1,118 matches
-
situ, depind în mare măsură de capacitatea de mobilizare a tuturor resurselor cognitive și focalizarea lor pe problema de rezolvat. Activitatea antrenorului va consta într-o alternanță de momente, în care acesta observă, reflectează, acționează și interacționează cu toți actorii situaționali: sportiv, adversar (dacă vorbim de competiție), coechipieri (dacă vorbim de joc sportiv), arbitri, alți membri ai staff-ului tehnic, alți antrenori, prin diverse căi de comunicare, verbale sau non-verbale, explicite sau codificate, cu mesaje de tip: corectiv, mobilizator, încurajator, critic
CERCETAREA ŞTIINȚIFICĂ A ACTIVITĂȚILOR MOTRICE UMANE, PREMISĂ A DEZVOLTĂRII DOMENIULUI EDUCAȚIEI FIZICE ŞI SPORTULU. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
de asemenea, numai o verificare face ca o convingere adevărată să rămână adevărată, chiar dacă nu am simțit nici un imbold de a o accepta (o dispoziție prea optimistă sau, dimpotrivă, una total neîncrezătoare produce așadar concluzii adevărate sau false, deși contextul situațional analizat rămâne același). Μ Pare de necrezut, dar mai des Întâlnim expresia „Nu te Înțeleg!” În gura celui care este furios decât În gura celui cu un intelect mai slab (totuși nu e de mirare, deoarece furia, având un caracter
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
o zi pe săptămână (de regulă vinerea sau joia), concentrat (6 ore); locația - în interiorul firmei și cu formare outdoor (două ședințe); metodele și tehnicile utilizate - prelegerea clasică combinată cu metode neconvenționale de formare (studii de caz, joc de rol, teste situaționale, administrarea unor instrumente de psihodiagnostic cu adresabilitate largă - pentru a obține pretexte pentru intervenția terapeutică -, psihoterapie de grup ce îmbină elemente ale mai multor orientări terapeutice etc.). Conținutul ședințelor de antrenare: 1000-1200 - expunere teoretică, participanții beneficiind de un suport de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
-T) diagnostichează predominanța afectivă sau rațională a persoanei, iar scala judging-perceiving (J-P) reflectă preferința individuală pentru folosirea proceselor raționale sau perceptive în contactul cu mediul extern. b) Stilul de conducere. Pentru determinarea stilului de leadership s-a utilizat un test situațional construit de M. Zlate, pe baza căruia se stabilește, pornind de la teoria lui McGregor, tipul de leadership autoritar, participativ și cooperator (mai aproape de stilul participativ), având la bază o schemă de tip behaviorist S-R. Cele 10 situații problematice modelate
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
comportamental, care conduc la efecte negative imediate sau mediate. În majoritatea paradigmelor moderne se propune implicit sau explicit că relația dintre stresorii ocupaționali-organizaționali și efectele S.O. este moderată/mediată de o multitudine de factori (caracteristici individuale genetice, dobândite sau situaționale specifice). Există modele care preferă focalizarea pe factori direct (ușor) măsurabili/operaționabili decât pe cea categorii conceptuale abstracte; unele pun accent pe percepția individuală a S.O., ignorând antecedentele obiective, iar altele omit procesul evaluării cognitiv-afective, care, la rândul lui, devine
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
și condițiile potențial declanșatoare de boală ale mediului. Acest echilibru (înțeles ca refacerea permanentă a sănătății, ca adaptare imunologică la condițiile de mediu sau modificarea țintită a lor) este dependent de disponibilitatea și utilizarea unor resurse interne (personale) și externe (situaționale, sociale, organizaționale) de tip protectiv, respectiv restaurativ. Resursele de sănătate care-i pot sta la dispoziție unei persoane angrenate în activități psihosociale sunt competențele (ca resurse interne, de exemplu, calificări profesionale, cunoștințe, competență socială, rezistență psihică, stare corporală foarte bună
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
persistența manifestării caracteristicilor individuale, structurilor dispoziționale (trăsăturilor), structurilor procesuale (variabile persoană) sau comportamentelor expresive; unicitatea organizării acestor elemente, conducând la apariția unor patternuri sau „amprente comportamentale” strict personale; generalitatea, tendința reiterării predilecte a anumitor patternuri comportamentale ca răspuns la contextele situaționale variate, subordonate însă acelorași clase de situații; predictibilitatea, ca emergență a primelor trei aspecte, făcând posibilă determinarea stărilor potențiale ale personalității ca urmare a modificării coordonatelor de timp și spațiu (situație). Rezolvarea paradoxului consistenței a condus la apariția unor preocupări
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
generalitatea personalității, cercetătorii trebuiau să aducă dovezi privind existența unor manifestări comportamentale consistente cross-temporal și cross-situațional. Divergența inițială apărută a fost prilejuită, pe de o parte, de faptul că unii dintre aceștia cercetau strict aspectul temporal, alții contrapunându-l pe cel situațional; pe de altă, parte unii considerau stabilitatea trăsăturilor ca atribut imanent, localizabil intraindividual, pe când alții accentuau manifestarea interdependentă, contextuală și deci o localizare externă. În ce privește unicitatea, unii autori au vizat surprinderea unei identități de expresie absolute de la un moment de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
