două dimensiuni contradictorii. Prima este a stabilității, permanenței, totalității și singularității. Cineva este cine este și rămâne astfel măcar pentru o perioadă determinată, pentru a nu se confunda cu alții și pentru a-și aserta diferența și distincția. Această dimensiune este încă în mare parte congruentă cu o viziune substanțialistă asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
implicați 10 parteneri internaționali. În acest scop, au fost selectați șase indicatori SSR care posedau cel mai mare potențial informativ - VVS2, VVMD5, VVMD7, VVMD27, VrYAG 62 și VrYAG 79, toți partenerii lucrând cu același material biologic, asigurându-se garanția asupra singularității sursei pentru fiecare mostră de ADN varietal examinată. Mostrele de ADN au fost preparate de câțiva parteneri delegați, care ulterior au fost distrubuite spre analiză către ceilalți. Au urmat mai mulți pași în derularea experimentului: compararea mărimilor numerice ale celorlalte
A M P E L O G R A F I E M E T O D E ? I M E T O D O L O G I I D E D E S C R I E R E ? I R E C U N O A ? T E R E A S O I U R I L O R D E V I ? ? D E V I E by Doina DAMIAN, Liliana ROTARU, Ancu?a NECHITA, Costic? SAVIN () [Corola-publishinghouse/Science/83089_a_84414]
-
semnificant fără semnificat, o proferare scurtă, opacă, un cuvânt de nepătruns, incasabil.” Numai că acest cuvânt perceput de cel care l-a pus în circulație ca un fel de interjecție intraductibilă a devenit, în numeroase limbi, „chiar numele evenimentului în singularitatea lui absolută”. „«Shoah» este acum un nume propriu, deci singurul și ca atare intraductibil.” La câțiva ani după ce filmul Shoah fusese, în sfârșit, terminat, în 1989, s-a publicat la New York cartea Modernity and the Holocaust, de Zygmunt Bauman, un
Anti-filmul despre indicibil by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5925_a_7250]
-
partea imaginară reducând problema la evaluarea a două integrale curbilinii cu valori reale; în alte cazuri se poate folosi formula lui Cauchy. Dacă integrala curbilinie este o curbă închisă într-o regiune în care funcția este analitică și nu conține singularități, atunci valoarea integralei este zero, aceasta fiind o consecință a teoremei integrale a lui Cauchy. Datorită teoremei reziduurilor, se pot folosi integralele pe contur în planul complex pentru a găsi integralele cu valori reale ale functiilor cu valori reale de
Integrală curbilinie () [Corola-website/Science/311527_a_312856]
-
specialist în risipirea iluziilor care ne-ar face să gândim incorect, cu ocazia unor cărți ale lui care au provocat aprinse discuții, mai ales contra, în Franța. Un eseu recent critică vehement iluzia universalității. Milner preferă o universalitate bazată pe singularități. Ideea e inteligentă, dar inoportună, ca, de altfel, cam toate ideile lui Milner, într-o epocă în care este evident atacul concertat al fostei lumi a treia contra pretenției europene de a se afla în posesia unui set de valori
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2705_a_4030]
-
contra pretenției europene de a se afla în posesia unui set de valori universale. Tocmai când sabia lui Damokles atârnă deasupra capului civilizației occidentale și când valorile ei universale sunt acuzate de a fi sechele ale colonialismului, vine Milner cu singularitățile lui care încurajează războaiele religioase în numele „adevăratei” credințe și distrugerile unor bunuri de patrimoniu, universal, bineînțeles, sub cuvânt că sunt opera unor „necredincioși”. Nu e vorba însă numai de filosofie politică la Milner, ci și de logică. Mai corect, de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2705_a_4030]
-
de un bolovan cu vulturi ciugulindu-i ficații, paralizat de Ioan din Patmos, aruncat În hău de Milton. Dar În toate acele nenorociri a fost singur. Nu a avut niciodată alături pe cineva cu care să vorbească În timp ce Își analizează singularitatea, cu siguranță, nu un doctor demonic de boli de cap. Dar ăsta e progresul, oftează și Începe să vorbească. Recunoaște că a-l trezi pe adormitul Dumnezeu ar putea avea consecințe nebănuite; Dumnezeu doarme și visează universul și mînia Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să se conformeze teoriei. În practică, aceasta Înseamnă un fel de vivisecție a societăților până când acestea devin ceea ce susținea inițial teoria că experimentul ar fi trebuit să facă din ele”. Isaiah Berlin, „On Political Judgement” Limpezimea opticii extrem-moderniste se datorează singularității sale hotărâte. Ficțiunea simplificatoare de la care pornește este aceea că orice activitate sau proces supus observației are o singură funcție. Pădurea amenajată științific nu face decât să producă cherestea, orașul planificat este doar cadrul circulației eficiente a mărfurilor și persoanelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
față. Prin urmare, e de văzut ce-i cu "teroarea istoriei" și cu ceea ce decurge de aici. Eseistul pornește de la o analogie: figura poetului îi evocă ceea ce Eminescu numește un "arheu jignit". Este pretextul de a identifica starea arheică, de singularitate și aceea de reprezentativitate (pentru spiritualitatea românească). S-a ivit momentul de a dezvolta o "temă" mult îndrăgită de Theodor Codreanu: tensiunile profunde ale ființei care trec în transindividual, în "matricea stilistică românească" (Blaga). În viziunea sa, poetul Cezar Ivănescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ultimelor decenii, observă că poezia lui Cezar Ivănescu își are izvorul în orfism, în sincretismul poeziei cu cântecul, "statuându-i un sens oracular" (83). Poetul trece cu naturalețe de la condiția de poet oral la cea de poet cult. O altă singularitate canonică a poeziei lui Cezar Ivănescu e decelată de Marin Mincu în "expiațiunea textuală", "moartea fiind un procedeu absolut al intrării în text" (p. 84). Regretatul Petru Ursache, unul dintre cei mai statornici și mai profunzi cercetători ai operei cezarivănesciene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de texte, Nu e și un "vizionar", un privitor de la altitudine, cu perspectivă generală și metodă sintetică. Autorul nu e așezat în epocă și nici definit într-o perspectivă generală alături de marii romancieri și prozatori contemporani, pentru că oricât am sublinia singularitatea unei opere, ea nu poate fi un caz izolat, abstras din determinismul creativității, dintr-o perioadă istorică. Dedicat istoriei, autorul nu se poate abstrage propriei istorii. Apariția acestei importante exegeze, cu pronunțat și aplicat caracter analitic, ar putea fi un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
legate de lumea literară și universitară, de viața revistelor de cultură, bogată în călătorii și în evenimente culturale, în legături intelectuale și cărți, cu permanentă raportare la viața de familie. Prima parte a cărții în sine, "Fundamentele fenomenologiei epice", conturează singularitatea prozatorului în peisajul literar, ca scriitor cu program și având "curajul de a fi tradiționalist" ca autor de romane istorice, aspirând la complementaritate exemplară și la construcția unei "fenomenologii epice naționale" cu o analiză a stilisticii acesteia. Partea a doua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]