212 matches
-
Plâng harmonii la ferești Milogiri de cimitire. Unei fecioare Duduia veșnic citește; Știe clavirul, pictează - Și nopți de-a rândul veghează, Și poate, de-aceea slăbește. Se crede, și unia spun - Dar totul rămâne secret Duduia visează-un poet, Bizar, singuratec, nebun. Note de toamnă În toamna violetă, compozitori celebri Au aranjat un vast concert... Pe galbene alei, poeții triști declamă lungi poeme - E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme, Frumos, și inert. Pe străzi elegante, ca o părere, Femeia
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
având niscaiva gălbează la carburator, a tot cugetat Vartolomei, care rămăsese, în drum, clătinându-se, pe picioarele lui, betege din pruncie, cu mâna streașină la ochi. Trandafira suspina înăbușit, stăpânită și ea de năluca mirosului. Scânci, sub nuc, în mijlocul drumului singuratec: Omule, pierderea celeilalte copile mi-a lăsat un damf, care revine toamna, ca un gust al morții. Dar eu ziceam că-i damf de la florile de gherghină, când zac prea mult în oala cu apă. Acuma, mi-a venit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
conștiință!... Se stinse, instantaneu, înainte de a mai fi dus la spital, de o ambulanță a Crucii Roșii, al cărui motor huruia la intrarea înzăpezită a Cimitirului israelit. Se stinse, instantaneu, după cele trei săptămâni, în care zăcuse nemișcat, în cimitirul singuratec, de la marginea orașului, constrâns de încătușarea gerului, orbit de o impresie confuză și de căldura imensă, a unui soare virtual, clocotind în simțurile celor ce mor înghețați, care-i umplură de plăcere inima copleșită de căință, convins fiind că ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
n-ar avea nici o rudă. Știa că există oameni care nu au pe nimeni pe lumea asta, nu tu unchi, nu tu mătuși sau veri de orice grad; oameni care sunt singuri-singurei. Din motive greu de imaginat, mulți albi sunt singurateci, nu par să-și dorească să aibă rude și-s fericiți în solitudinea lor. Cât de singuri trebuie să fie - ca astronauții în spațiu, plutind în întuneric, dar fără acea coardă argintie care-i leagă pe cosmonauți de micuțul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la clipa sacră a dicteului, a revelației care vine dintr-odată, "fulgeră și se impune", Nietzsche scrie în poezia Pinul și fulgerul: Am crescut mai înalt decât omul și sălbăticiunile Și când vorbesc nimeni nu îmi răspunde. Am crescut prea singuratec și prea sus Aștept, ce aștept oare ? Norii alunecă foarte aproape de mine Aștept primul fulger. Schiller afirma că, alături de un poet, filozoful este o caricatură. Nietzsche rămâne princiar atât ca filozof, cât și ca poet. Căci adevărata filozofie nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de teiu. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Îngîna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt; Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de teiu de-asupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. {EminescuOpI 76} CĂLIN (FILE DIN POVESTE) GAZEL. Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
frunzele uscate Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. De când codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată, Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată, Tristă-i firea, iară vântul sperios v-o creangă farmă - Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară? Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. Șapte ani de când plecat-ai, sburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
avea o istorie interesantă, și, trecuse de-a lungul deceniilor prin multe mâini, unele necunoscute. La el ajunsese printr-o Întâmplare și putea să-l coste chiar viața. I-l dăruise o profesoară de pian, prietenă de familie, o ființă singuratecă, cu apucături bizare de domnișoară bătrână, care, atunci când i l-a dăruit, ia spus două lucruri: ,, este portretul unei amante, frecventată de oameni politici ai vremii, și pictat de un mare artist și, al doilea lucru: pentru această pictură, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de peste douăzeci de metri, a lui Zeus Olimpianul au supraviețuit doar câteva fragmente din piedestal. Nici despre Fidias nu știm prea multe. Undeva în friza Parthenonului, s-a reprezentat și pe sine, bătrân, chel și melancolic. Dar de ce, oare, acest singuratec n-a fost, se pare, iubit de nimeni? Să fie adevărat, cum lasă să se înțeleagă unii, că avea un caracter infect? Fapt e că n-a rămas nici o mărturie despre el, în afară, firește, de cea privind scandalul în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