acest punct de vedere, explicarea diferențelor interindividuale se bazează exclusiv pe invocarea combinării specifice a rolurilor multiple deținute de o persoană (de exemplu, roluri specifice vârstei, sexului, clasei sociale etc.) și pe experiența anterioară achiziționată în interpretarea anumitor roluri. Variația situațională este cea care determină performarea rolului de către persoană, de aceea tipul B de variabilitate stă la baza acestei concepții. Întrucât neînțelegerile dintre susținătorii existenței consistenței de manifestare la nivelul structurilor de personalitate și criticii lor au fost prilejuite, de cele mai multe
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
diferențe semnificative la una și aceeași trăsătură, pentru una și aceeași persoană, se poate conchide că persoana investigată dispune de o anumită stabilitate a manifestării personalității. Când perspectiva temporală este extrem de întinsă (cazul studiilor bazate pe designuri longitudinale), asumpția invarianței situaționale rareori mai poate fi păstrată. Cu toate acestea, eventualele rezultate stabile, obținute în acest caz, vor constitui argumente extrem de robuste pentru demonstrarea stabilității personalității. Dacă anumite trăsături rămân stabile pe perioade de timp foarte lungi, chiar atunci când contextul s-a
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
2a. Tipuri de designuri în cercetarea consistenței Perspectiva transversală/cross-situațională de determinare a consistenței personalității este interesată de măsura în care unul și același indicator comportamental al unei trăsături sau unul și același profil de trăsături rămâne invariant în contexte situaționale variate. Uneori, în aceeași perspectivă cross-situațională există tendința de a se include și demersul de determinare a invarianței unor indicatori comportamentali multipli eterogeni, care însă pot fi circumscriși aceleiași categorii-trăsătură, indiferent dacă este vorba de unul și același context repetat
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
transversal. Trebuie subliniat că multe cercetări se ocupă concomitent de investigarea aspectelor cross-temporale și a celor cross-situaționale, utilizând pentru aceasta designuri mixte de tip logitudinal-transversal (vezi figurile 2a și 2b). Fig. 2b. Tipuri de designuri în cercetarea consistenței Din perspectiva situațională de investigare, câteva întrebări de mare relevanță pentru cercetător ar fi: 1. Pentru a putea vorbi de consistență în personalitate, trebuie ca trăsăturile ei să rămână constante doar în repetarea aceleiași situații sau și a altor situații diferite? 2. Trebuie
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
diferite? 2. Trebuie să rămână constante toate comportamentele ce definesc o trăsătură sau numai unele dintre ele? Care ar fi numărul minim necesar? 3. Este necesar ca variabilele de personalitate să determine exclusiv comportamentul sau pot să intervină și variabile situaționale? Dacă da, care ar fi ponderea dintre acestea la care consistența personalității ar mai fi recunoscută? 4. Accepțiuni asupra consistenței Modelele de conceptualizare a personalității au creditat în mod diferit perspectivele de analiză discutate. În cadrul acestor perspective de analiză s-
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fost lansată și creditată ca explicație validă de modelul dispoziționalist, întrucât se pleca de la premisa că, dacă un comportament rămâne invariant în timp, atunci implicit trebuie recunoscut că variabilele endogene ale personalității au o forță determinativă mai mare decât cele situaționale, acestea din urmă „prin definiție” fiind supuse unor modificări de conținutul de-a lungul timpului. Perspectiva temporală a condus la o singură accepțiune globală a conceptului de consistență, exprimabilă în forma unui coeficient de stabilitate/invarianță temporală. Cu toate acestea
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
o vreme ca unică formă de consistență chiar de autori care inițial se declaraseră situaționiști (vezi Mischel, 1968) și care, conform postulatelor acestui model, considerau că personalitatea nu este consistentă prin natura ei, acest aspect fiind determinat exclusiv de caracteristicile situaționale, dar care în mod eronat au fost omise, constituind ceea ce s-a intitulat „eroarea fundamentală de atribuire” (Ross, 1977). Cu toate acestea, la o analiză mai profundă, condusă conform modelului interacționist dinamic și celui dispozițional condițional, au apărut o serie
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
indivizi să fie mai stabili. Tocmai de aceea s-a recomandat fie o operare la nivel individual, fie o operare la nivel de tipologie (grup cu aceleași caracteristici) în determinarea stabilității. Ca atare, limitarea la aspectul temporal și ignorarea celui situațional, contextual pot conduce de multe ori la artefacte. Acest fapt s-a întâmplat foarte des, deoarece în mod predilect stabilitatea temporală s-a măsurat prin aplicarea repetată (fie la o lună, fie după 20 de ani) a aceluiași chestionar în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