neapărat un nou pas de dans. Pe la mine n-a mai venit. l octombrie. Uneori era drăguță Irina, ca atunci înainte de plecarea mea, la masa din parcul Carol, cu Niki Mihail împreună. Lacul, negru și moale, tremura sub vreo lopată singuratecă, iar în spate muzica restaurantului, cu lumea colorată, cu o scenă ridicolă pe care dansau femei urâte. În fund, în clădire, dansuri moderne pe lângă care trecusem mai înainte. Când mi-am adus aminte că și Irina are obiceiul să danseze
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
amândouă sunt înfățoșări, însă se deosebesc decătreolaltă: 1) Pentru ca uitatul, intuiția, este o înfățoșare nemijlocită a obiectului, iară conceptul mijlocită; 2) Uitatul se naște din simțire, iară conceptul din minte; 3) Uitatul ca o înfățoșare singuratică are așijdere și obiect singuratec; iară conceptul ca o înfățoșare de obștie spre mai multe obiecturi, fiindcă cuprinde mai multe înfățoșări singuratice și fiindcă orice este de față este ca un ce deplin hotărât sau singuratic pentru aceea obiectul uitatului este și din partea lucrului de
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sunt de trebuință aceste patru lucrări ale minții adică: 1) cumpănirea laolaltă a mai multor reprezentații singuratice; 2) băgarea de samă a notelor comune (reflexio) sau luarea în samă a acelor note în care se 567 {EminescuOpXV 568} potrivesc înfățoșările singuratece; 3) scoaterea și îndepărtarea notelor prin care se deosebesc înfățoșările (abstractio) și 4) împreunarea într-o unitate a conștiinței a acelor note, în cari se potrivesc înfățoșările. De la aceste 4 lucrări ale minții atârnă toată alcătuirea concepturilor. Despărțirea concepturilor. Concepturile
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de evlavie și de nevoia de curățire, enoriașii veneau să-și elibereze sufletele de cohorta păcatelor făptuite. 13 O statuie veritabilă Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. M. Eminescu În dimineața aceea cu cerul de un galben imperfect, vocea dirigintelui vibra fără autoritate peste multe dintre capetele noastre, În Încercarea de a ne organiza corespunzător În careu, pe platoul mare din fața școlii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
umbra vieții mele, Să trec ca o suflare, un sunet, o scîntee, Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femee... Zadarnica mea minte de visuri e o schele. Căci ce-i poetu-n lume și astăzi ce-i poetul? La glasu-i singuratec s-asculte cine vra. Necunoscut strecoară prin lume cu încetul Și nimene nu-ntreabă ce este sau era... O boabă e de spumă, un creț de val, un nume, Ce timid se cutează în veacul cel de fier. Mai bine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
eu mințile îmi pierz. 125" Cînd ai muri, iubito, căci contra morții n-are "Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar "Aș stinge în grămadă sistemele solare Și-n ăst mormânt te-aș pune ca pe-un mărgăritar, Iar eu, eu singuratec în lumea cea pustie, "În chaos fără stele și fără de nimic, M-aș arunca - un demon - să cad o vecinicie, "Deapururea și singur deșertul să-l despic. Iar dacă liberate planetele cu-ncetul "Ar reintra în viață în vechile lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pustiiră cetatea și olatul Împlând cu jale țara lui Priam împăratul. Când oamenii[-s] grămadă uciși în orice loc, Elinii atunci dederă cetății mândre foc {EminescuOpIV 368} De răsărea din ziduri o mare de jeratec Roșind bolta întreagă și crugul singuratec. Ard turnurile-n vânturi - de vaetele mumii Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii. {EminescuOpIV 369} ÎNTRE PASĂRI Cum nu suntem două pasări, Sub o streșină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături Într-un cuib numai de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
al lui creștet.. Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună. Sălbatecele turme la țărmuri se adună. Din stuful de pe mlaștini, din valurile ierbii Și din poteci de codru vin ciutele și cerbii, Iar caii albi ai mării și zimbrii zânei Dochii Întind spre apă gâtul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să-mi iau cu de a sila Când ochii tăi albaștri voiam ca să-i sărut. Tu, suflet îndărătnic, cu ochii mari sălbateci, Cu glas așa de dulce, cu graiu atât de drept, Mai ții tu minte, oare, de noi cei singurateci, Când eu țineam ferice mânuța ta la piept? O tu! a tinereții icoană fericită, Cu ochii dulci ca cerul, adânci și mângâioși, Te-ai dus - și nici o urmă în lume nu-i iubită - Ah, unde sunt anume, ah, anii cei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea mai umilă celulă a noastră, se Întîmplă ceva cel puțin la fel de măreț ca atotputernicul cuartet al elementelor - aerul, focul, apa și pămîntul - la care ne Închinăm dintr-o milenară obișnuință. Mă iartă zeiță atotnăscătoare În patru chipuri Înfățișîndu-te navigatorului singuratec, ca o lună luminată pe rînd de cele patru culori ale morții, că am Îndrăznit să pun mai presus de lichidul tău amniotic, limfele mele vremelnice, iartă-mă că aplecîndu-mi urechea la țipătul cărnii mele mi-am zămislit un mit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de program această Îndeletnicire Îți intră În reflex, devine un viciu. Mă apropii tiptil de bucătăria cufundată În Întuneric și aprind brusc lumina. Activitatea nocturnă a gîndacilor e În toi. Unii În grupuri de cîte doi, cîte trei, alții mai singurateci, mai retrași. Cei mai mici nici nu bănuiesc primejdia, trăiesc Într-o dulce inconștiență, cei mai mari sînt vicleni, caută subterfugii, se ascund În găleata de gunoi, se strecoară pe orificiul de scurgere. Talpa Îi lovește la Întîmplare, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
frumusețe a Munților Apuseni îți face semn să o privești.” (Ion Simionescu , Pitorescul României) Cerințe: 1. Explicați expresiile: „fața de plumb a unei ape mari...” „parc închis de ziduri” 2. Dezvoltați cu ajutorul textelor și al ideilor principale temele: a. Muntele singuratec; b. Dealurile și bogățiile lor; c. Transilvania, țara de peste munte. Țara Dobrogei “De la Măcin spre satul Greci culmea Pricopanului e așa de pietroasă și cu povârnișuri atât de repezi că nici iarba nu poate să suie pe vârf, necum tufișul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei! Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Ingâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. La care poeta îi răspundea: „Fugi!” Îți zic, căci a mea minte Prevestește numai rău; „Nu te du!” șoptește-n taină Sufletul și dorul meu”... Plecat la Berlin să studieze filosofia, dânsa , ac asă-i cânta
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
cu boi și câte un camion hodorogit. A fost o zi de cumplită arșiță ziua aceea, și mă opream la fiecare fântână să beau și să-mi răcoresc fața. M-am culcat o dată cu răsăritul stelelor," lângă un mango uriaș, crescut singuratec la capătul unui heleșteu, părăsit. M-au chinuit multă vreme țânțarii, dar în cele din urmă oboseala m-a covârșit și nu m-am deșteptat decât târziu în zi, cu mădularele supte, aproape fără să-mi dau seama unde mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pleoapele. Nu înțelegea de ce strânge cu atâta putere mânerul umbrelei. Ploaia îl lovea sălbătecită, din toate părțile deodată, și totuși nu simțea nimic. Atunci auzi din nou clopotul Mitropoliei, și toate celelalte clopote, și, foarte aproape de el, un altul, zbătîndu-se singuratec, deznădăjduit. "M-am speriat" își spuse, și începu să tremure. E din cauza apei, înțelese câteva clipe în urmă, dîndu-și seama că zace întins în băltoaca din marginea trotuarului. "M-a luat cu frig..." - Am văzut când l-a lovit trăsnetul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cei bătrâni. Am cam trăit, Pâcule, și mi-o priit... După o vreme, moș Dumitru a dat semnalul de plecare. Gata, copii! La drum!... Au înjugat și au pornit. Undeva, deasupra Măgurii, și-a arătat bucla alb-aurie un nor plutind singuratec pe siniliul cerului. Moș Dumitru nu a scăpat prilejul să-l înțepe pe Pâcu. Pâcule! Atâta fum ai scos din pâclișâta ceea de lulea încât începe să se înnoureze. Si tu de colo. Un nouraș amărât și gata,tu te
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]