abstracție de orice determinism contextual, deoarece personalitatea nu există decât în relație. O astfel de stabilitate acontextuală ar fi mai curând expresia patologică a rigidității comportamentale. Stabilitatea personalității reprezintă un pattern coerent de covariație între modul de reprezentare a solicitărilor situaționale și comportamentele performate ca răspuns. Într-o cercetare serioasă nu este suficient să spui că între momentul A și momentul B comportamentul X a fost stabil, în abstracție de orice, pentru că astfel nu se știe clar cui poate fi atribuit
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
se va manifesta consistent cross-situațional în strictă dependență de trăsăturile latente, în măsura în care acestea sunt suficient de puternic dezvoltate. Cu alte cuvinte, expresia comportamentală a persoanei ar depinde exclusiv de prezența unei anumite trăsături latente, fiind însă independentă de presiunea factorilor situaționali. Conform acestei accepțiuni, demersurile de verificare a consistenței ar trebui plasate la nivelul de analiză intraindividual. Totuși, din punct de vedere metodologic, susținătorii consistenței absolute au recurs la determinarea ei pe baza stabilității cross-situaționale a mediilor de grup pentru o
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la nivelul interindividual (determinat empiric) (Caspi & Bem, 1990; Ozer, 1986). Această accepțiune a fost aspru criticată, întrucât a constituit, dintr-un anumit punct de vedere, o reeditare în domeniul personalității a unor erori - de reducționism explicativ în abstracție de contextul situațional - manifestate la începuturile psihologiei generale. Ca variantă ușor cosmetizată, aceiași susținători ai modelului dispozițional au propus o altă accepțiune, și anume cea de consistență relativă. De această dată, reprezentanții viziunii sumative (Buss & Craik, 1981; 1983) și-au îndreptat atenția în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
necomportându-se mecanic nediscriminativ în raport cu caracteristicile situației, ci mai degrabă în termeni relativi, persoana putând să-și varieze comportamentul în funcție de solicitările situației. În accepțiunea relativă, consistența persoanei poate fi înțeleasă doar prin raportarea la alte persoane aflate în aceleași contexte situaționale. Se asumă că, în măsura în care persoana A este mai dominantă decât persoana B, această ordine de rang se va păstra între cele două persoane considerate într-o multitudine de situații, deși una și aceeași persoană poate să-și pondereze dominanța de la
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
risca să afirmăm că nu există consistență, deși acest lucru e adevărat doar pentru două dintre cele patru persoane. Dacă însă se acceptă faptul că rezultatul obținut trebuie mai degrabă interpretat ca dovadă a comportării diferențiale, inegale, față de aceleași solicitări situaționale, criteriul ordinii de rang ca index de consistență cross-situațională este anulat. O altă accepțiune dată consistenței a fost aceea de coerență. Întrucât accepțiunile anterioare (de consistență absolută și consistență relativă, promovate de modelul dispozițional) s-au dovedit limitate atât sub
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
sub aspectul conceptualizării, cât și al măsurării consistenței cross-situaționale, o variantă alternativă de conceptualizare a fost oferită, inițial, de modelul interacționist. Interacționismul a atras atenția asupra necesității de a lua în calcul atât variabilele de personalitate cât și pe cele situaționale pentru a putea ajunge la o explicație validă asupra consistenței comportamentale cross-situaționale (Alker, 1972; Averill, 1973; Bem, 1972 etc). Așa cum arătau Pervin și Lewis (1978), sarcina interacționismului este de a defini „variabilele critice interne organismului și pe cele externe acestuia
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
interacționismului este de a defini „variabilele critice interne organismului și pe cele externe acestuia și de a studia procesele prin care efectele unora pot fi legate de operarea celorlalte”. În cadrul interacționismului, un rol important este acordat percepției subiective a variabilelor situaționale, comportamentul individului asumându-se că va rămâne coerent cross-situațional în măsura în care aceste situații filtrate cognitiv de persoană își păstrează similaritatea/constanța funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția subiectivă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
asumându-se că va rămâne coerent cross-situațional în măsura în care aceste situații filtrate cognitiv de persoană își păstrează similaritatea/constanța funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția subiectivă a similarității situaționale, pe de o parte, și similaritatea răspunsurilor comportamentale oferite de un subiect, pe de altă parte. Coerența comportamentală este așadar o expresie externă a unor legități interne, absolut subiective, care leagă într-un pattern stabil caracteristicile interne (cognitive, afective, motivaționale
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
dovezi extensive și robuste la acea dată, Mischel avea să propună renunțarea la tradiția instituită de cantonare și derulare a demersurilor de cercetare a consistenței strict în perimetrul granițelor individuale și o abordare a acesteia din exterior. În consecință, variabilele situaționale au fost - la acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]